Actualitate
Muzică lăutărească de calitate pe scena de la Curtea Domnească
■ în cea de-a treia seară de la Vacanțe Muzicale la Piatra Neamț, un concert extraordinar va fi susținut de Taraful „Iancu Jianu” ■ de-a lungul anilor, membrii formației s-au remarcat în numeroase emisiuni de folclor și festivaluri din țară ■
Spectacolul este programat în seara zilei de 9 iulie, de la ora 21.00. Constantin Gaciu, unul dintre cei mai mari cobzari ai României, s-a născut în comuna Coteana, județul Olt, urmând studiile Școli Populare de Artă din Slatina, iar apoi a studiat Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din Pitești. A luat lecții de cobză de la unchiul său, regretatul Dan Voinicu, un mare rapsod al Oltului.
Acesta duce mai departe muzica populară autentică și muzica lăutărească. A fost premiat la numeroase concursuri de muzică populară autentică precum: „Maria Tănase”, „Maria Lătărețu”, „Strugurele de Aur”, Mamaia, fiind apreciat de realizatori și critici ai genului precum: Marioara Murărescu, Elise Stan, Gheorghe Oprea, Emilia Comișel.
Cosmin Gaciu, fiul lui Constantin Gaciu, s-a născut la Slatina, județul Olt. Calcă pe urmele părintelui său, ducând mai departe muzica acestui instrument vechi, cobza, precum și muzica din vremuri de mult apuse. A urmat studiile Școlii Populare de Artă din Craiova, apoi a absolvit Liceul de Artă „Marin Sorescu” din Craiova, în prezent fiind student al Universității din Pitești, Facultatea de Muzică.
La rândul său, a fost premiat la numeroase concursuri de folclor, precum: „Maria Tănase”, „De dor de primăvară”, „De Ispas, la Năsăud”. Colaborarea dintre muzicienii Constantin Gaciu și Cosmin Gaciu și Taraful „Iancu Jianu” a luat naștere în urmă cu șase ani. Acest taraf provine din comuna Iancu Jianu, această localitate fiind o vatră de folclor nemuritoare. Formula actuală este a opta generație de lăutari ai zonei
Componenții ei, de-a lungul deceniilor, s-au remarcat în numeroase emisiuni de folclor realizate de regretata Marioara Murărescu, „Tezaur Folcloric”, precum și în numeroasele festivaluri din țară, dintre care amintim „Cerbul de Aur” și „Ion Drăgoi”. Componența actuală a tarafului: Gheorghe Barbu (țambal), Mitică Drăgulin (orgă), Florin Andronache (vioară).
-
Actualitate18 ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo săptămână,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitate6 zile,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitate6 zile,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima pagină6 zile,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Prima pagină5 zile,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima paginăo săptămână,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu
-
Actualitateo săptămână,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți