Contactează-ne

Actualitate

Municipal, promovare fără rost în prima ligă?

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ echipa masculină de volei este în pericol de a nu putea participa în divizia A1 din cauza datoriilor mari şi a lipsei de sprijin financiar ■ gruparea pietreană este pe minus cu 4,5 miliarde vechi şi are nevoie de alte 7 miliarde pentru a evolua în eşalonul naţional ■ „Autorităţile locale şi judeţene nu-şi doresc o echipă în prima ligă?“, întreabă Constantin Niţă, directorul clubului de volei ■

Situaţia echipei de volei Municipal Piatra Neamţ după promovarea în prima divizie (A1) ridică multe semne de întrebare, cu cîteva zile înainte de înscrierea oficială în eşalonul naţional. Federaţia Română de Volei a obţinut acordul verbal de participare a echipei în campionatul ce va începe în toamnă, însă pînă pe 1 august gruparea pietreană trebuie să depună şi actele de înscriere. Numai că, la cum arată în prezent bugetul clubului, sînt serioase îndoieli că echipa va evolua pe prima scenă a voleiului românesc. „La ora actuală, echipa are o datorie de 450 de milioane de lei, adică 4,5 miliarde vechi, sumă adunată din noiembrie 2017 pînă în prezent. Jucătorii nu şi-au mai luat salariile din luna ianuarie. Eu am făcut două împrumuturi la CAR de 80.000 de lei şi am stricat şi un depozit bancar de 50.000 de lei, reuşind în felul acesta să asigur participarea echipei în campionatul diviziei secunde şi participarea la turneele de promovare. După turneul de la Cîmpia Turzii, unde am obţinut dreptul de a evolua în A1, am fost în vestiarul băieţilor să le mulţumesc pentru toleranţa pe care au avut-o faţă de această situaţie. Pînă la 1 august trebuie să achit această datorie, dar prezenţa în prima divizie ar mai însemna încă 700.000 de lei, bani necesari pînă în luna decembrie“, a prezentat tabolul sumbru de la echipă directorul executiv Constantin Niţă. Cînd trage linie să vadă pe ce se poate baza, şeful grupării pietrene de volei nu are decît o certitudine: cei 200.000 de lei alocaţi de Consiliul Judeţean Neamţ. Aşteptările sale dinspre Primăria Piatra Neamţ nu par a avea însă mari şanse de reuşită, în condiţiile unui litigiu ce durează de mai bine de doi ani. „Echipa nu a mai beneficiat de bani din bugetul local din martie 2016. Nu am mai primit nici o susţinere financiară, nici de o eşalonare a datoriei faţă de Curtea de Conturi, cu excepţia unei compensări de 50.000 de lei, rămînînd ca în justiţie să mai primesc 160.000 de lei, sumă aprobată printr-o hotărîre de Consiliu Local în septembrie 2016 şi care nu a fost dusă la îndeplinire de conducerea primăriei. În decembrie 2017 ni s-a promis compensarea acestei sume de 160.000 de lei, dar ulterior tot domnul primar a refuzat-o motivînd că nu vrea să aibă probleme pe la DNA. Practic nu ni se recunosc deconturile depuse la primărie încă din decembrie 2016“, a mai precizat directorul Niţă. Acesta a căutat o altă variantă, prin Asociaţia Judeţeană de Volei, care a solicitat un sprijin financiar din bugetul local de 300.000 de lei. „Nemulţumirea grupării de volei de la Piatra Neamţ este că nu a fost felicitată de autorităţile locale cu ocazia revenirii în prima divizie, şi, cel mai grav, nu s-a acordat nici un sprijin financiar pentru cei 50 de ani împliniţi recent de la înfiinţarea acestei echipe. În toate oraşele care au echipe în prima divizie s-au făcut parteneriate pentru susţinerea echipelor, nu proiecte de finanţare cu fonduri nerambursabile. Aşa e şi la Zalău, şi la Galaţi, la Blaj, la Bacău, la Craiova, la Cluj Napoca…La Zalău, de exemplu, CJ Sălaj alocă echipei de volei 700.000 de euro. Speranţa noastră este că şi sponsorii doresc o echipă a oraşului Piatra Neamţ în prima ligă. Autorităţile locale şi judeţene nu-şi doresc acelaşi lucru? În speranţa că toţi aceşti oameni de bună credinţă vor fi lîngă echipă şi vor asigura necesarul financiar, le mulţumesc anticipat“, a mai spus directorul clubului pietrean. De menţionat că pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Volei au fost afişate deja cele 12 competitoare pentru sezonul 2018-2019 al Diviziei A1. Din octombrie, campionatul ar trebui să înceapă cu următoarele participante: SCMU Craiova, ACS Volei Municipal Zalău, VCM Piatra Neamţ, CS Unirea Dej, CS Arcada Galaţi, CSM Bucureşti, CS Dinamo Bucureşti, CSM Cîmpia Turzii, CSA Steaua Bucureşti, LMV Tricolorul Ploieşti, CS Ştiinţa Baia Mare şi CS U Cluj.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Necazuri de la vînt

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ rafalele au lăsat fără energie electrică cîteva mii de consumatori ■ din cauza vîntului şi salvamontiştii au avut probleme, o antenă fiind doborîtă ■

Avertizările cod galben şi portocaliu de vînt puternic s-au adeverit, iar rafalele au făcut pagube în seara de 17 ianuarie 2022.

Localităţile Dumbrava, Urecheni, Păstrăveni, Rădeni, Ţibucani, Ţibucanii de jos, Lunca Moldovei, Davideni şi Podoleni au fost afectate din punct de vedere al alimentării cu energie electrică.

În jurul orei 22:00 un număr de 4.510 de consumatori nu erau alimentaţi cu energie electrică. Ieri, 18 ianuarie, localitatea Dumbrava era afectată, iar 43 de consumatori nu aveau curent electric, lucrîndu-se pentru remedierea defecţiunilor.

Salvamontiştii nemţeni au avut de lucru în week-end. Necazuri au fost atît din pricina vîntului puternic, care a bătut cu rafale de peste 130 de km/h distrugînd echipamentul de comunicare, dar au fost multe alte intervenţii pe pîrtia de la Durău.

„Sfîrşit de săptămînă extrem de aglomerat şi plin de evenimente în Ceahlău. Salvatorii montani au asigurat permanenţa atît în Baza Dochia unde au avut de înfruntat o furtună a cărei intensitate a depăşit 130 km /h ce a distrus echipamentul de comunicaţii, care asigura derularea operaţiunilor noastre pe o rază de 100 de kilometri în jurul Vîrfului Toaca.

În cursul zilei de 17 ianuarie 2022, o ehipă operativă a reuşit să repoziţioneze echipamentele şi să restabilească legăturile radio“, se arată într-un comunicat al Serviciului Salvamont Neamţ.

Pîrtia de la Durău a fost plină de turişti, care nu au putut rata un sfîrşit de săptămînă la schi sau săniuş. Cei mai mulţi s-au bucurat de zăpadă, însă unii au suferit accidente, fiind nouă la număr.

„Din păcate, unii turişti nu înţeleg că viteza exagerată în coborîre şi faptul că plasele de protecţie nu-ţi garantează o siguranţă totală. Ele sînt instalate, la fel ca parapeţii de pe şosele, în scopul reducerii efectelor unui impact cu mediul exterior pistelor.

Rezultatul a constat în nouă intervenţii din care cinci grave , persoanele în cauză suferind comoţie cerebrală, traumatism cranio-crebral, fractură deschise, fractură cominutivă şi ruptură de ligamente încrucişate. Răniţii au fost predaţi serviciului SMURD şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ“, a mai anunţat Salvamont.

Citește știrea

Actualitate

Hoţi fără Dumnezeu! Au vrut să prade două biserici

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un major şi un minor au intrat să fure în două biserici, în sediul unei firme şi în două locuinţe ■ la ultima dintre case au fost prinşi în flagrant, dar au reuşit să fugă ■ în scurt timp au fost identificaţi şi încătuşaţi ■

Un minor şi un major au făcut un adevărat tur de forţă într-o singură noapte, încercînd, iar în unele cazuri chiar au reuşit, să prade nu mai puţin de cinci obiective între care două biserici, două locuinţe particulare şi un bar.

În una din case au fost prinşi în flagrant de proprietar, însă au reuşit să fugă. Au fost sesizaţi oamenii legii, care la scurt timp au dat de spărgătorii de 15, respectiv 18 ani şi i-au încătuşat. Prada a fost modică, fiind recuperată şi restituită victimelor.

Totul a ieşit la iveală în zorii zilei de luni, 17 ianuarie 2022. În jurul orei 06:30 poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-un lăcaş de cult, din localitatea Zăneşti.

„În baza activităţilor investigative realizate în cauză, poliţiştii au reuşit identificarea şi depistarea persoanelor bănuite de comiterea faptei, un minor în vîrstă de 15 ani şi un tînăr, de 18 ani, ambii din localitatea Zăneşti, care în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2022, ar fi încercat să pătrundă, prin forţarea uşii de acces, în interiorul lăcaşului de cult“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

În urma anchetei efectuate a reieşit că, în cursul aceleiaşi nopţi, cei doi ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale din Zăneşti, de unde ar fi sustras mai multe sticle de băuturi alcoolice şi alte bunuri, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei.

Totodată, în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2022, persoanele în cauză ar fi încercat să pătrundă, prin forţarea uşii de acces, în incinta unui alt lăcaş de cult din localitatea de baştină. De asemenea, prin escaladarea gardului, cei doi ar fi pătruns în curtea a două imobile din aceeaşi localitate şi ulterior în incinta locuinţelor, unde ar fi răvăşit mai multe bunuri, moment în care au fost surprinşi de persoanele vătămate, aceştia părăsind locul faptei.

Bunurile sustrase au fost recuperate de anchetatori, fiind restituite persoanelor vătămate. Pe 17 ianuarie, în baza probatoriului administrat, cei doi spărgători au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind bănuiţi de comiterea infracţiunilor de tentativă de furt calificat şi furt calificat. Ambii urmează a fi prezentaţi în faţa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Citește știrea

Actualitate

Grevă în învăţămînt

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ s-a majorat numărul participanţilor la greva de avertisment din învăţămînt, ajungîndu-se la 3.588 sindicalişti ■ revendicările sînt de ordin salarial şi se mai cere alocarea a 6% din PIB pentru finanţarea Educaţiei ■ există şi unităţi şcolare cu un procent nesemnificativ de grevişti ■

Urmare a referendumului desfăşurat în şcolile din judeţ, de către FSLI Neamţ, 59,70% dintre membrii de sindicat au decis intrarea miercuri, 19 ianuarie, în grevă de avertisment.

Conform declaraţiei liderului Gabriel Ploscă, vicepreşedinte al FSLI la nivel naţional şi lider în judeţul Neamţ, procentul de 59,70% membri de sindicat care au decis intarea în grevă, reprezintă un număr covîrşitor de participanţi.

„În preziua grevei de avertisement, aşa cum era de prevăzut, s-au alăturat formelor  noastre de protest un procent semnificativ de colegi, respectiv  3.588 de cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic, faţă de 3.385 cît semnaseră iniţial. Acum procentul celor care doresc să participle la grevă a ajuns la 59,70%.

Sperăm ca pînă mîine să mai vină alături de noi şi alţi colegi. Vreau să vă spun că există unităţi şcolare în care procentul de participanţi este chiar peste aşteptările noastre,  lucru care spune multe despre nemulţumirile oamenilor. Aş vrea să menţionez doar o parte dintre acestea şcoli, care reprezintă ca arie geografică toate colţurile judeţului, deopotrivă din mediul urban, cît şi din cel rural.

Printre unităţile cu numărul cel mai mare de personal care au semnat pentru grevă pot enumera: Colegiul Naţional Petru Rareş, Liceul Economic, Liceul de Informatică, Liceul Dimitrie Leonida, Şcoala Gimnazială Nr.3, Colegiul Spiru Haret, Şcoala Nr.2, Şcoala Nicu Albu, din Piatra Neamţ, dar şi LPS Roman, unde au semnat 118 membri de sindicat, din 120. Tot la Roman, au semnat în masă pentru grevă colegii de la Liceul Teologic Melchisedec Ştefănesu, cei de la Colegiul Petru Poni, Liceul Tehnologic Vasile Sav, Şcoala Nr. 1, Şcoala Nr. 5, Şcoala Mihai Eminescu. Spre dezamăgirea noastră, la Colegiul Naţional Roman Vodă au fost consultate doar 33 de cadre didactice din 70 membri de sindicat.

Aici au semnat pentru grevă de avertisment 32 şi un coleg vrea direct grevă generală, ceea ce nu e posibil. De semnalat că nu există semnătura niciunui membru de sindicat din restul categoriilor de personal, care, probabil, nu au reuşit a fi consultaţi“, a precizat Gabriel Ploscă.

Acesta mai declară că în rîndul şcolilor cu un număr mare de semnatari pro grevă se numără şi cei din zona Tîrgu Neamţ, respectiv sindicaliştii de la Colegiul Ştefan cel Mare, cei de la Colegiul Ion Creangă şi cei de la Ţcoala Nr. 2. Există şi şcoli cu mulţi semnatarii în zona rurală: Scoala Profesională Adjudeni, Şcoala Horia, Şcoala Oniceni, Şcoala Tămăşeni.

„Din păcate, mai există încă foarte mulţi colegi care nu au încă o cultură sindicală, aceea a protestelor. Este regretabil acest lucru cu atît mai mult cu cît atunci cînd reuşim să obţinem majorări salariale se bucură, ceea ceea ce înseamnă «La plăcinte înainte, la război înapoi»“ a mai menţionat Gabriel Ploscă, care a recomadat greviştilor, şi în scris, să intre în sălile de clasă, să scrie pe tablă „GREVĂ“, să explice elevilor de ce protestează şi să-i supravegheze pentru a nu se întîmpla vreo nenorocire.

Lista doleanţelor sindicale cuprinde şase revendicări: acordarea încă de la începutul anului 2022 a salariilor de bază prevăzute în anexele la Legea cadru 153/2017 pentru întreg personalul din învăţămîntul preuniversitar; acordarea procentului de 6% din PIB pentru finaţarea Educaţiei; adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie pentru întreg personalul din învăţămînt; acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, prevăzută de Legea 153/2017; plata orelor suplimentare pentru personalul nedidactic şi didactic auxiliar şi suplimentarea numărului de posturi didactic auxiliare şi nedidactice, pentru asigurarea unui climat de muncă adecvat  situaţiei actuale din unităţile şcolar.

Citește știrea

Trending