Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Ofertă generoasă de locuri de muncă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la nivel de judeţ sînt disponibile peste 1.200 de locuri de muncă în cele mai diverse ocupaţii ■ mai bine de jumătate din cererea de personal vine de la angajatori din Piatra Neamţ şi comunele învecinate ■

Primul tîrg de locuri de muncă din acest an s-a terminat cu cîteva angajări şi peste 300 de persoane chemate la proba de lucru. În urmă, au rămas o mulţime de locuri de muncă pentru care nu s-au găsit doritori interesaţi, sau cei care le doreau nu aveau pregătirea necesară. Aşa se face că Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ anunţă că la acest moment, jumătatea lunii aprilie, la nivel de judeţ sînt libere nu mai puţin de 1.265 de posturi, din care cele mai multe – 735 – vin de la angajatori din Piatra Neamţ şi din localităţile limitrofe. Simultan, romaşcanii şi cei din zonă au la dispoziţie 365 de slujbe, iar cei care locuiesc în Tîrgu Neamţ pot alege între 165 de locuri de muncă, cea mai mare cerere de personal din ultima perioadă de timp. Sînt şi ceva cereri pentru personal de înaltă calificare şi în reşedinţa de judeţ: ar fi nevoie de patru economişti, şi mai mulţi ingineri între care trei mecanici, trei ingineri electroenergetică, trei ingineri constructor instalaţii, cinci ingineri construcţii civile şi industriale, un inginer căi ferate, drumuri şi poduri şi doi ingineri autovehicule rutiere. Mai este nevoie de un consilier juridic, un inginer automatist, doi ingineri chimişti, un inginer industria alimentară, doi ingineri mecanici tcm, şi cîte un inginer producţie, tehnolog şi textilist. Pentru ceilalţi sînt libere 12 posturi de brutari, 10 locuri pentru confecţioneri tîmplărie pvc, 16 posturi de confecţioneri textilişti, se mai caută 18 croitori, 28 de lăcătuş mecanic, sau 78 de necalificaţi. Ar mai fi nevoie de 42 de sudori, 12 tîmplari universali, 32 de tapiţeri, precum şi 17 dulgheri şi fierari betonişti, 32 de electricieni în construcţii, 12 sudori sau 34 de lucrători comerciali. De menţionat esate faptul că de săptămîna trecută nu s-au acoperit cele două posturi de marinar, iar angajatorul le-a scos din nou la mezat. Şi la Roman inginerii au căutare şi este nevoie de cîte un inginer agronom, inginer căi ferate, drumuri şi poduri, inginer mecanic şi topograf şi doi ingineri constructor. Cel mai multe angajări ar putea avea loc în industrie unde este nevoie de 95 de confecţioner asamblor articole textile, sau 45 de necalificaţi. Se mai recrutează 12 dulgheri, 19 fierar betonişti, 10 zidari, sau 10 ambalatori manuali. La Tîrgu Neamţ este nevoie de un director tehnic, un inginer mecanic, un inginer zootehnist şi un medic veterinar. În reste este de muncă în ocupaţii cum ar fi agent de vînzări, ajutor de bucătar, cameristă, infirmieră, electrician auto, ospătar, şofer sau registrator medical.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending