Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: A sărit cu toporul la un consătean, începe judecata

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul a lovit cu toporul în cap un consătean ■ totul a plecat de la un cîine al victimei, care a muşcat o rudă a inculpatului ■

Magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ au finalizat procedura de Cameră preliminară şi au dispus începera procesului în care Valter Iulian Scripcarul, de 19 ani, din Poieni, comuna Piatra Şoimului, este acuzat de săvîrşirea infracţiunii de tentativă de omor. „În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penala, constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispusă prin rechizitoriul nr. 410//P/2018 din 13.03.2019 al Parchetului de pe lînga Tribunalul Neamţ, prin care a fost trimis în judecată inculpatul S V I pentru săvîrşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 al. 1 Cod penal, raportat la art. 188 al. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul S V. I“, conform instanţei. Fapta a avut loc în Poieni, pe 13 septembrie 2018. Cercetările efectuate au relevat faptul că între inculpat, Valter Iulian Scripcaru şi viitoarea victimă, Dănuţ S., erau relaţii tensionate de mai mult timp. Asta deoarece în trecut o rudă a agresorului ar fi fost muşcat de unul din cîinii părţii vătămate. Aşa se face că ori de cîte ori se întîlneau cei doi, izbucnea şi scandalul, însă lucrurile nu degenerau. Asta pînă în ziua cu ghinion. Atunci victima, însoţită de mai multe rude, se întorcea de la spital unde îşi vizitase nevasta care tocmai născuse. Pe drum s-a întîlnit cu Scripcaru, care era însoţit de mai multe neamuri. S-au luat din nou la ceartă, tot din cauza cîinilor. La un moment dat, suspectul a pus mîna pe un topor şi l-a lovit pe combatant în cap, victima fiind transportată la spital. Din cauza leziunilor grave, s-a luat decizia transferului pacientului la o clinică de neurochirurgie din Iaşi. O expertiză medico-legală a stabilit faptul că bărbatul a suferit leziuni vindecabile în vreo 60 de zile de îngrijiri medicale, iar prin natura şi gravitatea loviturii, viaţa pacientului a fost pusă în pericol. La audierile în faţa procurorului, Scripcaru a susţinut constant că el nu a lovit oponentul, ci dimpotrivă, el a fost cel pe care partea vătămată l-ar fi atacat cu o coasă. Cum toate probele erau împotriva sa, a fost reţinut şi arestat în aceeaşi zi. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ şi în consecinţă: În temeiul art. 226 raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului S. V. I., cercetat pentru săvîrşirea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 al. 1 Cod penal raportat la art. 188 al. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începînd cu data de 28.02.2019 şi pînă la data de 29.03.2019, inclusiv“, conform instanţei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Coliziune între un autoturism şi un TIR. O victimă încarcerată

Știre publicată în urmă cu

în data de

O coliziune între un TIR şi un autoturism, produsă miercuri, 2 decembrie, în comuna Răuceşti, s-a soldat cu o victimă încarcerată. Aceasta a fost extrasă de pompieri dintre fiarele contorsionate şi a fost transportată la spital.

„Prin apel la 112, pompierii nemțeni au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier produs pe DN 15 C pe raza comunei Răucești. Ca urmare a accidentului rutier produs între un autotren și un autoturism a rezultat o victimă încarcerată. In urma accidentului autoturismul a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț.

La locul evenimentului s-au deplasat pompierii târgnemțeni cu o  autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare,  o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD și un echipaj cu o ambulanță de la SAJ Târgu Neamț.

Pompierii au extras victima încarcerată, șoferul autoturismului, în stare de inconștiență.  Aceasta a fost preluat de echipajul de la SAJ și transportat la spital.

În autoturism se mai afla  o persoană care s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.

Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor,  deconectând bornele bateriilor de la autoturism și au curățat/degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Casă incendiată

Știre publicată în urmă cu

în data de

O gospodărie din Oşlobeni a fost cuprinsă de flăcări, miercuri, 2 decembrie, pompierii stabilind drept cauză a producerii incendiului acţiunea intenţionată.

„Prin apel la 112, in jurul orei 15:45, pompierii nemțeni au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din satul Oșlobeni, comuna Bodești.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompierii pietreni cu două autospeciale de stingere  cu apă și spumă și o ambulanță SMURD și pompierii voluntari din cadrul SVSU Bodești cu o autospecială pentru stingere.

Incendiul se manifesta la acoperișul locuinței și la o magazie lipită de casă.

Forțele de intervenție au lichidat incendiul în urma căruia a ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 60 mp și o magazie cu suprafața de 14 mp.

Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.

Nu au fost victime”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

 

 

UPDATE- Un bărbat din Bodești a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind bănuit că ar fi încălcat ordinul de protecție emis de instanța de judecată. La data de 2 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gîrcina au fost sesizați de către o tânără de 22 de ani, cu privire la faptul că la locuința sa a izbucnit un incendiu. Din cercetările efectuate a reieșit că, în ziua de 2 decembrie, un bărbat de 50 de ani, ar fi pătruns în imobil, în mod repetat, amenințând cu incendierea locuinței, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Piatra Neamț, la data de 12 octombrie 2020, prin care s-a dispus evacuarea acestuia din locuință și păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de soția acestuia, de 48 de ani și față de fiica sa, de 12 ani. Acesta ar fi inițiat foc în zona unei magazii, anexă a locuinței, extinzându-se și asupra locuinței. La fața locului s-au prezentat mai multe echipaje din cadru I.S.U. Neamț care au procedat la stingerea incendiului. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și distrugere. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, urmând ca, în cursul zilei de mâine, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive – sursa IPJ Neamț.

Citește știrea

Actualitate

Fraţii interlopi, încă o arestare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ după ce fraţii Tănase au fost privaţi de libertate, alte două persoane au ajuns în faţa judecătorilor ■ numai una a fost arestată ■ gruparea ar fi cerut texe de protecţie de la patronii unor săli de jocuri ■ au fost indisponibilizate patru maşini, lei, valută şi telefoane ■

Dosarul fraţii Tănase, cei care au băgat spaima în patronii păcănelelor din Roman, capătă noi proporţii, iar procurorii DIICOT Neamţ au reţinut alte două persoane. Acestea au fost duse în faţa magistraţilor de la Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă.

Este vorba de Merişor Lupu şi Dumitru Ionel Udilă. După deliberări, instanţa l-a arestat preventiv, pentru 30 de zile, numai pe primul dintre inculpaţi, respingînd propunerea pentru cel de-al doilea. Merişor Lupu a fost acuzat de infracţiuni cum ar fi constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj, camătă, ameninţare şi influenţarea declaraţiilor.

Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Reamintim că pe 24 noiembrie, în acelaşi dosar, au fost arestaţi preventiv fraţii Tănase, Sorin, de 42 de ani, Gheorghe Gabriel, în vîrstă de 39 de ani, şi Aurel, 50 de ani. Toţi trei au contestat cătuşele la Bacău dar nu au avut cîştig de cauză. Cei trei au ajuns după gratii pentru acuze de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj, camătă, ameninţare sau nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Totul a început pe 23 noiembrie, cînd anchetatorii au descins la Roman, vizaţi fiind membrii unei grupări care desfăşura activităţi ilicite. Din 2017, ei se „ocupau“ de cei care aveau afaceri în domeniul jocurilor de noroc, cărora le cereau taxe de protecţie. În cauză mai sînt cercetate şi alte persoane, fiind acuze de şantaj, camătă, ameninţare, inducerea în eroare a organelor judiciare, influenţarea declaraţiilor, hărţuire şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Pentru documentarea activităţii infracţionale, au fost efectuate nouă percheziţii domiciliare, fiind indisponibilizate patru autoturisme, în valoare de 20.000 de euro, 6.700 de lei, 725 de euro, 12 telefoane mobile şi un cuţit.

„În cursul anului 2017, şase persoane, din Roman, s-ar fi constituit într-o grupare infracţională organizată, bazată pe relaţii familiale şi prietenii apropiate, în scopul obţinerii unor foloase injuste, prin ameninţare şi intimidare, de la reprezentanţii unor firme care administrau săli de jocuri de noroc“, conform unui comunicat al IPJ Neamţ. Aceştia ar fi ameninţat cu acte de violenţă atît angajaţii care îşi desfăşurau activitatea în sălile respective, cît şi clienţii.

Prin aceste acţiuni, ar fi determinat reprezentanţii acestor săli să le achite taxe de protecţie. De asemenea, în perioada 2019 – 2020, cinci persoane, membre ale aceleiaşi familii, ar fi oferit bunuri, precum şi diferite sume de bani, cu împrumut, mai multor persoane din oraş. „Ulterior, datornicii ar fi urmat să returneze banii, cu dobîndă, într-un interval de timp stabilit de membrii grupării, iar, în cazul nerespectării acestuia, ar fi exercitat acte de violenţă fizică şi verbală asupra acestora“, conform aceleiaşi surse. Totodată, în cazul nerecuperării banilor, la termenul stabilit, dobînzile ar fi crescut zilnic, iar persoanele cu datorii ar fi fost ameninţate şi constrînse psihic şi fizic, în vederea efectuării plăţilor.

Citește știrea

Trending