Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Poliţiştii au mers la şcoală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ o acţiune preventivă a fost organizată la Şcoala Profesională Specială din localitatea Ştefan cel Mare

Poliţia Română are un rol esenţial în asigurarea unui climat de securitate şi control, în special în unităţile de învăţămînt, contribuind totodată la sensibilizarea opiniei publice cu privire la implicare şi responsabilizare.

Pe 25 februarie, între 10:00 şi 15:00, oamenii legii de la Secţia de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare în colaborare cu cei ai Serviciului Criminalistic au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii fenomenul delincvenţei juvenile manifestat în unităţile de învăţămînt.

Problematica prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor reprezintă o preocupare constantă a Poliţiei Române, siguranţa şcolară constituind una dintre principalele condiţii preliminare pentru existenţa unui învăţămînt pre-universitar de calitate.

Astfel, la Şcoala Profesională Specială Ştefan cel Mare, poliţiştii au organizat o activitate la care au participat peste 100 de elevi şi 24 de cadre didactice, în vederea prevenirii infracţionalităţii incidente minorilor, asigurării unui climat de siguranţă a procesului de invăţămînt şi efectuarea demersurilor necesare limitării riscului victimizant în rîndul elevilor.

La finalul activităţilor, elevilor le-au fost prezentate şi distribuite materiale informativ-preventive. Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii reprezintă atribute esenţiale ale activităţii Poliţiei, iar aproprierea de comunitate pentru implicarea acesteia în activităţile de prevenire a faptelor antisociale reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

Din acest motiv, zilele trecute, oamenii legii din cadrul Postului de Poliţie Dumbrava Roşie au desfăşurat o acţiune ce a avut drept scop informarea cetăţenilor cu privire la modalităţile de prevenire a victimizării în cazul infracţiunilor de înşelăciune prin metoda „Accidentul” şi a celor contra patrimoniului. „Nevoia de securitate a cetăţenilor reclamă profesionalism şi rigurozitate din partea poliţiştilor, astfel încît strategiile de acţiune ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ sînt orientate în funcţie de creşterea şi diversificarea formelor de manifestare ale criminalităţii“, conform unui comunicat al IPJ Neamţ.

Poliţiştii îşi propun informarea unui număr cît mai mare de cetăţeni cu privire la măsurile cu caracter preventiv ce trebuie adoptate în cazurile de înşelăciune prin telefon, astfel încît pe viitor numărul acestor fapte să fie într-o continuă scădere. Unii infractori îşi aleg victimele din rîndul persoanelor vîrstnice deoarece acestea stabilesc uşor relaţii de comunicare cu persoane necunoscute, pornind de la premisa că oamenii sînt de bună credinţă. La finalul discuţiilor, poliţiştii au distribuit materiale informativ – preventive şi recomandă să fiţi informaţi, deoarece doar aşa puteţi fi protejaţi.

Actualitate

A crescut consumul de oxigen, la spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Unul dintre „medicamentele“ cel mai des folosite în actuala pandemie de coronavirus este oxigenul. Purtătorul de cuvînt al Spitalului de Urgenţă Roman, Andreea Trifan, a explicat sursele de alimentare ale unităţii cu acest produs vital pentru îngrijirea bolnavilor în cazul diverselor afecţiuni, în care scade saturaţia de oxigen în sînge şi organismul trebuie „alimentat“.

„La Spitalul Municipal de Urgenţă Roman dispunem de două variante de alimentare cu oxigen. Avem reţeaua fixă, în staţia centrală, care este alimentată de la stocatorul Messer, oxigen folosit în special în Blocul Operator, CPU şi ATI, acolo fiind şi cel mai mare consum. De asemenea, în spital se folosesc şi buteliile de oxigen portabile, acestea fiind alimentate de LindeGaz şi care sînt folosite pentru celelalte secţii ale spitalului“, a declarat Andreea Trifan.

Aceasta a spus că aceste butelii mobile sînt folosite pentru pacienţii în stare gravă, care necesită oxigen pentru a putea fi deplasaţi, de la o secţie la alta, în vederea investigaţiilor. „În spital avem 192 de guri de oxigen, din care 20 sunt pe ATI. Acum, în ultima perioadă a anului, de cînd afecţiunile pulmonare au crescut, mai ales din cauza pandemiei Covid-19, a crescut şi consumul de oxigen. În luna octombrie, faţă de luna mai, de exemplu, s-a folosit cu 25% mai mult oxigen din staţia fixă şi a crescut cu 40% mai mult consumul de la butelie“, a mai spus purtătorul de cuvînt al unităţii.

Citește știrea

Actualitate

Se cere sprijin pentru depistarea unor bătăuşi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr de 26 de ani, din Piatra Neamţ, a fost bătut de membrii unui grup de cinci persoane, care încă nu au fost găsiţi de anchetatori. Altercaţia a fost surprinsă de camerele de supravegere de la o societate, iar acum Poliţia Piatra Neamţ solicită sprijinul cetăţenilor pentru identificarea a cinci persoane.

Dosarul penal a fost întocmit sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. „După vizualizarea imaginilor surprinse de camere, poliţiştii au constatat faptul că, la data de 9 septembrie 2020, în jurul orei 23:00, în timp ce un tînar de 26 de ani, din Piatra Neamţ, se afla în faţa unei societăţi comerciale din municipiu, ar fi fost lovit cu pumnii şi cu picioarele de către cinci persoane necunoscute“, anunţă Poliţia Neamţ.

Oricine poate oferi informaţii care pot conduce la identificarea persoanei din imagini este rugat să anunţe Poliţia municipiului Piatra Neamţ, la telefon 0233/211.113 sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Citește știrea

Actualitate

Arestare în dosarul fraţilor lideri interlopi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ trei indivizi au fost prinşi în urma unei acţiuni a procurorilor DIICOT ■ au băgat spaima în patronii sălilor de jocuri de noroc, cărora le cereau taxă de protecţie ■ în cauză sînt acuze de şantaj, camătă, hărţuire sau grup infracţional organizat ■ au fost indisponibilizate patru maşini, lei, valută şi telefoane ■

Fraţii Tănase, cei care au băgat spaima în patronii păcănelelor din Roman, au fost arestaţi de magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ. În şedinţa din 24 noiembrie 2020 au fost încătuşaţi, pentru 30 de zile, Sorin Tănase, de 42 de ani, Gheorghe Gabriel Tănase, în vîrstă de 39 de ani, şi Aurel Tănase, 50 de ani.

Cei trei au ajuns după gratii pentru acuze de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj, camătă, ameninţare sau nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Imediat după pronunţarea sentinţei, fraţii au atacat decizia Tribunalului Neamţ. Cauza va ajunge pe rolul Curţii de Apel Bacău care va stabili dacă decizia primei instanţe este justă sau nu.

Totul a început pe 23 noiembrie, cînd anchetatorii au descins la Roman, vizaţi fiind membrii unei grupări care desfăşura activităţi ilicite. Din 2017, ei se „ocupau“ de cei care aveau afaceri în domeniul jocurilor de noroc, cărora le cereau taxe de protecţie. În cauză mai sînt cercetate şi alte persoane, fiind acuze de şantaj, camătă, ameninţare, inducerea în eroare a organelor judiciare, influenţarea declaraţiilor, hărţuire şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Pentru documentarea activităţii infracţionale, au fost efectuate nouă percheziţii domiciliare, fiind indisponibilizate patru autoturisme, în valoare de 20.000 de euro, 6.700 de lei, 725 de euro, 12 telefoane mobile şi un cuţit.

„În cursul anului 2017, şase persoane, din Roman, s-ar fi constituit într-o grupare infracţională organizată, bazată pe relaţii familiale şi prietenii apropiate, în scopul obţinerii unor foloase injuste, prin ameninţare şi intimidare, de la reprezentanţii unor firme care administrau săli de jocuri de noroc“, conform unui comunicat al IPJ Neamţ. Aceştia ar fi ameninţat cu acte de violenţă atît angajaţii care îşi desfăşurau activitatea în sălile respective, cît şi clienţii.

Prin aceste acţiuni, ar fi determinat reprezentanţii acestor săli să le achite taxe de protecţie. De asemenea, în perioada 2019 – 2020, cinci persoane, membre ale aceleiaşi familii, ar fi oferit bunuri, precum şi diferite sume de bani, cu împrumut, mai multor persoane din oraş.

„Ulterior, datornicii ar fi urmat să returneze banii, cu dobîndă, într-un interval de timp stabilit de membrii grupării, iar, în cazul nerespectării acestuia, ar fi exercitat acte de violenţă fizică şi verbală asupra acestora“, conform aceleiaşi surse. Totodată, în cazul nerecuperării banilor, la termenul stabilit, dobînzile ar fi crescut zilnic, iar persoanele cu datorii ar fi fost ameninţate şi constrînse psihic şi fizic, în vederea efectuării plăţilor.

Citește știrea

Trending