Contactează-ne

Actualitate

Nemţean dispărut de două săptămîni

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii efectuează cercetări în vederea depistării lui Aurel Stahie, de 59 de ani, din Ţibucani, care a plecat de acasă de circa două săptămîni şi nu s-a mai întors.

Dispariţia a fost sesizată abia pe 3 august, cînd fratele mai mic, de 57 de ani, a reclamat că Aurel a plecat de la domiciliu, pe 21 iulie. Cel căutat are o înălţime de circa 1,75- 1,85 m, aproximativ 65 – 70 kilograme şi ochi căprui.

La momentul dispariţiei, era îmbrăcat cu o jachetă de culoare închisă gri/negru, pantaloni tip jeans de culoare albastră, iar pe cap purta un fes de culoare neagră. Poliţiştii au efectuat verificări pe raza localităţii Ţibucani şi în localităţile limitrofe, în vederea depistării acestuia, dar fără folos, drept pentru care oamenii legii cer ajutorul populaţiei pentru găsirea bărbatului.

„Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie“, se arată într-un comunicat al IPJ Neamţ.

Actualitate

Sugar de cinci luni, mort în incendiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un sugar în vârstă de doar cinci luni a decedat în urma unui incendiu izbucnit, luni, 18 ianuarie, la o gospodărie din Băluşeşti, comuna Icuşeşti. Trei copii minori au fost scoşi din casa în flăcări de mama lor, până la sosirea pompierilor. Aceştia au stabilit că incendiul a fost provocat de jarul căzut din sobă.

“Prin apel la 112, în jurul orei 14:40, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Bălușești, comuna Icușești.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii romașcani cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM și pompieri voluntari din cadrul SVSU Icușești.

Pompierii voluntari din cadrul SVSU Icușești au localizat incendiul care s-a manifestat în interiorul unei camere dintr-o locuință, cu degajare mare de fum.

În interiorul camerei erau trei copiii minori. Aceștia au fost evacuați de mama lor până la sosirea forțelor de intervenție.

Forțele de intervenție au găsit la fața locului un sugar de 5 luni în stop cardio-respirator, cu arsuri la nivelul membrelor inferioare. Din păcate, copilul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanța SMURD declarând decesul. În urma incendiului a ars patul care se afla în imediata apropiere a sobei.

Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost jarul/scântei căzut din sistemele de încălzire”, au declarat reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 33 de cazuri noi. Naţional – 1.509 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ rata de infectare este de 1,5 la mia de locuitori ■ la nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 50 de decese ■

Până pe 18 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 695.153 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

625.449 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.509 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 427 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 17.271 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 17.01.2021 (10:00) – 18.01.2021 (10:00) au fost raportate 50 de decese (28 bărbați și 22 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Galați, Maramureș, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.

44 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.710. Dintre acestea, 1.084 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.170.357 de teste RT-PCR și 46.176 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.808 teste RT-PCR (4.303 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.505 la cerere) și 3.093 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 36.522 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.406 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 61.762 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 121 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.407 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 17 ianuarie, 5.551 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.309.875 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 6 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.440 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.941 în Italia, 1.515 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.110 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia,  131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 36 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 95 în Irlanda și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore, Slovenia, Federația Rusă și Croația. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 136 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Citește știrea

Actualitate

Ger straşnic. Unde au fost cele mai mici valori

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în noaptea de 16/17 ianuarie, minima a fost în jurul valorii de -16 grade ■ pe Ceahlău, mercurul din termometre a coborît pînă la -20 de grade ■ avertizarea meteo de ger este valabilă pînă pe 20 ianuarie ■

O bună bucată din această iarnă ne-am bucurat de valori termice plăcute, mult peste media perioadei, însă în a doua decadă din ianuarie a venit gerul.

Cea mai rece noapte de pînă acum a fost cea de 16/17 ianuarie, cînd a fost deosebit de frig. Conform informaţiilor publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie, mercurul din termometre a ajuns la -20,6 grade Celsius la staţia meteorologică de pe Ceahlău – Toaca.

Nici în restul teritoriului nu a fost mai bine şi s-au înregistrat minime de -16,4 grade la Tîrgu Neamţ, -16,1 grade au fost la Roman, iar în reşedinţa de judeţ mercurul din termometre s-a oprit la -13,9 grade. Nici dimineaţa de ieri, 17 ianuarie, nu a fost mai blîndă, iar la ora 10:00 se înregistrau -11grade la Piatra Neamţ şi Tîrgu Neamţ, la Roman erau -13 grade, iar pe munte erau la acelaşi moment -17 grade.

Cu toate acestea, din cauza vîntului, termpeartura resimţită era cu mult mai coborîtă, iar pietrenii care au ieşit din casă au resimţit, la acelaşi moment, -20 de grade. În restul teritoriului nu au fost modificări termice. De menţionat este faptul că pînă la data de 20 ianuarie rămînem cu informarea meteo de ger.

„În intervalul menţionat vremea va fi deosebit de rece, iar pe parcursul nopţilor şi al dimineţilor va fi ger, la început în nord-vest, nord-est şi centru, apoi şi în celelalte regiuni. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -10 grade şi se vor încadra, în general, între -18 şi -8 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile intramontane, îndeosebi în estul Transilvaniei, sub -20 de grade. Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor încadra, în general, între -10 şi 0 grade“, conform ANM.

Şi astăzi, 18 ianuarie, va fi deosebit de frig, iar meteorologii anunţă o maximă diurnă de -6 grade, iar peste noapte mercurul din termometre ar trebui să se oprească la -12 grade. De menţionat este faptul că peste zi ne putem aştepta la ceva precipitaţii sub formă de nea. Cam la fel vor fi condiţiile meteo şi pe parcursul zilei de marţi, 19 ianuarie. Va fi cer variabil şi am putea zări şi soarele, la -5 grade.

Minima nocturnă va fi mai coborîtă decît în intervalul precedent şi se anunţă -14 grade. Cu începere de miercuri, 20 ianuarie, vremea schimbă foaia şi se încălzeşte destul de brusc şi nefiresc, astfel că ziua ajungem la o maximă 2 grade şi doar -2 grade vor fi peste noapte. Joi, 21 ianuarie, revedem soarele la 4 grade cu plus, iar minima nocturnă saltă la -2 grade.

Dacă meteorologii nu dau greş şi mai cald va fi pe parcursul zilei de vineri, 22 ianuarie, cînd se anunţă cer variabil cu soare şi valori termice de pînă la 6 grade. Şi noaptea scăpăm de temperaturile negative şi minima se opreşte la pragul îngheţului, 0 grade. Cea mai caldă zi va fi însă cea de sîmbătă, 23 ianuarie, cînd meteorologii promit 8 grade în zona noastră, iar după lăsarea întunericului trecem la valori nocturne pozitive, de 2 grade. Duminică, 24 ianuarie, va fi cer variabil cu soare, o maximă de 5 grade şi o minimă de 1 grad.

Citește știrea

Trending