Arhivă 2005-2017
MIRACOL
• un bãrbat, în vîrstã de 26 de ani, a cãzut de pe acoperisul unui bloc cu zece etaje • el lucra la acoperisul imobilului • spre norocul sãu, victima a scãpat fãrã fracturi craniene sau de coloanã si fãrã leziuni interne • impactul cu solul a fost atenuat de zãpadã •
Un nemtean se poate considera extrem de norocos, dupã ce a supravietuit cãderii de la aproximativ 30 de metri înãltime, scãpînd cu capul si coloana nefracturate si fãrã leziuni interne. Cristian Perju, în vîrstã de 26 de ani, din Piatra Neamt, a ajuns ieri la spital în stare gravã dupã ce a cãzut de pe acoperisul unui bloc cu zece etaje, în timp ce efectua reparatii. Bãrbatul a aterizat direct pe sol, pe partea stîngã, zãpada atenuînd impactul extrem de violent. Ca prin minune, victima nu si-a pierdut constienta, în schimb, realizînd cã a fost la un pas de a-si pierde viata, a suferit un soc psihic. Fiind solicitat Serviciul Judetean de Ambulantã Neamt, la locul accidentului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Mobil de Urgentã Reanimare si Descarcerare, care a fãcut evaluarea stãrii victimei, i-a acordat primul ajutor necesar, dupã care a transportat-o la Spitalul Judetean de Urgentã Neamt. Investigatiile radiologice efectuate aici au arãtat cã pacientul a suferit numeroase fracturi la mîini, picioare, clavicule si umeri, precum si un soc traumatic. Cadrele medicale ale celei mai mari unitãti sanitare din judet spun cã numai printr-un miracol victima a scãpat fãrã fracturi craniene sau de coloanã, si fãrã leziuni interne dupã cãderea de la o înãltime atît de mare. Vãzînd rezultatele radiografiilor pacientului, constatînd cã acesta nu si-a pierdut constienta si avea tensiunea arterialã bunã, medicii care l-au examinat pe Cristian Perju au concluzionat cã starea generalã a acestuia nu este foarte gravã. La aproximativ o orã de la cãderea în gol de la etajul X, pacientul era confuz si sustinea cã nu îsi mai aminteste împrejurãrile în care s-a petrecut accidentul. O dovadã clarã a faptului cã Perju era dezorientat, a fost si aceea cã în primã fazã el a refuzat internarea si efectuarea interventiei chirurgicale. Dupã ce a primit îngrijirile necesare la Unitatea de Primire a Urgentelor a celei mai mari unitãti sanitare din judet, bãrbatul a fost internat la sectia Ortopedie, urmînd sã suporte o interventie chirurgicalã complexã la femurul, cotul si umãrul stîng. Se pare cã în acest caz este vorba despre un accident de muncã.
-
Actualitate10 ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima pagină2 săptămâni,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima pagină2 săptămâni,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
SC Balky Com SRL
-
Actualitate2 săptămâni,
Brad natural de Crăciun în centrul orașului!
-
Actualitate2 săptămâni,
Cazuri penale petrecute pe șoselele Neamțului