Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Invitaţie la „băi de pădure“, de Ziua Europeană a Parcurilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ îndemnul vine din partea echipei Romsilva - Parcul Natural Vînători Neamţ ■ Ziua Europeană a Parcurilor se sărbătoreşte pe 24 mai, sloganul de anul acesta făcînd trimitere la importanţa ariilor protejate pentru sănătatea oamenilor ■ pe perioada stării de alertă sînt permise drumeţiile în natură, în grupuri restrînse ■

Pe 24 mai se sărbătoreşte Ziua Europeană a Parcurilor, iar sloganul de anul acesta este =ParksForHealth, evidenţiind importanţa ariilor protejate pentru menţinerea sănătăţii oamenilor.

În acest context, echipa Romsilva – Parcul Natural Vînători-Neamţ a lansat nemţenilor o invitaţie la „băi de pădure“, insitînd asupra puterii vindecătoare a naturii. Date fiind restricţiile impuse de autorităţi ca urmare a pandemiei generate de noul tip de coronavirus, la Parcul Vînători nu se pot organiza activităţi cu public, ca în anii precedenţi. În schimb, sînt permise drumeţiile.

Conform actelor normative în vigoare, pe perioada stării de alertă sînt permise activităţile recreativ-sportive în aer liber, precum ciclismul, drumeţiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vînătoarea, pescuitul şi altele asemenea, care se desfăşoară cu participarea a cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună.

„În prezent, peste 50% din populaţia României locuieşte în zone urbane şi oamenii petrec din ce în ce mai puţin timp în natură. Mai mult ca oricînd, este nevoie de un efort concertat pentru a aduce natura în oraşe şi a ne duce pe noi în natură. Cum mai bine de 80% din suprafaţa Parcului Natural Vînători Neamţ este acoperită cu pădure, vă sugerăm ca în această perioadă să încercaţi «băile de pădure».

Nu vă gîndiţi la ceva complicat, ajunge doar să faceţi scurte plimbări prin pădure, cu singura condiţie ca atenţia să nu vă fie distrasă de telefon sau alte dispozitive electronice, astfel încît să vă puteţi concentra pe a simţi, auzi, gusta, mirosi şi atinge ceea ce vă înconjoară. «Băile de pădure“ ne ajută să redevenim beneficiari ai puterii vindecătoare a naturii, fiind asociate cu crearea unei stări de bine, atît mentale cît şi fizice, cauzate de reducerea producţiei de hormoni cauzatori de stress, întărirea sistemului imunitar, scăderea tensiunii etc“, a declarat inginerul Sebastian Cătănoiu, directorul Administraţiei Parcului Natural Vînători, precizînd faptul că Ziua Europeană a Parcurilor se sărbătoreşte în fiecare an, începînd cu 1999.

Tot de la sursa citată am aflat şi alte detalii despre acest subiect, cum ar fi faptul că, din punct de vedere istoric, încă din Evul Mediu au fost adoptate unele măsuri juridice referitoare la protejarea unor specii, a pădurilor sau a unor cursuri de apă. Conceptul de parc naţional a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, unde, în 1864 avea să fie aprobată înfiinţarea primei rezervaţii naturale în Valea Yosemite, alcătuită dintr-un arboret multisecular de arbori gigantici Sequoia.

În 1872 s-a înfiinţat primul parc naţional din lume, Parcul Naţional Yellowstone, protejat şi administrat de guvernul federal american în beneficiul şi pentru bucuria oamenilor. Rînd pe rînd, şi în alte state au apărut primele parcuri naţionale: Australia (1879), Hot Springs Rezervation – Canada (1885), Rezervaţia de animale Sabi, acum Parcul Naţional Banff, în Africa de Sud(1898).

În Europa, primul parc naţional s-a înfiinţat în Suedia, în 1909, ulterior au apărut şi în România(1935), Franţa(1963), Germania(1970), Ungaria(1973). Iniţial, primele parcuri, precum Yellowstone, s-au înfiinţat cu scopul de a se opri orice fel de exploatare a resurselor naturale, interzicîndu-se exploatarea pădurilor, vînătoarea, mineritul, dar şi activităţile comunităţilor indigene şi a celor locale, considerîndu-se că rolul ariilor protejate este de a păstra şi a nu folosi resursele naturale.

Această concepţie clasică a început să se schimbe spre sfîrşitul secolului XX. „Concepţia modernă subliniază necesitatea de a se recunoaşte şi promova rolul multiplu al ariilor protejate. Acestea trebuie să garanteze şi să permită conservarea biodiversităţii prin menţinerea în perimetrul ariilor protejate a unor specii şi ecosisteme în starea lor naturală sau foarte apropiată de cea naturală, fără a se interzice în totalitate utilizarea naţională a unor resurse, permiţîndu-se astfel dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale.

Mişcarea ecologistă pare să ducă lucrurile mai departe decît constituirea ariilor protejate, unii dintre activişti pretinzînd că personalitatea juridică nu este doar un apanaj uman, ci al tuturor fiinţelor, care simt durere, sînt conştiente de sine ori au abilitatea de a comunica, incluzînd aici şi plantele. Efectele acestei abordări nu au întîrziat să apară, astfel că din 2008 Constituţia Ecuadorului tratează Pachamama (Mama Pămînt) ca pe o entitate legală, în 2009 ONU l-a declarat pe preşedintele Boliviei World Hero of Mother Earth, iar în 2012, Noua Zeelandă a acordat statutul de persoană juridică unei ape curgătoare.

Rîul Whanganui, al treilea ca lungime din Noua Zeelandă, a devenit astfel primul rîu din istoria omenirii căruia un tribunal i-a acordat «legal personhood» adică personalitate juridică! Cum pînă în 2050 se estimează că populaţia planetei va ajunge la nouă miliarde, nevoia de a avea arii protejate este mai mare ca oricînd. Pe o planetă din e în ce mai aglomerată, nu doar creşterea suprafeţei ariilor protejate este soluţia.

Managementul efectiv şi echitabil, creşterea eficienţei ariilor protejate, asigurarea conectivităţii lor, protecţia peisajelor marine şi terestre, resuscitarea valorilor culturale şi spirituale asociate ariilor protejate, toate acestea reprezintă soluţii pentru un posibil vitor sustenabil al societăţii umane“, a conchis Sebastian Cătănoiu.

Actualitate

Femeie arsă de vie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

O femeie a ars de vie, sâmbătă, 10 aprilie, în urma unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din satul Doina, comuna Girov.

“Prin apel la 112, în jurul orei 09:00, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Doina, comuna Girov.

La locul solicitării s-au deplasat patru echipaje pompieri cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și voluntari din cadrul SVSU Girov.

Incendiul se manifesta generalizat în interiorul unei locuințe

Forțele de intervenție au localizat și lucrează pentru lichidarea incendiului.

Din păcate,  în interiorul locuinței a fost găsit trupul carbonizat al unei femei de 59 de ani”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Vom reveni.

Citește știrea

Actualitate

A ieşit cu maşina în decor. Două victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier produs sâmbătă dimineaţă, 10 aprilie, în localitatea Adjudeni s-a soldat cu două victime.

“Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier pe DJ 201C, pe raza localității Adjudeni. Un autoturism a părăsit partea carosabilă,  rezultând două victime încarcerate. În autoturism se aflau două persoane.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare grea și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.

La sosirea forțelor de intervenție cele două persoane care s-au aflat în autoturism erau evacuate.

Paramedicii au acordat primul ajutor calificat pasagerului ( bărbat de 35 de ani), acesta refuzând transportul la spital.

Șoferul autoturismului (barbat de 32 de ani) a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la CPU Roman.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Eroi învăţători din Bicaz şi Valea Muntelui în Războiul Sfânt din vara anului 1941 (II)

Știre publicată în urmă cu

în data de

Aşa cum ne-am propus, vom evoca figurile de eroi din zona Văii Muntelui, începând cu localitatea Bicaz, cu locotenentul în rezervă de Vânători de munte Constantin Vlase. Refugiat din Ardealul ocupat, în toamna anului 1940, învăţătorul a fost încadrat la Şcoala 1 Bicaz, unde a funcţionat tot timpul până la declanşarea războiului din iunie 1941.

Amintim că înainte de refugiu a fost învăţător la şcolile din Ticoş şi Bicazu Ardelean, judeţul Ciuc. Născut la 17 noiembrie 1910, în comuna Ghergheasa, judeţul Râmnicu-Sărat, la toate şcolile unde a funcţionat, Vlase a lăsat urme adânci, datorită conştiinţei cu care înţelegea să-şi indeplinească misiunea. Era un dascăl luminat, activ şi foarte muncitor, având gradul II în învăţământ. Căsătorit cu Veronica Vlase, tot învăţătoare, are un copil, Ovidiu.

Iată mai departe caracterizarea acestuia, în afară de cele spuse, precum şi sfârşitul în războiul sfânt: „În afară de activitatea misionară de învăţător, el a fost în toate satele pe unde a trecut comandant al Subcentrelor Pregătirii Premilitare, iar în Ticoş şi Bicazul Ardelean, a fost şi director de şcoală. În toate aceste situaţii, Constantin Vlase a dat strălucite dovezi de bun român şi bun gospodar.

În iunie 1941, a plecat, cu tot avântul lui tineresc, să- şi apere ţara de cotropitori, pe care îi ura mai mult decât oricare alţii. Când a căzut, în fruntea ostaşilor cu care plecase la luptă, le-a spus acestora: «Mergeţi înainte, băieţi şi nu uitaţi nici un colţ de pământ românesc»“, ne spune Alexandru Gh. Iliescu din Bicaz în revista Apostolul din mai 1942.

Vasile Mustea, Iorgu Popescu, Gheorghe Cotosa…

Avem a aminti de Vasile Mustea, sublocotenent de rezervă de Infanterie, fost învăţător la şcoala din Audia – Hangu. Caracterizat ca un tânăr inimos, Mustea „era un răsfăţat în cercurile cunoscute. Totdeauna la datorie, fiind stăpânit de un simţ al dreptăţii foarte dezvoltat.

Sârguincios şi mândru, în înţelesul bun al cuvântului, avea ambiţia totdeauna sa fie cel dintâi la datorie. A fost unul dintre cei dintâi jertfiţi pentru izgonirea duşmanului care ne călcase ţara. Tot în această regiune plină de istorie şi legendă „bun şi optimist întotdeauna“, învăţătorul Iorgu Popescu de la Buhalniţa, locotenent rezervă, scria de pe front celor rămaşi acasă în iunie 1941: „Măi puişorilor, dacă cineva mi-ar fi dat lumea întreagă nu m-aş fi simţit mai fericit decât mă simt când mă gândesc că eu cu 4 mitraliere şi vreo patruzeci de oameni făceam parte dintre cei chemaţi să reîntregim hotarul ce am avut“ Mândru de a-şi face datoria către Ţară, el cade la 8 iulie lovit de o schijă (nu se specifică locul – n.n.), pe mitraliera cu care trăsese toate cartuşele în duşmani.

Gheorghe Cotosa s-a născut la 21 aprilie 1916 la Hangu. După ce absolvă cursurile primare, se înscrie la examenul de admitere pentru Şcoala Normală de Băieţi din Piatra Neamţ, în anul şcolar 1928-1929. După ce o termină, va fi pedagog şi ajutor de secretar. După terminarea Şcolii Militare de Ofiţeri de Rezervă, s-a întors la Şcoala Normală, continându-şi funcţia de ajutor de secretar, la care a adăugat de această dată şi cea de comandant al Subcentrului Premilitar Piatra Neamţ.

După cum ne relatează Ion Arnăutu, secretarul contabil al Şcolii Normale de Băieţi Piatra Neamţ, a plecat în luptă alături de Batalionul Vânători de Munte „despre care vorbea întotdeauna cu o admiraţie nemărginită“. Undeva, pe pământul scump al Basarabiei, în care dorea să fie învăţător, batalionul din care făcea parte a înaintat glorios şi zilnic, „Gică“, după cum era alintat de camarazi în intimitate, şi-a făcut pe deplin datoria. A căzut, ca şi alţii, în încleştarea cu trupele Armatei Roşii.

Şcoala din Taşca a fost numită Vasile Mitru

Vasile Mitru, fost şi el locotenent de rezervă de infanterie, a „păstorit“ ca învăţător şi director al şcolii primare din Taşca, fiind supranumit de colegi „Argint viu“, pentru energia sa. Din scurta sa biografie, mai reţinem că era un dascăl „totdeauna activ şi preocupat de şcoala sa“ şi a muncit toată viaţa pentru a o înzestra cu tot ce-i trebuie.

Şi-a construit un local de şcoală de toată frumuseţea, gospodărindu-l apoi cu toată grija pentru a putea servi de model satului său. Prin curajul de care a dat dovadă în luptele purtate pentru redobândirea teritoriilor strămoşeşti, Mitru al nostru îşi câştigase încrederea comandanţilor şi subalternilor. Nu întâmplător jertfa lui pe câmpul de onoare îndreptăţeşte şcoala, colegii şi mai ales pe tovarăşa lui de viaţă, d-na Virginia Mitru, să-i poarte cu măreţie amintirea lui nepieritoare.

În sfârşit, un alt erou din această zonă plină „de credinţă, de vitejie, de cărturărie şi de artă“, cum ne spunea fostul învăţător şi prefect de Neamţ, Leon Mrejeru, în „Eri şi Azi. Contribuţii la istoricul învăţământului primar din judeţul Neamţ. Revăzute şi completate“, Piatra Neamţ, 1940, p.1, este învăţătorul Nicolae Găină, sublocotenent de rezervă, originar din Bicazu Ardelean, de unde a venit în judeţul Neamţ în 1940 (comuna a fost sub ocupaţie horthystă – n.n.).

Se spune că era un tânăr „cu ochi albaştri de o strălucire uimitoare şi avea totdeauna o înfăţişare dârză şi plină de energie, iar în învăţământ ca şi în armată era iubit de toţi“ (nu este specificat în documentele cercetate şcoala unde a profesat, oricum tot în Neamţ – n.n.).

Iată o parte din caracterizarea făcută de camarazii de luptă, învăţătorii de pe front, care au luptat alături de acesta în cele 33 de zile de conflict dintre Prut şi Nistru: „Elevii lui erau totdeauna vrăjiţi de glasul lui dulce şi sonor.

În clasă, la N. Găină era o atmosferă de familie, pentru care elevii învăţau cu toată dragostea aşa că înrâurirea lui asupra elevilor se făcea din plin. În oştire era comandantul de pluton iubit de ostaşi, camarazi şi superiori. Ostaşii erau una cu comandantul, suflet din sufletul lui, urmat orbeşte oriunde şi oricând.

Cei rămaşi îşi amintesc cum îi ducea în luptă, prezent peste tot… Apoi îşi amintesc cu durere cum în toiul focului o schijă duşmană a lovit în frunte pe bravul lor comandant, care a murit în floarea vârstei (27 de ani – n.n.), cu mâna încleştată pe un proiectil de brandt, pe care şi mort l-ar fi trimis duşmanului“.

„Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea istoriei se vor înfăptui la ceasul sorocit, dar numai cu munca şi cu jertfele noastre“

De fapt, toţi învăţătorii din această vatră strămoşească, şi nu numai, au răspuns îndemnului fostului dascăl Leon Mrejeriu. Care spunea următoarele, la 10 septembrie 1940: „Recâştigarea pământurilor româneşti şi a fraţilor cari ni s-au răpit pe nedrept şi samavolnic în vara anului 1940 (28 iunie, 30 august şi 7 septembrie, aluzie la datele rapturilor teritoriale asupre Basarabiei, Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţa, Ardealului şi Cadrilaterului – n.n.) cere pregătire serioasă, educaţie sănătoasă şi solidă, muncă pricepută şi neîntreruptă, solidaritate neştirbită, ordine netulburată şi disciplină de fier. Cu superficialităţi şi glume nu se poate înfăptui nimic temeinic şi durabil…

Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea istoriei se vor înfăptui, de bună seamă, la ceasul sorocit, dar numai cu munca şi cu jertfele noastre ale tuturor. Şcoala românească trebuie să întreţie permanent în sufletele tinere icoana întunecată a nedreptăţilor ce ni s-au făcut şi să netezească drumurile care duc la realizările luminoase de mâine.

Imaginea tuturor românilor în hotarele fireşti ale neamului trebuie să fie icoana la care să ne închinăm de la pruncie până la înfăptuire, din rând în rând de români…“. Considerăm că previziunea, intuiţia eminentului dascăl, mai apoi prefect de Neamţ, a devenit un apostolat pentru „tagma“ învăţătorilor nemţeni, şi nu numai. Dovada: comportamentul lor în luptele aprige pentru glia din stânga Prutului. Cinste şi onoare pentru cei jertfiţi!

Citește știrea

Trending