Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Popii cu şantajul ajung la puşcărie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cei trei preoţi care l-au şantajat pe episcopul Huşilor au fost condamnaţi la închisoare cu executare ■ unul din inculpaţi este din Neamţ ■ ei l-ar fi strîns cu uşa pe superior, cu un film deocheat ■ unul a vrut o funcţie, iar ceilalţi, bani ■

Curtea de Apel Iaşi s-a pronunţat definitiv în cazul celor trei popi şantajişti care l-au strîns cu uşa pe episcopul Huşilor, Corneliu Bîrlădeanu, cu un film deocheat. Sentinţa de ieri, 14 martie, este fără precedent şi cei trei inculpaţi, din care unul este din Neamţ, au primit pedepse cu executare. Cea mai mare sancţiune, detenţie pentru 3 ani şi 6 luni, este a fostului arhimandrit al Episcopiei Husilor, Sebastian Jitaru, nemţean de origine. Preoţii Gheorghe Damian şi Mihail Bumbu au de executat cîte 3 ani de detenţie. După ce ies din închisoare, timp de 5 ani, li s-a intezis dreptul de a fi preoţi. Sentinţa cu executare a venit după ce instanţa de fond, Tribunalul Vaslui, i-a găsit vinovaţi de şantaj şi a aplicat pedepse cu suspendare. Jitaru a avut o sancţiune de 2 ani de închisoare, cu suspendare şi amendă de 2.400 de lei. I s-au interzis drepturile de a fi ales în autorităţile publice, sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, sau dreptul de a fi preot. În plus a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Pîngăraţi, sau la Antidrog Neamţ. În această cauză, Jitaru a fost reţinut pe 15 iunie 2017, apoi plasat în arest la domiciliu pînă la data de 10 noiembrie 2017. În acelaşi dosar, Gheorghe Damian, preot de caritate la Spitalu Judeţean Vaslui şi Răzvan Mihail Bumbu, preot la Parohia Văleni, Vaslui, au primit cîte 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, plus o amendă de cîte 4.800 de lei şi au cam aceleaşi obligaţii şi interdicţii ca şi confratele Jitaru. Partea vătămată, Cornel Onilă, adică episcopul de Huşi Corneliu Bîrlădeanu, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Damian şi Bumbu au fost şi ei reţinuţi apoi au devenit arestaţi casnici pînă în noiembrie 2017. Miza infracţiunii ar fi fost nominalizarea lui Jitaru în funcţia de episcop vicar, ceilalţi doi dorind doar un folos material cuantificat în valută. „În perioada 30 mai 2017 – 14 iunie 2017, inculpatul Jitaru Sebastian Cristi a ameninţat o persoană din conducerea Bisericii Ortodoxe cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare compromiţătoare pentru aceasta din urmă, în scopul de a dobîndi în mod injust, atît un folos patrimonial cît şi unul nepatrimonial, respectiv nominalizarea sa pentru un post de episcop vicar“, conform unui comunicat al DNA. În aceeaşi manieră au procedat şi ceilaliţi doi acuzaţi, între 12 şi 14 iunie, ei pretinzînd 50.000 de euro, fără vreo „avansare“. Pentru faptele lor cei trei au fost reţinuţi o noapte, iar pe 16 iunie au devenit arestaţi casnici. Atunci li s-au impus anumite obligaţii printre care să nu comunice în nici un fel cu partea vătămată, PS Corneliu Bîrlădeanu, episcopul Huşilor, despre care presa din Vaslui spune că ar fi fost şantajat cu nişte poze sau un filmuleţ în care victima ar fi fost surprinsă în ipostaze indecente. Surse judiciare au precizat că, pe 30 mai 2017, consilierii Episcopiei Huşilor au fost abordaţi de preotul Jitaru, care le-a spus că deţine un material compromiţător şi că, în cazul în care PS Corneliu nu va interveni pentru a-l propune pentru funcţia de episcop vicar, va oferi presei detalii. Acestea urmau a fi prezentate şi la Sfîntului Sinod din 15 iunie. Potrivit procurorilor DNA, în aceeaşi manieră ar fi procedat şi ceilalţi doi preoţi, dar numai pentru un folos patrimonial.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Diogene

    14 martie 2019 at 9:40 PM

    Preotii nu trebuie judecați decât de Dumnezeu,iar cei care îi numesc popi,pentru mine nu fac doi bani,pentru că ei sunt preoți și atât(dacă ne respectăm).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Acuzat că a violat o bătrînă paralizată

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un individ de 45 de ani, din Zăneşti, a intrat peste o septuagenară imobilizată la pat ■ i-a cerut 7 lei, iar la plecare abuzat-o sexual ■ cînd oamenii legii au dat de el, a încercat să se scape cu fuga ■

Un bărbat în vîrstă de 45 de ani, din localitatea Zăneşti, a fost reţinut 24 de ore şi ar putea fi arestat preventiv după ce a tîlhărit şi siluit o consăteancă septuagenară. Faptele lui sînt cu atît mai condamnabile cu cît victima agresiunii nu s-a putut apăra în nici un fel, fiind imobilizată la pat, iar miza infracţiunii de tîlhărie a fost modică, 7 lei.

Oamenii legii au aflat de infracţiuni pe 7 martie 2021, când anchetatorilor din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti li s-a adus lacunoştinţă că în locuinţa unei femei din Zăneşti au pătruns persoane necunoscute, care au agresat-o şi i-au sustras o sumă de bani.

În urma sesizării primite, s-a format un grup de lucru la nivelul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti format din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, fiind demarate de îndata cercetări. În baza activităţilor investigative desfăşurate în cauză, s-a reuşit în scurt timp identificarea şi depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei.

Din cercetările efectuate a reieşit că, în noaptea de 6 spre 7 martie 2021, un bărbat de 45 de ani, ar fi pătruns în locuinţa unei femei 75 de ani, din Zăneşti, imobilizată la pat, pe care a constrîns-o să-i înmîneze 7 lei. „În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, profitînd de imposibilitatea femeii de a se apăra şi prin constrîngere, ar fi dezbrăcat-o şi ar fi întreţinut, împotriva voinţei sale, un raport sexual cu aceasta, după care a părăsit incinta imobilului“, se arată într-un comunicat al poliţiei Neamţ.

Pe numele persoanei bănuite de comiterea faptei a fost emis un mandat de aducere, bărbatul fiind depistat pe un teren agricol din localitatea Zăneşti. Cînd i-a văzut pe anchetatori, iar aceştia l-au somat verbal să se oprească, individul a luat-o la goană. Nu i-a fost de nici un folos deoarece a fost prins în scurt timp, imobilizat şi dus la sediul poliţiei pentru audieri.

În baza probatoriului administrat, bărbatul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de tîlhărie calificată şi viol. Acesta urmează a fi prezentat în faţa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. De menţionat este faptul că în activităţi au fost angrenaţi criminalişti şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Achitare într-un caz cu acuze de fraudă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ patru persoane fizice şi o firmă au fost acuzate de procurorii DNA de nereguli cu fonduri europene ■ paguba a fost estimată la 1,1 milioane de lei ■ judecătorii nemţeni au decis că fapta nu există ■

Magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ s-au pronunţat pe 8 martie într-un proces în care patru persoane fizice şi o persoană juridică fuseseră acuzate de nereguli cu fonduri europene. După deliberări, magistraţii au dispus achitarea inculpaţilor şi exonerarea de răspunedere penală deoarece fapta nu există.

Au scăpat de necazuri penale Irimia Patrolea, Gheorghe Patrolea, Mihaela Bîzu, Ilie Bîzu şi societatea Carpentry Patrol SRL. Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Conform procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bacău, Irimia Patrolea, la data faptei administrator al SC Carpentry Patrol, a fost inculpat pentru săvîrşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Firma lui, Carpentry Patrol, a fost acuzată de săvîrşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. În acelaşi dosar, Mihaela Bîzu, la data faptei administrator al unei societăţi, a fost inculpată pentru săvîrşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, iar Ilie Bîzu ar fi săvîrşit două infracţiuni de complicitate la de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În final, Gheorghe Patrolea a fost acuzat de săvîrşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

„În cursul anului 2011, în contextul derulării unor proiecte finanţate din fonduri nerambursabile (privind Achiziţii de maşini şi echipamente pentru atelier tîmplărie, mobilă şi activităţi meşteşugăreşti), inculpaţii Patrolea Irimia şi Bîzu Mihaela au depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) mai multe înscrisuri cu un conţinut nereal (facturi fiscale, ordine de plată şi extrase de cont, etc.) prin care s-a urmărit crearea unei aparenţe de legalitate a acelor documente folosite în vederea obţinerii de fonduri din bugetul Uniunii Europene“, conform unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Anchetatorii au mai arătat că o parte din aceste înscrisuri au fost puse la dispoziţia celor doi de către inculpaţii Bîzu Ilie şi Patrolea Gheorghe. „Aceste demersuri au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene în cuantum de 1.107.325 lei, suma cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) s-a constituit parte civilă în cauză“, se mai arăta în comunicat. Probabil că atît procurorii DNA cît şi AFIR vor contesta decizia instanţei de fond.

Citește știrea

Actualitate

Achitare pentru primul inculpat pandemic

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ bărbatul de 35 de ani a încercat să evadeze din centrul de carantină de la Liceul Economic ■ a legat nişte cearceafuri, dar a căzut de la etajul 2 şi şi-a rupt piciorul ■ anterior, el plecase de acasă deşi era în izolare ■ a băut şi s-a certat cu soacra ■ la finalul procesului a fost exonerat de răspundere penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor ■

Magistraţii din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ au finalizat procesul primului inculpat pandemic din judeţul nostru, iar prin sentinţa din 4 martie 2021, pietreanul a fost exonerat de răspundere penală. În cauză este vorba de Claudiu Ciubotaru, zis Omar, de 35 de ani, din Piatra Neamţ.

El a fost trimis în judecată pe 11 mai 2020, în plină stare de urgenţă, fiind primul nemţean care ajungea la proces pentru acuze de zădărnicirea combaterii bolilor. A urmat procedura de Cameră preliminară, iar mai apoi procesul, iar pe 4 martie 2021 magistraţii din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ au decis exonerarea de răspundere penală şi au dispus achitarea pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

„În temeiul art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 litera b teza I Cod procedură penală, achită pe inculpatul Ciobotaru Claudiu în ce priveşte săvîrşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, întrucît fapta nu este prevăzută de legea penală. În temeiul art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, lasă nesoluţionate acţiunile civile exercitate în procesul penal de părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ. Constată că inculpatul a fost reprezentat de apărător ales (d-nul avocat Popescu Valentin). În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămîn în sarcina acestuia“, conform instanţei.

Decizia Judecătoriei Piatra Neamţ nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel bacău. Cel mai probabil, anchetatorii vor uza de acest drept. Cercetările au stabilit că pietreanul a încercat să evadeze din centrul de carantină de la Liceul Economic din Piatra Neamţ. Dosarul a fost deschis pe 24 martie 2020, iar pe 11 mai procurorii au finalizat urmărirea penală şi au sesizat judecătorii.

„La data de 11.05.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat pentru săvîrşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevzută de art. 352, alin. 1, Cod penal. În fapt, la data de 24.03.2020, în jurul orelor 18:50, inculpatul a părăsit camera centrului de carantină instituţionalizată din cadrul Liceului Tehnologic Economic Administrativ Piatra Neamţ, situată la etajul 2 al clădirii, în care a fost amplasat în carantină, folosind cearşafurile din cameră pentru a coborî pe fereastră, circumstanţe în care a căzut, fiind găsit întins pe sol de un echipaj de ordine publică din cadrul Poliţiei Locale Piatra Neamţ“, conform unui comunicat al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ.

Dacă inculpatul ar fi fost găsit vinovat de faptele reţinute în sarcina ar fi putut fi pedepsit, conform normelor legale în vigoare, cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, sau amendă. Povestea este mai ampă decît faptele pentru care inculpatul a fost judecat acum şi a început pe 24 martie, cînd un individul era în izolare la domiciliu de pe de 18 martie, atunci cînd s-a întors din străinătate, se pare din Italia.

A rezistat „închis“ în casă timp de şase zile, dar în a şaptea i- a venit chef să bea, aşa că a părăsit locuinţa, deşi ştia că nu are voie. A cutreierat prin oraş, s-a delectat cu alcool, iar în jurul orei 17:30 i-a făcut o vizită soacrei, amintindu-şi că avea ceva de împărţit cu ea. Pe fondul consumului de licori bahice a izbucnit un scandal, iar femeia, speriată, a sunat la 112, solicitînd intervenţia forţelor de ordine. „Bărbat de 35 de ani, din Piatra Neamţ, se afla în autoizolare din 18 martie.

A ieşit, a consumat alcool, iar pe fondul acestuia s-a dus la soacra sa acasă pentru a genera scandal. Aceasta a sesizat în mod direct autorităţile, iar bărbatul a fost dus în centrul de carantină“, se preciza într-un comunicat al Prefecturii Neamţ. La imobilul unde este centrul de carantină, pietreanul a fost dus încătuşat de un echipaj de poliţie, care a fost însoţit şi de o ambulanţă. Bărbatul s-a manifestat agresiv, nu dorea să fie introdus în centru, dar a fost calmat în cele din urmă.

Toate acestea aveau loc în jurul orei 18.30. Peste jumătate de oră, un alt apel la 112, solicita o autosanitară deoarece un bărbat căzuse de la etaj. Era vorba despre pietreanul care se certase cu soacra şi fusese carantinat. „Bărbatul a suferit o fractură deschisă şi a fost transportat la spital, cu stare generală bună“, mai transmitea Prefectura Neamţ la acel moment.

Citește știrea

Trending