Prima pagină
Misiunea preotului de spital: vindecarea sufletului celui suferind. ”Pacientul își pune nădejdea nu doar în priceperea medicilor, ci și în Dumnezeu”
■ de 2 ani, preot la Spitalul din Roman este tânărul Petrea Silviu Daniel ■ este conștient de menirea preotului slujitor în alinarea suferinței bolnavilor și în vindecarea acestora ■
Înainte de Sărbătorile pascale, am demarat un proiect care-i are în prim-plan pe o parte dintre slujitorii Domnului. M-am oprit și la preoții de spitale, încadrați pentru serviciile pastorale la căpătâiul bolnavilor, ca urmare a unui protocol încheiat în anul 1995 între Ministerul Sănătăţii şi Patriarhia Română, prin care absolvenţii de teologie urmau să fie hirotoniţi pe seama unor unităţi spitaliceşti, pentru a asigura asistenţa religioasă atât bolnavilor, cât şi a familiilor acestora.
S-au împlinit doi ani de când, pe 28 aprilie 2022, după pensionarea preotului Ioan Antoci, la Spitalul Municipal de Urgență din Roman a fost transferat, cu binecuvântarea IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la ceas de vecernie, la Capela din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman, preotul slujitor Petrea Silviu Daniel a fost instalat de pr. protopop Dan Antoci, moment care a coincis atunci cu hramul Capelei Spitalului Izvorul Tamăduirii.
La doi ani distanță am dorit să aflu de la tânărul preot ce întâmplare/întâmplări l-au marcat în timpul activității de preot slujitor la capul celor suferinzi. ”Slujirea ca preot de spital solicită implicarea preotului paroh în momentele grele prin care trece un bolnav, aflat pe patul de suferință. Pacientul internat în spital își pune nădejdea nu doar în priceperea medicilor și personalului medical, ci și în Dumnezeu, de la care așteaptă o minune pentru a se face sănătos.
Au trecut doi ani de când am fost încadrat la capela Ortodoxă Izvorul Tămăduirii, uimp în care am stat de vorbă cu tot felul de bolnavi. Preotul nu este altceva decât cel care împlinește dorințele oamenilor. Maica Domnului este Izvorul Apei Vieții. Sărbătoarea Învierii într-un spital este foarte importantă, întrucât ne arată poziția şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii. Odată cu primul Paște, Maica durerii devine Maica bucuriei sfinte, care răspândeşte pretutindeni sămânţa vieţii şi a Învierii”, este de părere Silviu Daniel Petrea.
Rugat să ne spună care este lucrul care l-a impresionat cel mai mult în cei anii de slujire la Capela Izvorul Tămăduirii, ne-a mărturisit importanța ”dragostei jetfelnice” pe care trebuie să o simtă o persoană internată în spital. ”În toată această perioadă au fost multe întâmplări care m-au marcat. Îmi amintesc însă de una aparte. Cu ceva timp în urmă, în Secția Interne a Spitalului era îngrijit un bărbat suferind de un diagnostic destul de grav, din cauza căruia moralul pacientului era la pământ. Ajunsese să refuse mâncarea.
Îmi amintesc de faptul că soția sa a dat dovadă de o dragoste jertfelnică imposibil de descris în cuvinte. Această doamnă venea la spital de două ori pe zi, doar să-și hrănescă soțul: o dată dimineața înainte de a pleca la serviciu și a doua oară după ce termina slujba. I-am întâlnit atât pe soț, cât și pe soția acestuia într-o zi când am săvârșit slujba Sfântului Maslu. Mi-am dat seama cât de greu i-a fost acestei femei să se împartă între spital, slujbă și copiii care rămăseseră în grija sa, acasă.
Pentru vindecarea unui bolnav e nevoie nu doar de servicii medicale, ci și de încrederea pe care i-o dă prezența preotului, care se îngrijește de sufletul lui, pentru ca acesta să poată trece mai bine peste suferință”, a declarat Silviu Daniel Petrea. Preoții misionari din unitățile spitalicești sunt încadrați și salarizați de spitale, aflându-se doar sub îndrumarea canonică a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, având nevoie la angajare de binecuvântarea arhiepiscopului Ioachim.
Preotul Petrea Silviu Daniel a fost hirotonit în anul 2017 pe seama Capelei Detaşamentului de pompieri Roman, cu hramul Inălţarea Sfintei Cruci, slujind aici 3 ani și contribuind substanțial la amenajarea acesteia. A absolvit Liceul Teologic “Episcop Melchisedec” și Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dimitrie Stăniloaie” Iași și încă de atunci a înțeles importanța activității într-un spital a ”preotului de caritate”.
A organizat acțiuni de colectare de fonduri, asigurând pachete cu produse de igienă pentru bolnavii din secții. Una din principalele probleme este și susținerea familiilor sărmane, care aduc pe lume copii, asigurându-le produse necesare, fiind mai multe campanii. Anul acesta, de Paști, părintele Petrea a asigurat, cu ajutorul unei firme de panificație, cozonaci, pască și ouă roșii pentru bolnavii rămași internați în spital.
-
Actualitateo zi,
MARSAT SA Roman
-
Prima pagină7 zile,
Trafic ilegal de câini care-s „exportați”? A fost declanșată o anchetă
-
Prima pagină2 săptămâni,
Cel mai bun pădurar din țară a fost stabilit la Ocolul Silvic Târgu Neamț FOTO
-
Actualitate2 săptămâni,
GALERIE FOTO: Leii nemţeni, pe podium şi în “casa” olimpicilor
-
Actualitateo săptămână,
Expofashion 2024 la Roman
-
Eveniment2 săptămâni,
Salvare dificilă în Munții Tarcăului
-
Actualitateo săptămână,
Tinerii din Ansamblul „Mlădițele Farcașei” au explorat Masivul Ceahlău
-
Actualitate2 săptămâni,
”Arta este o formă a iubirii de viață”