Actualitate
Neamţ: Seceta, mii de cereri la culturile calamitate

■ în Neamţ, au fost arse de seceta pedologică 23.300 hectare, cultivate, în special la păioase şi rapiţă ■ cererile se primesc la centrele locale APIA de la Piatra Neamţ, Roman, Moldoveni şi Ion Creangă, pînă pe 16 septembrie ■
La Centrul Judeţean APIA Neamţ e o desfăşurare de forţe deosebită, aproape tot personalul fiind folosit la primirea cererilor pentru ajutorul de stat acordat producătorilor agricoli care au avut, integral sau parţial, culturile calamitate de seceta prelungită din acest an.
Directorul executiv al instituţiei, Mihai Dorneanu, a făcut precizări referitooare la această operaţie: „Începînd cu 3 septembrie, Centrul Judeţean APIA Neamţ primeşte cereri de solicitare a ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli, care au înfiinţat culturi de toamnă, în anul 2019 şi care au fost afectate grav de seceta pedologică. Fermierii trebuie să prezinte ataşat cererii de plată, copia procesului verbal de constatare şi evaluare a pagubelor şi coordonatele bancare. Cererile se depun de către fermieri la centrele locale APIA de la Piatra Neamţ, Roman, Ion Creangă şi Moldoveni.
Noi am întocmit un grafic de primire a acestor cereri. Am transmis fermierilor invitaţia de a se prezenta la centre, pentru depunerea cererilor, la data şi ora programată şi îi rugăm să respecte, cu stricteţe, aceste planificări, pentru a se evita aglomerările, mai ales în aceste condiţii de pandemie Covid 19“.
Conform datelor preliminare, în Neamţ au fost calamitate anul acesta peste 23.300 hectare teren agricol cultivat, în special cu grîu şi rapiţă, din care 15.100 hectare grîu şi 4.800 hectare rapiţă.
„La APIA Neamţ este o activitate intensă, care trebuie să se desfăşoare într-un interval foarte scurt de timp. Primirea cererilor se face pînă pe 16 septembrie, inclusiv, pentru ca ulerior acestei zile să fie viraţi banii în contul bancar al fiecărui fermier despăgubit. Din acest motiv a fost nevoie de mobilizarea întregului colectiv, inclusiv al personalului de pe partea administratv-economică, lucrîndu-se inclusiv sîmbăta.
Întîrzierea primirii cererilor a fost cauzată de faptul că Ordonanţa de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial pe 27 august, motivat de faptul că a fot nevoie de acordul Comisiei Europene, care a venit tîrziu“, a precizat Mihai Dorneanu. Acesta spune că inexistenţa acordului Comisiei Europene ar fi putut duce la imputarea acestor subvenţii în România, ţinînd cont că fondurile pentru despăgubiri provin din bani primiţi de la UE.
Urmează a fi despăgubiţi cîteva mii de fermieri care au culturi calamitate, de la 1 hectar în sus, dar numai în condiţiile depunerii prealabile a unei înştiinţări de calamitate şi a verificării în teren a stadiului în care se află cultura respectivă.

-
Actualitate2 săptămâni,
Toţi oamenii au probleme. La psiholog vin cei care doresc să le rezolve
-
Actualitate7 zile,
La psiholog venim doar ”de bună voie și nesiliți de nimeni”
-
Prima paginăo săptămână,
Sindicaliștii de la APIA amenință cu proteste de amploare la București și Bruxelles
-
Prima pagină2 săptămâni,
Comuna din Neamț unde apa-i oprită de jumătate de an. Primar vs. autorități
-
Actualitate4 zile,
Sătenii din Nemțișor se tem de efectele instalării antenei 5G
-
Actualitateo zi,
Un proiect Erasmus pentru viitori asistenți medicali
-
Actualitate4 zile,
Și totuși se fac angajări la stat
-
Actualitateo zi,
Ziua Naţională a României, manifestare organizată în parteneriat de Liceul de Arte Victor Brauner şi Colegiul Naţional de Informatică