Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Jaf nocturn cu cagule pe faţă. Făptaş găsit la dezalcoolizare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ doi indivizi mascaţi au intrat în casa unui localnic din Roznov, pentru a-l jefui, probabil la pont ■ autorii l-au găsit în casă pe nepotul proprietarului ■ l-au imobilizat şi au plecat cu 6.600 de euro şi un telefon mobil ■ alţi doi tineri sînt acuzaţi de complicitate la faptă ■ unul dintre ei a fost găsit într-un centru pentru dependenţii de alcool ■

Patru indivizi au dat „lovitura“ la Roznov, cel mai probabil la pont, intrînd în casa unui localnic despre care ştiau că nu este acasă. Au dat însă de nepotul proprietarului, pe care l-au imobilizat şi au plecat cu 6.600 de euro şi un telefon mobil.

Fapta a avut loc în urmă cu circa o lună, pe 31 ianuarie 2020. Atunci oamenii legii au fost sesizaţi de către un tînăr de 26 de ani, care a reclamat faptul că persoane necunoscute au intrat în locuinţa unchiului său şi prin exercitarea de violenţe i-au sustras o sumă de bani.

„În urma sesizării primite, s-a format un grup de lucru la nivelul Poliţiei oraşului Roznov, fiind demarate de îndată cercetările. Astfel, în baza activităţilor investigative complexe realizate în cauză şi a operativităţii cu care au fost desfăşurate, poliţiştii de investigaţii criminale au reuşit identificarea şi depistarea persoanelor bănuite de comiterea faptei, patru persoane cu vîrste între 19 şi 24 de ani, din Roznov“, conform unui comunicat al Poliţiei Neamţ.

Investigaţiile au relevat faptul că, în noaptea de 30/31 ianuarie, persoanele în cauză s-ar fi deplasat cu un autoturism în apropierea locuinţei unui bărbat de 50 de ani, din Roznov. Doi dintre aceştia ar fi pătruns în incinta imobilului avînd feţele acoperite, unde fiind surprinşi de nepotul proprietarului, l-at fi lovit cu pumnii în zona corpului.

Ulterior unul din tîlhari a ţinut victima imobilizată, iar celălalt a cotrobăit prin casă şi dintr-o cutie ar fi luat suma de 6.600 de euro, plus un telefon mobil. Apoi au abandonat victima şi au fugit în noapte. Li s-a dat de urmă pe 28 februarie 2020, cînd doi tineri cu vîrste de 19 şi 24 de ani au fost conduşi la sediu pentru audieri.

În urma probatoriului administrat au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru acuze de tîlhărie calificată. La aceeaşi dată au fost duşi în faţa unui judector care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Un alt tînăr, de 23 de ani, acuzat de complicitate la tîlhărie a ajuns în arest la domiciliu.

De menţionat este faptul că acesta din urmă va executa, o vreme, măsura preventivă într-un centru de tratare a dependenţei de alcool şi alte droguri unde s-a internat în mod voluntar.

„În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 203, alin. 3 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, avînd ca obiect luarea măsurii arestăîrii preventive faţă de B.O.F şi R.I. A dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începînd cu data de 28 februarie 2020 şi pînă la data de 28 martie 2020. În temeiul art. 227, alin. 1, Cod procedură penală respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ avînd ca obiect luarea măsurii arestătii preventive faţă de inculpatul C.C.A. Dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul C.C.A. Dispune ca pînă la momentul externării ca urmare a ameliorării stării de sănătate a inculpatului, măsura arestului la domiciliu să fie executată la adresa Centrul Izvorul Tămăduirii, centru de recuperare şi reabilitare persoane dependente de alcool şi alte droguri unde inculpatul este internat în mod voluntar“, conform Judecătoriei Piatra Neamţ.

Cel de-al patrulea personaj implicat în tîlhăria de la Roznov, un localnic de 22 de ani, a fost identificat dar nu a fost găsit, acesta sustrăgîndu-se urmării penale. Poliţiştii continuă cercetarea în vederea documentării înregii activităţi infracţionale a celor implicaţi. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

FOTO: generică

Actualitate

JUSTIŢIE?! Sunt acuzaţi că au abuzat sexual o fetiţă de 10 ani, dar stau acasă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ trei "bunici" sunt în arest la domiciliu, unul nu are nicio măsură preventivă ■ decizia a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Neamţ ■ ancheta vizează acuze de abuz sexual, victimă fiind o fetiţă de doar 10 ani ■

Decizie oarecum ciudată a judecătorilor de la cea mai mare instanţă din judeţul Neamţ, Tribunalul, care au decis pe 4 decembrie 2020, ca patru bătrâni, cu vârste între 66 şi 87 de ani, să nu mai fie cercetaţi în stare de arest preventiv, după ce au abuzat sexual o fetiţă de doar 10 ani, aplicându-li-se o măsură judiciară mai blândă.

Asta după ce, în prima zi a acestei luni ei au fost privaţi de libertate, sentinţa în urma acuzaţiilor de viol în formă continuată fiind decisă de Judecătoria Piatra Neamţ. Astfel, în cazul lui Ioan Balmuş, care are 87 de ani, Grigore Ţăpuc, în etate de 81 de ani şi Petre Trăscăuanu, de 75 de ani, instanţa de apel a decis ca ei să fie cercetaţi în stare de arest la domiciliu, iar pentru Ion Măriuţa, de 66 de ani, s-a decis revocarea privării de libertate, fără a se mai aplica o măsură preventivă.

Este posibil ca hotărârile judecătorilor să aibă la bază vârsta inculpaţilor, posibile afecţiuni medicale, care le pot altera stare de sănătate în regim de detenţie, la fel cum e plauzibil ca ei să nu mai fie consideraţi pericol public de vreme ce nu pot părăsi locuinţele, dat fiind arestul la domiciliu. Şocantul caz s-a petrecut într-un sat dintr-o comună de lângă oraşul Piatra Neamţ. De menţionat este faptul că cei patru arestaţi pe 1 decembrie au fost reţinuţi după ce, în urmă cu trei săptămâni, a fost arestat preventiv alt individ, din aceeaşi localitate, tot pentru viol, victimă fiind aceeaşi fetiţă de 10 ani.

Pe 10 noiembrie 2020, a ajuns în faţa magistraţilor de la Judecătoria Piatra Neamţ şi era privat de libertate Ion Ciudin, de 61 de ani. De calea de atac a uzat primul dintre arestaţi, dar a fost păstrat după gratii. Nu a avut linişte în detenţie, a cerut iar înlocuirea măsurii privative de libertate cu o alta mai blândă, arestul la domiciliu, dar tot nu i-a fost admisă.

Cât îl priveşte pe Ciudin, conform actelor de urmărire penală, faptele au avut loc în anii 2019 şi 2020. Profitând de vulnerabilitatea părţii vătămate, de naivitatea specifică vârstei, dar şi de starea materială precară a familiei din care făcea parte, individul a ademenit copila cu sume modice de bani şi ar fi întreţinut cu aceasta relaţii sexuale orale.

Antecedentele amoroase ale primului arestat din acest dosar

Despre comportamentul deviant al lui Ciudin s-a aflat prin sat, fetiţa ar fi fost consiliată psihologic, după implicarea primăriei din localitate şi ancheta desfăşurată de Direcţia de Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Neamţ, iar la un moment dat copila a detaliat ceea ce s-a petrecut, autorul fiind arestat.

„Dispune arestarea preventivă a inculpatului C. Ion, aflat în stare de reţinere (…), cercetat în dosarul penal nr. 368/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată (…), pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10.11.2020 şi până la data 09.12.2020, inclusiv“, conform Judecătoriei Piatra Neamţ.

Primul inculpatul din acest dosar este căsătorit, are doi copii majori, care lucrează în străinătate, în Italia. Despre Ciudin se spune că şi-a pierdut calitatea de cântăreţ bisericesc la aşezământul din localitatea de domiciliu în urma unei aventuri amoroase. A fost dat afară după ce s-a aflat că ar fi avut relaţii cu o femeie, consătenii nefiind de acord ca el, persoană însurată, să slujească alături de preot, la sărbători.

După acest episod a ajuns la un schit din zonă, unde a prestat tot ca dascăl. Cât despre minora violată ea este singurul copil al familiei, una cu resurse materiale limitate, dar în care soţii nu se prea înţeleg, scandaluri izbucnind pe fondul consumului de alcool.

Ancheta în acest dosar avea să stabilească că şi alte persoane au abuzat sexual copila de doar 10 ani, ceilaţi patru făptaşi procedând întocmai ca primul arestat la comiterea infracţiunilor. Articolul 218 din Noul Cod Penal prevede că raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Numai că, în cazul în care victima este minoră, sancţiunea este între 5 şi 12 ani.

Citește știrea

Actualitate

Soţ ucigaş, 9 ani de închisoare şi daune enorme

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ sexagenarul a contestat în zadar sentinţa, pedeapsa devenind definitivă ■ el trebuie să achite despăgubiri de 153.000 lei ■

Ilie Ţoţan, în vîrstă de 61 de ani, din Ţibucani, a fost găsit vinovat de uciderea soţiei, iar prin sentinţă definitivă a fost condamnat la 9 ani de închisoare. În fapt, aceasta este hotărîrea instanţei de fond, pe care inculpatul a atacat-o la Curtea de Apel Bacău. Nu a avut cîştig de cauză, acţiunea fiind respinsă ca nefondată.

„În temeiul art.421 pct. 1 lit.b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ţoţan Ilie împotriva sentinţei penale nr.102/P din 12.10.2020, pronunţată de Tribunalul Neamţ în solutionarea dosarului penal nr.1482/103/2020. Conform art.422 şi art.424 alin.3 Cod procedură penală raportat la art.72 Cod penal, deduce în continuare din pedeapsa aplicată de instanţa de fond inculpatului Ţoţan Ilie perioada arestării preventive începînd cu data pronunţării sentinţei atacate, 12.10.2020, şi pînă la zi. În temeiul art.272 alin.2 Cod procedura penală, obligă apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate pentru soluţionarea apelului. Definitivă“, conform Curţii de Apel Bacău.

În plus, trei părţi civile în proces au de primit de la inculpat 3.000 de lei, cu titlu de daune materiale, precum şi cîte 50.000 de lei, cu titlu de daune morale. La aceşti bani se mai adaugă cheltuielil cu transportul victimei la spital şi îngrijirea acesteia pînă la deces precum şi cheltuielile judiciare. La final inculpatul ar fi bun de plată cu aproape 160.000 de lei.

S-a mai dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Fapta a avut loc pe 19 mai 2020, iar a doua zi inculpatul a fost arestat preventiv, şi la acest moment aflîndu-se după gratii.

„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ şi în consecinţă: În temeiul art. 226 raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Ţoţan Ilie, cercetat pentru săvîrşirea infracţiunii de loviri sau vătămari cauzatoare de moarte, prevăzută de art.195 Cod penal, raportat la art.199 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începînd cu data de 21.05.2020, pînă la 19.05.2020, inclusiv“, conform instanţei.

Ulterior măsura a tot fost prelungită. Anchetatorii au arătat faptul că între victimă şi agresor erau relaţii tensionate, totul degenerînd pe 19 mai. Într-un acces de furie, incupatul s-a înarmat cu un par cu o lungime de 80 de centimetri cu care şi-a altoit consoarta de mai multe ori, cele mai multe dintre lovituri vizînd capul.

Ulterior agresiunile au continuat, victima fiind lovită cu pumnii şi picioarele. Femeia a fost transportată la Spitalul Tîrgu Neamt, apoi a ajuns la Piatra Neamţ. Din cauza stării grave, a fost transferată la Clinca de Neurochirurgie din Iaşi, dar nu a mai putut fi salvată.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Autoturisme în flăcări de la un scurtcircuit

Știre publicată în urmă cu

în data de

Pompierii pietreni au intervenit, joi, 3 decembrie, pentru a stinge un incendiu ce a făcut scrum un autoturism pe o stradă din municipiul Piatra Neamţ. Flăcările s-au extins şi la o altă maşină parcată în vecinătatea primului.

„Ca urmare a unui apel la 112, pompierii pietreni au intervenit cu o autospecială pentru stingere apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un autoturism în municipiul Piatra-Neamț.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la nivelul unui autoturism parcat pe strada Nicolae Iorga. Acesta a ars in totalitate.

Incendiul s-a propagat și la un autoturism parcat in imediata vecinătate. Proprietarul acestuia, cu ajutorul stingătorului din dotare a stins incendiul care se manifesta la partea din spate a autoturismului ( aripă dreapta,  spoiler dreapta, stop dreapta).

Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Trending