Contactează-ne

Actualitate

ACTUALIZARE: Mort sub autoutilitară. O tânără de 24 de ani era la volan

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bătrân a decedat, luni, 20 aprilie, după ce a fost acroşat şi prins sub o autoutilitară.

„În jurul orei 13:30, prin apel la 112 a fost anunțat un accident ce s-a produs pe strada nr. 33 din comuna Crăcăoani, unde o persoană a fost acroșată și prins sub o autoutilitară.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Crăcăoani, Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț (o autospecială de stingere cu module pentru descarcerare și prim ajutor), SAJ și IPJ. Ulterior a fost direcționat și o ambulanță SMURD TIM din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț.

Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au intervenit pentru scoaterea victimei de sub autoutilitară. Bărbatul, inconștient, a fost predat echipajului de la SAJ care a început imediat manevrele de resuscitare.

Bărbatul în vârstă de aproximativ 75 de ani a fost preluat de echipajul SMURD TIM care a continuat manevrele de resuscitare. Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul declarând decesul acestuia”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

UPDATE:

La data de 20 aprilie a.c., ora 13:20, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați despre faptul că, în localitatea Crăcăoani, s-a produs un accident de circulație soldat cu victime omenești.

În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce o tânără, în vârstă de 24 de ani, conducea o autoutilitară, în localitatea Crăcăoani, ar fi efectuat manevra de mers înapoi, acroșând un bărbat de 75 de ani, din aceeași localitate, ce se deplasa în calitate de pieton, pe marginea părții carosabile.

Din nefericire, în urma evenimentului rutier a rezultat decesul pietonului.

Conducătoarea auto, din Crăcăoani, a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă – sursa IPJ Neamt

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending