Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Vremea – iată ce va fi zilele viitoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pînă la mijlocul săptămînii viitoare este timp primăvăratic ■ apoi valorile termice scad şi se întorc precipitaţiile ■ cu toate acestea scăpăm de minimele negative ■

Spre final de Mărţişor vremea se menţine capricioasă şi chiar dacă vreo cîteva zile ne păcăleşte cu timp bun, pînă la sfîrşitul intervalului se face mai rece şi se întorc precipitaţiile. Pînă atunci trebuie să ne aşteptăm la soare şi valori termice diurne de pînă la 14 grade. Apoi se mai răceşte şi în miezul zilei vor fi 7, cel mult 8 grade. Important este că pînă la final de Mărţişor temperaturile nocturne sînt plăcute, scăpăm de valorile negative şi numai în cîteva nopţi se vor înregistra minime la limita îngheţului. Cel puţin aşa reiese din prognoza publicată pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Pe 23 martie, specialiştii anunţă timp excelent şi va fi o zi pe modelului celei de ieri. Soarele va fi la putere, va fi senin întreaga zi iar la amiază mercurul din termometre saltă pînă la 13 grade. Şi peste noapte cerul se menţine degajat şi va fi destul de plăcut astfel că în zori nu vor fi mai puţin de 6 grade. Cea mai caldă zi din întreg intervalul de prognoză pare a fi cea de duminică. Din nou cerul va fi senin, soarele va străluci cu putere şi aduce la Piatra Neamţ o maximă de 14 grade. Cu toate acestea peste noapte se face mai frig şi pe fondul unui cer degajat minima nu mai trece de pragul de 1 grad. Condiţii excelente sînt anunţate şi pentru începutul săptămînii viitoare. Luni va fi cer variabil cu soare şi temperaturi mai mici decît în intervalul precedent, numai 12 grade. Peste noapte se face mai bine şi din nou se va înregistra o minimă de 6 grade. Cu începere de marţi, 26 martie, începe deprecierea vremii. Aşa stînd lucrurile meteorologii spun că maxima nu mai trece de 9 grade, iar perioadele cu soare vor alterna cu cele cu cer acoperit. După lăsarea întunericului va fi plăcut iar termometrele vor indica 5 grade. Şi mai rece va fi pe parcursul zilei de miercuri, 27 martie. Nu mai vedem soarele, cerul va fi acoperit şi va ploua mărunt întreaga zi iar la amiază abia se vor înregistra 8 grade. După lăsarea întunericului cerul rămîne acoperit dar nu mai plouă iar minima este în picaj pînă la 3 grade. Cea mai rece zi din intervalul de prognoză pare a fi cea de joi, 28 martie. Norii rămîn cantonaţi în zona noastră, nu vor mai fi precipitaţii, însă la amiază vom fi nevoiţi să ne mulţumim numai cu 7 grade. Din acest motiv şi noaptea va fi deosebit de rece pentru acest moment şi se vor înregistra valori la limita îngheţului, 0 grade şi datorită faptului că va fi senin. Meteorologii dau asigurări că de vineri, 29 martie, se mai încălzeşte chiar şi în lipsa soarelui, astfel că maxima urcă pînă la valoarea de 10 grade, însă noaptea rămînem cu 0 grade. Şi mai bine va fi sîmbătă, 30 martie şi chiar dacă vor fi nori, vor fi 13 grade la prînz. În ultima zi a lui Mărţişor am putea avea pînă la 14 grade.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Elicopter solicitat pentru un caz grav

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Serviciul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman a solicitat, în dimineaţa zilei de luni, 10 mai, un elicopter pentru transportul la Iaşi al unui biciclist, accidentat grav.

„A fost adus la CPU, de către un echipaj al Ambulanţei, un bărbat de 53 de ani, din Gherăeşti, care a căzut de pe bicicletă şi, în cădere, s-a rănit grav la cap. În urma investigaţilor la computerul tomograf s-a constatat faptul că pacientul avea o hemoragie subarahnoidiană şi din acest motiv a fost solicitat elicopetreul pentru ca pacientul să fie transportat, urgent, la Spitalul de Neorochirurgie din Iaşi, pentru tratament de specialitate“, a declarat Andreea Trifan, purtător de cuvînt al SMU Roman. Hemoragia subarahnoidiană se datoreaza hemoragiilor survenite în spaţiul intracranian, în cadrul unor traumatisme cranio-cerebrale severe. Acest tip de hemoragie poate produce şi anevrisme cerebrale care pot fi fatale.

Citește știrea

Actualitate

Pericol de incendiu la biserici şi mănăstiri

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ controalele au avut loc luna trecută, premergător sărbătorilor pascale ■ au fost depistate numeroase abateri ■ parte din imobilele de la unele lăcaşuri funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu ■

Luna aprilie a fost una plină pentru Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă Neamţ, cadrele efectuînd o serie de verificări, multe fiind la biserici şi mănăstiri, înainte de slujbele de Paşte. Premergător Sărbătorilor Pascale au fost controlate 38 de unităţi de cult, constatîndu-se 214 nereguli, care au fost sancţionate cu 175 avertismente şi trei amenzi în cuantum de 8.000 lei.

„Cea mai importantă neregulă constatată a fost funcţionarea fără deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu a urmatoarelor obiective: Mănăstirea «Întîmpinarea Domnului» din comuna Alexandru cel Bun; Biserica Ortodoxă «Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana» din municipiul Piatra Neamţ; Mănăstirea «Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie» din comuna Pîngăraţi; Mănăstirea «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril» – Arhondaric (cazare pelerini) din comuna Poiana Teiului; Mănăstirea Neamţ – Centrul social cultural «Sfîntul Paisie» din comuna Vînători Neamţ“, a mai comunicat ISU Neamţ.

Principalele nereguli constatate în urma controalelor au fost identificate ca fiind următoarele: o parte din clădiri nu sînt echipate cu instalaţie de iluminat de securitate pentru evacuare; o parte din spaţii nu sînt echipate cu instalatii de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu; uşile unor biserici nu se deschid în sensul fluxului de evacuare, iar lăţimea acestora nu asigură necesarul de evacuare; instalaţia de stingere a incendiilor cu hidranţi interiori nu este în stare de funcţionare la parametrii nominali.

În alte cazuri instalaţia electrică nu este verificată periodic cu personal autorizat (tablouri electrice, circuit electric de iluminat şi forţă) şi nu se exploatează potrivit reglementarilor tehnice: corpurile de iluminat incandescent ce atîrnă direct de firele electrice, neprotejate cu globuri; conductori electrici neizolati, montaţi în contact direct cu materiale combustibile (lemn); aparataje (prize, întrerupatoare) montate în contact direct cu materiale combustibile (lemn/PVC); legături imperfecte ale cablurilor de alimentare cu energie electrică; siguranţe necalibrate la tabloul electric.

 

Au mai fost şi alte nereguli între care faptul că o parte din clădiri nu erau echipate cu instalaţie de protecţie împotriva descărcarilor electrice atmosferice; coşurile de fum nu erau protejate faţă de materialele combustibile la trecea prin astereala de lemn şi nu sînt verificate şi curăţate periodic cu personal autorizat. Pe timpul desfăşurării acestor controale militarii au efectuat şi activităţi de informare preventivă la care au participat 488 persoane, fiind prezentat modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă în cadrul campaniilor: F.O.C. – Flăcările Omoară Copii; RISC – Renunţă! Improvizaţiile sînt Catastrofale!; RISC – Siguranţa nu e un joc de noroc!; Nu tremur la cutremur; Fiipregatit.ro.

Pe timpul activităţilor desfăşurate au fost distribuite 792 de afişe şi pliante cu privire la modul de comportare în cazul producerii unei situaţii de urgenţă. Tot pe parcursul lunii aprilie 2021, cadrele Inspecţiei de Prevenire au executat un număr total de 83 controale din care 5 la unităţi administrativ teritoriale, 8 la operatori economici şi 69 la instituţii de pe raza judeţului Neamţ. „În cadrul acestor controale au fost constatate 486 de nereguli, 4 dintre acestea fiind soluţionate pe timpul controlului, iar 402 fiind sancţionate cu 398 avertismente şi 4 amenzi în cuantum de 18.000 lei. Totodată pe linia avizării -autorizarii au fost un numar de 46 de solicitari, fiind emise 6 avize şi 8 autorizaţii de securitate la incendiu“, conform ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Începe procesul tatălui care era să-şi ucidă fiul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ judecătorii au terminat procedura de Cameră preliminară şi au dispus începerea judecăţii ■ Ştefan Bocancea a eliberat gazul din mai multe butelii ■ explozia care a urmat i-a provocat fiului de 7 ani arsuri de gradul I şi II ■ mama copilului cere daune de 100.000 de euro şi 3.000 de lei ■

Magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ au finalizat procedura de Cameră preliminară şi au dispus începerea procesului în cazul bărbatului care era să-şi ucidă fiul minor într-o explozie provocat de el.

Pietreanul Ştefan Bocancea, de 40 de ani, a fost trimis în judecată pentru svîrşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi distrugere.

„În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei, prin rechizitoriul nr. 40/118/P/2021 din 02.04.2021 emis de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ, privind pe inculpatul trimis în judecată pentru săvîrşirea infracţiunilor de tentativă de omor, prevăzută de art.32 Cod penal raportat la art.188 Cod penal, cu referire la art.199 alin.1 Cod penal şi distrugere, prevăzută de art.253 alin.4 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal şi art.38 alin.2 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat. Constată că inculpatul a fost asistat de avocat ales“, conform instanţei.

De acum procesul intră în linie dreaptă cu administrări de probe şi audieri de martori. În cauză sînt mai multe părţi civile, iar mama minorului, fosta soţie a inculpatului, cere suma cea cea mai mare, respectiv 100.000 de euro, daune morale şi 3.000 de lei, daune materiale.

Alţi cîţiva vecini cer sume cuprinse între 350 şi 15.000 de lei, bani pentru repararea caselor după pagubele provocate de explozie. Fapta a avut loc pe 27 ianuarie 2021 într-un bloc din Piatra Neamţ, cînd individul a provocat intenţionat o explozie în camera unde se afla alături de fiu, intenţia fiind de a se răzbuna pe soţia care divorţase de el.

Din datele anchetei rezultă că Ştefan Bocancea a premeditat fapta, neîmpăcîndu-se cu ideea că a pierdut custodia copilului rezultat dintr-o scurtă căsnicie. Considera că a fost nedreptăţit la divorţ, deşi în timpul acţiunii civile în instanţă a comis o faptă penală. Şi-a violat soţia, intrînd fără drept în casa în care aceasta stătea, lucru pentru care a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare.

Înainte de data exploziei, Bocancea nu i-a reîncredinţat fostei soţii copilul, deşi magistraţii de la Judecătoria Piatra Neamţ, prin decizia de divorţ a părinţilor, stabiliseră termene clare cînd minorul trebuia să stea cu mama şi cînd ar fi trebuit să fie la tată. Pe 27 ianuarie 2021, cînd fosta soţie l-a anunţat că va veni după copil, deoarece nu îi fusese dat după perioada cît a fost lăsat să stea cu tatăl, acesta a ameninţat că va provoca o explozie. I-a trimis fostei neveste un mesaj, iar aceasta, speriată, a cerut ajutor la numărul unic de urgenţă 112.

Forţele de intervenţie s-au mobilizat imediat, dar la apariţia oamenilor legii în apropierea blocului, Bocancea a deschis mai multe butelii, a dat foc la nişte haine, iar în urma acumulării de gaze s-a produs explozia urmată de un incendiu. Minorul a fost scos din imobil de un poliţist, fiind transportat la Spitalului Sfînta Maria din Iaşi cu arsuri de gradul I şi II pe 7 – 9% din corp, pe faţă, scalp, urechi şi mîini, şi escoriaţii pe mîini şi picioare. Leziunile au necesitat pentru vindecare 22- 25 de zile de îngrijiri medicale. Şi inculpatul s-a ales cu arsuri şi a fost internat la Spitalul Roman. Pe 11 februarie a fost adus în faţa instanţei, fiind arestat preventiv.

„Vreau să recurg la un gest extrem“

Pe 27 ianuarie 2021, Bocancea a dat mai multe mesaje pe pagina de Facebook BZI.ro (Bună Ziua Iaşi), în care afirma că este dispus să recurgă la orice gest doar pentru a nu ceda copilul. Reporterii bzi.ro au vorbit cu acesta încercînd să îl convingă să renunţe, ulterior sunînd la Poliţia Neamţ.

Într-o discuţie telefonică, pietreanul susţinea că trăieşte o dramă şi are de gînd să recurgă la un gest extrem: „Nu ştiu ce va fi. Nu mai pot. Toate şicanele posibile mi le- au făcut. Au vrut să mă dea cu maşina în şanţ. Vă arăt video cu maşini negre trimise după mine. Am fost condamnat fără motiv. Sunt nişte abuzuri mari. Am vrut să dau pe faţă toate acestea, dar nimeni nu m-a ascultat. Nici un poliţist, nici un procuror“.

Apoi, plîngînd, a continuat: „Am ajuns la căpătul puterilor. Vreau să recurg la un gest extrem. Copilul este la mine, nu vreau să îl dau mamei pînă nu mi se face dreptate. Am fost condamnat la 4 ani cu suspendare pentru viol. Mama copilului a vrut să întreţină relaţii sexuale cu mine, iar mai apoi a mers la poliţie să facă plîngere că să poată să profite în instanţă, să mă distrugă“.

Iată ce mai afirma Bocancea în dialogul cu reporterul de la BZI.ro: „De duminică m-am izolat în casă cu fiul meu pentru a-mi cere dreptatea. Astăzi este ultima masă pentru care mai am ceva să îi dau. Am fost sunat de la poliţie să ies afară. Nu pot face acest lucru deoarece să (probabil a vrut să scrie sunt – n.red.) trecut de pragul psihologic de dialog şi oncredere (probabil încredere – n. red.). Nu vreau decît dreptate. Am ajuns la capătul răbdării ca om. Dacă vor încerca să intre trebuie să recurg la ce nu vreau să fac!“.

Judecătoria Piatra Neamţ, prin decizia de divorţ, a stabilit termene precise, pe zile şi ore, cînd minorul trebuia să stea cu mama şi cînd ar fi trebuit să fie la tată.

FOTO BZI.ro

Citește știrea

Trending