Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Vijelii în cea mai caldă zi din 2020

Știre publicată în urmă cu

în data de

n furtunile care au venit în cea mai caldă zi din acest an, 29 iulie, au creat numeroase probleme n după două zile caniculare se mai răcoreşte niţel n luna august debutează cu temperaturi modeste n

Vara aceasta vremea a fost capricioasă, a plouat foarte mult, iar
valorile termice au fost, în medie, mai mici decît cele specifice
perioadei.

Au fost cîteva zile mai calde la final de Cuptor, dar după
valorile termice la limita caniculei au venit vijelii care au creat
necazuri. Aşa a fost pe 29 iulie 2020, cînd în judeţ a fost deosebit
de cald.

Conform informaţiilor de pe site-ul Administraţiei Naţionale
de Meteorologie, maxima a fost de 30,9 grade în reşedinţa de judeţ,
la Tîrgu Neamţ termometrele au înregistrat 31,8 grade, iar cel mai
cald a fost în zona Roman, unde au fost 33,9 grade, valori
măsurate la umbră, pentru că în plin soare s-au resimţit aproape 40
de grade. Şi în vîrf de munte, la staţia meteo de pe Ceahlău – Toaca
s-au înregistrat valori mari, 22,7 grade.

Din acest motiv, furtuna
care a venit după amiază a făcut prăpăd. Conform unui raport al
ISU Neamţ, în urma codurilor galbene şi portocalii de furtuni,
echipajele de intervenţie au fost solicitate pentru îndepărtarea unor
arbori căzuţi pe firele de energie electrică şi pe carosabil pe DN 15
în Bicaz, dar şi spre Baicu, precum şi pe strada Fermelor din Piatra
Neamţ. Secţia de Drumuri Naţionale a avut de lucru cu arborii căzuţ
pe carosabiltot în zona Bicaz, o curte a fost inundată tot acolo, iar
echipele de interveneţie E.ON au avut de lucru după ce peste 3.300
de consumatori din Tarcău, Cazaci, Brateş Bicazu Ardelean, Bicaz
Chei, sau Telec, au rămas pe întuneric.

S-a lucrat pînă după miezul
nopţii, cînd toţi consumatorii au fost realimentaţi cu energie
electrică. Şi pentru joi s-a anunţat vreme caniculară şi la ora 10:00
erau deja 22 de grade la Piatra Neamţ, 26 se înregistrau în zona
Roman, iar la Tîrgu Neamţ erau 27 de grade. În vîrf de munte, pe
Toaca, erau 19 grade, dar se resimţeau 26.

La acelaşi moment, în
zona Roman se resimţeau 32 de grade, iar cei de la Tîrg, care au
ieşit din case au dat de vreo 31 de grade. Cu începere de pe 31
iulie, vremea se mai calmează iar meteorologii spun că pînă în
week-end-ul viitor nu vor fi maxime mai mari de 28 de grade şi nu
scăpăm de instabilitate.

Pe 31 iulie, la Piatra Neamţ este aşteptat
cer variabil cu ceva furtuni după amiază. La prînz nu vor fi mai mult
de 26 de grade, iar noaptea aduce o minimă de 18 grade. Cel mai
rece va fi în week-end, iar august debutează cu vreme
schimbătoare. În perioada 1-2 august este anunţat cer varabil cu
ceva nor lipsiţi de importanţă.

Maxima nu trece de pragul de 23 de
grade, iar nopţile vor fi reci, cu o minimă de pînă la 14 grade. Se
face mai cald săptămîna viitoare, iar luni, 3 august, ne vom bucura
de vreme bună şi cam 27 de grade. De marţi, 4 august, revine
instabilitatea. Se face ceva mai cald, pînă la 28 de grade, dar după
amiază revin furtunile zgomotoase. Cam la fel vor fi condiţiile meteo
miercuri şi joi, în perioada 5 – 6 august cînd vor fi valori termice
diurne de 25 de grade, dar în doua parte a intervalului sînt
aşteptate precipitaţii, furtuni sau ploi în aversă.

De vineri, 7 august,
scăpăm de instabilitate, dar regimul termic va fi modest. Dacă
meteorologii au dreptate, timp de trei zile, de vineri pînă duminică,
în perioada 7-9 august 2020, va fi cer variabil, nu ai mult de 27 de
grade la amiază şi cam 16, poate 18 grade, după lăsarea
întunericului.

FOTO: Fabian Emanuel Balint

Actualitate

Judecat pentru ultraj la poliţist

Știre publicată în urmă cu

în data de

n un tînăr din Bicaz a încălcat ordinul de protecţie de care beneficia mama acestuia n băut fiind, a intrat în locuinţa acesteia, deşi nu avea voie n faţă de oamenii legii s-a manifestat ostil, lovindu-l pe unul unul din poliţiştii din escortă n

Magistraţii din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman au
finalizat urmărirea penală şi au dispus trimitrea în judecată a unui
tînăr de 20 de ani, din Bicaz, arestat preventiv pentru ultraj la
poliţist. Ionuţ Cătălin Rogin a atacat poliţiştii care-l escortaseră la
spital, iar pe unul dintre ei l-a lovit cu pumnul în plină figură.

Totul s-
a întîmplat după o serie de peripeţii peste limita legii. Iniţial a
încălcat ordinul de protecţie care-i apăra mama, iar cînd au
intervenit poliţiştii, a devenit incoerent şi ostil. În drum spre spital,
pentru o evaluare psihologică, l-a atacat pe poliţistul care-l însoţea,
lovindu-l cu pumnul în plină figură.

A fost reţinut şi dus în faţa
magistraţilor de la Judecătoria Roman, care l-au arestat preventiv
pentru săvîrşirea infracţiunii de ultraj. recent, judecătorii au decis
începerea procesului.

„În condiţiile art. 346 alin. 1 din noul Cod de
procedură penală (NCPP) constată legalitatea sesizării instanţei
prin rechizitoriul nr. 1930/P/2020 din 9 iulie 2020 al Parchetului de
pe lîngă Judecătoria Roman privind pe inculpatul Rogin Ionuţ-
Cătălin, trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj,
prevăzută de art. 257 alin. 1, 4 din noul Cod penal (NCP) raportat la
art. 193 alin. 2 NCP, cu aplicarea art. 41 alin. 1 NCP şi art. 43 alin.
1 NCP, asupra persoanei vătămate Stratu Vasile.

Constată
legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire
penală. Constată că Judecătoria Roman este competentă material
şi teritorial să soluţioneze cauza, potrivit art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin.
1 lit. a NCPP. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe
inculpatul Rogin Ionuţ-Cătălin“, conform Judecătoriei Roman. Pe 27
iunie, oamenii legii din cadrul Poliţiei Bicaz au fost sesizaţi cu
privire la faptul că Rogin a încălcat ordinul de protecţie emis
împotriva sa de instanţa de judecată.

Din cercetări a reieşit că
acesta ar fi încălcat obligaţiile impuse prin decizia Judecătoriei
Bicaz, iar pe fondul consumului de alcool, ar fi pătruns în locuinţa
mamei sale, de 41 de ani, deşi trebuia să păstreze o distanţă
minimă de 50 de metri faţă de aceasta şi locuinţă. Întrucît tînărul
manifesta o atitudine ostilă, a fost transportat cu o ambulanţă la
Spitalul Municipal Roman, în vederea efectuării unei expertize
medico-legale psihiatrice, fiind însoţit de un echipaj de poliţie care a
asigurat escorta.

„Pentru a-şi asigura scăparea în momentul sosirii
la unitatea medicală, tînărul ar fi lovit un agent de poliţie cu pumnul
în zona feţei. În acel moment, poliţistul a intervenit prompt,
procedînd la imobilizarea şi internarea acestuia la Secţia de
Psihiatrie. Agentul de poliţie nu a suferit leziuni care să necesite
asistenţă medicală de specialitate“, se arată într-un comunicat al
Poliţiei Neamţ.

În baza probatoriului administrat, procurorul din
cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman a dispus
reţinerea lui Rogin pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul
comiterii infracţiunii de ultraj. Ulterior a fost prezentat în faţa
judecătorilor, fiind arestat.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Şofer prins noaptea cu nu mai puţin de 199 de km/h

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

n cel în cauză este un şofer din Neamţ şi a fost depistat în judeţul Buzău

Un conducător auto din judeţul Neamţ a fost prins la volanul unei
maşini în timp ce conducea cu nu mai puţin de 199 de kilometri pe
oră.

El a fost prins de radarul oamenilor legii din judeţul Buzău în
timpul unei misiuni nocturne de supraveghere a traficului rutier,
care a fost organizată în noaptea de 28 spre 29 septembrie 2020.
În timpul acţiunii maximul de viteză, respectiv 199 kilometri pe oră a
fost surprins de un echipaj care acţiona pe DN2 (E85), în afara
localităţii Racoviţeni.

La volanul autoturismului în cauză se afla un
nemţean de 47 de ani, după cum au transmis oamenii legii.
Vitezomanul a fost amendat şi i s-a suspendat permisul pentru 90
de zile. Poliţiştii buzoieni au dat, luni, 114 amenzi de peste 168.000
de lei şi au reţinut 14 permise de conducere. Pe autostrăzile din
România, limita maximă a vitezei admise este de 130 kilometri pe
oră, iar în caz de intemperii de 80 km/h.

Conform legislaţiei rutiere
din România, cele mai mari amenzi pentru persoanele fizice sînt
cele din clasa a IV-a – 1.305 sau 2.900 de lei şi se dau şoferilor care
depăşesc viteza legală cu 41-50 km/h, pentru conducerea sub
influenţa băuturilor alcoolice (atunci când fapta nu constituie
infracţiune), dar şi celor care circulă cu maşini cu inspecţia tehnică
periodică expirată, care nu efectuează verificarea medicală
periodică sau care conduc automobile fără anvelope de iarnă pe
drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă ori polei.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Naţional – 1.470 cazuri noi. Neamţ – 55 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

n la nivel naţional au fost confirmate în total 125.414 cazuri n la Neamţ în total au fost confirmate 3.110 cazuri n

Până pe 29 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 125.414 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

100.636 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.470 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 512 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.792 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 28.09.2020 (10:00) – 29.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 44 de decese (30 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.527. Dintre acestea, 551 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.393.670 de teste. Dintre acestea 21.330 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.992 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.338 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.435 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.341 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.816 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.219 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 602 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 222 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 44.850 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.694 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 2 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 733 au fost declarați vindecați: 613 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Citește știrea

Trending