„Nebuni“ dupã Occident

• multi dintre nemtenii care merg la muncã în strãinãtate se întorc cu grave afectiuni psihice • medicii psihiatri spun cã problemele acestora sînt provocate de neadaptarea la viata din Vest • cei mai multi dintre pacienti suferã sindroame de dezrãdãcinare • victime colaterale devin copiii sau membrii familiei care rãmîn în tarã •

Sãrãcia, traiul la limita subzistentei, lipsa unui loc de muncã sau a unei locuinte, precum si lipsa unei perspective, îi aduc la disperare pe multi nemteni. Hotãrîti sã îsi schimbe viata si sã le ofere mãcar copiilor o sansã, acestia iau calea strãinãtãtii, unde muncesc pe rupte pentru a cîstiga un ban în plus. Singuri printre strãini, departe de familie si de cei apropiati, adesea umiliti de cãtre cei pentru care muncesc sau de cei pe care îi îngrijesc, cei mai multi dintre nemtenii plecati sã îsi caute norocul în alte tãri, suferã tulburãri emotionale majore, care duc la aparitia unor afectiuni psihice. Sectia Psihiatrie a Spitalului Judetean Neamt are tot mai multi pacienti proveniti din rîndul celor care se întorc din strãinãtate. Majoritatea femei, pe care le coplesesc singurãtatea, dorul de familie, izolarea sau conditiile vitrege de muncã. Anul acesta au ajuns aici opt persoane care, sacrificîndu-se la maximum pentru a cîstiga bani, au suferit sindroame de dezrãdãcinare. Potrivit precizãrilor fãcute de cãtre doctor Cornelia Vulpe, sefa sectiei Psihiatrie, douã dintre ele constituie cazuri mai speciale. „Este vorba de douã doamne, una de 45 si cealaltã de 47 de ani, care, mergînd în Italia, dupã o lunã de zile au dezvoltat un delir senzitiv de relatie, avînd senzatia cã sînt urmãrite, cã existã persoane care vor sã le otrãveascã si chiar sã le omoare. Punctul comun al cazurilor a fost izolarea de mediu, ambele trãind singure în casã cu niste bãtrîne. Una dintre ele îngrijea o bãtrînã care nu putea vorbi si nici nu auzea. Aceasta a decedat, iar doamna care avea grijã de ea s-a simtit vinovatã de sfîrsitul bãtrînei. În momentul în care bãtrîna a murit, ea s-a speriat foarte tare, a intrat într-o stare de soc, astfel fiind declansatã boala psihicã. Cealaltã doamnã a plecat din casa unde muncea în Italia si s-a întors în România, deoarece nu a suportat regimul de viatã, fiind bãtutã cu bastonul de cea pe care o îngrijea“. Cele mai frecvente cazuri de boalã gravã se manifestã la persoane cu vîrste între 40 si 45 de ani, care suferã pierderea simtului realitãtii, depersonalizare, deliruri senzitive de relatie, deliruri halucinatorii. Reactia patologicã se referã la persoanele sãnãtoase care nu sînt pregãtite pentru modul de viatã de „afarã“. Principalul soc suferit de românii care ajung în strãinãtate este al schimbãrii mediului, iar cel de-al doilea este al necunoasterii limbii. 90% dintre acestia nu cunosc limba tãrii unde se duc sã munceascã si, atunci cînd se trezesc într-un mediu total necunoscut si nu pot sã-si comunice niste intentii foarte simple, se simt frustrati, suferã extrem de mult. „Astfel, apar în primul rînd reactii depresiv-anxioase, care pot cãpãta chiar intensitate delirantã. Cu pregãtirea psihologicã necesarã, aceste reactii pot trece neobservate, dupã o spitalizare de douã-trei sãptãmîni si un tratament de minimum sase luni. Existã însã si o a doua categorie de reactie patologicã severã care apare pe un teren preexistent de îmbolnãvire sau pe un teren genetic sensibil la îmbolnãvire, iar socul neadaptãrii la noul sistem de viatã declanseazã boala cu care individul rãmîne pe perioadã îndelungatã“, afirmã doctor Cornelia Vulpe.

„Testarea psihologicã îti aratã cã existã niste tendinte cãtre o exacerbare emotionalã sau a unor trãsãturi de caracter“ Un lucru reiese foarte clar: aceste persoane care aleg lucrul în diverse tãri nu sînt pregãtite psihologic sã facã fatã acestui fapt, drept dovadã fiind faptul cã, în foarte multe dintre cazuri, boala debuteazã în strãinãtate. Astfel, multi pacienti cu astfel de probleme au fost internati în spitale din Italia, Spania, Anglia, Franta, iar psihiatrii nemteni au purtat corespondentã cu medicii strãini în legãturã cu starea acestora. „Eu îi sfãtuiesc pe toti cei care pleacã în strãinãtate sã se investigheze psihologic, sã îsi pregãteascã notiuni concrete de limbã pentru o conversatie obisnuitã, sã nu suporte acolo socul imposibilitãtii de a comunica si apoi, fiecare om sã aibã grijã de propria sãnãtate. Testarea psihologicã îti aratã cã existã niste tendinte cãtre o exacerbare emotionalã sau a unor trãsãturi de caracter. Psihologul deceleazã boala ca atare si recomandã întãrirea personalitãtii pe anumite trãsãturi de caracter. Nu stiu cîti dintre cei care vor sã plece la muncã în strãinãtate sînt testati psihologic, iar dintre cei testati nu stiu cîti respectã recomandarea unui specialist de a face psihoterapie pînã pleacã. Psihoterapia ajutã foarte mult si este recomandatã si în toate cazurile de care am vorbit. Avînd în vedere cã în România termenul de psihoterapie înseamnã bani si vorbã lungã, cã oamenii nu cred decît în leacuri bãbesti sau în medicatie datã de nu stiu ce profesor universitar de la Bucuresti, psihoterapia este luatã în derîdere. Cîti dintre români stiu cã psihoterapia este o tehnicã de tratament deosebit de completã, precisã si stiintificã, atunci cînd este fãcutã de oameni care au studii de specialitate. Eu le recomand celor care merg la psihoterapeut sã vadã diploma acestuia, pentru cã oriunde în lume psihoterapeutul trebuie sã îsi afiseze în cabinet diploma cu scoala terminatã. Un psiholog sau psihiatru poate fi foarte bun în meseria lui, dar, dacã nu are scoalã de psihoterapie, este nul în acest sens. Avînd în vedere cã sedintele de psihoterapie la un cabinet particular costã destul de mult, nu meritã sã cheltui si bani si timp cu impostori“, a sustinut doctor Cornelia Vulpe.

Copiii si restul famiei, victime colaterale Nu doar cei plecati în strãinãtate ajung sã sufere de afectiuni psihice mai mult sau mai putin importante, ci si membrii familiei lor, rãmasi acasã, fie cã este vorba despre partenerul de viatã sau despre copiii lor. Potrivit precizãrilor fãcute de cãtre medicul amintit, existã persoane care dezvoltã diverse sindroame psihice din cauza geloziei si a obsesiei legate de faptul cã sotul sau sotia aflat la mii de kilometri distantã de casã îsi gãseste un alt partener de cuplu. Medicul Vulpe a afirmat cã sînt femei care au nevoie de tandretea sotului si nu pot concepe altfel existenta lor. Pe de altã parte, în ultima vreme multe dintre cãsnicii se fac foarte rapid si nu pe baze solide, sufletesti si de întelegere. De aici apar foarte multe probleme. Existã soti care timp de zece ani au trãit bine si la un moment dat apar probleme, nu se mai înteleg, pentru cã personalitãtile si caracterele se schimbã si astfel în calea unei cãsnicii apar fel de fel de obstacole. În astfel de situatii, cînd unul dintre soti pleacã departe de casã, existã riscul de a se rupe cuplul. „Am în tratament o doamnã care a înnebunit aflînd de la «binevoitori» cã sotul plecat în strãinãtate are o relatie acolo. A plecat dupã el, l-a urmãrit zi si noapte si în cele din urmã s-a convins cã totul era fals. S-a întors acasã, dar a decis sã plece totusi înapoi, în ideea cã «dacã apare cineva ?». Ea are o problemã majorã, generatã de gelozie. O femeie geloasã nu o sã accepte niciodatã ca bãrbatul sã plece de acasã mai mult de douã sãptãmîni, fãrã sã îi intre în cap ideea cã o sã plece cu alta“, a mai sustinut Cornelia Vulpe. Mult mai gravã este însã situatia copiilor rãmasi acasã, fãrã unul dintre pãrinti sau chiar fãrã amîndoi. Acestia devin minori problemã, cu greutãti în a se adapta unor norme de viatã. Fie neglijeazã scoala, fie comit infractiuni, fie devin dependenti de bani, avînd în vedere cã acesta este, la un moment dat, cel mai important lucru pe care îl primesc de la pãrinti. Multi dintre cei care trãiesc astfel de experiente triste devin apatici sau agresivi, consumã alcool, tutun si chiar droguri, nu mai au motivatia de a învãta si sînt obsedati de plecarea în strãinãtate unde sã facã orice numai sã facã bani. Psihiatrii nemteni au sesizat cã în ultimii ani capãtã amploare un fenomen extrem de ciudat – multe persoane care revin în tarã de la muncã si încep tratamentul de specialitate, îl întrerup dupã o perioadã, din proprie initiativã, si, desi boala avanseazã si devine cronicã, ei pleacã din nou sã munceascã afarã. Nevoia acutã de bani si de mijloace de existentã este cea care devine prioritarã si astfel oamenii nu constientizeazã cã problema sãnãtãtii lor mintale este foarte gravã. „De aceea, eu, ca specialist, am mari rezerve vizavi de mîndria Guvernului ca, an de an, sã trimitã tot mai multe persoane la muncã în strãinãtate. Dupã cîteva luni si un pumn de bani strînsi, nu stiu dacã din punct de vedere material este un beneficiu sã devii client al Psihiatriei. Medicatia este foarte scumpã, costurile familiale ale îngrijirii sînt, de asemenea, foarte importante, iar calitatea vietii individului si a familiei sînt mult modificate“, a conchis doctor Cornelia Maria Vulpe.

Drame Nu putine sînt cazurile cînd dupã o perioadã petrecutã în strãinãtate de unul din membrii familiei apar drame iremediabile. Si enumerãm aici sinucideri sau alte fapte de violentã extremã. Pe 8 noiembrie 2005, o femeie de 40 ani, din Sãbãoani, si-a pus capãt zilelor, aruncîndu-se sub rotile unui tren. Motivul suicidului nu a putut fi elucidat, dar victima, mamã a trei copii, revenise, în urmã cu o lunã, din Italia, de la muncã. Se pare cã gelozia sotului rãmas în tarã a fost mobilul unei crime petrecute pe 12 octombrie 2004, la Gîdinti. Constantin C. si-a bãtut sotia cumplit, între cei doi existînd o stare conflictualã mai veche, generatã de acuzatiile de infidelitate proferate de bãrbat. Relatiile dintre soti s-au depreciat mai ales de la începutul lui octombrie 2004, cînd femeia s-a întors acasã dupã trei luni de sedere în Italia. La proces, acuzatul a declarat magistratilor cã regretã fapta comisã si a sustinut cã nu a intentionat s-o omoare, dar fusese orbit de gelozie mai ales cã în ziua crimei un vecin i-a spus despre presupusele infidelitãti ale sotiei. Constantin C. a primit pentru fapta sa 8 ani de închisoare, fiind acuzat de omor calificat.