Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Drogat la volan

Știre publicată în urmă cu

în data de

Din ce în ce mai des oamenii legii dau în trafic de indivizi care se urcă la volan după ce au consumat stupefiante. Cel mai recent caz este cel al unui bărbat de 36 de ani, din Bacău, care a fost tras pe dreapta pe 15 februarie de poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică, după ce l-au depistat la volan pe o stradă din Piatra Neamţ.

A fost testat cu aparatul drugtest, fiind pozitiv pentru cannabis. A fost condus la spital pentru recoltarea de probe bilogice în vederea stabilirii cu exactitate a prezenţei substanţelor psihoactive şi s-a ales cu dosar penal.

Totul s-a întîmplat în cadrul unei acţiuni care a avut loc în perioada 15 – 16 februarie 2020 cînd poliţiştii din cadrul structurilor de investigaţii criminale şi investigarea criminalităţii economice, împreună cu poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ şi cei de la secţiile rurale arondate, au acţionat pe raza municipiului şi a localităţilor limotrofe, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.

În acest context, poliţiştii au efectuat verificări şi controale de specialitate la 24 de unităţi economice şi au legitimat 186 de persoane, fiind dispuse măsuri de prevenire a faptelor antisociale, în vederea menţinerii unui climat optim de linişte şi siguranţă publică.

De asemenea, pentru creşterea siguranţei traficului, au fost verificate peste 100 de autoturisme şi 14 atelaje hipo. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei. 5 metri cubi de material lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.

Au fost reţinute 6 permise de conducere, fiind retrase 2 certificate şi 4 plăcuţe cu numărul de înmatriculare. În timpul acţiunii 5 infracţiuni au fost constatate în flagrant delict.

FOTO: generică

Actualitate

Biserica de la Rîşca a ars de la o candelă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ focul a fost văzut în jurul orei 14:00 ■ incendiul de amploare a distrus lăcaşul de cult din temelii ■ din fericire, nu au fost victime ■

Incendiul de proporţii care a avut loc în zi mare sărbătoare la biserica din localitatea Rîşca, comuna Drăgăneşti, a distrus în totalitatea lăcaşul de cult. După localizarea şi lichidarea incendiului, militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au ajuns la concluzia că totul a fost provocat de o lumînare sau o candelă lăsată nesupravegheată, sau tehnic spus, foc deschis în spaţii închise.

„Focul deschis în spaţii închise lumînare/candelă a fost cauza probabilă de prducere a incendiului“, a comunicat ISU Neamţ. Pînă la finele intervenţiei a ars lăcaşul de cult, care era construit din lemn, cu o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi şi bunuri materiale din interiorul bisericii.

De menţionat este faptul că în timpul operaţiunii, militarii care au participat la intervenţie au scos din biserică o serie de obiecte de cult. De menţionat este faptul că nedoritul incendiu a fost observat în jurul orei 14:00, pe 30 noiembrie 2020, cînd un localnic, care trecea întîmplător prin zonă a zărit fum, dar şi flacără, în turla bisericii.

A sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a cerut ajutor, iar la drum au plecat, iniţial, militarii din cadrul Detaşamentului de pompieri Tîrgu Neamţ cu mai multe autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţime, dar şi o ambulanţă SMUR. Ulterior, avînd în vedere amploarea incendiului, au fost chemate în ajutor echipaje de pompieri de la detaşamentele din Piatra Neamţ şi Roman. După circa o oră şi jumătate, în jurul orei 15:30, incendiul fusese localizat şi se lucra pentru lichidarea acestuia. Întreaga operaţiune a durat cîteva ore bune.

Din fericire, incendiul s-a soldat numai cu pagube materiale şi nu au fost victime omeneşti. 1 decembrie a fost o zi nefastă pentru un sătean din localitatea Pipirig, casa fiindu-i cuprinsă de flăcări. Apelul pentru ajuror a venit prin numărul unic de urgenţă 112, înregistrat în dispeceratul ISU Neamţ în jurul orei 10:12 cînd s-a anunţat un incendiu. Au intervenit pompierii de la Tîrgu Neamţ cu o autospecială de stingere. Incendiul se manifesta în podul casei, cu posibilitatea propagării la întreaga locuinţă. Pompierii voluntari din Pipirg, cu autospeciala din dotare au localizat incendiul.

Pînă la final au ars aproximativ 10 metri pătraţi din acoperişul casei din cauza efectului termic al curentului electric. Un incendiu care a izbucnit la un depozit de cereale a făcut scrum vreo 10 tone de porumb. Evenimentul a avut loc pe 29 noiembrie 2020 la un agent economic din Zăneşti şi a fost anunţat la 112, în jurul orei 04:58. La locul indicat de apelant au plecat militarii din cadrul Detaşamentului de pompieri Piatra Neamţ cu doua autospeciale pentru stingere şi o ambulanţă SMURD. Forţele profesioniste au fost sprijinite de voluntarii din cadrul SVSU Roznov cu autospeciala din dotare.

Incendiul se manifesta la un uscător de cereale amplasat în apropierea depozitului de cereale. Pînă la finele intervenţiei s-au transformat în scrum aproximativ 10 tone de porumb şi cinci metri liniari de bandă transportoare. La final, specialiştii de la ISU Neamţ au ajuns la concluzia că defecţiunile tehnice de exploatare au fost cele care au produs incendiul.

Citește știrea

Actualitate

Inspecţiile şcolare, varianta de pandemie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ unul din inspectorii generali adjuncţi verifică modul în care se desfăşoară activităţile de predare on-line ■ inspectorii de specialitate primesc şi ei link-ul platformei electronice pe care dascălii predau ■

De la intrarea în scenariul on-line a tuturor şcolilor din România, inspectoratele şcolare au primit o procedură specială de verificare a activităţii cadrelor didactice care predau lecţiile prin intermediul internetului. La Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ s-au organizat, zilnic, prin sondaj, în ultimele două săptămîni, activităţi de verificare on-line a modului în care cadrele didactice desfăşoară procesul instructiv-educativ.

„De verificarea zilnică a modului în care se desfăşoară lecţiile on-line se ocupă colega mea, doamna inspector şcolar general adjunct, Elena Irimia. Există mai multe platforme gratuite on-line pentru elevi şi părinţi şi o evidenţă clară a cadrelor didactice care se conectează la acestea.

Inspectorii şcolari de specialitate primesc şi ei linkul de la profesorii clasei şi pot verifica modul în care se desfăşoară aceste lecţii în scenariu on- line“, a precizat Dana Păiuş, inspector şcolar general adjunct la ISJ Neamţ.

Aceasta a adăugat că toate nemulţumirile cadrelor didactice, ale elevilor sau ale părinţilor pe subiectul predării on-line au fost mediate de către directorii unităţilor şcolare. Aceştia au avut de rezolvat, punctual şi eventulale situaţii ale elevilor care nu au acces la internet, locuiesc în case care nu sînt conectate la energie electrică, în acest sens managerilor de unităţi şcolare revenindu-le obligaţia de a alege modalitatea ca şi ei să primească prin poştă, la magazinul din sat sau cu microbuzul şcolar rezumatul lecţiilor predate on-line de către cadrele didactice de la clasa în care învaţă elevul respectiv.

„Ne-am asigurat în felul acesta că şi cei 149 de copii care locuiesc în case care nu au energie electrică şi nu pot avea acces la internet vor avea şanse egale la accesul la educaţie, în această perioadă de criză pandemică, cînd au fost suspendate fizic, cursurile şcolilor“, a mai adăugat Dana Păiuş.

Citește știrea

Actualitate

Analizele, e gata cu legarea de glie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ asiguraţii medical pot beneficia de servicii paraclinice, dar şi analize de laborator oriunde în ţară ■ totul se face în baza biletului de trimitere ■ acelaşi lucru se va petrece, în viitorul apropiat şi cu reţetele ■

Cu începere din această lună, cei care vor să-şi facă analize sau să beneficieze de servicii medicale paraclinice nu mai sînt „legaţi de glie“.

Altfel spus, nu mai sînt obligaţi să-şi facă investigaţiiile medicale în judeţul din care provin, din cauza relaţiei contractuale dintre medic şi asigurările de sănătate din judeţul de baştină. În baza biletului de trimitere emis de medic, investigaţiile şi analizele pot fi făcute oriunde în ţară.

Totul după ce Guvernul a aprobat o hotărîre conform căreia, începînd cu data de 1 decembrie 2020, asiguraţii pot beneficia de analize de laborator şi investigaţii medicale paraclinice pe întreg teritoriul Romăniei, fără a mai condiţiona acordarea acestor servicii de către furnizorii de servicii medicale paraclinice care se află în relaţie contractuală cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care se află în contract şi medicul care a emis biletul de trimiter.

„Astfel, în baza unui bilet de trimitere eliberat de medicii aflaţi în relaţie contractuală cu oricare dintre casele de asigurări de sănătate, asiguratul poate beneficia de investigaţii paraclinice la orice furnizor din ţară“, anunţă, într-un comunicat, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Ca urmare, furnizorii de servicii paraclinice care au încheiate două contracte, respectiv cu casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială îşi au sediul lucrativ, filiale sau puncte de lucru înregistrate şi autorizate, dar şi cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, vor rămîne în relaţie contractuală cu o singură casă de asigurări de sănătate pentru care vor opta.

Va fi redusă astfel birocraţia din sistem, prin eliminarea evidenţelor distincte şi a raportărilor lunare ale serviciilor prestate către cele două case de asigurări cu care aveau încheiate contracte.

„Această reglementare este necesară pentru a facilita accesul asiguraţilor la investigaţiile paraclinice recomandate de medicii specialişti. Sperăm ca în scurt timp să asigurăm acelaşi regim de utilizare şi pentru prescripţiile medicale, astfel încît medicamentele prescrise să poată fi eliberate de orice farmacie de pe teritoriul ţării.

Acest proiect este în curs de finalizare, însă va fi necesară o perioadă de testare pentru a ne asigura că, odată implementat, va funcţiona fără sincope“, a declarat preşedintele CNAS, Adela Cojan.

Citește știrea

Trending