Mos Crãciun, la o scoalã cu 7 elevi

• la Izvorul Alb, sat calamitat de inundatiile din varã, Mosul a ajuns prin bunãvointa unor oameni de suflet • scolarii, putini la numãr, au pregãtit un program artistic apreciat de asistentã •

Mos Crãciun a poposit, joi, 22 decembrie, printre copiii din Izvoru Alb. Emotia întîlnirii au trãit-o si cei mari, care si-au rupt din timp sã purceadã la serbarea de Crãciun pregãtitã Mosului cu mult sîrg, si-n acest an, de cãtre scolarii si prescolarii satului. În total 11 copilasi, din care doar sapte sînt scolari, trei fiind de-a I-a. Restul, prichindeii, veniserã si ei, cã doar Mosu-si anuntase venirea. Dupã o orã de „petrecere“ într-o lume de basm, cu datinile si obiceiurile specifice Sãrbãtorilor de Iarnã, Mosul cel darnic a slobozit baierile sacului si a împãrtit cu generozitatea-i strãbunã daruri tuturor copiilor. Alãturi de Mos Crãciun, acelasi gest caritabil l-au fãcut reprezentantii Carpatcement, Petrom, Gicovanu, preotul Aurel Florea, pãdurarul Ghitã Agape si pensionarul Isidor Sandu. Bucuria trãitã de cei mici a pãtruns cu usurintã si-n sufletele celor în vîrstã, care de altminteri, de o bunã bucatã de vreme, simt mereu pe propria lor piele ce vrea sã însemne omenia si nobletea sufleteascã a celor din jur. Acesta a fost de fapt motivul pentru care am tinut sã ajungem si noi la Izvoru Alb. Am simtit nevoia sã fim martorii momentului de fericire, pe care intuiam cã-l vor trãi izvorãnii, o datã cu sosirea lui Mos Crãciun. Pentru o asa „întîmplare“ am pornit-o la drum în miez de ziuã. Cãlãuzã ne-a fost Vasile Gherasim, izvoranul, ce a devenit de cîtiva ani buni omul de legãturã al satului cu lumea. Cãci cine altul, decît postasul poate înlesni acest lucru? Asa cã ne-am „ghemuit“ în masina pe care o stãpîneste acesta cu mult mestesug printre meandrele drumului de munte si am luat calea Izvorului Alb. Prima oprire am fãcut-o la Izvoru Muntelui, pentru a încãlta caii putere cu lanturi, cãci vorba lui Vasile „nu-i de glumã cu drumul pe timp de iarnã, chiar dacã zãpada nu trece de-un lat de palmã“. Încet-încet, ocolind cu mãistrie pericolul vreunei rupturi de sosea si înscriindu-ne în curbele viclene ale „axialului“ rînd pe rînd dupã ceva mai mult de o orã am intrat în sat. O liniste parahialã ne-a învãluit încã de la prima casã, spre surprinderea noastrã care ne-am întrebat firesc unde sã fie dispãrut lumea cu freamãtul ei cu tot. Dupã cîteva sute de metri avea sã ne ia în primire Bobitã, cîinele lui Gherasim. Simtise sosirea stãpînului si-i iesise în cale. Precum o cãlãuzã credincioasã a alergat zglobiu în fata masinii pînã la scoala din sat unde de fapt trebuia sã ajungem. Aici freamãt de copii si de lume, multã emotie si ultimele preparative în asteptarea lui Mos Crãciun. Am dat binete si am intrat.

„Ca sã dea drumul la apã/ Din ea casele sã scoatã“ Se fãcea de ora 14.30 si Mosul întîrzia… Ca spectatori, învãluiti de acordurile colindelor slobozite în surdinã într-o repetitie din spatele cortinei intrasem deja sub vraja unei lumi de basm, ce avea sã culmineze prin intrarea în salã a Mosului. A urmat spectacolul. Un adevãrat „regal“, sigur pãstrînd proportiile, si asta, mai ales, prin multele numere în care au evoluat aceiasi artisti, începînd cu vorbele introductive si mergînd pînã la urãtura, sorcova ori urãrile de „La Multi Ani!“, slobozite, cu dãrnicie, din tot sufletul lor de copii. Am fost purtati rînd pe rînd în lumea colindelor, am fost condusi pe plaiurile biblice si fãcuti pãrtasi la momentul Nasterii Domnului, am trãit cruzimea lui Irod si influentarea acestuia de cei trei Crai de la Rãsãrit, dar ne-am si descretit fruntile la aparitia si jocul caprelor ori la auzul urãturii, care prin talentul celor mici si al învãtãtoarei lor, Ioana Bistriceanu, au adus în actualitate, cum este obiceiul într-un astfel de moment, întîmplãrile si ironia faptelor de peste an. Si cum evenimentul anului fusese „iadul“ abãtut asupra izvorãnilor ca urmare a potopului din varã, urãtura micutilor nu putea sã mai surprindã efortul „cãziut“ uneori al lumii de iesi de sub vremi. „De-un an de cînd nu ne-am vãzut/ Multe s-au mai petrecut/ A venit o viiturã/ Ce-a fãcut mare rupturã/ Împãrtind satul în douã/ Lumea veche si cea nouã/ Dealul la vale-a luat/ Apa-n case a intrat/ De am rãmas fãrã de pat/ Si fãrã de rost în sat/ Toti încearcã sã rãzbatã/ Un drum nou ca sã ne facã/ Am venit si am privit. La judet s-au sfãtuit/ S-au gîndit ce pot sã facã/ Ca sã dea drumul la apã/ Din ea casele sã scoatã…“. Pentru o clipã reactia fireascã a vîrstnicilor a fost sã sloboadã o lacrimã. Însã nu pentru mult timp, deoarece a venit rîndul lui Mos Crãciun sã-si intre în drepturi bucurînd sufletele tuturor prin consistenta darurilor scoase din tolbã. La serbarea de Crãciun din Izvoru Alb, am recunoscut pe o parte dintre oamenii, ce, datoritã ironiei sortii, poartã la vîrsta senectutii numele de sinistrati. Printre ei si Miluta Titianu, a cãrei casã continuã sã se afle sub ape. „Am venit la serbare pentru cã mi-i drag sã-i vãd pe copiii satului cum cîntã. În ei ni-i speranta. Poate-or avea mai mult noroc, decît noi cei bãtrîni. Dumnezeu sã-i ajute!“, au fost vorbele slobozite printre lacrimi de tanti Miluta. Spre înserat, lumina din dupã-amiaza de joia dinaintea Crãciunului lui 2005 s-a stins, încetul cu început, si-o datã cu ea si vraja întîlnirii cu Mos Crãciun. Sigur, însã, în sufletele celor mici a rãmas pentru încã un an. Si de ce nu si-n sufletul celor mari? Cît ne priveste pe noi lãsarea serii ne-a împins spre case mai „bogati“ cu un moment de trãire emotionalã printre izvorãni.