Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Autorul atentatului cu maceta, căutat la cap

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul a fost arestat după ce a atacat un om, din senin, şi i-a produs leziuni serioase ■ a rănit şi un alt bărbat care a vrut să aplaneze conflictul ■ anchetatorii au dispus expertizarea psihiatrică ■

Autorul atentatului cu maceta, care a rănit doi oameni în urma unui incident fără miză, a fost transferat din arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie la Spitalul Penintenciar Jilava. Măsura a fost dispusă pentru ca inculpatul, Ionuţ Daniel U., din Pîngăraţi, să fie supus unei expertize psihiatrice. Medicii trebuie să stabilească dacă la momentul incidentului bărbatul avea reprezentarea faptei comise, sau nu, mai exact dacă are discernămînt în raport de acuzaţiile aduse de anchetatori, sau nu. Cînd se întoarce este aşteptat în faţa magistraţilor de la Tribunalul Neamţ. Asta deoarece procurorii au cerut prelungirea arestului preventiv, însă data înfăţişării a fost devansată pînă ce bărbatul va reveni de la Bucureşti. Fapta a avut loc luni, 18 martie 2018, pe strada Aleea Ulmilor din cartierul Dărmăneşti şi se pare că nu ar fi avut nici o miză. Conform actelor de urmărire penală, incidentul în urma căruia două persoane au fost rănite a avut loc în jurul orei 17.15 şi a fost anunţat la Poliţia Piatra Neamţ prin apel la 112. Cercetările au stabilit că agresorul şi viitoarea victimă nu se cunoşteau. Totuşi, inculpatul era băut şi fără motiv a atacat un bărbat pe care l-a lovit cu un cuţit tip macetă peste mîini, cap şi torace. Un trecător a sărit în apărarea victimei, la rîndul lui fiind lovit cu aceeaşi armă. Prima victimă a ajuns la spital pentru îngrijiri, iar medicii au concluzionat că a suferit leziuni care necesită pentru vindecare 20 – 25 de zile de îngrijiri medicale. A fost momentul în care fapta încadrată iniţial ca loviri şi alte violenţe a trecut din „curtea“ Parchetului local, în cea a Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ. Procurorii au apreciat că leziunile suferite de victimă i-au pus viaţa în primejdie şi au schimbat încadrarea juridică în tentativă de omor. Al doilea bărbat a suferit şi el leziuni care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale, iar inculpatul a fost reţinut şi propus spre arestare la Tribunalul Neamţ. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ şi în consecinţă: În temeiul art. 226 raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului U.I.D., cercetat pentru săvîrşirea infracţiunilor de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 Cod penal, tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 Cod penal şi lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o perioada de 30 zile, începînd cu data de 20.03.2019 şi pînă la data de 18.04.2019, inclusiv“, conform Tribunalului Neamţ. Ulterior, măsura privativă de libertate a fost prelungită.

Advertisement








Trending