Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: DJ-ul cu drogurile, de ce a obţinut clemenţă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ prin sentinţă definitivă Curtea de Apel Bacău a redus pedeapsa lui Andru Botezatu la jumătate ■ el are de executat 4 ani şi o lună de închisoare ■ în plus a pierdut prin confiscare 1,8 miliarde de lei vechi ■ este vorba de bani obţinuţi din infracţiuni cu stupefiante ■ drogurile de pe Dark Net erau vîndute în cluburi ■ o tabletă de ecstasy valora între 80 şi 100 de lei ■

DJ-ul cu drogurile, pietreanul Andru Botezatu, în vîrstă de 25 de ani, a scăpat de jumătate din pedeapsa aplicată de Tribunalul Neamţ pentru infracţiuni cu stupefiante.

Prin sentinţă definitivă Curtea de Apel Bacău a redus sancţiunea închisorii de la 8 ani şi 2 luni la 4 ani şi o lună de detenţie.

Magistraţii din judeţul vecin au constatat că instanţa de fond, Tribunalul Neamţ nu a reţinut în favoarea inculpatului un articol din legea de protecţie a martorilor şi anume faptul că „Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 (adică are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvîrşirea unor astfel de infracţiuni – n.r), şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvîrşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege“.

Au fost păstrate dispoziţiile prin care s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 180.900 de lei (1,8 miliarde vechi), bani proveniţi din comercializarea drogurilor de risc şi mare risc (în perioada iunie 2017- iulie 2018 inculpatul a comercializat droguri de risc în sumă de 20.800 lei ; în perioada iunie 2017 – iulie 2018 inculpatul a comercializat droguri de mare risc contra sumei de 160.100 lei).

DJ-ul a fost arestat o vreme, iar la pronunţare era în arest la domiciliu, perioadă care se scade din pedeapsa de executat. El a fost acuzat de procurorii DIICOT că s-ar fi aprovizionat cu stupefiante pe care le vindea tinerilor în cluburile unde organiza petreceri şi este acuzat de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, introducerea fără drept în ţară de droguri de risc, introducerea fără drept în ţară de droguri de mare risc, deţinerea fără drept de droguri de risc pentru consum propriu şi deţinerea fără drept de droguri de mare risc, pentru consum propriu.

„Inculpatul avea ca principală activitate organizarea de petreceri tehno în cluburi de pe raza municipiului Piatra Neamţ, cît şi în alte judeţe – Iaşi, Bacău, Constanţa şi Cluj. Cu aceste ocazii, inculpatul Botezatu Andru era însoţit de mai multe persoane de sex feminin care introduceau în cluburi drogurile de mare risc, respectiv ecsatsy, iar ulterior le predau inculpatului care le comercializa către consumatori, aproximativ 50-60 pastile ecstasy la un eveniment organizat, preţurile fiind cuprinse între 80 – 100 lei bucata“, conform DIICOT.

Cel puţin din vara anului 2018, de pe platforma Dark Net a început să se aprovizioneze cu droguri. Mai apoi a făcut comezi din ce în ce mai consistente, în principal ecstasy, dar şi de „timbre“ LSD. Petrecăreţii din cluburi erau potenţi financiar, fiindcă, în funcţie de client, dar şi de comandă, o tabletă putea fi achiziţionată şi cu 100 de lei.

Procurorii DIICOT au monitorizat activitatea infracţională, iar cînd au pus la punct toate detaliile acţiunii au trecut la „fapte“ concrete. Au organizat un flagrant şi luni, 27 august 2018, l-au prins pe individ imediat după ce a ridicat de la un oficiu poştal două colete cu stupefiante venite din Olanda.

În interior erau 215 tablete de ecstasy şi două „timbre“ LSD. Pus în faţa faptului împlinit, acuzatul nu a mai avut cum să nu recunoască o parte din fapte, dar le-a admis numai parţial. 12 persoane au ajuns în faţa procurorilor DIICOT Neamţ pentru audieri, iar la final Botezatu a fost reţinut, iar mai apoi arestat preventiv.

Actualitate

La mulți ani, România! La mulți ani, nemțeni oriunde v-ați afla!

Știre publicată în urmă cu

în data de

La ceas aniversar, marcăm bucuria și entuziasmul înaintașilor noștri care au făcut sacrificii pentru a ne lăsa un stat unit, de care să ne mândrim. La mulți ani, România! La mulți ani, românilor de pretutindeni!

Ziua României ne prinde într-un moment greu pentru țara noastră, marcat de o criză pandemică și de efectele ei în plan economic.  Dușmanul invizibil ne-a testat solidaritatea și relația dintre stat și cetățean. Însă, în cele mai multe cazuri, s-a dovedit că unitatea, cea care ne-a fost lăsată ca o moștenire sfântă și pe care o celebrăm astăzi, este soluția pentru a trece peste încercările grele.

Ziua Națională în anul 2020 ne pune față în față cu retrospectiva lecțiilor pe care le-am învățat în acest an dificil, ca stat, ca cetățeni. Responsabilitatea fiecăruia dintre noi pentru respectarea unor reguli, menite să ne protejeze sănătatea, este și va fi actul de implicare și de dragoste față de cei de lângă noi.

Totodată, prin solidaritate am arătat că putem să depășim o serie de probleme, care păreau de nerezolvat. De aceea, trebuie să fim în continuare solidari pentru a trece peste această perioadă grea și să ne gândim și la ce facem în viitor, pentru țara noastră.

Ne dorim în continuare să dezvoltăm, să ni se întoarcă cei dragi acasă, să trăim cu drag și mândrie în România care ne-a fost lăsată moștenire și pe care o vom lăsa copiilor noștri.

Și pentru că trăim vremuri ”speciale”, echipa PNL Neamț are o provocare pentru fiecare nemțean: Să ne arborăm cu mândrie drapelul în fereastră! Să fie o mărturie și un legământ pentru datoria de cetățean pe care o avem față de țara noastră.

Totodată, ca un exercițiu de încredere pentru viitor duminică, pe 6 decembrie, să mergem la vot! Viitorul unui stat trebuie să fie decis de fiecare dintre noi, să arătăm că ne implicăm și alegem ce este mai bine pentru fiecare, pentru cei din jurul nostru, pentru județul Neamț.

La mulți ani, România! La mulți ani, români!

PNL Neamt

Citește știrea

Actualitate

Florin Zaharia (USR PLUS Neamț): ”Îmi doresc ca Neamțul să aibă o voce puternică în Parlament, care să lupte pentru oameni!”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Florin Zaharia are o lungă experiență de navigator, de comandant de nave comerciale, a lucrat cu  profesioniști veniți din țări și culturi diferite, și a văzut toată lumea – zonele ei cele  mai bogate, ca și cele mai sărace. La alegerile locale din luna septembrie, Florin Zaharia a candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț din partea Alianței USR PLUS și acum este unul dintre cei patru consilieri județeni ai Alianței.

 

La alegerile parlamentare de luna viitoare, Florin Zaharia ocupă prima poziție pe lista Alianței USR PLUS pentru Senatul României și spune că vrea să ajungă senator pentru a fi vocea nemțenilor în Parlamentul României.

 

„Vreau să-mi pun experiența dobândită colindând lumea în ultimii 20 de ani în slujba nemțenilor, fiindcă îmi doresc mult ca Neamțul să aibă o voce puternică în Parlament, care să lupte pentru oameni.Iar cu această pandemie și ce va veni după, va fi mare nevoie de vocea asta.

 

N-am făcut politică până de curând. Dar, pentrucă sunt un familist convins, vreau ca fiica mea să crească și să trăiască în România, alături de colegii ei de generație – și, credeți-mă, e foarte greu să găsești argumente, în fața acestei generații, când vine vorbe despre de ce ar rămâne, în loc să plece în Vest.

 

M-am implicat în USRPLUS fiindcă vreau să schimb și percepția cetățenilor despre clasa politică, să nu mai auzim că toți politicienii suntem la fel. Să demonstrăm că se poate face politică cu adevărat pentru cetățenilor, nu lobby pentru grupurile cu mulți bani.

Ca parlamentar, vreau să contribui la o reformă administrativă majoră, care să creeze condiții pentru dezvoltarea locală, la crearea unui mediu curat, fără gropi de gunoi neecologice și fără poluatori, la încurajarea lanțurile scurte de distribuție a produselor alimentare și sprijinirea asocierii micilor fermierilor. A celor care, acum, sunt alungați din piețele acoperite, fără să aibă vreo alternativă să ne dea în continuare mâncare proaspătă, produsă local.

 

Nemțenii ne-au dat votul pe 27 septembrie. Am încredere că o vor face și pe 6 decembrie. Cu mască și distanțare socială la secțiile de vot”, a declarat Florin Zaharia.

 

Pe 6 decembrie, nemțenii votează Alianța USR PLUS pentru o Românie fără hoție!

 

https://fb.watch/1-kBopgnT6/

 

Articol comandat de USR Neamt

Citește știrea

Actualitate

Ger şi zăpadă în masivul Ceahlău

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în vîrf de munte termometrele au indicat -10 grade ■ tot acolo este şi ceva zăpadă ■ Luna Cadourilor debutează cu timp rece, dar spre finele săptămînii ne putem aştepta la o apreciere consistentă a regimului termic ■

Finalul lui Brumar a adus primii fulgi de nea din acest sezon, iar Luna Cadourilor debutează cu un regim termic sub media perioadei. Vestea bună este că pînă la finalul săptămînii regimul termic se apreciază considerabil şi specialiştii spun că în zona noastră se face mai cald decît ar fi normal la acest moment al anului, cu valori termice dirne ce se apropie de 10 grade Celsius.

Regimul termic nocturn are aceeaşi tendinţă şi dacă la începutul intervalului de prognoză vor fi minime de -5 grade, pînă la final se ajunge la temperaturi nocturne de pînă la 6 grade. Pînă atunci trebuie spus că în vîrf de munte, pe Toaca, a fost ger şi tot acolo, la acest moment este strat de nea, ce-i drept nu prea consistent.

Pe 30 noiembrie 2020, la ora 10, termometrele indicau 0 grade în tot judeţul, mai puţin la staţia de la Ceahlău- Toaca unde era ger şi se înregistrau -10 grade. Un pui de vînt făcea ca acolo să se resimtă temperaturi de -12 grade. Tot acolo este singurul loc din judeţ unde este zăpadă în strat ce nu trece de 4 centimetri. Aşa stînd lucrurile, trebuie spus că luna decembrie debutează cu timp rece, şi chiar dacă astăzi este anunţat soare în prima parte a intervalului, maxima nu trece de 0 grade, la limita îngheţului.

Noaptea va fi cea mai rece din ultima perioadă de timp şi mercurul din termometre se opreşte la -5 grade. Jumătatea săptămînii, miercuri 2 decembrie, nu aduce nici un fel de schimbare în registrul termic, valorile termice diurne vor fi de 0 grade, iar peste noapte minima se opreşte la -4 grade. Joi, 3 decembrie, va fi cer variabil cu soare şi se mai îmbunează registrul termic. Asta deoarece ziua trecem la valori termice pozitive, de 1 grad, iar noaptea va fi mai blîndă, cu o minimă de -3 grade.

Pe finele săptămînii se încălzeşte spectaculos faţă de zilele anterioare. Vineri, 4 decembrie, va fi soare dimineaţă, apoi se adună norii şi ar putea veni ceva stropi de ploaie. Maxima dirnă saltă nesperat pînă la valoarea de 7 grade, iar noaptea aduce -1 grad. În prima zi de week-end, sîmbătă 5 decembrie, va fi deosebit de cald. Cerul va fi acoperit, dar nu sînt anunţate precipitaţii, în schimb ne vom bucura de o maximă diurnă de pînă la 8 grade, în timp ce peste noapte vor fi temperaturi pozitive, de 5 grade.

Cea mai caldă zi din luna decembrie pare a fi cea de Moş Nicolae. Duminică, 6 decembrie, rămînem cu cerul acoperit, însă meteorologii anunţă temperaturi diurne care ajung pînă la 9 grade. Şi peste noapte va fi deosebit de cald şi se vor înregistra 6 grade cu plus.

Citește știrea

Trending