Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Cătuşe pentru că a spart geamul casei părinteşti

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat de 42 de ani, din Gîrcina, care mai este cercetat în trei dosare penale şi are pe numele său un ordin de protecţie, şi-a dat din nou în petic şi a spart geamul locuinţei părinteşti cu o bancă. De data aceasta s-a ales cu cătuşe şi va fi propus pentru o măsură preventivă. „La data de 4 aprilie, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Gîrcina au fost sesizaţi prin Serviciul Unic 112 de către un bărbat de 69 de ani, din Gîrcina, despre faptul că fiul său de 42 de ani, cu acelaşi domiciliu, a distrus un geam al locuinţei. Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul, care s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului, a aruncat cu o bancă într-un geam, distrugîndu-l. Bărbatul este cercetat în alte trei dosare penale, iar împotriva sa este emis un ordin de protecţie de către Judecătoria Piatra Neamţ. Faţă de bărbat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 ore, acesta fiind introdus în arestul I.P.J. Neamţ, sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere. Astăzi poliţiştii îl vor prezenta pe acesta Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Advertisement








Trending