Contactează-ne

Eveniment

UPDATE/Neamţ: Accident grav, șase persoane transportate la spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

O coliziune între două autoturisme, produsă în urmă cu puţin timp, duminică, 17 noiembrie, în localitatea Căciuleşti, s-a soldat cu șase victime, din care una încarcerată. “Pompierii de la Detașamentul Piatra Neamț, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD TIM și o ambulanță SMURD au fost solicitați să intervină pentru descarcerarea unei persoane, în urma unui accident rutier. Ajunși la locul indicat militarii au scos o persoană dintr-un autoturism implicat în accident. Pompierii au asigurat măsuri PSI și vor curăța carosabilul. În urma accidentului produs între două autoturisme au rezultat 6 victime, care au fost transportate la spital”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Vom reveni.

UPDATE – Conform celor mai recente informaţii oferite de ISU Neamţ, şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital. “Echipajele SMURD, TIM și EPA, împreună cu un echipaj SAJ, au asistat și transportat la spital 6 victime” – sursa ISU Neamţ

Potrivit purtătorului de cuvînt al Poliției Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că în timp ce un tînăr în vîrstă de 21 de ani, din județul Botoșani, se deplasa pe DJ 156 (pe direcția Dobreni – Roznov), la intersecția cu DN 15 D, nu a acordat prioritate unui autoturism condus (pe direcția Piatra-Neamț – Roman) de un bărbat în vîrstă de 43 de ani, din Republica Moldova, intrînd în coliziune cu acesta. În urma impactului a rezultat rănirea celor doi șoferi, a fratelui șoferului din Botoșani, un tînăr de 19 ani și a altor 3 pasageri din mașina condusă de bărbatul din Republica Moldova (soția – 43 de ani, copilul – 13 ani și bunica – 66 de ani). La locul accidentului s-au deplasat și echipajele ISU Neamț și ale Serviciului de Ambulanță. Pompierii au scos din mașină femeia de 43 de ani, care rămăsese încarcerată. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Actualitate

Punct final într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un afacerist şi un inspector în construcţii au fost condamnaţi la cîte 2 ani de închisoare, cu suspendare

Magistraţii Curţii de Apel Bacău au pus punct într-un dosar cu acuze de fraudă cu fonduri europene. Instanţa de fond, Tribunalul Neamţ, i-a condamnat la pedepse cu suspendare pe un afacerist şi un funcţionar. Bogdan Andrei Ungureanu, în calitate de reprezentant al SC Lilfarm, a fost acuzat de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Prima instanţă a aplicat 2 ani de închisoare cu suspendare. Inculpatul trebuia să presteze şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Al doilea inculpat, Viorel Zabavschi, funcţionar la Inspectoratul Judeţean în Construcţii, a fost acuzat de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Acesta avea aceeaşi pedeapsă şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Şi agentul economic Lilfarm a fost acuzat de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Firma a primit o amendă de 180 de zile de închisoare, o zi de detenţie fiind cuantificata la 200 de lei. Atît agentul economic, cît şi cei doi inculpaţi au contestat sentinţa şi s-au judecat, din nou, la Curtea de Apel. La finele deliberărilor, acţiunea firmei şi a lui Ungureanu a fost respinsă ca nefondată. Funcţionarul a avut noroc şi pedeapsa i s-a redus la jumătate. Procurorii DNA au arătat că în perioada 2014 – 2015, Ungureanu a depus cu rea- credinţă la Oficiul pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (la OJFIR) Neamţ documente cu un conţinut nereal, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani pentru „Construire minicentru SPA şi teren de tenis în Vînatori Neamt“.

Unul dintre documentele depuse la OJFIR ar fi fost furnizat de Zabavschi, care a întocmit şi semnat un proces verbal în conţinutul căruia a menţionat în mod nereal că a efectuat o inspecţie la obiectivul prevăzut în proiect. În baza înscrisurilor false, Lilfarm ar fi încasat pe nedrept 133.481 lei, reprezentînd contravaloarea cheltuielilor aferente primei tranşe. AFIR nu s-a constituit parte civilă deoarece debitul a fost recuperat integral.

Citește știrea

Actualitate

Coşmar pe E 85. Trei tineri au murit

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ tragedia a avut loc în zorii zilei de ieri ■ pentru bărbaţii cu vîrste de 27, 33 şi 36 de ani nu s-a mai putut face nimic ■ o tînără de 22 a ajuns în stare gravă la spital ■ e posibil ca şoferul să fi adormit la volan ■

Trei nemţeni şi-au pierdut viaţa într-un teribil accident de circulaţie ce a avut loc în zorii zilei de 28 iulie, la ora 06:30, în afara localităţii Dumbrava, din judeţul Bacău. Victimele sînt din satul Traian, comuna Săbăoani. În maşină erau patru ocupaţi, decedînd pe loc şoferul de 27 de ani şi alţi doi bărbaţi cu vîrste de 33, respectiv 36 de ani. O tînără de 22 de ani a ajuns la spital în stare gravă.

Maşina se deplasa pe E 85, dinspre Bacău, către Roman. Pe o porţiune de drum absolut drept, şoferul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a oprit într-un copac de pe marginea drumului. Avînd în vedere toate aceste considerente, este foarte probabil ca şoferul să fi adormit la volan, cu atît mai mult cu cît poliţiştii vorbesc de un sector de drum în aliniament, cu vizibilitate bună.

„În jurul orei 06:30, un conducător auto de 27 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Bacău catre Roman, în afara localităţii Dumbrava, posibil pe fondul oboselii la volan, a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabila şi a intrat în coliziune cu un copac. Din impact, trei persoane au decedat, respectiv conducătorul auto şi alţi doi bărbaţi, de 33 şi 36 de ani, pasageri în autoturism.

O tînără de 22 de ani, pasageră dreapta spate, a fost transportată la spital în stare gravă. Se continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă. Sectorul de drum pe care s-a produs accidentul rutier este în aliniament, cu vizibilitate bună”, se arată în comunicatul Poliţiei.

Un alt accident cu trei victime, din fericire doar rănite, a avut loc în după amiaza de 27 iulie, la Girov, după ce un tractor a intrat într-un autoturism. Din primele cercetări efectuate de cadrele Poliţiei Piatra Neamţ a reieşit că, în timp ce un bărbat de 39 de ani, din Girov, conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un tractor ce tracta o remorcă, pe DJ 157 H, în localitatea Girov, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 56 de ani, din Ştefan cel Mare, care s-ar fi angajat în depăşirea acestuia.

În urma impactului a rezultat rănirea şoferiţei şi a două pasagere, de 33, respectiv 50 de ani. Victimele au fost transportate la spital, în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii, însă în bărbatul din Girov avea o concentraţie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Verificarile au scos la iveală faptul că remorca vehiculului nu era înmatriculată sau înregistrată.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru săvîrşirea infracţiunilor de punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanţelor în care s-a produs evenimentul rutier.

Tot pe 27 iulie, în orei 20:35, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier produs în Roman, pe stada Nicolae Bălcescu. La locul solicitarii s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Roman cu o autospecială pentru stingere, o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţă SMURD. Din impactul între două autoturisme, unul a părăsit partea carosabilă şi a lovit o ţeavă de gaz. În autoturism se aflau trei persoane, care s-au autoevacuat pînă la sosirea forţelor de intervenţie.

Toate persoanele aflate în autoturism au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajele SMURD, ulterior fiind transportate la CPU Roman. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, deoarece în urma accidentului ţeava de gaz a fost avariată. O echipa de la Del Gaz Grid a remediat defecţiunea.

Citește știrea

Actualitate

Scîrţie rechizitoriul preoţilor cu violul?

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ judecătorii au găsit nereguli în actul de inculpare ■ procurorii sînt somaţi să le rezolve, altfel dosarul ar putea fi restituit la Parchet ■ inculpaţi sînt fostul episcop de Huşi şi fostul arhimandrit al Episcopiei Huşilor ■ aceştia sînt acuzaţi că ar fi agresat sexual elevi de seminar ■

Surprize în dosarul preoţilor acuzaţi că au agresat sexual elevi de seminar. Cauza în care sînt trimişi în judecată fostul episcop de Huşi, Corneliu Bîrlădeanu, pe numele de mirean Cornel Onilă, retras acum la Neamţ, în „liniştea“ Mănăstirii Văratec, precum şi a fostului arhimandrit de la Episcopia Huşilor, Sebastian Cristi Jitaru, de loc tot din Neamţ, din Pîngăraţi, a luat o întorsătură neaşteptată în procedura de Cameră preliminară.

La cererea lui Onilă, dosarul a fost strămutat de pe rolul Curţii de Apel Iaşi, pe cel al Curţii de Apel Galaţi, acolo judecătorii considerând că sînt nereguli în actul de inculpare, „acesta nefiind apt să investească instanţa de judecată“, conform instanţei. S-a constatat nulitatea unor declaraţii a unei părţi vătămate, precum şi a unor rapoarte de expertiză psihologică. Acum, procurorul de caz trebuie să rezolve aceste probleme, ori poate solicita restituirea cauzei.

„În baza art. 345 alin. 3 Cod procedură penală exclude actele de urmărire penală şi probatoriile invocate mai sus, în privinţa cărora s-a constat existenţa nulităţii relative prev. de art. 282 alin. 1 Cod procedura penală. Respinge ca nefondate restul cererilor şi excepţiilor formulate de inculpaţi. Dispune comunicarea prezentei încheieri la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Iaşi, cu solicitarea ca procurorul să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să precizeze dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a celor doi inculpaţi sau dacă solicită restituirea cauzei“, se mai arată în decizia instanţei.

Hotărîrea nu este definitivă şi poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Rămîne de văzut ce se va întîmpla în acest caz, cert fiind deocamdată că procedura de Cameră preliminară mai durează. Această etapă a procesului penal ar trebui să dureze, teoretic, vreo două luni, însă dosarul a ajuns la instanţă de mai bine de şapte luni, preoţii fiind trimişi în judecată la finele lunii decembrie a anului trecut.

De atunci şi pînă acum nu s-a trecut la judecata la fond. Fostul episcop de Huşi, Corneliu Bîrlădeanu şi fostul arhimandrit de la Episcopia Huşilor, Sebastian Cristi Jitaru, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Iaşi, pentru săvîrşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi viol, victimele fiind foşti seminarişti. Iniţial, anchetatorii au cerut şi au obţinut arestarea preventivă a lui Onilă şi Jitaru, dar primul a fost eliberat de instanţa supremă. Jitaru a rămas după gratii unde execută o pedeapsă privativă de libertate după ce l-a şantajat pe episcop. Pentru el, instanţa supremă a decis controlul judiciar, chiar dacă era încarcerat.

Cei doi au fost acuzaţi că au siluit trei elevi de seminar, aceştia fiind părţi civile în procesul penal şi cer daune care se cifrează la 400.000 de euro. Episcopia Huşilor, precum şi Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur“ din Huşi, sînt părţi responsabile civilmente, ceea ce înseamnă că dacă cei doi vor fi găsiţi vinovaţi şi vor fi obligaţi la plata unor despăgubiri, cele două instituţii vor contribui şi ele cu bani. Jitaru este cel de la care a pornit în urmă cu cîţiva ani scandalul. În 2017, arhimandritul Jitaru, împreună cu alţi doi preoţi, Gheorghe Damian şi Mihail Bumbu, l-au „stîns cu uşa“ pe episcop cu un film deocheat.

Ei doreau funcţii, plus bani şi l-au şantajat pe Bîrlădeanu. La finele procesului, pe 15 martie 2019, Jitaru a fost ridicat de oamenii legii de la domiciliul din Pîngăraţi Neamţ şi l-au condus la închisoare, avînd de executat 3 ani şi 6 luni pentru şantaj. În aceeaşi cauză, preoţii Gheorghe Damian şi Mihail Bumbu au fost condamnaţi la cîte 3 ani de detenţie. După ce ies din închisoare, timp de 5 ani, celor trei li s-a intezis dreptul de a fi preoţi. Miza infracţiunii ar fi fost nominalizarea lui Jitaru în funcţia de episcop vicar, ceilalţi doi dorind doar un folos material cuantificat în valută. Episcopul ar fi fost şantajat cu nişte poze şi un filmuleţ în care înalta faţă bisericească era surprinsă în ipostaze indecente.

În urma scandalului, episcopul Bîrlădeanu a rămas fără funcţie şi s-a retras la Mănăstirea Văratec. A locuit într-o anexă a lăcaşului, o clădire impunătoare, pe care localnicii o numesc „la palat“. Însă filmul cu care l-au şantajat ceilalţi popi, avea să-i dea lovitura de graţie cîţiva ani mai tîrziu. Cauza a intrat în atenţia procurorilor, care iniţial au dat o soluţie de clasare, motivat de lipsa de probe. Ulterior, urmărirea penală a fost redeschisă, iar în mai 2020, judecătorii ieşeni au decis arestarea lui Bîrlădeanu şi Jitaru.

Nu a durat mult şi Bîrlădeanu a fost eliberat de după gratii, nu şi Jitaru. Asta deoarece el se afla în executarea pedepsei de 3 ani şi jumătate pentru şantaj împotriva lui episcopului Bîrlădeanu. În dosarul de viol a fost plasat sub control judiciar, chiar dacă se afla deja în penitenciar. Controlul judiciar a fost prelungit de mai multe ori, cel mai probabil măsura preventivă fiind dispusă ca nu cumva, la executarea pedepsei şi ieşirea de după gratii inculpatul să se facă nevăzut. În concluzie, Bîrlădeanu şi Jitaru sînt protagoniştii celui mai mare scandal care a zguduit Biserica Ortodoxă Română.

Citește știrea

Trending