Contactează-ne

Actualitate

Monolitul de Bâtca, verificările continuă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ chiar dacă ciudata construcţie de lângă cetatea Petrodava a dispărut, se fac verificări ■ au început demersurile pentru identificarea proprietarului terenului, pentru a se afla dacă ştie ceva despre bizara structură ■

Apărut din senin în imediata apropiere a oraşului Piatra Neamţ, pe o culme de la Bâtca Doamnei, în apropierea cetăţii dacice Petrodava, un aşa-zis monolit, similar cu cel descoperit în deşertul Utah, a dispărut la fel de bizar, la fel ca în cazul „fratelui“ american.

Cu toate acestea, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Neamţ continuă demersurile pentru a afla cine este proprietarul terenului cu pricina, dacă ştie ceva despre ciudata construcţie, alt aspect care va fi verificat fiind dacă s-au adus distrugeri în zona de protecţie a sitului arheologic cetatea Petrodava. Şi Poliţia a demarat cercetări, deoarece este vorba despre o lucrare ilegală într-un loc protejat.

„Am început demersurile pentru identificarea proprietarului terenului unde a fost amplasată respectiva construcţie, care a stârnit un interes major din partea presei şi a opiniei publice. Vrem să-l întrebăm dacă ştie ceva despre aşa-zisul monolit apărut pe terenul său, dacă are vreo legătură cu el sau dacă are vreun indiciu despre cine l-a amplasat acolo. În ceea ce ne priveşte pe noi, dorim să stabilim dacă s-a adus vreo distrugere în zona de protecţie a sitului arheologic cetatea dacică Petrodava.

Consider că nu a fost o agresiune majoră, deoarece groapa săpată pentru construcţie nu este pe ruinele cetăţii antice, ci în zona de protecţie a ei“, a declarat Rocsana Josanu, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Neamţ. Managerul acestei instituţii a mai afirmat că şi Poliţia face cercetări în acest caz, deoarece a fost o lucrare ilegală, care trebuia să aibă un aviz de la Direcţia pentru Cultură sau de la ministerul de resort.

Monolitul a readus în atenţie cetatea Petrodava

Sursa citată consideră că „autorii“ sunt nişte tineri teribilişti, care în demersul lor au avut ca sursă de inspiraţie descoperirea din această lună a ceea ce s-a spus că ar fi un monolit, în deşertul american Utah. Dincolo de toate aceste aspecte, Rocsana Josanu a opinat că o surpriză plăcută a fost faptul că zona cetăţii dacice Petrodava a fost un punct de interes în aceste zile, foarte mulţi locuitori din Piatra Neamţ şi din împrejurimi urcând pe culmea unde este amplasată, antica fortăreaţă revenind în actualitate, simplul fapt că s-a discutat despre ea fiind benefic.

După cum se ştie, aşa- zisul monolit din deşertul american Utah a fost descoperit pe 18 noiembrie, fiind observat dintr-un elicopter şi a dispărut peste patru zile, în timp ce despre bizarul obiect de pe culmea de lângă Piatra Neamţ au apărut informaţii pe 26 noiembrie, dispărând şi el în noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie 2020. Structura de lângă cetatea dacică avea aproximativ patru metri, era confecţionată din tablă, cu secţiune triunghiulară, iar una dintre feţe era îndreptată spre Ceahlău. Ca să intrige şi mai mult, pe toată structura de metal se puteau observa spirale, ele fiind realizate cu o pânză de flex. Descoperirea de pe dealul Bâtca Doamnei, a strârnit interes maxim, relatări pe această temă apărând în mai toată media românească, dar şi internaţională.

Daily Mail a scris: „Acum un misterios monolit în stilul Arthur C. Clarke a apărut în România după ce o inexplicabilă structură din metal a dispărut din Utah – deci, cine (sau ce) a pus-o acolo?. Sky News a preluat informaţia despre monolitul din apropiere de situl arheologic al cetăţii Petrodava, la fel TMZ, The Sun, Mirror şi The Telegraph.

„Extratereştrii ne vor pe noi şi pe americani, popoarele superioare de pe Pământ“

Şi în mediul virtual au fost nemunărate comentarii, mai mult sau mai puţin pertinente, unele hâtre peste poate, dovenid cât de mucaliţi sunt „autorii“ şi diverse luări de poziţie. Despre acest caz a luat „atitudine“, pe Facebook, Adrian Carabelea, primarul oraşului Piatra Neamţ. „Universul a ales: zilele acestea oraşul nostru este din nou în atenţia lumii şi de data aceasta nu e nimic de groază, nimic înfricoşător. (…)

Dincolo de teoriile conspiraţiei care pot fi tentante, aş vrea să vedem această întâmplare ca pe o dovadă în plus că oraşul nostru este special. Pentru pământeni şi (poate) nu numai“. Alte opinii sunau astfel: „Ar trebui să se autosesizeze şi cei de la ANAF… De unde au avut bani glumeţii să cumpere atâta tablă de inox“; „A început să iasă ţuica de zarzăre şi maldavii i-au făcut «monolit». Stai numa, numa, când o începe aia de prune de toamnă să vezi atunci «monoliţi» răsăriţi ca prazu’ la olteni“. O selecţie a comentariilor apărute pe tema menţionată a făcut şi Ziarpiatraneamt.ro, semnatarii lor fiind la fel de ironici şi comici, vorbindu-se de conspiraţii, radiaţii, antene 5 G, Bill Gates, cip-uri sau extratereşti:

„Cu ajutorul lui se vor transmite radiaţii, spre cip- urile instalate odată cu vaccinul Covid. Pentru a ne putea proteja, trebuie să purtăm căciuli de plumb, cu moţ de cupru“; „Este antena 5G care a răspândit Covidul în toata lumea. Aşa a zis Arsenie Boca!“; „E al doilea „descoperit. Primul a fost în America acum vreo săptămână, în Utah. E clar: extratereştrii ne vor pe noi şi pe americani, popoarele superioare de pe Pământ“. „Nu suntem singuri în univers!“; „La anu o să fie coadă de babe la pupat monolit“.

Citește știrea
2 comentarii

2 Comments

  1. Mihai

    3 decembrie 2020 at 4:01 PM

    Oamenii cu anchetele nu au simțul umorului. Si, apropo: monolitul a făcut mai multă publicitate monumentului de la Batca Doamnei decat toată instituția dnei Josanu. Cum o fi protejand instituția asta monumentele, daca nu au nici macar o cameră de luat vederi acolo, alimentată cu energie solară?

  2. Nic Zagura

    3 decembrie 2020 at 4:18 PM

    După dispariția celui din America, n-a avut nimeni elementara idee de a pune pază la Bâtca Doamnei. Dar se dau ne ceasul morții cu așa-zise cercetări.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Se anunţă vreme rea

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ au fost emise două informări meteo de vînt şi vreme deosebit de rece ■ în week-end va fi ceva mai confortabil ■ săptămîna viitoare se răcoreşte din nou şi vin ceva precipitaţii ■

Informările meteo de vreme deosebit de rece, dublată de vînt care face ca temperaturile resimţite să fie mai mici, se ţin lanţ. Ieri, 23 septembrie, meteorologii au emis două astfel de avertizări, o informare valabilă în toată ţara şi un cod galben valabil pentru jumătatea de vest a judeţului Neamţ.

Prima dintre acestea, informarea meteo, a intrat în vigoare de ieri, 23 septembrie, de la ora 10:00 şi expiră azi, 24 septembrie, la ora 23:00, anunţîndu-se intensificări ale vîntului şi vreme deosebit de rece.

„La munte, vîntul va avea intensificări cu viteze de peste 55…60 km/h, iar începînd din noaptea de joi spre vineri (23/24 septembrie), la altitudini mari, rafalele vor depăşi 80 km/h. Temporar, intensificări ale vîntului se vor semnala, joi (23 septembrie) şi în regiunile estice, sud-estice şi în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40…50 km/h, iar vineri (24 septembrie) în cea mai mare parte a teritoriului, local cu rafale în general de 50…60 km/h.

Vremea se va menţine deosebit de rece în toată ţara, iar în timpul nopţii în depresiunile intramontane şi în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0…3 grade, favorizînd izolat producerea brumei“, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Codul galben de intensificări susţinute ale vîntului la altitudini de peste 1.700 de metri a intrat în vigoare de ieri, de la ora 21:00 şi expiră azi, la ora 23:00.

În intervalul menţionat, la munte, la altitudini de peste 1.700 m vîntul va avea intensificări susţinute cu rafale ce vor depăşi 90…100 km/h. Conform previziunilor, de azi, 24 septembrie, începe să se încălzească uşor şi pentru că soarele va fi la datorie, avem promisiunea unei maxime de 17 grade. Urmează o noapte sensibil mai blîndă decît precedenta, iar mercurul din termometre se opreşte la 8 grade. Dacă previziunile de acum ale meteorologilor se adeveresc, va fi ceva mai bine din punct de vedere termic în week-end-ul care urmează.

Astfel, sîmbătă, 25 septembrie, se anunţă cer variabil cu soare, iar în cel mai cald moment ne vom bucura de temperaturi ce saltă pînă la 21 de grade. Noaptea va fi încă răcoroasă, cu 8 grade. Şi mai bine va fi duminică, 26 septembrie, cînd vor fi 22 de grade la prînz, dar cerul va fi acoperit. După lăsarea întunericului se ajunge la o minimă nesperată, de 12 grade.

Luni, 27 septembrie, va fi soare, cel mult 17 grade, însă după amiază ar putea veni ceva furtuni. Minima nocturnă va fi de 11 grade. În perioada 28 – 29 septembrie va fi frig, 12 -13 grade şi va ploua. De joi, 30 septembrie, pînă duminică, 3 octombrie, vor fi aceleaşi condiţii meteo, respectiv soare, valori termice diurne de 15 – 16 grade, şi temperaturi nocturne de 7, pînă la 9 grade.

Citește știrea

Actualitate

Creşte numărul infectărilor cu SARS Cov 2 în şcoli

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ 52 de elevi şi 13 cadre didactice sau salariaţi din şcoli sînt bolnavi de Covid ■ ca urmare a acestui fapt 31 de clase studiază on-line ■

Conducerea Inspectoratului Şcolar al judeţului Neamţ comunică faptul că în urma centralizării raportărilor din şcoli, operaţie realizată miercuri, 22 septembrie, la orele 15, a crescut numărul copiilor şi personalului care lucrează în învăţămînt ce sînt infectaţi cu virusul SARS Cov 2.

Astfel la data amintită în judeţul Neamţ au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu varinta Delta a virusului 52 de elevi şi 13 cadre didactice sau alţi angajaţi, în mai multe unităţi şcolare din judeţ. Ca urmare a situaţiei din teren 31 de clase au intrat în sistem de predare-învăţare on-line, cifra totală a copiilor care învaţă din faţa calculatorului din cauza Covid 19 fiind, conform ultimei raportări, de 805.

La această cifră se mai adaugă alţi 186 de copii, care au scutiri medicale pentru alte boli şi aceşti copii învăţînd tot în sistem on-line. Cifrele au fost afişate pe pagina de Internet a Inspectoartului Şcolar Judeţean Neamţ.

„Mesajul meu către colegi, părinţi şi elevi este acela de a continua să respecte cu mare stricteţe regulile de igienă. Colegii noştri din şcoli trebuie să aibă grijă ca toate circuitele de intrare- ieşire să fie respectate, pentru a se evita aglomeraţia, mai ales în pauze, la intarea şi ieşirea din şcoală.

Trebuie să se dezinfecteze zilnic toate suprafeţele, să se aerisească în fiecare pauză spaţiile, să se urmărească ca toţi copiii, cadrele didactice şi personalul auxiliar şi nedidactic să poarte mască. Numai aşa vom putea evita, pe cît este posibil, apariţia unor noi cazuri de îmbolnăviri şi vom putea rămîne cît mai mult în sistemul de predare faţă în faţă”, a declarat Mihai Obreja, inspector şcolar general al ISJ Neamţ.

Scenariile de funcţionare a şcolilor pentru săptămîna 27 septembrie-1 noiembrie vor fi analizate şi stabilite în şedinţa de vineri, 24 septembrie a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Budele publice, motiv de dispută între primar şi viceprimar

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la şedinţa de îndată primarul Leonard Achiriloaei şi viceprimarul Radu Samson s-au contrazis pe tema finanţării unui proiect de amplasare a unor toalete publice ■ proiectul a trecut cu voturile celor şase consilieri PSD ■

Convocată miercuri, 22 septembrie, ultima şedinţă de îndată a Consiliului Local, la care au fost prezenţi doar 16 din cei 21 de aleşi locali, deşi a avut doar un singur punct pe ordinea de zi, rectificarea bugetară, s-a dovedit a fi una destul de tensionată, dezvăluind faptul că între primar şi viceprimar au răbufnit, în ultima vreme o serie de dispute, legate de bugetarea unor proiecte.

Din tabăra liberalilor, prin vocea şefului Comisiei de buget finanţe, Constantin Ghica, a apărut şi un prim amendament, prin care s-a propus diminuarea unei alocări către Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfîntul Francisc de Assisi” de la 90.000 lei la puţin peste jumătatea sumei, respectiv 50.000 lei. Un al doilea amendament a fost făcut de consilierul USR-Plus, Ionuţ Corbu, amendament care de altfel a şi declanşat scînteia disputei, dintre primar şi vicele său. Proiectul de hotărîre iniţial prevedea transferarea sumei de 150.000 lei, inclusă în buget la întocmirea acestuia, de la finanţarea amplasării unor toalete publice la alte capitole.

Primarul Leonard Achiriloaei s-a străduit să lămurească problema susţinînd că ultima decizie a fost luată ca urmare a analizei ofertelor primite.

„Retragerea a fost făcută ca urmare a analizei de preţuri. S-a făcut iniţial o estimare, asumată de toată lumea, dar ofertele finale sînt mult mai mari. Pentru toalete simple sînt la 34.000 de lei fără TVA, iar pentru persoane cu handicap – 46.000 de lei, sume mai mari decît cele prinse de noi în buget. De aceea, am căzut de acord cu viceprimarul şi colegii din Primărie să alegem varianta de a închiria. Achiziţia este o cheltuială de investiţie, iar cea de închiriere o cheltuială de servicii.

Chiar dacă am lăsa suma, achiziţia e mult mai mare decît ceea ce s-am prevăzut în buget”, a spus edilul şef. Imediat după şedinţă, viceprimarul Radu Samson a scris pe pagina de socializare faptul că „Rămîne să ne facem nevoile tot pe colţurile clădirilor”,  explicînd faptul că CL a bugetat în aprilie 150.000 lei pentru cumpărarea unei toalete publice automate, care se curăţă singure, acesta fiind un semn de civilizaţie întîlnit în alte oraşe mai mari.

„După un an de mandat nici măcar un WC n-am fost în stare să facem”

Viceprimarul Radu Samson susţine că s-ar fi înţeles cu edilul şef să amplaseze toaletele în mai multe zone ale oraşului.

„Am agreat cu domnul primar să amplasăm o asemenea toaletă în zona policlinicii, ca să fie la îndemînă şi pentru vizitatorii pacienţilor din spital. Pentru că domnul primar nu a dispus nimic în sensul ăsta, în august am cerut eu oferte de la mai multe firme şi am primit una care stă de mai mult de o lună pe biroul dumnealui. Zilele trecute i-am spus că toaletele astea se şi închiriază.

Dacă tot închiriem, i-am propus să luăm 3 astfel de WC-uri pentru că e un cost suportabil şi locuri unde e nevoie sînt în zona spitalului, la Piaţa Centrală, în parcul de la fîntînă, la Cimitir, în zona 1 Mai, etc. Printr-o rectificare bugetară adoptată azi (miercuri, 22 septembrie n.r) de CL s-au relocat banii pentru WC, pe motiv că dacă-l închiriem nu e nevoie să mai fie pe lista de investiţii. 73.000 lei s-au mutat, ca exemplu, la Clubul Sportiv Municipal pentru întreţinerea de spaţii verzi şi baze sportive, pînă la finalul anului. N-am votat noi, a găsit domnul primar sprijin pentru rectificare la colegii consilieri PSD, care au respins amendamentul nostru de menţinere a sumei pentru toaletă. Oraşe mai mici decât Romanul au cîte 4-5 WC-uri din astea.

Noi, cu banii alocaţi de jumătate de an, nu sîntem în stare să avem nici măcar unul. Am rămas cu promisiunea domnului primar că pînă la finalul anului închiriază şi amplasează WC-ul negociat. Nu e prima idee care nu se pune în practică pentru că nu e a primarului. Activitatea direcţiilor cu specific tehnic, de execuţie a lucrărilor, este coordonată de domnul primar.

Eu, ca viceprimar, nu sînt invitat la şedinţele de coordonare a acestora. În mod total inexplicabil şi nepotrivit, nici măcar arhitectul şef nu este invitat. Înţeleg că eu sînt doar viceprimar şi că alegătorii au votat în număr mai mare viziunea domnului primar, pentru oraş şi pentru conducerea primăriei, dar e deja aproape un an de mandat şi nici măcar un WC n-am fost în stare să facem”, spunea acuzator  Radu Samson.

De remarcat că la vot doar consilierii IPM şi USR au votat pentru amendamentul ca banii pentru toalete să rămînă în buget, pe lista de investiţii. Proiectul a trecut cu promisiunea de a se închiria toalete. În ultima parte a şedinţei consilierul PSD, Radu Curpăn, a intervenit la punctul diverse, aducîndu-i la cunoştinţă primarului despre apariţia, în strada Bogdan Dragoş, a unei noi probleme la reţeaua de canalizare, pe care primarul şi-a notat-o promiţînd că o va rezolva.

Citește știrea

Trending