Contactează-ne

Administrație

Neamţ: Director incompatibil, i s-a cerut demiterea

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ preşedintele Asociaţiei Avertizorilor Nemţeni solicită prefectului de Neamţ să intervină pentru ca directorul DGASPC să fie demis ■ Jănel Iosub mai cere să i se comunice dacă Dan Vasile Constantin ocupă legal nişte funcţii ■ „Cine girează şi comandă infracţiuni în formă continuată în Consiliul Judeţean Neamţ?“, întreabă Iosub ■

Preşedintele Asociaţiei Avertizorilor Nemţeni, Jănel Iosub, a înaintat, recent, o adresă către Prefectura Neamţ prin care solicită să se intervină pentru demiterea Cristinei Păvăluţă din funcţia de director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ, care a fost declarată incompatibilă în urma unei decizii a judecătorilor de la Înalta Curte. „Deşi au trecut mai bine de 30 de zile de cînd ICCJ s-a pronunţat definitiv şi irevocabil în cazul directoarei generale a DGASPC Neamţ, Păvăluţă Cristina, declarată incompatibilă, Consiliul Judeţean Neamţ comite o crasă infracţiune, neînlocuind-o pe distinsa doamnă director. Or o decizie definitivă şi irevocabilă a ICCJ trebuie aplicată de îndată şi nu căutate tertipuri de ocolire a legislaţiei. Asociaţia Avertizorilor Nemţeni vă solicită să interveniţi ca reprezentant al Guvernului şi garant al respectării legislaţiei în vigoare şi să cereţi imperativ schimbarea directoarei Cristina Păvăluţă, cît şi aplicarea legislaţiei în cazul tuturor celor din din cadrul CJ Neamţ, care omit cu bună ştiinţă aplicarea cadrului legal“, se menţionează în adresa către Prefectură. În acelaşi document, Jănel Iosub solicită răspunsuri la o serie de întrebări legate de situaţia lui Dan Vasile Constantin, fost consilier judeţean, declarat la rîndul său incompatibil: „Totodată vă solicităm să ne răspundeţi punctual şi în scris dacă Dan Vasile Constantin, declarat incompatibil, poate ocupa următoarele funcţii: 1. Consilier personal al preşedintelui CJ Neamţ, Ionel Arsene. 2. Semnează ca preşedinte de şedinţe AGA la SC Troleibuzul SA Piatra Neamţ (am semnătura d-lui, apare cînd am fost destituit abuziv din funcţia de administrator special al SC Troleibuzul SA). 3. Semnează în comisiile legal constituite în cadrul Spitalului Judeţean Neamţ. Şi dacă Dan Vasile Constantin declarat definitiv şi irevocabil incompatibil semnează, dispune ordinele preşedintelui CJ Neamţ, cine girează acest noian de infracţiuni? Cine girează şi comandă infracţiuni în formă continuată în Consiliul Judeţean Neamţ? Contează că acei vizaţi şi «apăsaţi» de legislaţie sînt membrii de bază în PSD Neamţ?“, încheie Iosub adresa înregistrată la Prefectura Neamţ. Rămîne de văzut care va fi răspunsul reprezentanţilor acestei instituţii şi ce se va întîmpla cu şefia DGASPC Neamţ. După cum am relatat în ediţiile anterioare, acuzele formulate de inspectorii de intergritate încă din anul 2015 împotriva directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ s-au dovedit întemeiate. Recent, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins acţiunea formulată de Cristina Păvăluţă, soluţia fiind definitivă. Anterior, Păvăluţă pierduse procesul şi la prima instanţă, Curtea de Apel Bacău. Comunicatul ANI a fost emis la data de 26 noiembrie 2015, cînd inspectorii de integritate au comunicat că Păvăluţă a fost simultan director la instituţia publică dar şi membru în Consiliul de Administraţie al Parking, firmă de la care a cîştigat peste 11.000 lei. „Păvăluţă Cristina s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 aprilie 2013 – 28 ianuarie 2015 întrucît a deţinut simultan funcţia publică de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Parking, societate de interes local la care Consiliul Local Piatra Neamţ este acţionar majoritar cu o cotă de participare la capitalul social/beneficii de 69,51%“, conform ANI. Directorul Păvăluţă s-a adresat instanţei, însă Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată solicitarea de anulare a actului administrativ întocmit de inspectorii de integritate. Ulterior a contestat soluţia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care s-a pronunţat recent în acest caz. „Respinge recursul formulat de reclamanta Păvăluţă Cristina împotriva sentinţei civile nr. 43/2016 din 26 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă“, conform instanţei. Între timp, Păvăluţă a mai avut un meci cu ANI şi în 13 iulie 2017 instituţia a emis un alt comunicat în care arăta faptul că ar fi în conflict de interese penal, dar şi că pentru lămurirea situaţiei au fost sesizaţi anchetatorii. Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa indiciilor privind posibila încălcare a regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către directorul instituţiei. „În calitate de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ, a încheiat un contract cu SC Olimpus Trade SRL (societate reprezentată de către un administrator cu care persoana evaluată se afla în acel moment în raporturi de muncă într-o altă societate, respectiv SC Parking SA), această societate avînd calitatea de executant al obiectivului Lucrări de confecţionare şi instalare ansamblu uşi pvc exterior, în valoare de 98.788 lei“, conform ANI. Aceeaşi sursă a mai arătat că la data încheierii contractului atît directorul Păvăluţă cît şi administratorul Olimpus Trade deţineau calităţi/funcţii în cadrul Parking SA, societate deţinută majoritar de Consiliul Local Piatra Neamţ. Astfel, Cristina Păvăluţă a fost membru al CA în perioada 11 februarie 2013 – 11 mai 2017, iar administratorul Olimpus Trade a fost director al Parking în perioada 15 decembrie 2007 – 6 iulie 2016. „Avînd în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ în vederea verificării indiciilor privind săvîrşirea de către Păvăluţă Cristina a infracţiunii de conflict de interese, prevăzut de art.301, alin. 1 din Codul Penal al României, potrivite căruia «fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin pînă la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale sau de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat sau beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie public㻓, a mai arătat ANI.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Şeful Poliţiei, iar a pierdut funcţia. Ce declară Paul Tablan

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ comisarul şef Paul Tablan a pierdut din nou comanda Poliţiei Neamţ ■ el a pierdut un proces cu MAI la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ■ „Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul Tablan Paul. Definitivă“, arată instanţa ■

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat într-un litigiu dintre Ministerul Administraţiei şi Internelor şi comandantul Poliţiei Neamţ, comisarul şef Paul Tablan, prin sentinţă definitivă dând câştig de cauză instituţiei menţionate. Asta înseamnă că poliţistul şi-a pierdut iar funcţia, situaţie care se repedă pentru a doua oară în decurs de doar un an şi două luni, la sediul IJP Neamţ fiind aşteptată zilele viitoare decia prin care va fi pus la dispoziţie de către minister.

„Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei nr. 31 din 05 iunie 2020 a Curţii de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul Tablan Costel Paul. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2021“, se arată în sentinţa Înaltei Curţi.

Comisarul şef a declarat că nu-i rămâne decât să conteste această situaţie. „Deocamdată mă aflu în concediu şi nu am primit ordinul, dar, din câte sînt informat acesta se află pe circuit (adică trebuie să ajungă la Poliţia Neamţ – n.r.). Cum între timp s-a schimbat ministrul, mă voi afla în starea iniţială, aceea de a începe iar lupta în instanţă pentru anularea ordinului“, a declarat Paul Tablan, care a spus că nu s-au făcut nici de data aceasta verificări ale situaţiei sale şi a faptului că se află în concediu, caz în care nu este legal să fie pus la dispoziţie.

Prima demitere a poliţistului din fruntea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ venea în noiembrie 2019. Printr-un ordin i se aducea la cunoştinţă că a fost destituit, dar fără a i se acorda vreo explicaţie, astfel că el l-a contestat şi a obţinut suspendarea lui la Curtea de Apel Bacău. Decizia era executorie, astfel că fostul comandant revenea în fruntea structurii.

„Admite cererea. Dispune suspendarea executării Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/2059 din 27.11.2019 până la soluţionarea acţiunii în fond. Obligă pârâtul să plătească reclamantului 1.000 lei cheltuieli de judecată. (…) Pronunţată în şedinţa publică din 5 iunie 2020“, se precizează pe portalul Curţii de Apel. După prima demitere, considerând-o abuzivă, mai ales că era în concediu când a fost dispusă, comisarul Tablan şi-a dat în judecată şefii, deschizând două acţiuni, una pentru suspendarea ordinului, care i-a adus câştig de cauză la Curtea de Apel Bacău, iar cealaltă pentru anularea ordinului. Procesul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Neamţ, la Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal pe 20 ianuarie 2020, poliţistul chemând în instanţă Ministerul Afacerilor Interne, reprezentat prin ministrul Marcel Vela, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin chestor principal de poliţie Liviu Vasilescu, dar şi Inspectoratul de Poliţie Neamţ, prin comisarul care l-a înlocuit, Neculai Catană.

Pârât în dosar este şi Oficiul Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), instituţia care nu a mai atribuit certificatul lui Paul Tablan, esenţial pentru a deţine o funcţie de conducere. Adică, motiv de demitere. Judecata a trenat din cauza suspendării activităţii instanţelor pe motiv de criză sanitară, după care Tribunalul Neamţ şi-a declinat competenţa de soluţionare către Curtea de Apel Bacău.

„Am câştigat o bătălie. Urmează altele până la final. E doar o etapă, pentru că este vorba despre două acţiuni în instanţă. Una pentru suspendarea ordinului de ministru, cea pe care s-a dat verdictul şi încă una pentru anularea ordinului, iar procesul pentru această acţiune ar putea dura şi doi ani”, a declarat Paul Tablan.

Poliţistul a fost demis după ani de zile în care controale şi verificări dispuse la instituţia pe care a condus-o nu au scos la iveală nimic imputabil. Numai în timpul recentei guvernări PSD, ministrul de Interne, Carmen Dan, a trimis de două ori Corpul de Control la Piatra Neamt. Pentru că, cel mai probabil, nu s-a găsit un alt mod de a-l înlătura s-a recurs la o soluţie de avarie, una „cusută cu aşă albă“ şi cu implicaţii pentru viitorul profesional al poliţistului. Nu i-a fost prelungit certificatul ORNISS, care se reînnoieşte din patru în patru ani şi permite accesul la informaţii clasificate.

Fără acest certificat, nici un ofiţer nu poate lucra în structurile operative. „În urma verificărilor efectuate la structura de specialitate din cadrul Poliţiei Române a rezultat că Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr.II/2059 prin care comisarul-şef de poliţie Tablan Costel Paul, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, a fost pus la dispoziţia unităţii, a fost emis la data de 27 noiembrie 2019 cu aplicabilitate din data de 5 decembrie 2019, având în vedere faptul că ofiţerul nu mai îndeplinea o condiţie de ocupare a postului pentru care era numit“, trasmitea IGPR.

Practica judiciară a arătat că ORNISS nu are obligaţia de a-şi motiva decizia nici măcar în faţa instanţei de judecată. Despre schimbarea lui Paul Tablan s-a vorbit că ar fi avut şi substrat politic, ca urmare a faptului că a „deranjat“ pe cineva sau pe mai mulţi. Se dorea ca în funcţie să ajungă o anumită persoană din cadrul instituţiei, dar lucrurile au luat o turnură nebănuită. Tocmai cădea guvernul PSD, cel agreat nu a mai avut susţinere, iar comandant interimar a fost numit alt comisar.

Citește știrea

Actualitate

Şase centre sînt pentru vaccinare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Conducerea DSP Neamţ face cunoscute care sînt ultimele hotărîri legate de deschiderea începînd de ieri, 18 ianuarie, a centrelor de vaccinare pentru populaţie. Astfel, la Piatra Neamţ, vor funcţiona trei centre, la Roman două şi la Tîrgu Neamţ unul.

„Pentru etapa a II-a din categoria persoanelor cu boli cronice, a persoanelor peste 65 de ani, dar şi a personelor din categoriile care lucrează în anumite domenii s-au deschis, începînd de pe 18 ianuarie, trei centre de vaccinare, cu şase fluxuri, respectiv: trei la Piatra Neamţ, două la Roman şi unul la Tîrgu Neamţ.

Noi intenţionam organizarea mai multor centre, dar din cauza stocului limitat de vaccin ştiut fiind că există o problemă la nivel european, judeţului Neamţ i-ai fost repartizate 360 de doze, zilnic, adică cîte 60 de doze, pe fiecare flux“, a precizat Radu Firăstrău, directoul DSP Neamţ.

La Spitalului Municipal de Urgenţă Roman rămîne deschis centrul de vaccinare pentru rapelul făcut cadrelor medicale şi după finalizarea acestuia vor exista şi două echipe mobile, conform declaraţiei purtătorului de cuvînt al unităţii, Andreea Trifan. Probabil că similar se va organiza campania de vaccinare şi la nivelul Spitalului Judeţean şi a celui din Tîrgu Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Cheile Bicazului, sentinţă irevocabilă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti au respins contestaţiile în anulare ca inadmisibile ■ sentinţa, în favoarea comunei Bicaz-Chei, este irevocabilă ■ "Este o victorie normală, zic eu, o victorie firească, în urma demersurilor întreprinse pentru a ne apăra cât mai bine in instanţă dreptatea", a declarat prefectul George Lazăr ■

Victorie irevocabilă în instanţă, pentru comuna Bicaz-Chei, Neamţ, în dosarul privind Cheile Bicazului. Sentinta a fost dată de judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti, pe 13 ianuarie 2021.

“Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiilor. Respinge contestaţiile în anulare ca inadmisibile. Obligă contestatorii, municipiul Gheorgheni şi UAT Judeţul Harghita la plata către intimata Comuna Bicaz-Chei a sumei de 8000 lei, câte 4000 lei fiecare.  Irevocabilă”, se precizează în sentinţa instanţei.

“Este o victorie normală, zic eu, o victorie firească, în urma demersurilor întreprinse pentru a ne apăra cât mai bine in instanţă dreptatea. Justiţia şi-a spus cuvântul şi e o victorie, consider eu, pentru toţi nemţenii. Vreau să le mulţumesc tuturor celor cu care am colaborat pentru a ajunge la obţinerea acestei sentinţe favorabile. Au dovedit că sunt adevăraţi profeşionişti, dar, mai ales, că îşi iubesc judeţul pe care îl reprezintă”, a declarat prefectul de Neamţ, George Lazăr.

Pe cât de încăpăţânat a fost Csaba Borboly în încercarea de a obţine Cheile pentru Harghita, pe atât de încăpăţânat a fost şi prefectul de Neamţ, George Lazăr, în a apăra cauza nemţenilor. Făcând apel şi la formaţia sa de avocat, el a fost prezent în instanţă la toate termenele de judecată şi s-a declarat mereu încrezător în şansele de câştig. Cu o condiţie: cauza nemţenilor să fie corect şi profesionist apărată în faţa judecătorilor. Ceea ce s-a întâmplat ţinând cont de recenta decizie a magistraţilor.

Reamintim că procesul pentru stabilirea graniţei dintre judeţele Neamţ şi Harghita, în fapt pentru administrarea unui obiectiv turistic de mare interes în România, Cheile Bicazului, unul pierdut de către cel care l-a intentat, a fost redeschis de Csaba Borboly. Preşedintele CJ Harghita a depus o contestaţie în anulare împotriva deciziei definitive şi irevocabile a Curţii de Apel Ploieşti, din iunie 2020, prin care judeţul Neamţ, prin comuna Bicaz Chei îi era reconfirmat dreptul de administrare a Cheilor Bicazului. De altfel, acest demers al oficialului harghitean era anunţat imediat după soluţia magistraţilor prahoveni, care declara presei ungare că nu au fost luate „în considerare probe cu valoare 100%“. Prefectul de Neamţ, George Lazăr, avocat de profesie şi care a participat la procesul de la Curtea de Apel Ploieşti, declara la momentul respectiv că demersul CJ Harghita nu are nicio şansă de reuşită şi aşteaptă să studieze motivele contestaţiei: „Probabil un exemplar al contestaţiei în anulare va fi trimis şi la Prefectura Neamţ, noi fiind parte în acest proces şi voi afla motivele invocate. Consider că au zero şanse de reuşită. Ei pot face orice demersuri juridice, asta nu înseamnă şi că sunt întemeiate. Continuăm lupta pentru Cheile Bicazului“. Procesele dintre cele două judeţe durează de circa 11 ani, iar pe 25 iunie 2020, Curtea de Apel Ploieşti a decis, prin sentinţă definitivă şi irevocabilă, că Cheile Bicazului şi cele 700 de hectare din împrejurimi aparţin comunei Bicaz-Chei, adică trec în administrarea CJ Neamţ. Aceasta era soluţia în litigiu, după ce oficialii din Neamţ contestaseră sentinţa Tribunalului Prahova, din 12 iunie 2019, prin care zona defileului fusese „mutată“ în Secuime. Cu acest lucru nu este de acord Csaba Borboly, preşedintele CJ Harghita, care declara agenţiei de presă ungară MTI că va uza de o cale de atac extraordinară.

Documentul din anul 1988

„Bănuiesc că Curtea de Apel a exclus Consiliul Judeţean Harghita pentru a nu fi obligată să ia în considerare probele noastre cu valoare 100% la pronunţarea sentinţei. Este un lucru cu atât mai ciudat dacă ţinem cont de faptul că judeţul Neamţ nu a fost exclus din proces. Excluderea CJ Harghita este ilegală pentru că există mai multe acte normative care dispun reglementarea disputelor legate de graniţa dintre localităţi situate la periferia judeţelor cu implicarea consiliilor judeţene“, afirma Csaba Borboly. La debutul proceselor, conducerea CJ Harghita şi Primăria Gheorgheni susţineau că zona Cheilor Bicazului le aparţine, deoarece ar fi făcut parte prin tradiţie din aşa-zisul Ţinut Secuiesc. În 1998, oficiile de cadastru din cele două judeţe au încheiat un proces-verbal conform căruia aria defileului aparţine comunei nemţene Bicaz Chei, actul a fost semnat de ambele părţi, dar s-a ajuns în situaţia ca diverşi oficiali din Harghita să ceară anularea documentului, de unde şi multitudinea de litigii de graniţă. În procesul de anul trecut, Tribunalul Prahova anula procesul-verbal şi stabilea alt hotar, lucru contestat de Oficiul Cadastru Neamţ, Consiliul Judeţean, Prefectura şi Primăria Bicaz Chei. Iar Curtea de Apel Ploieşti a desfiinţat, ca neconformă, sentinţa anterioară, prin care Cheile Bicazului aparţineau în totalitate de judeţul Harghita, adică defileul era „mutat“ în administrarea municipiului Gheorgheni. Codul de procedură civilă stipulează că o contestaţie în anulare poate fi utilizată pentru cauze restrictive, iar respingerea cererii de intervenţie în cadrul unui proces nu se regăseşte printre acestea.

„Şi-au atacat în instanţă propriul lor proces verbal“

Litigiul pentru stabilirea graniţei dintre judeţe durează de aproximativ 11 ani, mai toate procesele fiind intentate de reprezentanţii Harghitei sau de Primăria Gheorgheni. În motivarea primei instanţe se invoca drept „act relevant“ HG 540/2000 (care stabilea reţeaua de drumuri naţionale) şi nu Legea 2/1968, ce stabilea traseele de hotar fixate cu ocazia delimitării teritoriului administrativ al României. „E surprinzător, pentru că judecătorii s-au orientat după o hotărâre din 2000, privind «aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice». Hotarul care a fost aşa şi pe timpul regiunilor, când era hotar între fosta Regiune Autonomă Maghiară Mureş şi Regiunea Bacău (din care făcea parte şi Neamţul – n.r.). Cheile sunt în totalitate la Neamţ. Se cheamă Cheile Bicazului şi nu Cheile Gheorgheniului sau ale Harghitei“, susţinea Simion Stâncel, şeful Oficiului de Cadastru Neamţ. Primarul de la Gheorgheni, Janos Mezei, afirma că şi-a dat seama cu câţiva ani în urmă că ceva era în „neregulă“ cu limitele dintre cele două judeţe, care ar fi fost modificate. Cu această susţinere nu era de acord primarul din Bicaz Chei, Gheorghe Oniga, care preciza că delimitarea s-a făcut în 1998, iar procesul verbal încheiat atunci a fost semnat de ambele părţi, ajungându-se apoi ca cei din Harghita să-şi conteste propriul document: „Litigiul a apărut de la o grăniţuire din 1998, lucrare făcută de oraşul Gheorgheni. S-a intocmit un proces verbal atunci, s-a făcut o grăniţuire cu o firmă specializată din Miercurea Ciuc, am semnat şi noi, ca vecini, au semnat şi ei, ca vecini şi până la urmă şi-au contestat propriul proces verbal. Cu câţiva ani în urmă şi-au atacat în instanţă propriul lor proces verbal, incheiat şi făcut de ei“.

Citește știrea

Trending