Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Ploi zgomotoase! Avertizare meteo

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ informarea este valabilă în întreaga ţară pînă miercuri, 10 iunie, la ora 06:00 ■ sînt anunţate furtuni, ploi cu caracter torenţial, vijelii şi grindină ■

Luna iunie rămîne sub zodia instabilităţii, după cîteva zile calde şi frumoase, meteorologii anunţînd ploi torenţiale. A fost emisă o informare de instabilitate atmosferică, valabilă de ieri, 8 iunie, de la ora 10:00 şi pînă miercuri, 10 iunie, la ora 06:00.

Meteorologii anunţă ploi zgomotoase, uneori cu carecter torenţial, descrăcări electrice şi chiar grindină. „În intervalul menţionat vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică, în cursul zilei de luni (8 iunie) cu precădere în regiunile vestice, nord-vestice, centrale, precum şi în zonele de munte, în noaptea de luni spre marţi (8/9 iunie) în sud- vest, iar marţi (9 iunie) îndeosebi în jumătatea de vest a teritoriului. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vîntului, vijelii şi izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15- 20 l/mp, iar pe arii restrînse 30 l/mp“, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în majoritatea regiunilor, pînă la finele acestei săptămîni.

Aşa stînd lucrurile, trebuie spus că astăzi, 9 iunie, ne putem aştepta la ploi mai ales în a doua parte a zilei. Termic este foarte bine iar dacă ziua se vor înregistra pînă la 25 de grade, noaptea va fi plăcută, cu cer senin şi o minimă de 16 grade. Nici un fel de schimbare în aspectul vremii nu va fi miercuri, 10 iunie. Se anunţă cer variabil şi soare, dar scăpăm de averse, fiind se pare una din puţinele zile din această săptămînă în care nu plouă.

Maxima diurnă rămîne cantonată la 25 de grade, iar minima nocturnă va fi de 17 grade. Fix pe acelaşi model va fi vremea şi pe parcursul zilei de joi, 11 iunie. Cer degajat, posibil o aversă în a doua parte a intervalului, 25 de grade ziua şi o minimă nocturnă îndrăzneaţă, de 18 grade. Dacă meteorologii au dreptate cu începere de vineri, 12 iunie, revin ploile în forţă şi va fi mai rău decît la începutul săptămînii.

Nu mai vedem soarele şi va ploua moderat la o maximă în scădere pînă la 22 de grade. Noaptea nu aduce schimbări, va fi senin şi cam 18 grade. Plouă moderat şi sîmbătă, 13 iunie, atît ziua cît şi noaptea la valori termice de 26 de grade ziua şi 18 grade peste noapte. Ceva mai bine ar putea fi duminică, 14 iunie, cînd se anunţă cer variabil cu soare dar numai în prima parte pentru că nu trece după amiaza fără ceva precipitaţii în aversă.

Maxima diurnă nu trece de 24 de grade, iar noaptea va fi cea mai caldă de la începutul verii şi dacă meteorologii au dreptate minima nu coboară mai jos de 19 grade. Vestea proastă este că nici săptămîna viitoare nu scăpăm de ploi.

Actualitate

Iată cît de frig ne-a fost în cea mai geroasă noapte

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ noaptea de 18/19 ianuarie a fost cea mai friguroasă din aceast sezon ■ mercurul din termometre a ajuns la aproape -20 de grade ■ ieri, la prînz, erau valori termice de -12 grade ■ de astăzi scăpăm de ger şi temperaturile cresc spectaculos ■

Meteorologii dau asigurări că începînd de aastăzi, 20 decembrie 2021, am scăpat de vremea geroasă. Valorile termice cresc spectaculos, iar în week-end ne putem aştepta la 9 grade, cu plus. Pînă atunci trebuie spus faptul că noaptea de 18/19 ianuarie 2021 a fost cea mai rece din acest sezon şi mercurul din termometre a coborît pînă spre -20 de grade.

De menţionat este faptul că în teritoriu a fost aproape la fel de frig ca în vîrf de munte, pe Toaca. Conform informaţiilor de pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie în noaptea de 18/19 ianuarie cel mai „cald“ a fost la Piatra Neamţ unde minima s-a oprit la -17,1 grade, la Tîrgu Neamţ s-au înregistrat -19,1 grade, în timp ce la Roman s-a ajuns la -19,6 grade, comparabil cu minima de la staţia Ceahlău – Toaca unde s- au înregistrat -20,7 grade.

Acolo a bătut vîntul în zori, cauză din care temperatura resimţită a ajuns la -41 de grade. Ger a fost şi peste zi, iar la ora 12:00 termometrele indicau -10 grade la Piatra, – 11 grade erau la Tîrg, -12 grade se înregistrau la Roman, iar pe munte erau -17 grade în miezul zilei. Era vînt la Roman unde se resimţeau -15 grade, iar pe munte indicele de răcire era la acelaşi moment de -37 de grade.

Chiar de azi se încălzeşte spactaculos. Cel puţin aşa rezultă din estimarea evoluţiai valorilor termice şi a precipitaţiilor în Moldova, pînă la final de ianuarie. „La începutul intervalului vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales dimineaţa şi noaptea, dar pînă la data de 23 ianuarie valorile termice vor creşte semnificativ.

Maximele termice vor creşte de la medii de -8 …-6 grade, la medii în jurul valorii de 10 grade, iar cele minime, de la medii de -16…-14 grade, la medii de 1…2 grade. În ce-a de-a doua săptămînă, temperatura aerului va marca o scădere treptată spre medii ale maximelor de 4…5 grade şi ale minimelor, de la -3…-2 grade. La începutul intervalului vor fi ninsori slabe, izolate, dar probabilitatea pentru precipitaţii mai importante cantitativ şi pe arii extinse va fi în creştere după data de 23 ianuarie“, conform ANM.

Cu începere de azi, 20 ianuarie, vremea schimbă foaia şi se încălzeşte destul de brusc şi nefiresc, astfel că ziua ajungem la o maximă pozitivă 2 grade. Noaptea va fi cu mult mai blîndă decît precedenta şi minima se opreşte la -5 grade. Joi, 21 ianuarie, revedem soarele şi se face deosebit de cald, iar specialiştii au prognozat în zona noastră 5 grade. Şi minima nocturnă saltă spectaculos pînă la -1 grad. Şi mai cald va fi pe vineri, 22 ianuarie, cînd se anunţă cer variabil cu soare şi valori termice de pînă la 7 grade.

Noaptea scăpăm de temperaturile negative şi minima trece la valori pozitive, de 1 grad. Cea mai caldă zi va fi însă cea de sîmbătă, 23 ianuarie, cînd meteorologii promit 9 grade în zona noastră, iar după lăsarea întunericului vor fi 2 grade.

Citește știrea

Actualitate

Tentativă de omor la nuntă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ fapta a avut loc în aprilie 2018, la Poienari ■ victima a suferit leziuni vindecabile în 65 - 75 de zile de îngrijiri medicale, ce i-au pus viaţa în pericol ■ partea vătămată cere de la agresor 50.000 de lei ■

Petrecerea a doi tineri care şi-au legat destinele în urmă cu ceva vreme era să se lase cu moarte de om. S-a întîmplat în localitatea Poienari, în luna aprilie a anului 2018, cînd socrul mic a fost bătut atît de rău încît a suferit leziuni ce au necesitat un număr de 65 – 75 de zile de îngrijiri medicale.

În plus, prin natura şi gravitatea lor, i-au pus victimei viaţa în primejdie. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a lui Ionuţ Daniel Bădărău, în vîrstă de 25 de ani, din localitatea Bozieni, acesta fiind acuzat de săvîrşirea infracţiunii de tentativă de omor. Conform actelor de urmărire penală, fapta a avut loc la nunta fiicei viitoarei victime. Petrecerea a fost organizată la locuinţa socrului mic, unde au fost invitate mai multe persoane, printre care se afla şi viitorul acuzat.

Spre miezul nopţii, gazda ar fi vrut să încheie petrecerea şi să se retragă la culcare, astfel încît a intenţionat să întrerupă nunta. Nu toţi nuntaşii au fost de acord, cel mai supărat fiind inculpatul, care ar fi dorit să se mai distreze. Cu toate acestea, socrul mic nu l-a ascultat şi i-a poftit pe musafiri să-şi vadă de drum. În aceste condiţii şi posibil din cauza alcoolului consumat, între victimă şi agresor a izbucnit o altercaţie, iar în urma unor discuţii violente, inculpatul ar fi lovit partea vătămată cu pumnul în plină figură.

Luat prin surprindere, bărbatul s-a dezechilibrat, nu s-a mai putut redresa şi a căzut cu capul de pavajul din curte. Chiar dacă victima era la pămînt, agresorul nu şi-a putut stăpîni nervii şi a continuat să-l lovească pe bărbat cu pumnii, dar şi cu picioarele, în zona capului şi toracelui. Cînd cei prezenţi la faţa locului i-au despărţit pe cei doi, victima suferise deja leziuni grave.

A fost solicitat ajutorul ambulanţei care a transportat rănitul la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Partea vătămată a suferit mai multe traumatisme craniene, ulterior medicii legişti stabilind că prin intensitatea loviturilor i-a fost pusă viaţa în pericol. La finele urmării penale partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penale şi cere de la agresor suma de 50.000 de lei, cu titlu de daune morale şi materiale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ unde timp de cel mult două luni va fi în procedură de Cameră preliminară. La finele acestei etape, procesul intră în linie dreaptă, şi urmează administrări de probe şi audieri de martori, în vederea stabilirii vinovăţiei, sau nevinovăţiei inculpatului. Rămîne de văzut ce vor stabili judecătorii la finele deliberărilor.

Citește știrea

Actualitate

Unde-i lege, nu-s norme de aplicare. Chiar şi la gunoi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ singura staţie de compost, cea de la Piatra Neamţ, este depăşită tehnic ■ nu face faţă prelucrării decît a gunoiului menajer din capitala judeţului şi cîteva comune limitrofe ■ o lege în domeniu, deşi este publicată în Monitorul Oficial, nu are norme de aplicare ■

Începînd cu luna ianuarie 2021 a intrat în vigoare Legea compostului, care obligă cetăţenii şi firmele să colecteze separat din gunoiul menajer resturile biodegradabile, cu scopul de a fi transformate în îngrăşămînt.

Directorul ADI ECO Neamţ, Claudiu Pădure, a declarat pentru Monitorul, că deşi la Neamţ se stă binişor în ceea ce priveşte etapa de pregătire a implementării actului normativ, legea nu poate fi aplicabilă, din raţiuni ce ţin de faptul că nu se ştie ce se va face cu aceste deşeuri biodegradabile.

„La Neamţ am putea spune că stăm un pic mai bine decît în restul ţării. Încă de la formarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) am împărţit 52 de mii de compostoare pentru mediul rural. Pentru urban, Romanul şi Tîrgu Neamţ au acele pubele.

Pentru municipiul Piatra Neamţ am găsit o soluţie, în sensul modificării uşoare a acelor module noi, amplasate în oraş. O pubelă pentru deşeuri reciclabile va fi transformată în pubelă pentru deşeuri compost. Problema cea mai mare este, însă, ce facem cu acest compost? Îl colectăm, dar în afara staţiei de compost de la Piatra Neamţ, care este depăşită, nu avem ce face cu deşeurile colectate. Staţia de la Piatra Neamţ poate deservi, deocamdată, doar municipiul reşedinţă de judeţ şi cîteva comune apropiate. Pe de altă, parte Legea 181 din 19 august 2020, privind gestionarea deşeurilor nepericuloase, compostabile, publicată în Monitorul Oficial din 20 august anul trecut, nu are încă norme de aplicare, deşi ea trebuie să intre în vigoare la 6 luni de la publicare“, a declarat Claudiu Pădure.

Acesta spune că la nivelul Neamţului, pentru aplicarea acestei legi va trebui să se treacă şi la modificarea Planului judeţean de gestionare a deşeurilor, asta, în condiţiile inexistenţei legislaţiei subsecvente. Deci, România este surprinsă, ca de obicei, nepregătită logistic. Pe de altă parte legea este suspectă, susţin specialiştii, de a nu transpune directive europene.

Consiliul Legislativ, organ consultativ de specialitate al Parlamentului României, care avizează proiectele de acte normative în vederea unificării şi coordonării întregii legislaţii, susţine că legea în discuţie „nu constituie transpunerea unui document juridic european şi nici nu are ca finalitate crearea cadrului juridic necesar punerii directe în aplicare a unui Regulament European“. Tipic românesc!

Citește știrea

Trending