Contactează-ne

Administrație

Neamţ: Criza apei – „Îl dau afară“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ directorul SGA Neamţ, Ioan Păvăleanu, a fost „ţapul ispăşitor“ al secetei de la robinete ■ prefectul George Lazăr l-a ameninţat cu demiterea: „Deci, cum rămîne? Soluţia cu infiltrarea, cu pomparea ajută sau nu ajută? Scurt, cu subiect şi predicat... (...) „Nu, că îl dau afară“ ■

Criza apei din oraşul de la malurile Moldovei, nerezolvată de vreo şase luni, se dovedeşte a fi un bun prilej şi pentru pregătirea preluării de către PNL a conducerii unor instituţii descentralizate.

Convocat pentru a doua oară în tot atîtea luni, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din 16 ianuarie 2020 a fost condus într-un mod extrem de autoritar şi pe alocuri neprotocolar de prefectul George Lazăr, care a prezentat concluziile unei întîlniri prealabile, desfăşurată anterior la Roman pe aceeaşi temă.

Scos la „raport“, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ, Ioan Păvăleanu, timorat oarecum de atitudinea reprezentantului Guvernului în teritoriu, nu a prea avut „spor“ în prezentarea punctului său de vedere, atunci cînd i s-a ceut să explice ce măsuri au fost luate la captarea de la Pildeşti, pentru a creşte debitul apei în puţuri. Ioan Păvăleanu a încercat să explice că lucrările executate de Apele Române au constat în refacerea pragurilor de retenţie a apei din albia rîului Moldova, închizîndu-se, parţial, o parte a braţului rîului Moldova, lucrări terminate încă din 14 ianuarie.

Prefectul George Lazăr i-a cerut directorului Păvăleanu continuarea lucrărilor de investiţii de la Pildeşti, pe banii companiei Apele Române. Spiritele s-au „inflamat“ în momentul în care s-a ridicat problema unei soluţii tehnice, inundarea unei suprafeţe de teren, de unde ar urma să fie pompată apa în zona puţurilor, moment în care a intervenit directorul companiei ApaServ, Vlad Angheluţă, care a atras atenţia că terenul de inundare nu trebuie să fie în zona de protecţie a captării, ţinînd cont că lucrările în această zonă sînt reglementate legislativ de Hotărîrea de Guvern 230/2005, care stipulează că în zona de protecţie sînt interzise orice fel de escavaţii, pentru a preveni inundarea zonei de protecţie şi infiltrarea apelor cu caracter poluant.

„Inundarea este o operaţie foarte greu de realizat din cauza unor riscuri majore. În zona captării de la Pildeşti există, de ani de zile, două tipuri de terenuri: unul public şi 43 de parcele de teren privat aparţinînd unor cetăţeni din Cordun, care au titluri de proprietate şi, cu care, de ani de zile, nu putem să ne înţelegem. Din această cauză aceste persoane ar putea oricînd contamina apa. În opinia mea, această soluţie, a inundării în zona de captare mai mult încurcă decît ajută“, a spus Vlad Angheluţă.

Prefectul: „Nu, că îl dau afară“

Prefectul George Lazăr a dat citire soluţiilor propuse în şedinţa tehnică de la Roman. În dialog direct cu directorul Ioan Păvăleanu, prefectul George Lazăr l-a luat la „puricat“ în ceea ce priveşte problemele tehnice, directorului SGA fiindu-i greu să facă faţă dialogului.

„Domnule Păvăleanu, nu m-aţi înţeles. Am discutat în comisia de la Roman obligaţia ApaServ de a pompa apa. Domnul Angheluţă spune că ApaServ nu are pompe de putere. De unde provenea apa care trebuia pompată?“, l-a interogat prefectul. Generalul Ioan Niţică a încercat, fără succes, să-l ajute pe Ioan Păvăleanu să iasă din încurcătură, însă de fiecare dată prefectul l-a întrerupt, pretinzînd explicaţii doar de la directorul SGA.

„Domnule Păvăleanu, la Roman, în discuţia cu dumneavoastră aţi fost de acord cu soluţia de iunundare. Astăzi văd că spuneţi că era o idee, că „Cum e pînă la urmă?“. Ioan Păvăleanu a încercat din nou, să explice faptul că lipsa precipitaţiilor a dus la scăderea presiunii apei în pînza freatică, dar n-a apucat decît să rostească o singură propoziţie, pentru că prefectul a intervenit, din nou, autoritar şi ameninţător:

„Domnule Păvăleanu, la Roman, în discuţiile cu dumneavoastră, personal, aţi fost de acord cu soluţia de inundare“. Directorul Păvăleanu a încercat, iarăşi, să îngaime ceva explicaţii, legate de lipsa precipitaţiilor, dar George Lazăr l-a întrerupt, din nou, extrem de neelegant: „Domnule director, ori dumneavoastră nu sînteţi sigur pe ce aţi spus la Roman şi, aici, ori aţi avut o discuţie cu altcineva şi dacă e aşa, în ambele situaţii, vom avea o discuţie de fix un minut, după şedinţă, aceasta ca să ştii, Bun… OK nu e o problemă. Deci cum rămîne? Soluţia cu infiltrarea, cu pomparea ajută sau nu ajută? Scurt, cu subiect şi predicat…“, a punctat prefectul.

Directorul Păvăleanu, care părea timorat, încearcă, din nou, să explice: „Soluţia cu pomparea…“, timp în care prefectul George Lazăr îi şopteşte generalului Niţică: „Nu, că îl dau afară“, remarcă captată de microfoanele aparatelor de filmat aflate pe masă.

„Că are sau nu director, vă spun că o să aibă în curînd…“

Prefectul se adresează din nou directorului Ioan Păvăleanu: „Cînd puneţi în practică soluţia (inundării -n.r.) , dumneavoastră, SGA-ul? Putem găsi soluţia acum, aici?“.

Ioan Păvăleanu încearcă să explice atribuţiile Apelor Române de administrare a rîului Moldova. Atunci cînd Păvăleanu, ajutat de directorul Vald Angheluţă, se străduie să-l asigure pe prefect că se vor căuta soluţii, analizîndu-se situaţia concretă, George Lazăr îl admonestează din nou: „Pînă la ora aceasta ce aţi făcut?… Nu vă jucaţi cu focul!

La Roman, în comisie, ar fi trebuit să spuneţi ce spuneţi acum. Dar nu e o problemă, o rezolvăm, astăzi, aici. În 5-10 minute găsim o soluţie…“. Ioan Păvăleanu încearcă, a nu ştiu cîta oară, să articuleze o propoziţie: „Nu ştiu, domnule prefect…“, fiind întrerupt, iar de prefect: „Păi, dumneavoastră trebuia să fi discutat, pînă acum, cu domnul Vlad Angheluţă.

Ori aţi discutat şi aţi discutat altfel, ori aţi discutat şi…, în ambele variante, e rău. Dacă n-aţi discutat e rău, dacă aţi discutat în altfel e şi mai grav, dar nu e o problemă, pentru că în ambele variante aţi greşit. Trebuie să stabilim ceva. Dacă hotărîm că nu se poate sau cum nu reuşim, nu e bine. Nu plecăm de aici pînă nu rezolvăm într-un fel sau altul, pe termen scurt, problema apei la Roman. E obligatoriu“.

După reluarea discuţiilor tehnice despre soluţiile ce ar trebui luate, prefectul George Lazăr a pomenit, fără ocolişuri, despre schimbarea directorului Păvăleanu: „Că are sau nu director (SGA Neamţ -n.r.) vă spun că o să aibă în curînd… SGA trebuie să-şi ducă la îndeplinire, în regim de urgenţă, refacerea pragurilor de colmatare, că există garanţia societăţii, că alocă o sumă suplimentară din fondul de rezervă al Apelor Romîne sau al ANAF sau de la Minisaterul Mediului, nu ştiu. Trebuie să se găsească o soluţie financiară“, a mai spus prefectul.

S-a dat citire documentului elaborat de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă existînd promisiunea prefectului că va interveni la toate organismele ce pot rezolva criza apei la Roman.

Cîmp de infiltrare, o soluţie în criza apei

Criza apei care chinuie de atît timp romaşcanii a constituit subiectul principal de discuţie în şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, de joi, 16 ianuarie. Au fost dispuse o serie de măsuri, cei care trebuie să le adopte, respectiv SGA Neamţ şi Apa Serv, avînd un termen de 45 de zile pînă cînd vor trebui să dea raportul privind rezultatele obţinute.

Astfel, în sarcina Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ revine executarea, în regim de urgenţă, a prelungirii traversei de închidere parţială a braţului drept a rîului Moldova, în zona Pildeşti-amonte, în vederea suplimentării debitului tranzitat pe canalul dinspre malul stîng, executat în luna noiembrie 2019.

În continuare, Compania Judeţeană ApaServ va lua, în regim de urgenţă, următoarele măsuri: executarea lucrărilor de întreţinere (deznisipare) a puţurilor din Frontul de captare Pildeşti-Simioneşti, executarea, în termen de 60 de zile, cu o firmă specializată, a unui studiu hidrogeologic pentru identificarea zonei în care să se realizeze un „cîmp de infiltrare“, pe raza Comunei Cordun, în amonte de Frontul de captare Pildeşti-Simioneşti.

Pe acesta urmează ca, în funcţie de condiţiile meteorologice, să fie pompată apă din râul Moldova, în vederea suplimentării alimentării pînzei freatice de care depinde nivelul apei în puţurile de captare. În demararea acestor proceduri primarul Comunei Cordun va sprijini Compania Judeţeană ApaServ prin punerea la dispoziţie a terenului identificat pentru realizarea „cîmpului de infiltrare“.

După stabilirea locului pentru „cîmpul de infiltrare“, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava al judeţului Neamţ va sprijini acţiunea de pompare a apei din rîul Moldova, cu o motopompă de mare capacitate, în funcţie de necesităţile estimate de ApaServ pe baza prognozelor specifice. Prefectul George Lazăr, a insistat pentru adoptarea unor măsuri pe termen scurt, pentru a rezolva cît mai repede şi într-un mod eficient problema pe care populaţia din zona Roman o are cu apa potabilă: „O să vorbesc la Bacău, la ABA Siret şi la Ministerul Mediului, dar şi la ANAR să se rezolve, să se găsească soluţii în ceea ce priveşte finanţarea acestor lucrări, iar dacă e nevoie, voi vorbi cu ministrul personal!“.

Actualitate

În județul Neamț se vor face investiții serioase pentru dezvoltarea rețelelor de infrastructură

Știre publicată în urmă cu

în data de

“Drumuri”, „apă curentă”, „canalizare”, „gaz” sunt termenii care transformați în realitate reprezintă condiții de viață care nu ar trebui să lipsească niciunui nemțean.  Dezvoltarea infrastructurii este esențială și pentru dezvoltarea economică, a creșterii numărului de locuri de muncă și – implicit – a nivelului de trai.De aceea, Guvernul PNL a început și va continua să investească în dezvoltarea rețelelor de infrastructură.

Soluția liberală pentru dezvoltarese bazează pe folosirea masivă a fondurilor europene pentru investiții, ca să avem finanțarea necesară saltului de care avem nevoie pentru a ajunge la nivelul economiilor dezvoltate din Europa de Vest.

Cu planul „Reclădim România”, PNL a schimbat modelul de dezvoltare economică, de la consum către investiții. România a fost singurul stat din UE care a crescut volumului investițiilor publice în an de criză: 35,4 miliarde lei în 10 luni.

O infrastructură modernă aduce cu sine un grad mare de satisfacție pentru fiecare nemțean. Și în județul Neamț se vor face investiții serioase pentru dezvoltarea rețelelor de infrastructură. Iar Guvernul PNL va putea pune în aplicare acest plan ambițios dacă va avea susținere și în Parlamentul României. Am încredere că nemțenii au înțeles asta și pe 6 decembrie vor vota PNL”, a declarat Neculai Ivanov candidat PNL Neamț.

Dezvoltăm infrastructura locală la standarde europene și urmăm aceste proiecte:

  • extinderea rețelelor de apă și canalizare în 750 de localități (8 miliarde lei)
  • racordarea gospodăriilor la gaze (1 miliard de euro)
  • modernizarea a 70% din drumurile județene și locale

 

Investim în securitatea energetică a României:

  • investiții strategice în energie nucleară în parteneriat cu SUA, Franța și Canada (9 miliarde euro)
  • investiții în energie verde – hidroelectrică și eolianî (26 miliarde lei)

 

Dezvoltarea infrastructurii publice din toate regiunile României va urmări reducerea disparităților urban-rural și a diferențelor de dezvoltare între regiuni și se va axa pe o serie de priorități. Îmi doresc ca și județul Neamț să profite de aceste oportunități pentru ca fiecare dintre noi să se bucure de cele mai bune condiții de trai. Sunt încrezător că alături de colegii mei din PNL vom dezvolta județul Neamț având susținerea Guvernului”, a declarat Bogdan Buhușanu candidat PNL Neamț.

Prioritățile sunt următoarele:

  • Modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare;
  • Modernizarea drumurilor județene și locale și construirea unor noi drumuri, acolo unde este necesar;
  • Modernizarea, reabilitarea și construirea de unități de învățământ;
  • Extinderea și modernizarea rețelelor de gaze naturale;
  • Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de sănătate și protecție socială;
  • Realizarea cadastrului sistematic;
  • Construirea de infrastructură sportivă;
  • Construirea de locuințe pentru tineri, specialiști în sănătate, învățământ și altecategorii socio-profesionale prin ANL;
  • Reabilitarea monumentelor istorice, aunităților de cult și consolidarea patrimoniului cultural;
  • Reabilitarea energetică a clădirilor.

Dintre obiectivele de investiții programate pentru perioada 2021-2024, unul dintre cele mai importante este reprezentat de extinderea rețelelor de apă și de canalizare. În acest moment sunt racordate la sistemul de apă și de canalizare aproximativ 53% din locuințele din România. Circa 8 miliarde de Lei vor fi investiți de viitorul guvern PNL pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare pentru 750 de proiecte depuse de primării, în următorii 5 ani. Dintre cele 750 de proiecte, 150 sunt destinate mediului urban, valoarea acestora fiind peste 1 miliard de Lei;

Soluții punctuale pentru situații speciale

  • 500 de microstații de tratare, fose septice și sisteme alimentare cu apă, cu o valoare de 250 milioane lei, care vor deservi toate categoriile de utilizatori.
  • modernizarea și reabilitarea drumurilor județene și locale: 70% din drumurile județene și locale vor fi modernizate în 4 ani, prin programele implementate de MLPDA;
  • 000 de km de drumuri județene dintr-un total de 20.000 km nemodernizați vor fi reabilitați în următorii 4 ani, fiind programate lucrări în valoare de 12 miliarde lei;
  • 000 km de drumuri locale, cu o valoare de circa 20 miliarde lei, vor fi modernizați în următorii 4 ani. Dintre aceștia, 5.000 km sunt în mediul urban, cu o valoare de 6 miliarde lei.
  • construirea și modernizarea unităților de învățământ. Proiecte de construire și reabilitare, consolidare și dotare de creșe, grădinițe, școli, campusuri, cămine studențești, centre de excelență pentru copii supradotați, tabere școlare, centre universitare.

Guvernul PNL își propune cadastrarea sistematică a teritoriului. Deși este considerat un domeniu critic în ceea ce privește gestiunea teritoriului și elaborarea politicilor de amenajare, acest domeniu a fost permanent marginalizat de acțiunea guvernamentală. De aceea, guvernul PNL își va asuma cadastrarea sistematică a teritoriului.În acest moment este cadastrată o suprafață de aproximativ 40% din suprafața întregii țări, iar în perioada 2021-2024 ne propunem să ajungem la un procent de peste 65%, ceea înseamnă că vor fi cadastrate în 4 ani aproximativ 6 milioane de hectare în plus, dintre care 2 milioane de hectare din fonduri proprii ANCPI și aproximativ 4 milioane hectare din fonduri europene.

Proiectele de înregistrare sistematică demarate de ANCPI în cadrul PNCCF din veniturile proprii ale ANCPI și asigurarea finanțării/cofinanțării lucrărilor de înregistrare sistematică contractate de către unitățile administrativ-teritoriale. Obiectivul asumat îl reprezintă înregistrarea a 0,5 milioane de hectare/an – în total 2 milioane hectare.

Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, privind înregistrare sistematică a imobilelor pentru 5.758.314 hectare din 660 de comune. Obiectivul asumat îl reprezintă finalizarea înregistrării sistematică în aproximativ 450 de comune, cu suprafața de aproximativ 3,9 milioane ha.

Citește știrea

Actualitate

Pensionarii sărmani nu vor o masă caldă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ în Neamţ au fost emise 9.247 carduri ■ ele vor fi alimentate cu 720 lei, bani destinaţi mesei pentru ultimele patru luni ■ la Roman, din 223 carduri au fost acceptate de beneficiari doar 46 ■

Uniunea Europeană a venit anul acesta cu o schemă de ajutor financiar a populaţiei sărace din ţările membre, care constă în distribuirea unui card prin care primesc bani pentru masa caldă a persoanelor care au împlinit 75 de ani şi beneficiază de indemnizaţie socială şi persoanele fără adăpost.

„Este vorba de o schemă naţională de ajutorare a persoanelor vîrstnice şi a celor fără adăpost, prin acordarea de tichete electronice pentru o masă caldă. Ne aflăm în stadiul în care se finalizează distribuirea cardurilor către beneficiari. În judeţ vor beneficia de această masă caldă un număr de 9.247 de persoane, din care 9.193 sînt peste 75 de ani şi 54 fără adăpost.

Acest card va fi alimentat pe 7 decembrie cu 720 lei, sumă aferentă ultimilor patru luni, urmînd ca, ulterior, pe aceste carduri să se vireze 180 lei lunar. Am înţeles că a apărut în rîndul persoanelor vîrstnice teama că nu vor mai primi pensia obişnuită sau că e vorba de o acţiune de campanie electorală. Ceea ce este cert este faptul că această masă caldă vine în ajutorul celor bătrîni şi singuri, cu venituri mici“, a precizat Eliza Hopşa, de la Prefectura Neamţ.

La Roman, din 223 carduri primite au reuşit a fi distribuite doar 46, motivat de refuzul persoanelor de a le primi, pentru că titularii nu doresc o masă caldă de la stat, ci doresc să mănînce din ceea ce-şi pot asigura prin pensia socială. „Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Roman a primit, prin Prefectura Neamţ, 223 de carduri. Acestea pot fi ridicate de la sediul direcţiei, strada Alexandru cel Bun, nr. 3, personal, cu cartea de identitate sau de către un alt membru al familiei care va prezenta cartea de identitate proprie în original, cît şi cartea de identitate, în original, a beneficiarului.

Persoanele nedeplasabile, care nu au un membru al familiei care să ridice cardul, pot lua legătura cu noi, la numărul 0233.744.771. Pînă la acest moment (finalul săptămînii trecute – n.r.), au fost ridicate 46 de carduri. În urma anchetelor sociale efectuate în septembrie, au existat şi situaţii în care persoane identificate ca fiind eligibile pentru acordarea tichetelor au refuzat primirea acestora, invocînd diferite motive.

De asemenea, între timp, unele persoane au devenit neeligibile prin obţinerea unor venituri suplimentare“, a precizat Dragoş Toma, purtătorul de cuvînt al primăriei. În localităţile din mediul rural lucrurile, se pare că stau, altfel, în sensul că puţine din aceste carduri nu au putut fi distribuite, lumea înţelegînd menirea lor. La Săbăoani, din 137 carduri au rămas nedistribuite doar 5, pentru că titularii decedat, între timp. La Tămăşeni, s-au primit de la Prefectură 138 carduri, din care 130 au fost distribuite, opt bătrîni fiind plecaţi din localitate.

La Gherăeşti s- au primit 106 şi au fost înapoiate patru, din aceeaşi cauză. La Gîdinţi s-au primit 57 de carduri şi au fost distribuite toate, aici existînd chiar şi persoane care au reproşat primarului că nu au fost incluse în program. La Ion Creangă s-au primit 194 carduri toate fiind acceptate de beneficiari. La Cordun au fost primite 102 carduri, fiind restituite Prefecturii trei. Reprezentanţii primăriilor au spus că a fost nevoie de muncă de lămurire pentru ca cei cărora le erau destinate aceste tichete de masă să le primească.

Citește știrea

Actualitate

“Arsene recunoaște că a făcut o investiție neperformantă la Lețcani”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ susţine Liviu Harbuz, coordonatorul Pro România Neamţ

Liviu Harbuz, coordonatorul Pro România Neamţ, a emis, recent, un comunicat de presă în care critică în termeni duri investiţia în spitalul modular de la Leţcani.

“Spitalul modular de la Lețcani nu va fi niciodată folosit la întreaga capacitate. O recunoaște chiar Ionel Arsene în documentele pe care le-a transmis consilierilor județeni pentru ședința de azi. Și dacă tot a cheltuit 16 milioane de lei din banii nemțenilor pe un spital modular în care pot fi utilizate doar 48 de paturi din 103, propunerea președintelui a fost ca o parte din paturi să fie cedate de tot la SJU Piatra Neamț. Adică, Ionel Arsene a renunțat la ideea ca Spitalul de la Lețcani să funcționeze în totalitate, vreodată. O recunoaștere evidentă a unei investiții oportune, dar prost realizate. Ionel Arsene declară, în ipocrizia lui, că în ședința de azi consilierii județeni au votat împotriva transferului de echipamente medicale de la Lețcani în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, spunând, ca de obicei, un adevăr incomplet.

De fapt, consilierii județeni au fost de acord cu transferul echipamentelor medicale de la Lețcani pentru 6 luni, cu posibilitatea de prelungire din 6 în 6 luni, existând riscul major ca pe aceste echipamente să se pună sechestru de către procuratură, în cazul în care se va declanșa o anchetă penală la Spitalul Modular de la Lețcani, așa cum deja a anunțat presa din Iași. De aceea, consilierii au impus ca după acest interval să poată reevalua în plen starea investiției de la Lețcani, dar și modul în care CJ Neamț va rezolva problema secției ATI în care 10 oameni au murit în incendiul de pe 14 noiembrie. Prioritatea noastră este operaționalizarea secției ATI de la Piatra Neamț mai ales în contextul în care Fundația Altex, condusă de pietreanul Dan Ostahie și Fundația Dăruiește Viața au anunțat deja importante donații de echipamente în acest sens.

Ionel Arsene ar trebui să fie preocupat de pregătirea spațiului în care echipamentele să poată fi utilizate și nu de devalizarea patrimoniului unui spital inaugurat electoral în urmă cu nici două luni. Disperat de faptul că deciziile din trecut se întorc împotriva lui, Ionel Arsene încearcă, într-o retorică electorală „să dreagă busuiocul”. În curând o să vă comunicăm și alte ”fapte de arme” care au dus la risipa banului public din baroniada Arsene. Arsene continuă să conducă județul într-un stil dictatorial, îmbrăcând haina de „baron” care îl caracterizează. AJUNGE!”, se precizează în comunicatul de presă semnat de coordonatorul PRO România Neamț, Liviu Harbuz.

Citește știrea

Trending