Contactează-ne

Actualitate

Mugur Cozmanciuc președintele PNL Neamț: Ionel Arsene își bate joc de nemțeni! Din cauza proastei gestionări, în plină criză pandemică, lasă fără apă peste 100.000 de cetățeni

Știre publicată în urmă cu

în data de

Ionel Arsene lovește din nou în cetățenii acestui județ. Din cauza incompetenței crase de care dă dovadă, au de suferit peste 100.000 de nemțeni. Compania ApaServ (aflată în subordinea CJ Neamț) a sistat alimentarea cu apă, iar din această cauză au fost închise mai multe unități de învățământ, pentru a se evita riscul de îmbolnăvire al copiilor noștri.

Este strigător la cer, ca în plină perioadă pandemică, să fie sistată apa, un element vital pentru a ne apăra de infectarea cu noul coronavirus.

Cum este posibil așa ceva? Deși pe perioada campaniei electorale se lăuda că va rezolva problema companiei ApaServ, acum tace – că doar s-a văzut cu ”voturile în saci”, și este total nepăsător de viața nemțenilor.

Așa cum am spus pe perioada campaniei electorale, Ionel Arsene se face vinovat de faptul că nu a atras fonduri europene pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă. Mai mult chiar, societatea ApaServ are unul dintre cele mai mari prețuri din țară pentru metrul cub de apă, dar oferă servicii de o calitate inferioară.

De asemenea, reamintesc ce spunea ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș, prezent la Neamț, despre ApaServ:

”Am avut o discuție cu operatorul de apă canalizare din județul Neamț pe marginea stadiului proiectului de apă-canalizare pe care îl are în pregătire în momentul de față. Este un proiect de o importanță deosebită pentru județul Neamț de care vor beneficia aproximativ 325.000 de nemțeni și are o valoare de peste 250 milioane de euro. Proiect care din păcate este întârziat și este la stadiul la care se derulează procedura de licitație publică pentru selectarea consultantului. Pentru județul Neamț nu este de bun augur pentru că sunt foarte mulți operatori de apă – canalizare în România care asigură aceste servicii publice, care se află deja în stadiul de implementare, față de situația de la nivelul județului dumneavoastră unde sunteți încă în procedură pentru selectarea consultantului”.

Nu vom lăsa lucrurile așa. Consilieri județeni liberali vor sancționa nepăsarea lui Ionel Arsene pentru că nemțenii au dreptul la apă și la condiții bune de trai.

 

Echipa de comunicare PNL Neamț

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 90 de cazuri noi. Naţional – 9.005 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ rata de infectare este de 2,15 la mia de locuitori ■ la nivel naţional în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 171 decese ■

Până pe 26 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 449.349 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

323.514 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.005 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.338 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 10.712 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 25.11.2020 (10:00) – 26.11.2020 (10:00) au fost raportate 171 de decese (105 bărbați și 66 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași,  Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 22 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 34 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 57 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 53 decese la categoria de peste 80 de ani.

163 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.248. Dintre acestea, 1.226 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.011.887 de teste. Dintre acestea, 36.271 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.829 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.442 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 620 de   teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 26 noiembrie.

Pe teritoriul României, 48.458 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.376 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 70.873 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 58 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.095 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 716 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 25 noiembrie a.c., 6.652 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.090.675 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.875  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.935 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 11 în Republica Moldova și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Citește știrea

Actualitate

Programul de guvernare al PNL propune un plan concret și realizabil pentru bunăstarea nemțenilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Oamenii sunt cei mai importanți, iar atenția pentru grijile și nevoile lor – pe care trebuie să le îndeplinească statul, prin rolul pe care îl are – sunt prioritare pentru Partidul Național Liberal.

Prin integralitatea programului de guvernare pentru următorii 4 ani, cei care vor avea beneficii în toate domeniile sunt cetățenii.

În ciuda greutăților cauzate de pandemie, Guvernul PNL a reușit, în acest an, să ducă la îndeplinire următoarele obiective:

  1. a) păstrarea locurilor de muncă și susținerea companiilor românești confruntate cu criza – acum sunt cu 15.000 mai mulți angajați decât la începutul anului;
  2. b) eliminarea taxelor PSD și creșterea veniturilor la bugetul de stat;
  3. c) creșterea salariului mediu, cu 7,6% mai mare decât de anul trecut;
  4. d) creșterea pensiilor cu 14%, cea mai mare creștere din ultimii 20 ani;
  5. f) creșterea alocațiilor cu 20% în septembrie și cu un procent de 3,8%, ca indexare cu rata inflației.

 

“Dezvoltăm România” înseamnă mai bine pentru toți. Cu majoritate liberal în Parlament, care va susține eforturile Președintelui și Guvernului, schimbarea benefică de curs politic si economic generată de PNL va fi accelerată de măsurile din Programul de guvernare 2021-2024, cu efecte pozitive în viețile oamenilor, în viața fiecărui nemțean.

Ce își propune PNL pentru următorii ani:

  • creșterea salariului mediu net cu aproape 50%, la 1.000 euro/lună în 2024;
  • 000 de noi locuri de muncă mai bine plătite până în 2024;
  • majorarea valorii punctului de pensie cu 46% până în 2024 față de 2019 (de la 1.265 lei în 2019, la 1.840 lei), iar pensia medie anuală va crește cu 536 lei până în 2024 față de 2020;
  • creșterea puterii de cumpărare cu peste 30% , prin reducerea inflației anuale sub 2%.

 

Mara Calista, candidat PNL Neamț: Obiectivul PNL este să crească puterea de cumpărare a pensionarilor

 

Nemțenii trebuie să fie conștienți că adevărul este de preferat manipulărilor, care au tot fost perindate prin spațiul public. Ca membru în Comisia pentru Muncă și Protecție Socială și în Comisia pentru Egalitate de Șanse pentru Femei și Bărbați am lucrat în acești ultimi patru ani pentru a-i ajuta pe cetățeni. De aceea, am încredere că, prin programul de guvernare pentru 2021-2024, vom reuși să îi ajutăm și mai mult. Asta în condițiile în care majorarea pensiilor din scenariul PSD este o nouă minciună sfruntată pentru pensionari, pentru că pleacă de la un punct de pensie care nu există în realitate: 1.775 lei și promite creșterea cu 32% până în 2024. PNL le-a arătat seriozitate pensionarilor când a majorat punctul de pensie cu 14%, în condiții de criză. De asemenea, Guvernul PNL va crește, în fiecare an, valoarea punctului de pensie în funcție de creșterea economică și de rata inflației. În modelul de guvernare PNL, punctul de pensie pleacă de la o situație reală a valorii punctului de pensie, 1.442 lei și crește până la 1.841 lei în 2024, ceea ce înseamnă o majorare de 46% față de valoarea punctului de pensie lăsată de guvernarea PSD. Obiectivul PNL este să crească puterea de cumpărare a pensionarilor, în vreme ce PSD vrea doar să-i amăgească pe părinții și bunicii noștri cu majorări fictive. Toate majorările de pensii operate de PSD au fost anihilate de inflație/creșterea prețurilor. PSD nu a fost capabil să-și onoreze promisiunea de majorare a pensiilor cu 40% cât a fost la guvernare, așa că a început să o folosească drept momeală electorală. Noi, PNL, dovedim că știm cum se cresc pensiile astfel încât să fie un beneficiu real în buzunarul pensionarilor”, a declarat Mara Calista.

Metodele eficiente pentru creșterea pensiilor:

  • Flexibilizarea și dezvoltarea legislației de pensii facultative;
  • Stabilirea unui mecanism privind predictibilitatea creșterii anuale a punctului de pensie;
  • Evaluarea impactului legii pensiilor din sistemul public în urma activității unui grup de lucru cu Ministerul Finanțelor, Casa Națională de Pensii și Comisia Națională de Strategie și Prognoză în urma căreia să se identifice măsuri pentru reducerea inechităților din sistemul public de pensii (cu apreciere pentru activitatea celor care au muncit cu un nivel redus de contribuții la stat);
  • Creșterea contribuțiilor către PILONUL II de pensii cu un punct procentual de la 3,75%, cât este în prezent, după transferul contribuțiilor sociale în sarcina angajaților, până la 4,75%, în 2024.

 

Cu ce propuneri mai vin liberalii

Constantin Teodorescu, candidat PNL Neamț la Senat, subliniază faptul că programul de guvernare al PNL pentru piața muncii este unul realist, realizabil și ancorat în realitate.

Pe termen scurt, obiectivul major este asigurarea de locuri de muncă, în strânsă legătură cu repornirea activităților economice. Reformele pe piața muncii trebuie puse în acord cu noua dinamică a pieței muncii. În acest context, o atenție deosebită se va acorda măsurilor care vizează adaptabilitatea lucrătorilor și a întreprinderilor (facilitarea procesului de out-placement, participarea la programe de formare, sprijin pentru îmbunătățirea activității de management al resurselor umane în companii, sprijinirea unor forme flexibile de ocupare a forței de muncă, crearea unui mediu de lucru sigur și sănătos pentru angajați și prietenos pentru vârstnici). Dincolo de aceste intervenții, vor fi continuate măsurile de integrare pe piața muncii prin pachete de măsuri personalizate și adecvate nevoilor individuale, intervenții integrate în zonele cu deficit de forță de muncă calificată și migrație sezonieră, susținerea mobilității pe piața muncii și a tranzițiilor profesionale și încurajarea prezenței femeilor pe piața muncii. Ocuparea tinerilor va constitui un obiectiv major pe piața muncii, în acord cu potențialul economic al acestora. Totodată, categoria tinerilor NEET va continua să beneficieze de sprijin prin noi instrumente de identificare și co-interesare și prin furnizarea unor pachete integrate de măsuri de activare, inclusiv prin integrarea în programe de muncă flexibile sau programe de voluntariat. Antreprenoriatul va reprezenta un sector-cheie, fiind vizată valorificarea oportunităților de afaceri locale/sociale sau în diverse sectoare de activitate prin programe de sprijin antreprenorial – săptămâna antreprenoriatului, formare competențe antreprenoriale, tutorat/mentorat, sprijin financiar pentru inițierea de noi afaceri (scheme start-up orientate pe grupuri cu potențial și nevoi specifice în contextul actual: ex. Diaspora, Rural, Restart), asistență și consultanță în afaceri post-înființare, măsuri de acces la instrumente pentru digitalizarea activității. De asemenea, vor fi sprijinite diverse instrumente care să contribuie la creșterea potențialului economiei sociale, inclusiv granturi pentru înființarea /dezvoltarea/scalarea/extinderea întreprinderilor sociale și a întreprinderilor sociale de inserție sau programe de pregătire a managerilor. Se va urmări de asemenea modernizarea și îmbunătățirea funcționării dialogului social pentru piața muncii prin încurajarea parteneriatelor pentru ocupare și formare, dar și prin pachete de sprijin pentru creșterea capacității partenerilor sociali de a contribui la dezvoltarea și implementarea politicilor de ocupare”.

Citește știrea

Actualitate

Eugen Țapu-Nazare, PNL: ”Prin joaca de-a demisiile, PSD și USR se fac de râs în fața românilor”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Teatru ieftin, circ și ipocrizie, marca PSD și USR pe tema pensiilor speciale, în absența unor mesaje clare și a unor programe credibile pentru România. Joaca de-a demisiile nu reprezintă altceva decât o atitudine diletantistă care scade și mai mult credibilitatea celor două partide aflate, oricum, pe un trend descendent.

Dacă vor cu adevărat să elimine pensiile speciale, PSD și USR să voteze proiectul de lege inițiat de PNL în luna mai a acestui an, proiect care este blocat de Biroul Permanent al Camerei Deputaților, la ordinul lui Marcel Ciolacu, președintele PSD. PNL a cerut Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului să pună urgent pe ordinea de zi acest proiect.

În cazul în care cei de la PSD și USR vor vota abrogarea capitolul XI din Statutul Senatorilor și Deputaților așa cum prevede proiectul PNL, pensiile speciale pentru parlamentari sunt eliminate fără să mai fie nevoie de tot circul și parada practicate de cele două formațiuni politice, care fac pur și simplu un blat josnic, pentru ca pensiile speciale să rămână în vigoare.

În cazul în care proiectul de lege al PNL nu va fi supus votului sau nu va fi votat de PSD și USR, pensiile speciale vor fi abrogate în prima zi de lucru a noii legislaturi. Poziția PNL rămâne fermă, de anulare a pensiilor speciale.

 

Eugen Țapu – Nazare, viceliderul Grupului PNL, din Senatul României

Citește știrea

Trending