Contactează-ne

Prima pagină

Ne-am pricopsit! La Piatra Neamţ avem un primar virtual

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cu trei ani în urmă, în 2020, pietrenilor li s-au oferit iar şansa de a-şi alege un primar, de alt model decât Rotaru, Ștefan sau Chitic. Un primar real şi reprezentativ, care să pună în acord resursele financiare ale municipalităţii cu nevoile prioritare ale pietrenilor, nu cu fanteziile sau interesele sale. La capitolul reprezentativitate a fost un fiasco total. Soarta a stabilit ca doar 8% din populaţia cu drept de vot să decidă cine să fie acel primar.

O „majoritate virtuală” a decis şi ne-am ales cu un „primar virtual”, a cărui hologramă să simuleze competența, conform aforismului „De unde nu este, nici Dumnezeu nu cere”. Decis să-şi ia masteratul în administraţia pietreană, pe cheltuiala şi răbdarea contribuabililor, primarul Andrei Carabelea, marele câştigător al competiţiei dintre nesemnificativi în 2020, a trântit pe masă nişte proiecte cu iz de neoprogresism, la care nici nu apucaserăm să visăm, pietrenii aflând că au fost consultaţi on line.

Cu un astfel de proiect, esență de utopie, izvorât din incubatorul progresist al Bruxelles-ului, intitulat pompos „Plan de mobilitate urbană durabilă”, primarul Carabelea şi-a proiectat să fim contemporani cu ambițiile mandatului său. Obsesia primarului Carabelea este să lase în memoria colectivă imaginea unui bun samaritean, care vrea să ne treacă strada cu orice preţ, dar se declară dezamăgit de egoismul unor pietreni, care se încăpăţânează să nu-i înţeleagă avangardismul.

În subsidiar, primarul Carabelea şi-a fixat ca ţintă nemărturisită obiectivul ca Piatra Neamţ să obţină titlul de „Oraş de 20 de minute”, pe care Uniunea Europeană să-l ofere în premieră, titlu la care alţi primari, din Bucureşti, Cluj, Oradea, Timişoara, Iaşi, chiar şi Paris, nici că visează. Dovada că primarul Carabelea visează la un astfel de titlu stă în numărul exagerat de mare de staţii de autobuz, numărul imens de semafoare montate la toate „Trecerile pentru pietoni!”, invazia pistelor de biciclete pe trotuare şi a staţiilor de parcare pentru acestea.

Nimic nu se poate obţine în lumea asta fără sacrificii, aşa că pietrenii sunt supuşi, în formă continuată, unui nou val de privaţiuni creat de acest „Plan de mobilitate urbană durabilă”, care își propune sa înlocuiască automobilele cu trotinete sau biciclete, în numele progresului. Majoritatea pietrenilor, care nu l-au votat pe primarul Carabelea, îi transmit acestuia, pe diverse căi, că nu mai vor privaţiuni, nici ca cele ale perioadei de „industrializare forţată” a anilor60 şi nici ca cele din perioada „dezindustrializării forţate” de după anii90.

Pietrenii, care nu l-au votat pe Carabelea, doresc să aibă, din nou, un oraş real, cu locuri de muncă, curat, cu flori, cu multiple grădini publice și spaţii verzi, cu drumuri şi trotuare corespunzătoare, care să ofere condiţii de recreere, de circulaţie rutieră şi parcări corespunzătoare, cu o gară funcţională, nu pe post de muzeu, un oraş care să satisfacă numeroasele cerinţe cotidiene prioritare, nu marginale. Pietrenii vor ca grădina publică, care a fost Parcul Cozla, să redevină obiectivul durabil și util.

Cel gândit și executat sub fostul primar Nicu Albu, nu cu o copie avangardistă a acelui parc, pentru care acum s-au cheluit și se vor cheltui mult mai mulți bani. În schimb, ne pomenim că ni se oferă un „oraş utopic”, aşa zisul „Oraş de 20 de minute”, care nu este decât o anexă a Planului de mobilitate urbană durabilă. Pentru ca pietrenii să aibă la dispoziţie un oraş real, ar trebui să existe un dialog real între aceştia şi primărie, nu un dialog virtual.

Competiţia dintre un primar progresist și pietrenii „egoişti” şi „nostalgici”

Pe zi ce trece se acutizează dezacordul unor pietreni faţă de progresismul unor iniţiative ale aspirantului la titlul de „Primar cu experienţă”. Navigând prin meandrele unui „progres cu orice preţ”, pietrenii nu-şi mai ascund nemulţumirea că se simt hărțuiţi. Primarul Carabelea declară public că dezacordul existent nu-şi are altă cauză decât în egoismul unor pietreni, care îşi văd propriile pretenţii mai presus de pretenţiile obiectivelor sale.

Prima dată, primarul a demascat public egoismul unor pietreni, când a fost întrebat cum își explică ambuteiajele create în circulaţia rutieră a municipiului. Ne-am aşezat tacticos în fotoliile din faţa televizoarelor, ca să ne luminăm. Explicaţia primarului a fost de gala umorului involuntar. Acesta, plin de aplomb, a explicat că ambuteiajele se datorează egoismului unor pietreni.

Care pietreni refuză să aştepte să se constituie în grup, atunci când vor să traverseze strada pe la „Trecere pietoni” nesemaforizată. Pentru a ne obliga să ne constituim în „grupuri de traversare”, au fost montate semafoare la toate trecerile de pietoni. Și nu sunt puține. Replica unui mucalit nu s-a lăsat aşteptată. Acesta a spus că vrea să vadă dacă egoismul va mai fi invocat și atunci când semafoarele montate la toate trecerile de pietoni (premieră naţională) vor intra în funcţiune şi în mod cert, ambuteiajele se vor intensifica.

Recent, pe 9 august, primarul a descoperit o altă fațetă a egoismului pietrenilor nealiniaţi la progresismul său. Fosta Grădină zoologică dezafectată, aflată în paragină de vreo doi ani, este bine tapetată de jur împrejur de promisiunea de a fi transformata în Grădină publică. Pe 9 august, primarul Carabelea s-a deplasat la faţa locului, însoţit de alai, pentru a imortaliza momentul decupării cu flexul a unei bucăţi din grilajul cuștii urşilor.

S-a dorit ca decuparea cu flexul să aibă, pentru lumea întreagă, valoarea de simbol al sfârşitului erei cuştilor pentru animale. În incinta cuştii va trona o machetă metalică, simbolizând un urs, care constituie astfel, pentru prima oară în România „Memorialul tragediei ursului carpatin”, pe care acum îl hăituim cu puşca prin localităţi. La un memorial al omului hăituit de urs, nu s-a gândit până acum nici un primar. Grădina publică este programată a fi finalizata anul viitor, în plină campanie electorală pentru alegeri, când festiv va fi tăiată o panglică de către primar, în speranța unui al doilea mandat.

Primul discurs al primarului Carabelea în fosta Grădina zoologică

După faza cu flexul, primarul a făcut nişte declaraţii publice, care merită comentate, pentru a înţelege şi el ce a zis. Înainte de a comenta, îi reamintesc domnului primar că viitoarea Grădină publică era parte din Parcul Cozla, operă a primarului liberal Nicu Albu, care a fost inaugurat în data de 15 august 1904. În 1921, în memoria sa, Parcul Cozla a primit numele de Parcul Nicu Albu. În discursul său de acum, cu flexul în mână, primarul Carabelea a precizat că Grădina Publică este „un proiect cu care el se identifică”.

O grădină publică, unică și mică, care poate asigura cerințele unui cartier, în timp ce cuprinzătorul Parc Cozla nu are nicio șansă să revină la identitatea de altădată. Îi reamintesc primarului Carabelea că Nicu Albu a refuzat cu obstinaţie să se identifice cu întregul proiect de parc, pe care personal l-a numit „Parcul Cozla”. Nicu Albu a refuzat ca parcul să-i poarte numele. Orice critică privind cuşca urşilor, poate fi considerată un afront la adresa lui Nicu Albu, care nefiind atât de progresist a construit această cuşcă şi a populat-o, neştiind că un urs poate fi admirat şi virtual.

În al doilea rând, primarul Carabelea a declarat că Grădina Publică „este cel mai important proiect al acestui mandat”. Până pe 9 august, noi ştiam că cel mai important proiect al primarului este şi va rămâne transformarea municipiului într-un vast şantier, cu bunele şi cu relele sale, motiv pentru care un șugubăț l-a comparat cu fostul primar al municipiului Oradea, Ilie Bolojan. Comparația era mai potrivită cu Nae Cațavencu, atunci când acesta declara electoral „Voi progresul cu orice preț!”.

Acum, primarul Carabelea se dezice de acest şantier, reprezentând punerea în manoperă a „Planului de Mobilitate Urbană Durabilă”, revendicând ca importantă doar Grădina Publică. În al treilea rând, primarul ne atenţionează că transformarea unei grădini zoologice într-o grădină publică „va fi un mesaj pentru întreaga lume”. Acest mesaj subliniază că „nu mai e nevoie să închidem nişte biete animale în spatele unor gratii”.

Presupun că nişte ONG-uri europene, care se ocupă cu protecţia animalelor, îl vor declara pe Andrei Carabelea „Omul anului.” Prea bine, domnule primar, sperând că nu ne luați de proşti, vă adresăm respectuos o retorică. Cine a ţinut nişte „biete animale” în spatele unor gratii, nu Primăria? Şi acum Primăria, prin primar, în loc să-şi facă „mea culpa”, îşi face titlu de glorie?

Pietrenii au fost unanim de acord cu faptul că primăria şi-a bătut joc de ceea ce s-a numit „Grădină zoologică”, înghesuind acolo, în spaţii și condiții necorespunzătoare fauna colectată sau moştenită. Cine a oprit Primăria, inclusiv cea pe care o conduceţi, să reloce Grădina zoologică în spaţii corespunzătoare? Dovada că se putea, fără a umbla la formule demagogice gen „mesaj pentru întreaga lume”, este faptul că aţi relocat animalele şi păsările la alte grădini zoologice, care dau lumii cu totul alte mesaje.

Aş propune realizarea unei chete publice, pentru a plăti domnului primar o deplasare, având ca scop schimbul de experienţă, în comuna Vama Buzăului, din judeţul Braşov, pentru a vedea acolo o rezervaţie generoasă, cu animale şi păsări, plasate în spaţii naturale corespunzătoare. Rezervaţia este vizitată permanent de un flux constant şi suficient de turişti, făcând din comuna respectivă un obiectiv turistic.

Având „nostalgia” de a vizita o grădină zoologică reală împreună cu nepoții, nu una virtuală, m-am deplasat cu aceștia în comuna Vama Buzăului, comună care este capabilă să aibă un astfel de obiectiv, primarul de acolo neavand complexe compulsiv-progresiste. De ani de zile, pietrenii nu-şi puteau reprima o întrebare firească, de ce la Piatra Neamţ nu se putea reloca Grădina zoologică, pentru că har Domnului, spaţii se găsesc din plin în pădurile din jur, nu doar pentru interese imobiliare.

La fel de firească a fost şi lehamitea pietrenilor, când au fost chestionaţi subversiv, ce părere au despre grădina zoologică. În lehamitea lor mulţi pietreni, spre satisfacţia primăriei, au răspuns „decât așa mai bine lipsă”. Primăria s-a executat instant, adoptând soluţia cea mai simplă, aceea a desfiinţării grădinii existente și nu relocării ei. Aici urmează, în al patrulea rând, momentul când primarul, în discursul său preinaugural, a dezvăluit o nouă faţetă a egoismului unor pietreni.

S-a depăşit pe sine, condamnând dorinţa unor pietreni de a merge la o grădină zoologică doar pentru „a avea satisfacţia egoistă a admirării unor animale”. Presupun că a condamnat satisfacţia de a admira în direct, numindu-ne astfel, nu numai „egoişti”, dar şi „nostalgici”. În acest caz, primarul a declarat că are şi soluţii.

Nostalgicii vor avea ocazia ca în noua grădină publică, pe baza noilor tehnologii, să li se prezinte şi o grădină zoologică virtuală, în care să poată vedea și ei cum trăiesc animalele în realitate. Mulţumim dom`primar. Pentru asta, stăm acasă şi vizionăm „Animal Planet” sau ne cumpărăm nişte căști mobile şi un smartphone, în loc să vizităm o grădină zoologică virtuală, pe care ne-o promite un primar virtual.

Soluţia pentru 2024, „Robotul Ion”, primar la Piatra Neamţ

Rămâne de referinţă cazul „Robotului Ion”, care a făcut senzaţie spre finalul de mandat al premierului Nicolae Ciucă. Premierului Ciucă i-a fost prezentat „Robotul Ion”, pentru funcţia de consilier virtual, o inteligenţă artificială menită să compenseze deficitul de inteligenţă reală a celor care ne guvernează ţara.

„Robotul Ion” a fost o iniţiativă a ministrului Digitalizării de atunci. Cu totul neîntâmplător, Andrei Carabelea se bucura, cu supra de măsură, de aprecierea acelui ministru, ambii având viziuni convergente. „Robotul Ion” a fost creat pentru a reprezenta acea voce de răspuns, atât de necesară, la numeroasele întrebări care îi frământă pe români, dar şi pe premierul Ciucă. Ulterior s-a dovedit că „Robotul Ion” nu este capabil să răspundă la niciunul din mesajele venite de la cetățeni.

Nu oferea nici un răspuns la vreuna din multele întrebări care îl frământau pe premierul Ciucă. Nedumerirea ni s-a risipit când s-a precizat că „Robotul Ion”, în calitate de consilier virtual, este încă în „faza iniţială de învăţare”, acesta fiind motivul pentru care nu are răspunsuri. În aceste circumstanţe, Robotul Ion ne-a oferit o lecţie de morală, cu valoare de simbol.

Ne-a demonstrat că este capabil să se abţină în a arăta că are competenţă în domenii în care nu are nicio pricepere. Aceasta este o calitate rară, care l-ar recomanda pentru funcţia de primar virtual la Piatra Neamţ, începând cu 2024, când cineva va stinge becul la primărie şi vor dispare hologramele din trecut. Ce am avea de pierdut în fond?

 

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. E. Vasilescu

    5 septembrie 2023 at 8:13 AM

    Foarte bine scris articolul.
    Referitor strict la Ion: Rebreanu a fost un scriitor realist. Daca am fi si noi realisti, dupa Ion ar urma ” rascoala”, apoi “padurea spanzuratilor”.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending