Contactează-ne

Actualitate

Mulţime de spectatori la Festivalul obiceiurilor de sub Cetatea Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la cea de-a opta ediţie au participat 16 formaţii din zonă şi din afara judeţului ■ cîteva mii de oameni s-au adunat în centrul oraşului pentru a urmări evoluţia mascaţilor ■

Mascaţii au asaltat, pe 2 ianuarie, centrul oraşului Tîrgu Neamţ, unde s-a desfăşurat cea de-a opta ediţie a Festivalului obiceiurilor şi tradiţiilor de Anul Nou.

Profitînd de vremea prielnică, mii de oameni din oraş şi din alte localităţi, turişti care petrecuseră sărbătorile la pensiunile din zonă s-au adunat pentru a urmări tradiţionala paradă a arnăuţilor, caprelor, urşilor, cerbilor şi alaiurilor care au defilat într- un continuu du-te-vino pe carosabilul dintre sensul giratoriu de la policlinică şi biserica din centrul urbei, unde circulaţia maşinilor a fost restricţionată.

O mare de lume s-a adunat în faţa scenei în aer liber, umplînd pînă la refuz Piaţa Adormirea Maicii Domnului, pentru a urmări evoluţia formaţiilor înscrise în concurs. Cristina Cozma, directorul Casei Culturii Ion Creangă, a fost prezentatorul ediţiei, avînd alături un juriu alcătuit din Carmen Elena Nastasă, managerul Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare, profesoara Elena Laiu, inspector şcolar general, profesorul Emanuel Bălan, director adjunct al Liceului Vasile Conta, Costi Lungu, preşedintele Asociaţiei Meşterilor Populari din Ţinutul Neamţului, meşterul popular Maria Ungureanu, Viorela Chiper, managerul Asociaţiei Ţinutul Zimbrului, Cristian Irimia, acesta din urmă fiind prezentat drept fotograful Tîrgului, avînd în vedere promovarea pe care o face zonei prin imaginile deosebite postate pe reţelele de socializare.

Premiile, constînd în diferite sume de bani, au fost acordate pe secţiuni, fiind pus accent pe autenticitate, costumaţie şi modul de prezentare. Pe locul I s-au clasat Ansamblul Codruleţul de la Verona, Botoşani, Sumanarii de la Trifeşti şi Capra Bătrînă de la Răuceşti. Tot trei formaţii s-au clasat pe locul doi. A fost cazul Alaiului de datini şi obiceiuri din satul Boiştea, comuna Petricani, membrii grupului fiind însoţiţi de preotul Gheorghe Trofin, care a urcat alături de ei pe scenă.

De asemenea, acelaşi premiu a revenit Plugului de la Humuleşti şi Arnăuţilor din Barieră, cartier al Tîrgului. Pe a treia poziţie s-au situat Capra de la Preuteşti, comuna Timişeşti, Ursul de la Drăgăneşti, Cerbul de la Oglinzi şi Capra Tînără de la Oglinzi, comuna Răuceşti. A fost acordat şi premiul special al juriului, pentru Ştefania Cojocaru, care a colindat în debutul spectacolului, fiind recompensaţi în acelaşi mod şi Arnăuţii de la Humuleşti, Banda Încheierea Păcii , din Agapia, Capra de la Farcaşa, Arnăuţii din Topoliţa, Grumăzeşti.

Pe scenă a urcat şi renumita Ceată a Urşilor de la Comăneşti, care la această ediţie a avut statut de invitat special. Jocul şi autenticitatea costumelor de blană i-au cucerit rapid pe spectatori, iar surpriza a fost mare cînd de sub unele capete fioroase s-au ivit chipurile unor femei care făceau parte, alături de bărbaţi, din această trupă din judeţul Bacău.

Ca de obicei, a făcut impresie bună şi Plugul de la Humuleşti, format dintr-un grup de gospodari îmbrăcaţi în portul popular, unii destul de vîrstnici, ce au urat cele bune pentru Noul An. Din arsenalul lor făceau parte şi doi boi ce trăgeau un plug decorat cu un brad împodobit. „A fost o ediţie reuşită. Parada a fost foarte frumoasă, iar spectacolul a fost urmărit de foarte multă lume. Am explicat concurenţilor că încercăm să creăm un cadru organizat pentru aceste obiceiuri vechi, aşa încît ele să se păstreze nealterate.

Formaţiile cărora le-a fost acordat premiul întîi au fost perfecte din acest punct de vedere, atît ca ţinută, cît şi ca repertoriu. Altele mai trebuie să îşi pună la punct anumite lucruri, dar credem că au înţeles dezideratul nostru şi la ediţiile viitoare se vor prezenta şi mai bine“, ne-a spus Cristina Cosma. Cea de-a VIII-a ediţie a festivalului fost organizată de către Consiliul Local şi Primăria Tîrgu Neamţ, Consiliul Judeţean, Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare şi Casa Culturii Ion Creangă. Evenimentul a început să se desfăşoare în mod organizat în urma unei hotărîri adoptate de Consiliul Local în decembrie 2012.

În urmă cu cîţiva ani nu se făceau prea mari eforturi organizatorice, mizîndu-se pe faptul că mascaţii din zonă aveau obiceiul să se adune pe 2 ianuarie în centrul oraşului. Autorităţile urbei au hotărît să se implice mai serios după ce s-a observat o scădere a participanţilor şi a publicului spectator, constatîndu-se şi că poluarea culturală şi fenomenul de kitch luase amploare, degradînd obiceiurile şi tradiţiile autentice. Cei care nu respectă aceste reguli pot defila şi acum cu orice costumaţii improvizate, dar nu pot concura în cadrul festivalului.

Advertisement








Trending