Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Comisarul Cloşcă, inculpat pentru mită

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ poliţistul a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de luare de mită ■ ofiţerul ar fi pretins şi primit un smartwatch de la patronul unei firme de transport persoane ■

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au finalizat urmărirea penală şi au trimis la instanţă, Tribunalul Neamţ, dosarul în care comisarul Ioan Iulian Cloşcă, ofiţer de poliţie din cadrul Biroului Rutier Roman, a fost acuzat de săvîrşirea infracţiunii de luare de mită.

Ofiţerul a fost pus sub acuzare la data de 30 aprilie, iar o săptămînă mai tîrziu, pe 6 mai 2020, a scăpat de controlul judiciar după ce a contestat măsura preventivă la Tribunalul Neamţ.

„În baza art. 215/1 alin.(1) raportat la art. 213 Cod procedură penală, admite plîngerea formulată de inculpat, împotriva ordonanţei procurorului din 30.04.2020, prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar. Revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat, prin ordonanţa nr. 89/P/2019, din 30.04.2020, emisă în dosarul nr. 89/P/2019, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău. Definitivă“, au stabilit judecătorii.

Procurorii anticorupţie au stabilit că poliţistul de la Rutier ar fi primit de la patronul unei firme de transport persoane un ceas inteligent pentru a „închide ochii“ atunci cînd trebuia. Conform datelor oficiale, faptele ar fi avut loc la finele anului trecut, în perioada noiembrie – decembrie 2019. Atunci poliţistul ar fi pretins şi primit bunuri în valoare de aproximativ 1.500 de lei de la administratorul unei societăţi de transport persoane, se pare o firmă de taximetrie.

Totul avea legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu privind constatarea şi sancţionarea eventualelor contravenţii la regimul rutier. Mai exact omul legii ar fi trebuit să se facă că nu vede dacă maşinile firmei cu pricina ar fi comis eventuale nereguli în trafic contra unui smartwatch. Numai că de înţelegerea dintre patronul firme de taxi şi omul legii au aflat procurorii din cadrul DNA care l- au pus pe Ioan Iulian Cloşcă sub control judiciar.

Poliţistului Cloşcă i s-a interzis să desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvîrşit fapta, respectiv aceea de constatare şi sancţionare a abaterilor la regimul circulaţiei rutiere. Pe 6 mai comisarul a scăpat de controlul judiciar, decizia Tribunalului Neamţ fiind definitivă, astfel încît acum el va fi judecat în libertate.

De acum înainte dosarul va fi timp de cel mult două luni în procedură de Cameră preliminară, apoi procesul intră în linie dreaptă cu administrări de probe şi audieri de martori, în vederea stabilirii vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului. Rămîne de văzut ce vor stabili judecătorii la finele procesului.

Actualitate

Piatra Neamţ: Scenarii electorale în roşu şi galben. “Variabila” Chitic şi “factorul” Harbuz

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Încurcate se anunţă căile electorale pe care trebuie să le străbată viitorul primar de Piatra Neamţ. După anunţarea candidaturilor şi sedimentarea, măcar parţială, a impresiilor în spaţiul public, o poză a momentului a şanselor doritorilor arată extrem de complicat.

Însă oricum ai întoarce fotografia de start a candidaţilor, un lucru este evident: variabila esenţială este reprezentată de actualul primar Dragoş Chitic. Pus pe tuşă de amânarea unei sentinţe în calea de atac formulată în dosarul în care a fost condamnat, Chitic deţine totuşi un important capital electoral. Poate cel mai mare în momentul de start. Aşa că extrem de important va fi ce va face pe viitor Dragoş Chitic.

Varianta “oficială” e că va rămâne un soldat ascultător în PNL. Aici intervin două nuanţe: soldat combatant în lupta pentru primărie, situaţie în care Andrei Carabelea ar primi un suflu nou, poate decisiv, sau măcar care să-i mai învioreze o lansare de candidatură destul de leşinată şi cu multe critici interne. Sau soldat necombatant, situaţie în care Liviu Harbuz este în “pole position” urmând a fi beneficiarul voturilor nemulţumiţilor, nu puţini, din PNL. Dacă va reuşi, şi cel mai probabil va reuşi, să atragă şi voturile nemulţumiţilor, tot mulţi, din PSD, atunci zestrea lui electorală va deveni una importantă, cel mai probabil suficientă pentru a se instala la primărie.

Dacă Dragoş Chitic va candida, nici nu mai contează dacă independent sau susţinut de un alt partid decât PNL sau PSD, atunci lucrurile încep să fie roz spre roşu pentru candidatul social-democraţilor, Răzvan Cuc. În condiţiile în care o eventuală candidatură a lui Chitic va fărâmiţa şi mai mult votul într-o dreaptă a politicii şi aşa fărâmiţată, cu o stângă pesedistă unită şi disciplinată, aşa cum a fost şi în care experimentul PRO România poate fi unul minor, atunci Cuc ar putea uşor ajunge la peste 15% voturi, ceea ce i-ar deschide larg calea spre o victorie într-un singur tur de scrutin. Sigur că o eventuală candidatură a lui Chitic ar putea însemna şi o victorie a acestuia, dar finala Chitic – Cuc se anunţă strânsă.

Harbuz coboară undeva pe locul III într-un astfel de scenariu, pentru că nu ar mai conta pe voturile nemulţumiţilor din PNL, securizate în tolba lui Chitic. În fotografia candidaţilor cotaţi cu şanse reale de a câştiga se poate strecura şi Marius Irimia, nominalizatul celor de la USR. Rămâne însă o mare necunoscută: cât din cecul în alb primit de userişti la europarlamentare va putea fi decontat la alegerile locale. În condiţiile în care alegerile locale sunt mai degrabă despre persoane şi mai puţin despre partide sau stări emoţionale provocate de numărul mare de alegători sătui de partidele “istorice”.

Cu tot respectul pentru ei şi pentru şansele pe care le au, evident orice candidat poate avea în “sacoşă” bastonul de primar, restul nominalizaţilor au, la acest moment, şanse mici. Bogdan Gavrilescu e de la un partid care nu prea mai are de mult mere electorale în coş şi oricum îi va fi destul de greu să explice de ce nu a putut prea multe ca viceprimar, dar va reuşi multe ca primar. Ciprian Enache are şi el în spate, încă (!?), un partid secătuit demult când vine vorba de procente electorale, în plus va avea de rezolvat şi dilema legată de faptul că a anunţat public că nu agreează o alianţă cu PSD. Care alianţă înţelegem că doar ce a fost anunţată de Arsene şi Asaftei.

În loc de concluzie: Cuc se roagă să candideze Chitic, Harbuz se roagă să nu candideze, dar nici să nu se “rupă de spate” susţinându-l pe Carabelea, iar Carabelea se roagă să primească de la Chitic atât de necesarul stimulent care să-i revigoreze un start de candidatură extrem de… letargic. Deci întrebarea esenţială este: Ce va face Chitic?

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamț: Incendiu provocat intenționat într-un bloc

Știre publicată în urmă cu

în data de

N zeci de persoane evacuate

Panică într-un bloc de locuințe de pe strada Grigore Ureche, din municipiul Piatra Neamț, sâmbătă dimineață, 8 august. O boxă improvizată a fost incendiată și zeci de persoane s-au autoevacuat sau au fost evacuate de pompieri.

“În această dimineață, prin apel la 112, în jurul orei 02 :10, pompierii pietreni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament dintr-un bloc situat pe strada Grigore Ureche din municipiul Piatra Neamț, La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială complexă de intervenție, o autospecială de lucru la înălțime și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț și un echipaj de la SAJ. La ajungerea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la parterul unui bloc de locuințe, la o boxă improvizată sub casa scărilor. Casa scărilor și holurile imobilului erau inundate cu fum. Din cauza fumului au fost evacuate 11 persoane. Trei persoane au fost asistate de paramedici la locul evenimentului, nefiind nevoie transportul acestora la spital. Alte 40 de persoane s-au autoevacuat până la ajungerea forțelor de intervenție. Pompierii au localizat și lichidat incendiul și au evacuat fumul cu ajutorul motoventilatorului. În urma evenimentului au ars bunurile materiale aflate în interiorul boxei. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată”, au comunicat reprezentanții ISU Neamț.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: “Scenetă” cu ameninţări de suicid la un restaurant din centrul oraşului

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii pietreni au fost puşi degeaba pe drumuri, vineri, 7 august, după ce un individ aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a provocat o mică… “scenetă” într-un restaurant din centrul oraşului. Bărbatul i-a spus barmanului de la respectivul restaurant că are o armă în maşină şi că se va duce să o aducă pentru a se sinucide.

Barmanul a sunat la 112, dar, când au venit poliţiştii, s-a dovedit că respectivul “curajos” nici măcar nu venise cu maşina proprie, ci apelase la un taxi pentru a ajunge la restaurantul cu pricina. Oamenii legii l-au condus acasă pe cel în cauză şi i-au verificat şi autoturismul pentru a vedea dacă deţine sau nu o armă, însă rezultatul a fost negativ.

Aşa că a rămas doar uimirea trecătorilor prin zonă, care, văzând desfăşurarea de forţe, s-au speriat că în Piatra Neamţ a revenit perioada în care reglările de conturi erau la ordinea zilei. Din fericire nu a fost vorba despre aşa ceva, doar despre un individ pe care băutura l-a determinat să spună “lucruri trăznite”.

Citește știrea

Trending