Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: După ploi, puţină căldură

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ informarea meteorologică de precipitaţii consistente este valabilă pînă pe 3 iunie, la ora 23 ■ apoi vremea se încălzeşte treptat şi la final de săptămînă ar putea fi 27 de grade ■ acelaşi trend îl au şi valorile termice nocturne ■

Precipitaţiile din ultima perioadă de timp se ţin lanţ şi meteorologii au emis o nouă informare valabilă întreaga ţară, care expiră pe 3 iunie, la ora 23.

„În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade, în special după-amiază şi seara, cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vîntului, grindină şi vijelii.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de peste 15…25 l/mp şi pe arii restrînse 30…40 l/mp“, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Aceeaşi sursă arată faptul că după periaoda de precipitaţii se va încălzi treptat iar spre finele acestei săptămîni în zona noastră se va ajunge la maxime de pînă la 27 de grade.

Temperaturile estivale nu vor ţine prea mult şi la începutul săptămînii viitoare va fi un important salt termic negativ de pînă la 10 grade. De menţionat este faptul că la început de Cireşar în afară de ploi, şi regimul termic a fost modest iar pe 1 iunie, la ora 11, termometrele indicau 13 grade la Piatra Neamţ şi Roman, iar la Tîrgu Neamţ erau 12 grade.

La acelaşi moment în vîrf de munte, la staţia meteorologică de pe Ceahlău – Toaca, erau valori termice la limita îngheţului, 0 grade şi tot acolo încă mai este zăpadă, iar stratul de nea măsoară 4 centimetri.

Revenind la ziua de 2 iunie, cînd încă sîntem sub avertizare de ploi, trebuie spus că meteorologii anunţă valori termice mult sub media perioadei, iar la amiază nu vor fi mai mult de 12 grade şi continuă să plouă slab întreaga zi. Şi noaptea va fi rece, la o minimă de numai 8 grade.

Ceva schimbări în registrul meteo sînt miercuri, 3 iunie, cînd în răstimpuri am putea vedea şi soarele, iar averse mai importante ar putea fi după-amiază. Maxima zilei saltă la 14 grade, dar noaptea va fi cea mai rece din întreg intervalul de prognoză, iar pe fondul unui cer degajat mercurul din termometre se opreşte la 7 grade.

Cu începere de joi, 4 mai se mai schimbă condiţiile meteo şi va fi mai confortabil. Se pare că scăpăm de ploi, va fi cer variabil cu soare iar la amiază ne vom bucura de 19 grade.

Noaptea nu aduce nici o modificare şi rămînem cu cerul senin şi cam frig la o minimă de numai 8 grade. Vineri, 5 mai, simţim căldura pentru că se va ajunge la 23 de grade, în timp ce sîmbătă, 6 iunie, în zona noastră se vor înregistra 25 de grade. Simultan saltă şi temperaturile nocturne şi se ajunge la 16 grade.

Cea mai caldă zi dar cu ceva precipitaţii parea fi cea de duminică, 7 iunie, cînd vor fi 27 de grade ziua şi cam 18 grade peste noapte. Se pare că săptămîna viitoare debutează cu maxime de numai 19 grade.

Actualitate

Mita de la spital, începe procesul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ contabila Mihaela Caraiman a fost trimisă în judecată pentru trafic de influenţă ■ a ajuns după gratii după ce a cerut bani pentru promisiuni de angajare sau acte medicale necesare pensionării ■ şpăgile au fost de 2.500 de euro şi 11.000 de lei ■

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au finalizat urmărirerea penală şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui contabile de la Spitalul Municipal Roman. Mihaela Caraiman este acuzată de săvîrşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Asta după ce a cerut bani pentru promisiuni de angajare la unitatea sanitară, ori pentru obţinerea de acte medicale necesare pentru deschiderea drepturilor de pensie. Conform actelor de urmărirere penală, şpăgile ar fi fost cuprinse între 2.500 de euro şi 11.000 de lei.

„Din probele administrate pînă la acest moment, s- a reţinut următoarea situaţie de fapt. În perioada anilor 2019 – 2021, inculpata C.M. a pretins şi primit de la suspectele L.M.E., B.C.E. şi de la martorul L.M., sumele de 2.500 de euro şi 11.000 lei, promiţînd că îşi va trafica pretinsa influenţă asupra unor cadre medicale de decizie din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, fie pentru a obţine angajarea suspecţilor şi a martorului în posturi de asistenţi medicali, infirmieri sau îngrijitori în cadrul aceleiaşi unităţi medicale, fie pentru obţinerea unor acte medicale necesare întocmirii unor dosare de penisie“, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ.

Pentru aceste fapte, pe 16 martie 2021 a fost efectuată o percheziţie la Spitalul de Urgenţă Roman, ţinta fiind biroul Mihaelei Caraiman, încadrată la Serviciului financiar-contabil, altă descindere avînd loc la domiciliul acesteia.

Probe care ar putea stabili comiterea unei fapte penale au fost căutate şi în cele două maşini ale acuzatei. În urma probelor strînse, pe 17 martie 2021 procurorii nemţeni au sesizat instanţa de judecată şi au cerut judecătorilor de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Neamţ luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile a Mihaelei Caraiman. După deliberări, judecătorii au dispus privarea de libertate pînă la data de 15 aprilie.

„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ şi în consecinţă: În temeiul art. 226 raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatei C. M., cercetată pentru săvîrşirea a 4 infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal“, conform instanţei.

„A fost vorba, într-adevăr, de o descindere la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, făcută de organele de anchetă, care vizează o angajată, dar această descindere nu are legătură cu instituţia. Cum salariata lucra în spital s-a făcut o percheziţie şi în biroul acesteia. Precizăm că nu au fost ridicate din biroul angajatei noastre nici un fel de documente ce ţin de activitatea ei la unitatea sanitară“, a declarat, pentru Monitorul de Neamţ şi Roman, Andreea Trifan, purtător de cuvînt al spitalului.

Dosarul penal este instrumentat cu sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul IPJ Neamţ – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Brigăzii Operaţiuni Speciale Bacău şi a Serviciului Operaţiuni Speciale Neamţ. De mită pentru angajare la Spitalul Roman au mai existat zvonuri, însă acum este prima dovadă concretă a speculaţiilor.

De acum înainte cauza intră în procedura de Cameră preliminară care nu ar trebui să dureze mai mult de două luni, apoi procesul intră în linie dreaptă, va fi public şi va continua cu administrarea probatoriului, audieri de martori şi administrări de probe.

Citește știrea

Actualitate

Fost şef de la Fisc acuzat de „interes“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ ANI a sesizat procurorii în cazul Deliei Rodica Negură ■ inspectorii de integritate acuză că a semnat în calitate de conducător al organului de executare, documentele care au stat la baza continuării unor măsuri de executare silită pentru o societate unde administrator era soţul ■

Un funcţionar public cu statut de şef în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Neamţ va trebui să dea explicaţii procurorilor pietreni după ce Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ. Numele funcţionarului este Delia Rodica Negură, iar inspectorii de integritate spun că sunt indicii privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

Conform sursei citate, în calitate de conducător al organului de executare ar fi semnat o serie de documente în cazul unei societăţi la care soţul era administrator şi asociat unic.

„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Negură Delia Rodica a infracţiunii de conflict de interese (text în vigoare până la 28 iulie 2017), prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, prin semnarea în calitate de conducător al organului de executare, a documentelor care au stat la baza continuării unor măsuri de executare silită (constând în vânzarea la licitaţie a unor bunuri imobile) a societăţii comerciale al cărei administrator şi asociat unic este soţul persoanei evaluate, a existat un interes de natură patrimonială pentru acesta“, se precizează în comunicatul de presă emis de ANI.

Sursa citată mai menţionează că „de asemenea, la data de 02 mai 2017, în calitate de conducător al organului de executare, Negură Delia Rodica a semnat procesul-verbal privind eliberarea sumei rezultată din executarea silită, conform căruia, în temeiul prevederilor art. 259 din Legea nr. 207/2015), s-a procedat la distribuirea sumei de 54.007 lei (rezultată din vânzarea bunurilor scoase la licitaţie) pentru stingerea obligaţiilor datorate de către societatea comercială al cărei administrator şi asociat unic este soţul persoanei evaluate“.

În legea privind Codul de procedurã fiscală (207/2015), articolul 259 face parte din capitolul zece, care se referă la eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită.

Cât priveşte articolul 301 Cod penal, el este reglementat astfel: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică“.

Rămâne de văzut ce vor stabili procurorii, iar până la o decizie definitivă a instanţei, persoana în cauză beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Citește știrea

Actualitate

Elicopter solicitat pentru un caz grav

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Serviciul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman a solicitat, în dimineaţa zilei de luni, 10 mai, un elicopter pentru transportul la Iaşi al unui biciclist, accidentat grav.

„A fost adus la CPU, de către un echipaj al Ambulanţei, un bărbat de 53 de ani, din Gherăeşti, care a căzut de pe bicicletă şi, în cădere, s-a rănit grav la cap. În urma investigaţilor la computerul tomograf s-a constatat faptul că pacientul avea o hemoragie subarahnoidiană şi din acest motiv a fost solicitat elicopetreul pentru ca pacientul să fie transportat, urgent, la Spitalul de Neorochirurgie din Iaşi, pentru tratament de specialitate“, a declarat Andreea Trifan, purtător de cuvînt al SMU Roman. Hemoragia subarahnoidiană se datoreaza hemoragiilor survenite în spaţiul intracranian, în cadrul unor traumatisme cranio-cerebrale severe. Acest tip de hemoragie poate produce şi anevrisme cerebrale care pot fi fatale.

Citește știrea

Trending