Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Brumar continuă să ne surprindă în mod plăcut

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ noiembrie continuă să ne răsfeţe cu temperaturi primăvăratice ■ meteorologii anunţă valori termice diurne de pînă la 17 grade pînă spre mijlocul lunii ■ şi temperaturile nocturne depăşesc media perioadei ■

Luna noiembrie a anului în curs a fost surprinzătoare din punct de vedere termic şi dacă la începutul intervalului am avut în judeţ maxime de pînă la 23 de grade Celsius, nici de acum înainte nu va fi prea rău. Căldura se mai potoleşte dar cu toate acestea vor fi valori mult peste media perioadei şi cel puţin pînă spre jumătatea lunii vor fi pînă la 17 grade. Acelaşi trend urmează şi minimele nocturne şi în cele mai calde intervale vor fi şi 10 grade. Trebuie spus că cel puţin pînă la finele săptămînii viitoare, adică jumătatea lunii noiembrie, soarele va fi la datorie, norii vor fi rari şi doar decorativi, iar seceta persistă pentru că nu sînt anunţate precipitaţii. Astfel stînd lucrurile trebuie spus că şi vineri a fost timp bun şi dacă în zori a fost vreme închisă, la ora 10 termometrele indicau valori pozitive pînă şi în vîrf de munte unde erau 2 grade Celsius, însă din cauza vîntului care sufla cu putere temperatura resimţită era de -17 grade. La acelaşi moment la Roman era cel mai răcoare cu 9 grade, la Piatra Neamţ erau deja 11 grade iar cel mai cald era la Tîrgu Neamţ unde se înregistrau 12 grade. Şi în noaptea de 7/8 noiembrie a fost cald, iar minimele în judeţ au plecat de la 2 grade pe munte şi au culminat cu 8,6 grade în zona Piatra Neamţ. Ziua de 9 noiembrie va fi sensibil mai caldă decît precedenta. Meteorologii anunţă cer degajat, iar maxima saltă pînă la valoarea de 16 grade. După lăsarea întunericului cerul se rămîne senin şi minima se opreşte la valoarea de 9 grade. Cam la fel vor fi condiţiile meteo şi pentru ziua de duminică, 10 noiembrie, care aduce cer variabil cu soare dar şi ceva nori lipsiţi de importanţă. Rămînem cu valorile termice care nu sînt specifice perioadei şi la Piatra Neamţ se va întregistra o maximă de 16 grade. După lăsarea întunericului nu sînt schimbări notabile în aspectul vremii, cer degajat şi nu mai mult de 8 grade, nesperat pentru finele primei decade a lui noiembrie. Una din cele mai calde zile din interval pare a fi luni, 11 noiembrie cînd maxima diurnă saltă pînă la 17 grade, în timp ce peste noapte rămînem cu minima de 9 grade. Singura zi cu nori, dar fără precipitaţii, va fi cea de marţi, 12 noiembrie, cînd nu vor fi mai mult de 13 grade ziua, iar noaptea aduce o minimă de numai 5 grade. De miercuri, 13 noiembrie, reapare soarele care saltă din nou mercurul din termometre pînă la 14 grade ziua şi 9 grade peste noapte. Joi, 14 noiembrie, va fi din nou cer degajat şi soare dar va fi sensibil mai răcoare decît în intervalul anterior aşa că ziua ne vom bucura de 12 grade, în timp ce noaptea va fi o minimă nesperată, de 10 grade, cea mai mare din tot intervalul de prognoză. Jumătatea lui Brumar nu aduce noutăţi, iar vineri 15 noiembrie ne vom bucura iarăşi de soare, cel mult 15 grade ziua şi cam 9 grade peste noapte. Una din cele mai calde zile pare a fi cea de sîmbătă, 16 noiembrie, cînd termometrele vor indica la prînz 17 grade.

Actualitate

Autoturism în şanţ, pasager la spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Un tânăr în vârstă de 19 ani a ajuns la spital, vineri seara, 22 ianuarie, după ce a fost victima unui accident rutier produs în comuna Gârcina.

“În jurul orei 22:29, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Gârcina. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

În urma accidentului rutier produs, în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț, a rezultat o victimă.

Până la sosirea forțelor de intervenție, cei doi ocupanți ai autoturismului erau ieșiți din autoturism. Pasagerul, un tânăr de 19 ani, a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor autoturismului”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Vreme bună pînă la final de lună

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ meteorologii anunţă valori termice pozitive pînă la început de februarie ■ arareori minimele vor fi negative ■ precipitaţiile vor fi rare şi neînsemnate cantitativ ■

După ce cîteva zile de ger, vremea s-a încălzit spectaculos, iar din prognoză rezultă că aşa vor fi condiţiile meteo pînă la începutul lunii viitoare. Meteorologii anunţă zile senine, cu valori termice diurne ce se vor încadra între 3 şi cel mult 8 grade Celsius, nefireşti de mari pentru acest moment al anului.

Şi minimele nocturne vor fi preponderent pozitive şi rare vor fi intervalele cînd mercurul din termometre scade sub pragul îngheţului. Precipitaţiile vor fi rare şi nensemnate din punct de vedere cantitativ. Pînă atunci trebuie spus că chiar de ieri, 21 ianuarie, vremea s-a mai îmbunat şi la ora 10:00 termometrele indicau -3 grade la Roman, 1 grad cu plus era la Piatra Neamţ, 2 grade erau la Roman, iar la staţia meteo de pe Ceahlău – Toaca termometrele indicau, la acelaşi moment, -5 grade.

Din cauza vîntului, pe munte indicele de răcire era de -18 grade. Mai este şi ceva zăpadă, în strat de 3 – 5 centimetri în teritoriu şi 37 de centimetri pe munte. Aşa stînd lucrurile, trebuie spus că şi azi, 22 ianuarie, va fi soare şi timp bun, iar la amiază maxima saltă la valoarea de 6 grade. Noaptea aduce valori termice negative, de -1 grad. Cel mai cald va fi în week-end. Sîmbătă şi duminică, în perioada 23 – 24 ianuarie, se anunţă cer variabil cu soare, iar dacă meteorologii nu dau greş, în zona noastră se va înregistra o maximă spectaculoasă pentru momentul din an în care ne aflăm, de 8 grade.

Din acest motiv şi peste noapte va fi mai cald şi trecem la minime nocturne pozitive, de 1, respectiv 2 grade. Singura zi în care aşteptăm ceva precipitaţii va fi cea de luni, 25 ianuarie 2021. Cerul va fi acoperit şi va ploua slab la o maximă diurnă în scădere pînă la 5 grade. Cu toate acestea noaptea va fi blîndă cu o minimă de 1 grad. De marţi, 26 ianuarie, revedem soarele, dar nu prea mai are vlagă, astfel încît la amiază se vor atinge cu greu 3 grade, astfel că rămînem totuşi cu valori termice pozitive. Noaptea nu aduce schimbări de nici un fel şi minima rămîne cantonată la 1 grad.

La fel va fi vremea şi miercuri, 27 ianuarie, cînd va fi cer variabil cu soare, 3 grade ziua. Noaptea va fi mai rece şi minima va fi negativă, de -2 grade. Joi, 28 ianuarie, se readună norii, dar nu vor mai fi precipitaţii. Rămînem cu maxima diurnă de 3 grade şi o minimă nocturnă de -1 grad. Vineri, 29 ianuarie, nu este nici un fel de schimbare în registrul meteo. Ceva mai bine va fi week-end-ul viitor.

Pe final de lună, sîmbătă, 30 ianuarie, va fi cer acoperit, dar nu vor fi precipitaţii. Maxima diurnă va fi în creştere, pînă la 4 grade, iar peste noapte va fi 1 grad. În ultima zi a lui ianuarie revedem soarele ce aduce o maximă de 5 grade.

Citește știrea

Actualitate

Coliziune între două autoturisme, două victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier produs joi seara, 21 ianuarie, la Roznov, s-a soldat cu două victime. În accident au fost implicate două autoturisme, unul dintre şoferi fiind scos dintre fiarele contorsionate de pompieri şi transportat la spital. O altă persoană, pasager, a fost de asemenea transportată la unitatea medicală.

“Prin apel la 112, în jurul orei 20:48, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier produs pe DJ 156 A în orașul Roznov. În urma accidentului rutier produs între două autoturisme au rezultat două victime,  din care una încarcerată.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD,  pompierii voluntari din cadrul SVSU Roznov cu autospeciala din dotare și două echipaje cu ambulanță de la SAJ.

Pompierii au descarcerat victima, conducătorul unuia dintre autoturisme, în stare critică. Acesta a fost preluat de echipajul de la SAJ.

Cea de-a doua victimă, pasager din celălalt autoturism, a fost găsit de către forțele de intervenție pe partea carosabilă. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD care i-a acordat primul ajutor calificat după care a fost transportat la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor de la cele două autoturisme și vor curăța/degaja carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier produs și lichidele combustibile”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Trending