Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Un primar la mijloc, fost prefect, acuze la adresa actualului

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ fostul prefect George Lazăr acuză că primarul de Borca ar putea fi ţinta unei răfuieli politice din partea prefectului de Neamţ ■ „domnul Lazăr l-a denunţat pe colegul său, Vasile Panaite!”, susţine prefectul Daniela Soroceanu ■

Un primar din Neamţ, cel de la Borca, e prins la mijloc într-un război al declaraţiilor între un fost prefect de Neamţ şi actualul prefect al judeţului. „Securea războiului”, la nivel declarativ, a fost ridicată de fostul prefect de Neamţ, George Lazăr. Care, într-o conferinţă de presă susţinută vineri, 30 august, a declarat: „Aş vrea să aduc în discuţie o sesizare care ne-a fost făcută de către primarul comunei Borca, Ovidiu G. Niţă. El a avut pînă în prezent 6 acţiuni ale corpului de control al Prefecturii Neamţ, pe care le consideră uşor deplasate, pe care le-am putea pune într-o notă de ”răfuială politică”. Într-una din adrese se menţionează că doamna prefect Soroceanu a iniţiat un control la Primăria Borca în urma unei sesizări anonime venită pe Facebook. Doamna prefect ori nu înţelege, ori nu distinge legea sau este într-o zonă de abuz. Pentru că OUG cu privire la petiţii, la articolul 7, prevede că petiţiile/cererile anonime, în care nu sînt trecute datele de identificare ale petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează. Doamna prefect merge într-un derapaj al literei şi spiritului legii forţînd legea şi solicită primăriei lucruri pe care nu ar trebui să le solicite. Nu este o conduită normală a instituţiei prefectului Neamţ, de a pune presiune pe primari care nu au aceeaşi culoare politică”. Solicitarea de informaţii are legătură cu modul în care decurge un concurs pentru ocuparea unui post la căminul cultural din localitate. Replica prefectului Daniela Soroceanu nu a întîrziat să apară: „Salut decizia Partidului Național Liberal, prin vocea lui George Lazăr, de a sesiza Instituția Prefectului și opinia publică, privind posibile fapte de abuz în serviciu săvîrșite de colegul său liberal, Vasile Panaite, pe vremea când acesta ocupa funcția de Prefect! Am înțeles că domnul Lazăr este de părere că s-au comis niște abuzuri pe vremea cînd colegul său de partid ocupa funcția cea mai înaltă din Instituția Prefectului și s-au produs mai multe controale la Primăria Borca! Voi dispune verificări în acest sens și, ca efortul de a stopa derapajele administrative să fie cu succes, îi recomand domnului Lazăr să și depună o plîngere penală pentru abuz în serviciu pentru Vasile Panaite. Instituția Prefectului îl poate sprijini logistic, în acest demers, dacă dumnealui deține probe în acest sens! Cu acest prilej salut și decizia primarului de Borca, domnul Ovidiu Geo Niță, de a recunoaște greșeala administrativă sesizată la Instituția Prefectului în data de 13 august a.c. de către cetățean. Astfel, cele sesizate prin intermediul unei rețele de socializare s-au adeverit și țin să invit, pe toți nemțenii care au dovezi sau suspiciuni cu privire la anumite fapte ce încalcă legea, să le transmită pe orice cale către Instituția Prefectului sau direct către organele abilitate. Trăim în secolul XXI iar informația poate și trebuie să circule în cea mai mare viteză! Domnul Lazăr probabil nu a primit hîrtia prin care primarul atesta ca „adevărate” cele susținute de acest cetățean cu un spirit civic de care comunitatea noastră are nevoie! Cînd nu mai lucrezi de ani de zile în slujba nemțenilor, probabil că începi să uiți care sunt cu adevărat interesele comunității! Îi mai recomand ca acest text să fie citit cu legislația în vigoare în mâna stângă și cu un caiet de notițe în mîna dreaptă!”.

Actualitate

E prognozată vreme neaşteptat de caldă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Zilele trecute a fost destul de rece şi cu greu mercurul din termometre a trecut de pragul de 10 grade. Pentru săptămîna viitoare meteorologii anunţă valori termice în creştere, iar la începutul ultimei decade a lunii va fi un vîrf nesperat, 21 de grade, mult peste media perioadei.

Acelaşi trend îl vor avea şi minimele nocturne, iar dacă pînă atunci nu se schimbă nimic din aspectul vremii, vor fi nopţi şi cu 10 grade. În ce priveşte precipitaţiile, în acest week-end sînt aşteptate ceva ploi, apoi soarele va fi la datorie cel puţin pînă la finele săptămînii viitoare. Aşa stînd lucrurile trebuie spus că ziua de astăzi va fi mai frumoasă decît precedenta, se anunţă cer variabil cu soare, iar la amiază în zona noastră vor fi 13 grade. Noaptea va fi cam rece şi minima se opreşte la 4 grade.

Sîmbătă, 16 octombrie, va fi cel mai frig din întreg intervalul de prognoză şi nu vor fi mai mult de 10 grade. În plus, va fi cer acoperit şi plouă în majoritatea intervalului. Cu toate acestea minima nocturnă va fi în creştere pînă la 7 grade. Cam la fel stau lucrurile şi duminică, 17 octombrie, cînd vedem soarele în prima parte, dar din nou plouă mai spre după amiază. Ziua vor fi cel mult 12 grade, iar peste noapte se vor înregistra 6 grade,. Cu începere de luni, 18 octombrie, se încălzeşte încet şi sigur.

Va fi cer variabil cu soare, cam 13 grade peste zi, şi vreo 4 grade după lăsarea întunericului. Cer variabil cu soare va fi şi marţi, 19 octombrie, cînd maxima diurnă nu trece de 14 grade, iar minima nocturnă rămîne cantonată la 4 grade. Se încălzeşte simţitor la mijlocul săptămînii, astfel că dacă previziunile de acum nu dau greş, miercuri 20 octombrie va fi soare, iar mercurul din termometre saltă voiniceşte la 17 grade. Acest lucru va influenţa şi regimul termic nocturn şi minima ajunge la 6 grade.

Cea mai caldă zi de pe final de Brumărel pare a fi cea de joi, 21 octombrie, cînd maxima va fi nefirească pentru acest moment al anului şi în Piatra Neamţ se aşteaptă nu mai puţin de 21 de grade Celsius. Şi regimul termic nocturn se îmbunează şi vor fi 9 grade. La fel de frumos, dar nu tot atît de cald va fi vineri, 22 octombrie, cînd din nou ne vom bucura de soare, iar maxima va fi de 17 grade. Urmează una din cele mai blînde nopţi din ultima perioadă şi minima se opreşte la 10 grade.

În week-end se mai răcoreşte niţel, dar tot va fi nesperat de bine pentru sfîrşit de octombrie. Sîmbătă, 23 octombrie, cerul va fi absolut limpede, nu va fi nici un nor, iar la prînz se vor înregistra 15 grade. Noaptea va fi blîndă, cu vreo 8 grade. La fel va fi şi duminică, 24 octombrie, cer senin, 15 grade se vor înregistra în termometre peste zi, iar minima nocturnă se opreşte la 7 grade. Rămîne de văzut ce vor prognoza meteorologii pentru ultima săptămînă din octombrie 2021, dar mai ales cum va fi vremea în luna noiembrie.

Citește știrea

Actualitate

A accidentat un copil, a scos plăcuţele şi a fugit

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr din Iaşi a dat dovadă de laşitate. Aflat în trecere prin judeţul Neamţ a provocat un accident de circulaţie în urma căruia un minor de 14 ani a fost rănit.

Şoferul a oprit numai pentru a-şi scoate numerele de înmatriculare, apoi şi-a văzut de drum, cu speranţa că nu va fi găsit şi va scăpa de consecinţele faptei sale, totul datorită faptului că nu avea permis de conducere. Nu s-a întîmplat cum şi-a dorit, iar acum s-a ales cu probleme penale.

Nedoritul incident s-a întîmplat în zi cu ghinion, pe 13 octombrie 2021. Atunci, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Tîrgu Neamţ au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul naţional 15 B.

„Din primele cercetări a reieşit că, în timp ce un şofer conducea un autoturism pe drumul naţional menţionat, în localitatea Timişeşti ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrînd în coliziune cu o autoutilitară care era parcată. În urma tamponării a rezultat rănirea unui minor, în vîrstă de 14 ani, care se afla în apropierea autoutilitarei.

Imediat după producerea evenimentului rutier, conducătorul auto ar fi coborît din autoturism, moment în care şi-ar fi scos plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi a părăsit locul accidentului“, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

În urma investigaţiilor efectuate cu operativitate, poliţiştii rutieri au reuşit identificarea celui în cauză, fiind vorba de un tînăr, în vîrstă de 23 de ani, din judeţul Iaşi. Totodată, verificările efectuate de anchetatorii nemţeni au relevat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Citește știrea

Actualitate

Sute de elevi şi dascăli, infectaţi cu coronavirus

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ în Neamţ au fost raportaţi ca fiind infectaţi 278 copii şi 115 persoane care lucrează în educaţie ■ în 78 şcoli cel puţin o clasă învaţă on-line ■ numărul elevilor care învaţă on-line e de 7.285 ■

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ a reuşit miercuri, 13 octombrie, să centralizeze situaţia epidemiologică din şcoli.

„În conformitate cu datele centralizate la nivelul ISJ Neamţ, există 278 de elevi, confirmaţi pozitiv cu virusul SARS Cov 2 şi 115 persoane care lucrează în sistemul de educaţie. Putem constata faptul că se manifestă o tendinţă de uşoară descreştere a numărului de copii infectaţi.

Sperăm ca, uşor-uşor, numărul cazurilor va scădea în şcoli şi vom reuşi să menţinem cît mai mult unităţile deschise, pentru învăţămîntul faţă în faţă. În ceea ce priveşte unităţile şcolare care au trecut în on-line, în totalitate, la nivelul judeţului există doar două, respectiv Şcoala Nr. 2 Piatra Neamţ, care are probleme de resursă umană şi unde există un număr insuficient de cadre didactice care trebuie să asigure orele în sistem faţă în faţă.

Cea de a doua şcoală care învaţă în on-line, cu toate clasele, e cea de la Stejaru, din comuna Pîngăraţi, unde există probleme la un coş de fum, condiţii în care au solicitat ca elevii să rămînă în on-line, timp de două zile, pînă la curăţarea coşului. În continuare, doar o singură şcoală, cea de la Păstrăveni, se află în on-line în baza articolului 6 din Ordinul Ministerului Educaţiei , cînd mai bine de jumătate din clase au trecut on-line.

Nu avem nici o şcoală care să fi trecut în totalitate în on-line, ca urmare a numărului mare de cadre didactice infectate. Există 78 de unităţi şcolare în care cel puţin o clasă se află în sistem de predare on-line. Numărul copiilor care învaţă on-line, era, miercuri, 13 octombrie, de 7.285, cifră raportată la cei 68.825 preşcolari şi elevi înscrişi în învăţămîntul nemţean, reprezentînd 10,56%“, a declarat inspectorul şcolar general, Mihai Obreja.

Conducerea ISJ va elabora miercuri, 21 octombrie, un nou comunicat privind situaţia epidemiologică la nivelul şcolilor din judeţ, dar, zilnic, pe site-ul instituţiei va fi publicată situaţia claselor care studiază on-line. În judeţul Neamţ, de la izbucnirea epidemiei s-au înregistrat 24.544 de cazuri confirmate pozitiv cu noul coronavirus, iar ieri s-au comunicat 340 cazuri noi faţă de raportarea făcută miercuri.

Până ieri, în ţară au fost înregistrate 1.414.647 de cazuri de infectare, dintre care 4.937 ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Vindecate au fost declarate 1.210.494 de persoane. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.383 cazuri noi de persoane pozitive, dintre care 330 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Citește știrea

Trending