Monahul cel smerit cu chip de înger, părintele Proclu Nicău

În cele ce urmează voi da  mărturie despre părintele Proclu Nicău, sihastrul din munții Neamțului, ale cărui cuvinte mi-au pătruns adânc în inimă, fiindu-mi îndrumar, balsam și alinare în necaz. A trăit cu adevărat în Hristos Domnul și cu El! A trăit Poruncile Lui ca iubire și nu ca nevoință! L-a iubit pe Domnul și l-a văzut în orice față omenească și L-a slujit în orice suferind întâlnit în Cale! Un sfânt. Așa l‑a numit puhoiul de oameni care au avut șansa să‑l vadă măcar o dată pe cel care a trăit în pustie, cu dihăniile pădurii, prăbușit toată ziua în rugăciuni. Avva a pustiei, a îngenunchiat omul cel vechi din noi, și a lăsat o amprentă puternică asupra noastră, pe care încă o mai purtăm. Șlefuit de întâlnirea cu Dumnezeu în singurătate, avva Proclu Nicău, unchiul meu, putea vindeca un suflet prin simpla sa prezenta. El îndruma și-i forma pe alții nu numai prin cuvinte  chibzuite, ci și prin prezența, prin exemplul viu si personal

Pot afirma că părintele Proclu a fost o binecuvântare  a lui Dumnezeu în viața mea. Un om duhovnicesc plin de Duhul Sfânt,o filă vie de Pateric.

1. Care sunt primele amintiri legate de părintele Proclu?

Pe părintele Proclu l-am cunoscut încă din anii copilariei mele. Îmi aduc aminte cu nostalgie cănd venea de la Mitoc în casa părinților mei. Era o binecuvântare. Asculta împreună cu tatăl meu Nicolai, fratele sfinției sale, predicile părintelui Cleopa. Erau benzi magnetice pentru magnetofoane. Ascultau, apoi se întăreau cu duhul, după care aprofundau cele ascultate. Mă găseam în preajma părintelui Proclu și mă impresiona blândețea și smerenia sa profundă. L-am cunoscut ca un om al rugăciunii. De câte ori mă duceam la chilia sa de la Mitoc primeam ca și binecuvântare cîte o bucățică dintr-un fagure de miere, însoțită întotdeauna de sfaturi duhovnicesti și îndemn la rugăciune. Îmi aduc aminte că atunci cînd eram copil îi spuneam “proorocul”..îl asemănam cu Sfântul Ioan Botezatorul. Pot spune că anii copilăriei au fost marcați de personalitatea părintelui Proclu, influențându-o apoi și pe cea a adolescenței mele, hotărând să i-au calea slujirii lui Dumnezeu, înscriindu-mă la Seminarul de la M-rea Neamț.

2. Ce m-a impresionat cel mai mult la părintele Proclu?

Părintele  Proclu a ştiut să vorbească omului, cuvântul ajungând direct în inima acestuia. Știa să aline orice suflet aflat în suferinţă. Vorbea rar şi răguşit, iar ochii săi albaştri lăcrimau ori de câte ori afla de necazul și suferința celui ce i se înfățișa. Părintele Proclu, timp de mai bine de 50 de ani, s-a rugat pentru oamenii din lume, pentru monahii și monahiile din mănăstiri, dar și-a plâns și  păcatele, aducând adevărata pustie în chilia şi în inima sa, așa cum smerit obișnuia să spună.

De cum îl vedeai pe monahul Proclu, inima îţi tresălta de bucuria cu care te primea la el în colibă. Vorbele sale, rostite în cel mai simplu, cald şi popular grai moldovenesc, îţi mergeau la inimă. Îţi spunea exact cuvintele pe care aveai nevoie să le auzi, ca să simţi cum ţi se linişteşte sufletul şi ți se luminează mintea. Totul era îmbrăcat într-o cadenţă asemănătoare patericului.

Cât a trăit singur, departe de oameni, timp de mai bine de jumătate de secol, monahul ascet Proclu Nicău s-a întâlnit şi a aflat despre alţi zeci de pustnici. El însuşi afirma că a întâlnit, s‑a spovedit şi chiar a învăţat despre viaţa duhovnicească de la pustnici. Toată viaţa a trăit-o în rugăciune şi în… lacrimi de credinţă. De mic i-a plăcut viaţa de pustnic şi i-a mai plăcut, zicea el, mai ales că a învăţat de la alţi pustnici din munţi cum să „stea de vorbă cu Dumnezeu”.

Părintele era cunoscut pentru smerenia și blândețea sa. Fiind căutat tot timpul de numeroși oameni pentru sfaturi duhovnicești, celor mai mulți Părintele Proclu le spunea: “aţi venit la un moş prost de cap, fără carte, la păcătosul pământului! Viaţa mea e un deal şi-o vale, nimic folositor!.”

„Până la ur

„Până la urmă, tot mai mult ca pe aceia care au fapte bune și li se pare că au ceva.”

3. În ce mod mi-a  folosit de faptul ca  am fost așa de apropiați?

Părintele Proclu  m-a  învățat să dau viață învățăturilor culese de pe băncilile scolilor. Un model viu și demn de urmat. Îmi insufla încredere, dădea putere voinței mele. M-a învățat puterea rugăciunii, cum  să dobândesc dreapta socoteală ca dar ale Lui Dumnezeu. Mi-a insuflat   valoarea  răbdării ca virtute…. „toţi care rabdă năpastele, ajung oameni sfinţi. Şi îi fericesc, spunea părintele, pe acei care rabdă năpastele, tac şi se roagă”.   Îmi spunea să mor  şi să înviez  în fiecare zi.  Să mă   feresc de duşmani…după învăţătura Sfinţilor Părinţi: aceştia sunt trupul, lumea şi diavolul. M-a  sfătuit, apăsat să încerc să adorm rostind rugăciunea, spunând cu multă smerenie: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă”. Deasemenea  să mă intreb mereu: constiință, spune-mi drept, dacă mor acum, mă mântuiesc? Ii place lui Dumnezeu viata mea ?

4. In ce mod mi-a folosit in misiunea mea de pret sfaturile  Sfintiei Sale?

Părintele .Proclu  m-a  învățat să dau viață învățăturilor culese de pe băncilile școlilor de teologie. Un model viu și demn de urmat. Îmi insufla încredere, dădea putere voinței mele. A fost un for de  dreaptă călăuzire și pildă de viețuire.

5. O relatare cu cateva amintiri legate de părintele  Proclu care m-a  marcat!

Părintele Proclu era un om blând, sfătos fiind înzestrat cu un fin simț al umorului ca părinții filocaliei. Era o bucurie și o mângâiere să-l asculti. Te umplea de-o bucurie nespusă. Era “puterea sfântă “ cum îi plăcea să spună, darul Duhului Sfânt

Sfaturile sale și viata sa aleasă, m-au indemnat să urmez slujirea preotească. De cîte ori nu îmi spunea că, a fi preot, trebuie sa mori si să înviezi in Hristos care te întărește.

Îmi aduc aminte de o zi binecuvântată de iarnă. Venisem la Mitocul Bălan, la părintele Proclu și la maicile Filofteia si Zenovia într-o permisie de la Seminarul M-rea Neamț. Facându-se duminică, a hotărât să mergem la Sfânta Liturghie la M-rea Sihla. Prin zăpada înaltă și pe un ger cumplit, am purces la drum foarte de dimineată….în liniste. De ce? Pentru că părintele Proclu a facut o învoială- să rostim în taină rugăciunea minții coborâtă in inimă- “Doamne Iisuse..!..Era pentru mine o descoperire. O știam, o învățasem, dar nu o trăisem ca până atunci. Era ca un dar ….În pădurea deasă plină cu omăt învățam rugăciunea inimii….Ajungând la Râpa lui Coroi, mi-a arătat în zare și locul unde a sihăstrit o bună vreme. Am ajuns la M-rea Sihla deși obosit, dar plin de o bucurie aleasă. Era înainte de începerea Sfintei .Liturghii, la slujba Acatistului Mântuitorului  Hristos.

L-am simțit ca o călăuză. Neînfricat în fața vietăților pădurii și lumină în bezna întunericului dis-de-dimineată.O amintire de neuitat!

Aș mai adăuga un simtământ! Întotdeauna cînd îi spuneam necazurile și suferințele mele…Plîngea….Plîngea și se ruga …”Măicuța Domnului ajută-i …Sf.Nicolai fii lui ajutător. Doamne Iisuse, nu-l lăsa…” Îmi cuprindea creștetul binecuvântându-l cu semnul Sfintei Cruci. Apoi o liniște și pace mă cuprindea. Adeseori și o bucurie lăuntrică..

6. De ce il cautau atât de multi oameni?

Pentru ca era un “om al lui Dumnezeu”. Omul simțea într-însul puterea lucrătoare a Duhului Sfânt. Avea sfaturi alese, desprinse din  Pateric: “Dacă vrei să te răzbuni asupra păcătoşilor, răzbună-te cu lacrimi. Şi dacă te răzbuni cu lacrimi, Duhul Sfânt te va ajuta. Îndemna la pace și  dragoste; din dragoste să-l înveţi, din dragoste să-l ajuţi pe celălalt !”.

Alte sfaturi: ale p[rintelui Proclu:

• Pocăinţa este o stare de umilinţă în care noi ne întoarcem cu faţa spre Dumnezeu. Cum se învaţăm nevinovăţia? A nu te răzbuna şi a trece cu vederea neajunsurile altora.

• Duhul Sfânt mângâie sufletul când acesta plânge în rugăciune. Când Duhul cel Sfânt atinge inima cuiva, nu se mai poate opri din plâns şi este un plâns mângâietor. Dacă îl ai adeseori, Duhul Sfânt îţi curăţă inima şi vei putea spori. Aşa Duhul Sfânt îţi va desăvârşi smerenia şi atunci, chiar de te va lăuda toată lumea, nu vei avea nevoie de lauda nimănui.

• Strigă la Dumnezeu prin fapte bune, iar când vezi că nu poţi face nicio faptă bună, foarte mult ajută să înmulţim smerenia… Să vedem pe toţi mai buni, să avem milă de toţi.

• Gândurile sunt săgeţi diavoleşti şi, dacă noi nu stăm de vorbă cu ele, atunci Duhul Sfânt ne dă puteri tari. În timpul zilei adunăm ori lumină ori întuneric. În timpul zilei sunt unele goluri, şi în golurile acelea dacă zic „Doamne, Iisuse…”, mă ajută Duhul Sfânt în timpul nopţii.

• Aşa să te mântuieşti, dacă cugeţi astea: nimica sunt, nimica pot, nimica am. Şi aceste cuvinte, tot un cuvânt sunt: smerenia. Şi cine se smereşte, caută să fugă de tulburări…

• Să ne ferim de  a judeca şi a osândi. Când îţi spune gândul că acela nu corespunde, ori este păcătos, să-i spui aşa gândului: Eu sunt mai păcătos ca acela! Acela poate se mărturiseşte, poate plânge, poate are smerenie, şi Dumnezeu îl iartă pe el pentru că el se pocăieşte.

• Prin răzbunare, aşa se depărtează Duhul Sfânt de noi. Şi vom pierde. Dar dacă îi spun gândului: Am să-l ocărăsc mâine, vei scăpa; dar dacă îi zici azi…, fără să vrei, ai pierdut. Gata, ai picat; adică Duhul Sfânt ne lasă în părăsire.

• Când vine timpul să te culci, să nu adormi din împrăștiere, cu gândurile aiurea. Să adormi din rugăciune. Doar atunci rugăciunile Bisericii și ale Tainei Sfântului  Maslu vor avea efect. Deci să nu adormi decât din rugăciune și să nu ai pomenire de rău față de nimeni

Viața sa pilduitoare și sfaturile duhovnicești au făcut din părintele  Proclu un nectar de mare preț din care credincioșii se adăpau duhovniceste.

7. Era părintele Proclu “un chip al smereniei și al blandeții”. Cum a  dobândit această înfațisare?

Cu o viață închinată întru totul slujirii lui Dumnezeu. Avea ochii înecaţi în lacrimi. Lacrimile inconfundabile ale pocăinţei neîncetate. – era pildă de adâncă smerenie.El nu vorbea doar de  Dumnezeu, ci trăia în duhul lui Dumnezeu. Blîndetea sa evocă o viață cumpătată  în care virtuțile au lucrat. Desi cu o viață sfantă întotdeauna se smerea…pururea se smerea!.

8. Ce rol a avut rugăciunea în viața părintelui Proclu?

Parintele Proclu a fost un om al rugaciunii! Se ruga zicând: “Măicuţa Domnului să te ajute! Măicuţa Domnului! Măicuţa Domnului şi toţi sfinţii care au pătimit pentru Hristos, ajutaţi‑l, dăruiţi‑i iertare de păcate şi sfârşit creştinesc în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!. – Şi Duhul Sfânt,  continua  părintele, are să‑l ajute să poată căpăta raiul. Mai spunea…”Şi, cât putem, să nu dăm  vina pe nimeni. Să zicem aşa: pentru păcatele mele s‑a întâmplat. Şi Duhul Sfânt are să ne ajute pe măsură ce ne smerim. Măicuţa Domnului să vă ducă în rai! Măicuţa Domnului, Sfântul Neculai, Sfântul Mina şi toţi sfinţii, rugaţi pe milostivul Dumnezeu să ne ducă în rai, să ne izbăvească de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Măicuţa Domnului! Măicuţa Domnului să ne ajute prin duhovnic, prin mărturisire”.

Era atâta dragoste, smerenie, compătimire în rugăciunea lui!

9. Cu ce virtuți duhovnicești i-a împodobit părintele Proclu pe cei care i-au călcat pragul chiliei sale?

Aleasa pace si bucurie sfântă pe care o trăiau pelerinii ori de cate ori îl vizitau, ce poate fi? Faptul că tânjeam toți  la o revedere grabnică …cum poate fi înțeles! Omul lui Dumnezeu a fost si ne-am înfruptat duhovnicește din aleasa și pilduitoare viață sfântă, iar cuvintele sale au rămas ca jaloane în forul conștiinței noastre.

Într-un articol din ziarul Lumina, pe care l-am dat imediat după trecerea sa la cele vesnice, spuneam: “Buzele părintelui Proclu au tăcut… dar din Veșnicie va continua să ne ajute prin rugăciunile sale. Rămân în urma preacuvioșiei sale, viaţa sa duhovnicească, dar și învăţătura sa curată, pe deplin folositoare sufletului şi întotdeauna  ortodoxă!”

Vom păstra mereu în inima noastră chipul blând şi smerit al părintelui Proclu – dar şi ferm şi dârz, în ceea ce priveşte apărarea credinţei şi a Bisericii lui Hristos.

Îți mulțumim, părinte preaiubit, dincolo de cuvinte, de amintiri, de emoție, de dor! Îți mulțumim pentru tot și pentru toate!

Dorim din adâncul inimii să avem parte de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simţim aproape, să ne mângâie din Veșnicie şi să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.

Slăvit să fie Dumnezeu cel în Treime lăudat, ce lucrează prin cuvioşii Săi!

nepotul sfinției sale, preot Nicău Nicolae