Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Încătuşat pentru că şi-a snopit în bătaie soţia

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 61 ani, din localitatea Ţibucani, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie, mai exact că şi-a bătut soţia.

“La data de 19 mai, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Urecheni au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat de 61 de ani, din localitatea Țibucani, bănuit că și-ar fi agresat fizic soția.

Conform probatoriului administrat, pe fondul unor discuţii în contradictoriu și folosindu-se de un obiect din lemn, bărbatul, de 61 de ani, ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei sale, de 48 de ani.

Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor. Ieri, în urma documentării activității infracționale, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

În cursul zilei de astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Tîrgu Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, au precizat reprezentanţii IPJ Neamţ.

 

FOTO: generică

Advertisement








Trending