Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Mărţişor capricios

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ după debutul cu temperaturi peste media perioadei, se anunţă precipitaţii şi intenficări ale vîntului ■ meteorologii au emis o informare valabilă toată ţara pînă pe 5 martie ■

Mărţişor a debutat cu vreme bună, soare şi valori termice peste media perioadei, dar sînt anunţate ploi şi intensificări ale vîntului pînă joi dimineaţa.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de vreme rea valabilă toată ţara de pe 3 martie, de la ora 18.00 şi pînă joi, 5 martie, la ora 06.00, anunţîndu-se ploi moderate cantitativ în jumătatea de vest a ţării şi intensificări tempoare ale vîntului în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

„În intervalul menţionat, la început în regiunile vestice şi sud-vestice, apoi şi în cele centrale, temporar va ploua şi, îndeosebi prin acumulare în zonele deluroase şi montane, cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi pe arii restrînse 30-35 l/mp. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi se vor semnala descărcari electrice.

La munte vor predomina ploile, favorizînd topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini mari precipitaţiile vor fi mixte. Vîntul va avea intensificări în Carpaţii Meridionali şi de Curbură cu viteze ce vor depăşi 50-70 km/h, iar pe creste 80-90 km/h. Intensificări temporare ale vîntului vor fi pe parcursul zilei de marţi (3 martie) în regiunile vestice şi la munte, iar miercuri (4 martie) şi în cele estice şi sud- estice“, conform ANM.

A fost emisă şi estimarea valorilor termice şi a precipitaţiilor pînă pe 15 martie, în Moldova, iar conform acesteia valorile termice diurne vor creşte ajungîndu-se la o maximă de 18 grade pe 4 martie.

„Ulterior temperatura va marca o scădere treptată, ajungînd la valori de 7-8 grade pe 7 martie, după care se va menţine la medii de 9-12 grade. Regimul termic nocturn se va carectariza şi el prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 1 şi 3 grade, exceptînd datele de 4 şi 5 martie cînd minimele vor atinge medii de 5-7 grade.

Regimul pluviometric va fi în general deficitar, cu o probabilitate mai mare de precipitaţii în unele zile din intervalul 6-9 martie“, mai arată ANM.

Pe 3 martie la ora 13.00, termometrele indicau valori de 11 grade la Piatra Neamţ şi Roman, 12 grade erau la Tîrgu Neamţ iar la staţia de pe Ceahlău – Toaca se înregistrau la acelaşi moment valori pozitive de 4 grade Celsius. Stratul de zăpadă s-a mai topit şi mai sînt acum 39 de centimetri de nea pe munte.

Cea mai caldă zi de la început de la început de Mărţişor pare a fi pe 4 martie, cînd maxima de 17 grade este mult peste media perioadei, iar minima nocturnă ajunge la 6 grade. Joi, 5 martie, maxima coboară la 14 grade şi ar putea ploua slab, iar peste noapte nu vor fi mai puţin de 7 grade. Deprecierea continuă şi vineri, 6 martie, cînd ne putem aştepta la ploi moderate cantitiv la valori termice diurne de 11 grade, şi nocturne de 4 grade.

Sîmbătă, 7 martie, nu vedem soarele dar nici nu plouă. Ziua vor fi cel mult 9 grade, iar după lăsarea întunericului cerul se degajează şi vor fi cam 4 grade. Cam la fel va fi vremea şi duminică, 8 martie, cer acoperit, temperaturi diurne de 8 grade şi nocturne de numai 2 grade.

Actualitate

Şantaj şi camătă la jocuri de noroc

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ trei fraţi au fost duşi la instanţă cu propunere de arestare preventivă ■ au avut loc nouă percheziţii, fiind indisponibilizate patru maşini, lei, valută şi telefoane ■ mai multe persoane au fost aduse la audieri ■ în cauză sînt acuze de şantaj, camătă, hărţuire sau inducerea în eroare a organelor judiciare ■

Anchetatorii, poliţişti şi procurori, au descins la Roman, pe 23 noiembrie 2020 şi au reţinut cîţiva dintre membrii unei grupări, care desfăşurau activităţi ilicite. Din 2017, ei se „ocupau“ de cei care aveau afaceri în domeniul jicurilor de noroc, cărora le cereau taxe de protecţie.

La finalul anchetei, au fost reţinute patru persoane, trei bărbaţi şi o femeie, avînd vîrste între 37 şi 50 de ani. La instanţă, cu propunere de arestare preventivă, au ajuns numai bărbaţii. Este vorba de fraţii Tănase, Gabriel, în vîrstă de 39 de ani, Sorin, de 42 de ani şi Aurel, de 50 de ani. Totul a început în prima zi a acestei săptămîni, cînd au descins la Roman poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate din Neamţ dar şi cei ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, împreună cu procurorii DIICOT din cadrul Serviciului Teritorial Neamţ.

Asta pentru că se fac cercetări într-un dosar penal cu acuze de şantaj, camătă, ameninţare, inducerea în eroare a organelor judiciare, influenţarea declaraţiilor, hărţuire şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Pentru documentarea activităţii infracţionale, au fost efectuate nouă percheziţii domiciliare la persoanele bănuite. În urma activităţilor, au fost indisponibilizate patru autoturisme, în valoare de 20.000 de euro, 6.700 de lei, 725 de euro, 12 telefoane mobile şi un cuţit.

„Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2017, şase persoane, din municipiul Roman, judeţul Neamţ, s-ar fi constituit într-o grupare infracţională organizată, bazată pe relaţii familiale şi prietenii apropiate, în scopul obţinerii unor foloase injuste, prin ameninţare şi intimidare, de la reprezentanţii unor firme care administrau săli de jocuri de noroc“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ. Aceştia ar fi ameninţat cu acte de violenţă atît angajaţii care îşi desfăşurau activitatea în sălile respective, cît şi clienţii.

Prin aceste acţiuni, ar fi determinat reprezentanţii acestor săli să le achite taxe de protecţie. De asemenea, în perioada 2019 – 2020, cinci persoane, membre ale aceleiaşi familii, din Roman, ar fi oferit bunuri (alimentare şi altele), precum şi diferite sume de bani, cu împrumut, mai multor persoane din oraş. „Ulterior, datornicii ar fi urmat să returneze banii, cu dobîndă, într-un interval de timp stabilit de membrii grupării, iar, în cazul nerespectării acestuia, ar fi exercitat acte de violenţă fizică şi verbală asupra acestora“, conform aceleiaşi surse.

Totodată, în cazul nerecuperării banilor, la termenul stabilit, dobînzile ar fi crescut zilnic, iar persoanele cu datorii ar fi fost ameninţate şi constrînse psihic şi fizic, în vederea efectuării plăţilor. Un număr de şase persoane au fost duse la audieri, la sediul DIICOT Neamţ, iar patru din acestea au fost reţinute. În faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Neamţ cu propunere de arestare preventivă au ajuns doar fraţii Tănase.

Rămîne de văzut ce vor stabili magistraţii în acest caz. La activităţi au participat poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Roman şi jandarmi din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ şi din cadrul Gruparii de Jandarmi Mobile Bacău „Alexandru cel Bun”. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.

Citește știrea

Actualitate

Se caută soluţii pentru Secţia ATI de la spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ prefectul George Lazăr a anunţat prezenţa în judeţ a unei echipe de la Fundaţia Dăruieşte viaţă ■ acest ONG cunoscut este dispus să construiască la Piatra Neamţ o secţie modulară ATI ■

Prefectul George Lazăr a făcut luni, 23 noiembrie, cîteva precizări referitoare la prezenţa în Neamţ a unui grup de specialişti de la Fundaţia Dăruieşte viaţă, dispuşi să sprijine Spitalul Judeţean în vedere amenajării unei secţii ATI, care să înlăture efectele tragediei din 14 octombrie, cînd au murit în urma unui incendiu, 10 persoane.

„În cursul zilei de luni, 23 septembrie, a ajuns la Piatra Neamţ o delegaţie din partea Fundaţiei Dăruieşte viaţa, o echipă mare, în frunte cu doamna Oana Ghiorghiu cu care am vorbit, zilnic, săptămîna trecută. O echipă de experţi şi arhitecţi s-a deplasat împreună cu reprezentantul ISU Neamţ, colonelul Mihai Mitrea, la Spitalul Judeţean şi împreună cu directorul DSP, Radu Firăstrău şi medici epidemiologi, pentru a analiza situaţia.

Au fost de faţă şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Neamţ. A fost vizitat spaţiul de la Nefromed unde exista propunerea relocării Secţiei ATI. Se caută însă şi alte soluţii. Cei de la Dăruieşte viaţa au identificat şi un alt spaţiu, în curtea spitalului, acolo unde se face acum triajul epidemiologic şi unde se apreciază că ar putea fi realizată, într-o primă fază, o structură modulară. I-am asigurat pe cei de la acest ONG că vor avea sprijinul tuturor instituţiilor deconcentrate pentru a se grăbi rezolvarea problemei Secţiei ATI.

Deşi noua conducere a spitalului a dat asigurări să vor putea fi montate opt paturi, în care poate funcţiona imediat ATI, s-a ajuns la concluzia că o parte din echipamente sînt rămase la etajul al II-lea, unde se desfăşoară ancheta Parchetului General. S-a luat legătura şi cu Ministerul Sănătăţii şi se aşteaptă sprijin de la un om de afaceri important, care ar putea ajuta şi el cu echipamente pentru amenjarea secţiei ATI la etajul IV“, a precizat prefectul George Lazăr.

Acesta a spus că DSP a dat aviz de principiu pentru şase paturi la etajul IV şi două la UPU. În cursul zilei de 24 noiembrie, conform declaraţiilor conducerii Spitalului Judeţean erau aşteptate de la Spitalul de la Leţcani cîteva ventilatoare şi injectomate.

Citește știrea

Actualitate

Şcoala online a diminuat infecţiile cu coronavirus

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Inspectorul şcolar general, Mihai Obreja, susţine că decizia Guvernului de a se ţine cursuri online în întrega ţară a fost una bună, care a determinat ca să se evite explozia îmbolnăvirilor cu virusul SARS Cov 2 mai ales în rîndul celor 9000 de elevi navetişti. „De remarcat că nu există schimbări majore în evoluţia îmbolnăvirilor cu coronavirus, în ultimele două săptămîni.

De la începutul pandemiei şi pînă acum s-au îmbolnăvit 44 de copii, niciunul în ultimele două săptămîni, ceea ce demostrează faptul că măsura trecerii în online a învăţămîntului a fost una cît se poate de corectă, pentru că sursa principală de infectare o reprezintă transportul în comun.

Nu uitaţi că 9.000 de elevi fac naveta la liceu cu autobuzele, care sînt principalul mijloc de transmitere comunitară. În ceea ce priveşte numărul de cadre didactice infectate, trebuie menţionat că de la începutul pandemiei şi pînă în prezent au fost 54, dintre care opt în ultimele două săptămîni, printre care mă număr şi eu.

S-au mai îmbolnăvit patru cadre din rîndul personalului auxiliar şi 11 de la personalul nedidactic. Şi aici nu s-a schimbat nimic de la intrarea în scenariul online“, a declarat inspectorul Obreja, la conferinţa de presă din data de 23 noiembrie.

Citește știrea

Trending