Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Amenzile pentru nerespectarea restricţiilor, “minim istoric”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ au fost aplicate amenzi de “doar” 48.000 de lei

Conform raportării primite de la Direcția de Sănătate Publică Neamț, la data de 07.05.2020 sunt 277 de persoane aflate în carantină, 1.152 persoane ieșite din carantină, 338 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, 7836 persoane ieșite din izolare.

“În vederea respectării restricțiilor impuse ca urmare a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și a Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea riscului de răspândire a COVID-19.

În cursul zilei de ieri, 6 mai, peste 250 de poliţişti au fost la datorie, în misiunile pentru menținerea ordinii publice în zona locațiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată D.S.P.

Polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.

În misiunile lor, polițiștii au fost sprijiniți în activitățile desfășurate în sistem integrat de peste 120 de polițiști locali, jandarmi și efective ale M.Ap.N.

În acest context, forțele de ordine au efectuat verificări de mai multe ori la domiciliile a 253 de persoane, cu privire la modul în care sunt respectate condițiile de izolare, fiind intensificate activitățile pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică.

Totodată, peste 50 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la modul de respectare a restricțiilor instituite pe perioada stării de urgență.

Au fost organizate acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost verificate peste 80 de autovehicule și legitimate peste 100 de persoane.

În cadrul activităților desfășurate pentru punerea în aplicare a măsurilor privind restricționarea circulației, la nivelul județului Neamț au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 48.000 de lei.

Totodată, jandarmii au asigurat măsuri de ordine publică la locațiile cu persoane aflate în carantină la nivelul județului și au desfășurat 2 misiuni de însoțire a persoanelor către locațiile de carantină / izolare și de escortă a unor convoaie de autovehicule care tranzitează județul Neamț.

Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel”, se precizează în comunicatul de presă emis de Prefectura Neamţ.

Actualitate

Închisoare şi daune de 6,7 miliarde vechi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul s-a urcat băut la volan şi a intrat într-o maşină în care era un cuplu ce urma să se căsătorească ■ tînărul a murit, iar femeia a fost grav rănită ■ şoferul vinovat a fost condamnat la închisoare cu executare ■ judecătorii au acordat daune de 675.000 lei ■

Un grav accident de circulaţie, soldat cu un mort şi un rănit, după ce un şofer s-a urcat băut la volan, a fost aspru pedepsit de judecători.

Şoferul vinovat, Dragoş Vasile Moroşanu, de 38 de ani, la data faptei consilier local în Vînători Neamţ şi patron al pensiunii Branişte, a fost găsit vinovat de săvîrşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pentru prima dintre fapte magistraţii din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ au aplicat o pedeapsă de 3 ani de detenţie, sancţiunea pentru a doua faptă a fost de 6 luni de închisoare, iar pentru ultima s-a aplicat o condamnare de un an.

Pedepsele au fost contopite şi a rezultat o sancţiune de 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru care s-a dispus executarea în regim de detenţie.

„Constată că infracţiunile deduse judecăţii sînt concurente şi, în temeiul art. 38 alin. 1 – art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 6 luni, reprezentînd o treime din totalul celorlalte două pedepse cu închisoarea, stabilite în cauză, urmînd ca inculpatul Moroşanu Dragoş-Vasile să execute, în regim de detenţie, pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (sase) luni închisoare“, conform instanţei.

Pe parte civilă au fost acordate daune substanţiale, atît către familia tînărului ucis în accident, cît şi pentru viitoarea lui soţie care a fost grav rănită. Acesteia i-au fost acordaţi bani pentru suferinţele pricinuite atît de leziunile produse, cît şi de pierderea logodnicului.

În total, celor 8 părţi civile le-au fost acordate despăgubiri morale şi materiale care însumează 675.000 lei, la care se mai adaugă cheltuieli judiciare ce depăşesc 22.000 lei. De menţionat este faptul că daunele, dar şi o parte din cheltuielile judiciare trebuie suportate de firma la care inculpatul era asigurat în momentul producerii tragediei.

Atît Moroşanu, cît şi unele din părţile civile au contestat decizia instanţei de fond, urmînd ca o hotărîre definitivă să dea magistraţii de la Curtea de Apel Bacău. Tragedia a avut loc în noaptea de 11/12 august 2018, pe şoseaua DN 15, care leagă Piatra Neamţ de Roman.

Două maşini s-au tamponat frontal, aproape de limita satului Turtureşti, comuna Girov, unul dintre şoferi stingîndu-se pe loc, aparent nevinovat. Din ancheta preliminară a poliţiştilor, acesta conducea se întorcea cu maşina de la muncă cînd a fost lovit, în plin, de un autoturism care venea, cu viteză, din sens opus.

Conform purtătorului de cuvînt al Poliţiei Neamţ de la acel moment, Robert Costan, din cercetările efectuate de oamenii legii la faţa locului, s-a stabilit faptul că un bărbat de 36 de ani, din Vînători Neamţ, care conducea un autoturism pe DN 15 (dinspre Girov spre Piatra-Neamţ), a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune (impact frontal) cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de un tînăr de 27 de ani din comuna Ştefan cel Mare.

În urma impactului a rezultat decesul tînărului de 27 de ani, rănirea şoferului de 36 de ani şi a unei pasagere de 19 ani, din Ştefan cel Mare, pasageră în maşina condusă de şoferul de 27 de ani. Poliţiştii au deschis atunci un dosar penal cu acuze de săvîrşire a infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

În urma impactului extrem de violent (în autoturismul condus de şoferul care a produs accidentul, acul kilometrajului s-a oprit la peste 140 km/oră), ambele autoturisme au fost proiectate în afara carosabilului. Maşina care mergea cu viteză a intrat în şanţ, iar celălalt autoturism pe un teren agricol. După ce au reuşit să scoată toate cele trei victime dintre fiare, cadrele medicale le-au preluat pe două dintre ele (pe şoferul vitezoman şi pe tînăra din cealaltă maşină).

Din păcate, tînarul care o însoţea era în stop cardio-respirator. A fost resuscitat aproximativ 45 de minute dar, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru el. Fata a fost şi ea grav rănită şi şi-a piardut splina. Mai trebuie spus că în noaptea fatidică, tînărul de 27 de ani venea spre casa, din municipiul Piatra-Neamţ, unde se angajase la o benzinărie.

Pe locul din dreapta era viitoarea lui soţie. Autorul accidentului a scăpat doar cu picioarele rupte, iar analizele au evidenţiat că era băut în momentul producerii accidentului fatal, ceea ce a dus la cea de-a treia acuză din procesul penal, şi care, cel mai probabil, a cîntărit mult în aplicarea pedepsei închisorii cu executare.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 13 cazuri noi. Naţional – 565 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ rata de infectare este 0,64 la mia de locuitori ■ la nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost raportate 38 de decese ■

Până pe 16 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.071.899 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.025.145 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 565 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 102 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 29.523 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 15.05.2021 (10:00) – 16.05.2021 (10:00) au fost raportate 38 de decese (22 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Harghita, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

36 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.904. Dintre acestea, 777 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.644.702  teste RT-PCR și 1.033.521 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.957 de teste RT-PCR (4.733 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.224 la cerere) și 5.792 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 13.903 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.294 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.259 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 98 de persoane.

 În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 590 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 15 mai, 1.703 sancțiuni contravenționale, în valoare de 414.200 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 6 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.536 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 58 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația, Finlanda și Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 190 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

 

 

Citește știrea

Actualitate

Şapte persoane la spital din cauza ciupercilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Şapte persoane, dintre care patru copii, au ajuns la Spitalul Târgu-Neamţ, vineri, 14 mai, având diagnosticul intoxicaţie cu ciuperci. Solicitarea către Ambulanţa Neamţ a fost făcută în jurul orei trei dimineaţa  şi la unitatea sanitară au fost transportaţi o fetiţă de cinci ani, un băieţel de şase ani, o fetiţă de 8 ani şi un băiat de 12 ani, dar şi trei tineri cu vârste cuprinse între 23 şi 29 de ani.

Citește știrea

Trending