Contactează-ne

Eveniment

Minune la Neamţ: Criza apei e rezolvată!? Disputa PNL-PSD continuă oricum

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ după un „război total“ între PSD şi PNL pe chestiunea crizei apei la Roman, problema ar fi fost rezolvată de nou-numitul director, Ioan Păcală, chiar de a doua zi ■ ar fi fost nevoie doar de montarea unui reductor, procurat în cîteva ore şi de montarea unui contor ■ erau promisiuni că din noaptea de marţi spre miercuri va fi apă la robinete ■

Războiul apei la Roman, dintre PNL şi PSD, taman cînd era la apogeu şi curgeau tot felul de declaraţii cu ameninţări între beligeranţi, s-ar fi încheiat, marţi, după cum a susţinut unul dintre protagonişti.

Problema apei în municipiul de la confluenţa Moldovei cu Siretul ar avea „rădăcini“ mai vechi. De prin 2018, cînd s-a pus pe tapet posibila renunţare la furnizorul ApaServ şi trecerea la ApaVital Iaşi, reluată recent prin împuternicirea primarului de Roman, Lucian Micu, de a purta negocieri cu operatorul ieşean.

Deşi mutarea a fost efectuată doar formal, prin votarea unei hotărîri de consiliu local, tentativa a fost contracarată prin două acţiuni de demantelare a dedesubturilor de către un fruntaş PSD, respectiv preşedintele Ionel Arsene, care a descins la Roman, luni, 17 februarie, împreună cu un comando de specialişti, în frunte cu Ioan Păcală, directorul Apa Serv şi acuzînd PNL, în speţă deputatul Dan Laurenţiu Leoreanu şi primarul Lucian Micu de „sabotarea“ ApaServ.

Pe de altă parte, tot luni, senatorul PSD, Dan Manoliu, a venit şi el cu dezvăluiri despre modul în care s-au desfăşurat „ostilităţile pe frontul de la ApaServ, zona Operaţională Est“. În prima zi a acestei săptămîni, preşedintele Ionel Arsene i-a spus directorului Ioan Păcală să nu plece de la Roman, pentru că dacă va fi nevoie îi va trimite un cort, în care să se aşeze pe malul Moldovei, pînă cînd romaşcanii vor avea apă, „că de mîncare o mai găsi el ceva prin Roman, iar haine de schimb îi va trimite soţia“.

Cel de al doilea front de luptă a fost deschis, aşa cum spuneam, la sediul PSD Roman, unde senatorul Dan Manoliu însoţit de un biblioraft cu documente despre „istoria apei în oraş“ a declarat că este conştient că în etapa următoare vor exista atacuri asupra persoanei sale, dintre cele mai murdare, dar că el îşi asumă riscurile doar „din datoria de a explica romaşcanilor, cam cum stă povestea cu această criză a apei“, care a dus la hotărîrea consiliului local, de săptămîna trecută, luată şi cu votul a 5 consilieri PSD, despre care senatorul n-a şoptit o vorbuliţă, dar a ţinut să le justifice votul prin aceea că nu ar fi avut timp să se documenteze, de vreme ce proiectul de hotărîre le-a sosit cu doar 10 minute înainte de întrunire.

Criza apei – „bombă cu efect întîrziat“

Senatorul Dan Manoliu şi-a început „demostraţia inginerească“ a manipultării declarînd: „Situaţia apei la Roman este o bombă, care este demult, dar care a explodat abia acum, voit sau nevoit. Şi o să mă întrebaţi de ce acum?

Asta după ce toată lumea ştie că a existat un sondaj, care spune că PNL, de fapt PDL, cel puţin la Roman, unde are majoritate, e în cădere liberă şi de care se spune că e o manipulare… Vă aduceţi aminte că, în 2008, printr-o hotărîte a CL cu numărul 106 din 6 august, Consiliul Local a aprobat concesionarea directă a serviciului de apă şi canalizare către compania ApaServ Neamţ pentru 25 de ani?

În aceeaşi şedinţă prin Hotărîrea 107 se aprobă şi participarea în calitate de acţionar a CL Roman la ApaServ prin ADI AQUA Neamţ. Aş vrea să-mi spuneţi cine era primar atunci? Ştiţi oare un nume? Vă spun eu: Dan Laurenţiu Leoreanu“, a întrebat retoric senatorul Dan Manoliu.

Acesta a reamintit ziariştilor că la începerea demersurilor de mutare a Romanului spre ApaVital s-a făcut o adresă către Ministerul Fondurilor Europene, de la care s-ar fi primit un răspuns descuranjant, susţine senatorul arătînd spre biblioraft şi dînd citire în faţa jurnaliştilor documentului respectiv, demostrînd că trecerea la operatorul ieşean ar presupune restituirea către ApaServ a sumelor investite la Roman, care s-ar cifra la cel puţin 140 de milioane de lei!

Deci demersurile pentru declanşarea crizei apei la Roman au început în 2018 şi acum Consiliul Local nu a făcut decît să de copy- paste după acea hotărîre din 27 aprilie 2018. Întrebarea firească e de ce a fost nevoie de 2 ani – şi asta exact înainte de campania electorală – pentru a scoate pe piaţă această criză?“, s-a mai întrebat, tot retoric, senatorul romaşcan, care este de părere că această criză a fost excesiv politizată, dar în acelaşi timp a recunoscut că managementul conducerii PSD, recte a lui Vlad Angheluţă, ar fi fost dezastruos, cauză pentru care CA a decis debarcarea acestuia.

„Ştiţi foarte bine că se poartă de 2-5 ani o discuţie despre regionalizarea serviciilor de apă şi canalizare. Asta presupune că toate companiile care au cei mai mulţi clienţi vor deveni operatori regionali/ zonali“, a argumentat senatorul Dan Manoliu afirmaţiile sale. Acesta crede că lucrurile despre criza apei trebuie spuse cu „onestitate“, fără marea manipulare care se încearcă de către cei vinovaţi că Romanul a ajuns în aseastă situaţie.

Acest lucru a încercat a fi justificat şi de către actualul director, Ioan Păcală, care a spus că ApaServ este o companie de talie medie, adusă „în sapă de lemn“ de incompetenţa managerială din ultimii ani, cînd compania a fost devalizată intenţionat prin aruncarea în cîrca ei a tot felul de datorii: creditul ISPA de 7 miliarde lei pentru ApaServ Neamţ, la care s-a mai adăugat un împrumut bancar pentru cofinanţare de 7 milioane lei, peste care a venit o datorie de 30 milioane de lei, fonduri de corecţie la Programul SCADA de automatizare a Staţiei de epuraere de la Roman, care deja fusese modernizată prin fonduri daneze şi – „colac peste pupăză“- aşa cum declară o sursă din firmă, o datorie de 11.700 lei, drepturi salariale cîştigate în instanţă de salariaţi, refuzate a fi plătite de fosta conducere şi puse în cîrca noului management al companiei, ceea ce a reprezentat „faliment curat“.

Despre adevăruri trunchiate, cică

Revenind la afirmaţiile senatorului Dan Manoliu, acesta reaminteşte de faptul că în timpul ultimului mandat al primarului, Dan Ioan Cărpuşor care „cu toate păcatele lui“ reuşise să rezolve problema apei la Roman, în sersul că municipiul de la confluenţa Moldovei cu Siretul obţinuse un contract de furnizare din conducta de la Timişeşti, cea care alimentează municipiul Iaşi.

De altfel, membrii CA într-una din şedinţe reamintesc faptul că această conductă ar fi fost, de fapt, a Romanului, plătită dintr-un împrumut la Casa Regală şi retrocedată Iaşului, înainte de Revoluţie, din ordin de partid, magistrală pe care cei din conducerea ApaServ ar putea-o revendica, aşa cum s-a propus într-una din şedinţele Consiliului de Administraţie.

„În mandatul lui Dan Ioan Cărpuşor, problema apei fusese rezolvată pentru că Romanul avea apă din două surse, din captarea de la Pildeşti-Simioneşti şi cea de la Timişeşti. Acesta mai spune că în 2009 tot printr-o hotărăre a CL Roman, în timpul mandatului primarului Dan Laurenţiu Leoreanu, s-a decis renunţarea la acestă sursă şi blindarea conductei de la Timişeşti. „Repet, nu ţin apărarea celor de la ApaServ, dar consider că managementul companiei ar fi trebuit să se apropie mai mult de Roman, cu atît mai mult cu cît în zona Operaţională Est director era nimeni altul decît Bogdan Curcudel, reprezentant provenind din vechiul PD-L, iar la Piatra Ivanov şi Dughir, emanînd din aceeaşi formaţiune politică.

Vă mai aduc aminte şi asupra faptului că prin contractul de delegare pe 25 de ani a concesiunii, se spune că Primăria Roman este proprietara reţelei de apă şi canalizare şi se va ocupa din fonduri proprii de înlocuirea reţelelor (unele datînd din vremea Regelui n.r), 80% dintre acestea fiind deja expirate. Ca durată de exploatare“, a mai spus senatorul Dan Manoliu.

Acesta susţine că se simte obligat să dezvăluire adevărul din acest război al apei la Roman, din cauza faptului că „adevărul s-ar spune trunchiat“, cu scopul de manipulare a populaţiei, care, evident, ar avea dreptul să -şi dorească trecerea la alt operator. Întrebat într-o emisiune la postul de televiziune CNS despre modul în care s-a rezolvat criza apei la Roman şi despre obligativitatea primăriei de a înlocui ţevile, prefectul George Lazăr a ţinut să facă să se exprime „metaforic“, susţinînd că este exact ca în situaţia în care cineva se decide să închirieze un apartament şi la un moment dat îl înapoiază devastat, după ce l-a exploatat fără milă, distrugînd totul.

Prefectul s-a întrebat retoric cine are ca obligaţie să înlocuiască cele stricate, în cazul nostru a ţevilor corodate?! Surpriza a venit de la faptul că în cursul zilei de 18 februarie, fără a avea nevoie de haine de schimb de la nevastă şi de cort de la preşedinele Ionel Arsene, directorul Ioan Păcală a reuşit să monteze un reductor la conducta de la Pildeşti şi din noaptea de marţi spre miercuri se promitea rezolvarea mult discutatei crize a apei pentru romaşcani, dacă în conformitate cu cele asumate ApaVital va vinde Romanului apă, fie ea şi la un preţ exorbitant, pe care l-ar fi refuzat Vlad Angheluţă .

Preşedintele Ionel Arsene, care de altfel ameninţase că va sta şi el la Roman pînă se va rezolva şi problema celor 10% dintre cetăţenii care nu aveau apă la robinete, a ţinut din nou să tune şi să fulgere împotriva „manipulatorilor Micu-Leoreanu“, care ar fi declanşat deliberat această criză artificial creată pentru a stîrni nemulţumirea populaţiei şi a se erija în cei care au rezolvat-o.

În numărul viitor al acestui probabil „serial fără sfîrşit“ al apei vom reveni cu declaraţiile belicoase ale celor două tabere care se tot ameninţă cu DNA-ul, în ideea în care deputatul Leoreanu care, pare a fi anticipat mişcarea pe „tabla de şah“ în acest război ar fi ameninţat şi el cu denunţuri la Anticorupţie, ale celor care „s-ar da peste cap să rezolve această criză“ după ce au lăsat timp de 7 luni 10% din populaţia Romanului fără strop de apă la robinete.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Louisa

    18 februarie 2020 at 9:07 PM

    In continuarea telenovelei, ca un cititor asiduu si curios asupra rezolvarilor, ma stiti deja, marturisesc ca nu numai ca nu m-am lamurit dar m-am pierdut si mai mult in ceata dupa afirmatiile diversilor actori din telenovela.
    „Comando-ul” de de specialişti, în frunte cu Ioan Păcală, directorul Apa Serv (a nu se intelege ca ignor meritul domnului presedinte Arsene, initiator si vasnic luptator sef de guerilla), sau poate doar domnul director de unul singur a rezolvat criza, prin montarea unui reductor, procurat în cîteva ore, si a unui contor. Daca solutia era asa de rapida, de ce a trebuit sa ajunga director sa o aplice? In diversele functii in care s-a aflat, a fost impiedicat, de cine si de ce anume?
    Domnul senator Manoliu face un sumar al aspectelor care s-au derulat in perioada veche de cand se cunoaste problema apei la Roman, mentioneaza documente, nume implicate in timp, apartenenta lor politica, interese diverse „în timpul mandatului primarului Dan Laurenţiu Leoreanu, s-a decis renunţarea la acestă sursă şi blindarea conductei de la Timişeşti”, dar ” în acelaşi timp „a recunoscut că managementul conducerii PSD, recte a lui Vlad Angheluţă, ar fi fost dezastruos, cauză pentru care CA a decis debarcarea acestuia”. Mai exact cum, ca inteleg ca problema e muuult mai veche decat cei doi ani si ceva de cand s-a ocupat de acest management si multi au avut ceva de spus/oprit/hotarat pe subiect. Care sunt deciziile dezastruoase ale lui Angheluta, ca sa intelegem si noi aceasta debarcare. Apoi, CA nu este el insusi management al companiei, deciziile nu s-au luat solidar? Cum a incercat sa solutioneze CA aceasta problema veche, ce l-a pus si sustinut pe Angheluta sa faca si n-a facut? Debarcarea a fost cumva decisa la ruleta ruseasca? Si dl actual director nu participa la sedintele CA in care se luau respectivele decizii?
    S-a tot pus in carca recent fostei conduceri cresterea pretului la apa, dar ” din noaptea de marţi spre miercuri se promitea rezolvarea mult discutatei crize a apei pentru romaşcani, dacă în conformitate cu cele asumate ApaVital va vinde Romanului apă, fie ea şi la un preţ exorbitant, pe care l-ar fi refuzat Vlad Angheluţă „. Se cam bat cap in cap afirmatiile…adica omu’ refuza o solutie cu pret ridicat dar tot lui ii dati in cap ca a cerut cresteri de tarife? Ca astea nu vin cerute de un director general ci de un plan tarifar menit sa demonstreze sustenabilitatea, mai ales in conditiile in care te inscrii la fonduri europene…plan aprobat de autoritatile membre ADI…, asta-i alta poveste, nu mai intru in detalii, cine stie, stie.
    „Repet, nu ţin apărarea celor de la ApaServ, dar consider că managementul companiei ar fi trebuit să se apropie mai mult de Roman, cu atît mai mult cu cît în zona Operaţională Est director era nimeni altul decît Bogdan Curcudel, reprezentant provenind din vechiul PD-L, iar la Piatra Ivanov şi Dughir, emanînd din aceeaşi formaţiune politică” citat din dl senator…deeeci? as fi zis wtf, dar sunt la ziar, care e legatura cu managementul lui Angheluta?
    „…actualul director, Ioan Păcală, care a spus că ApaServ este o companie de talie medie, adusă „în sapă de lemn“ de incompetenţa managerială din ultimii ani, cînd compania a fost devalizată intenţionat prin aruncarea în cîrca ei a tot felul de datorii: creditul ISPA de 7 miliarde lei pentru ApaServ Neamţ, la care s-a mai adăugat un împrumut bancar pentru cofinanţare de 7 milioane lei, peste care a venit o datorie de 30 milioane de lei, fonduri de corecţie la Programul SCADA de automatizare a Staţiei de epurare de la Roman, care deja fusese modernizată prin fonduri daneze şi – „colac peste pupăză“- aşa cum declară o sursă din firmă, o datorie de 11.700 lei, drepturi salariale cîştigate în instanţă de salariaţi, refuzate a fi plătite de fosta conducere şi puse în cîrca noului management al companiei, ceea ce a reprezentat „faliment curat“….la care ultimi ani face referire domnul director? pare ca nu la ultimii doi ani pentru care i se cere socoteala lui Angheluta…ci la ani din urma in care dansul si altii oare nu erau parte din staff? Angheluta nu cred ca era in film pe vremea aia.
    Atat de complicat e acolo ca n-ai cum trage o concluzie, sunt aceiasi care vin si pleaca si dau vina unii pe altii, iar mie mi-a fost greu sa fac comentariul fara citate din afirmatiile lor. Nu am putut gasi coerenta acestor afirmatii.
    Ca un carcotas ce sunt, ma mai leg si de afirmatia asta a dlui senator „Ştiţi foarte bine că se poartă de 2-5 ani o discuţie despre regionalizarea serviciilor de apă şi canalizare”. Gresit. Regionalizarea si formarea operatorilor regionali e mult mai veche, cam de pe la aderarea in UE si aprobarea fondurilor europene pentru proiectele de apa, si cred ca nu ma insel cand afirm ca pentru asta s-a beneficiat si de un program FOPIP. Si, ca sa stiti, domnule senator si toti cei interesati, era o conditie institutionala impusa pentru accesarea fondurilor care nu stiu unde s-au dus, ca pare ca apa n-aveti, conducte n-aveti, reabilitari n-aveti, populatie multumita n-aveti. Si astea s-au intamplat haaat, mult inaintea managementului dezastruos al lui Angheluta.
    Si la cum va atacati unii pe altii, nici alt proiect din fonduri europene pentru noi reabilitari, extinderi nu veti mai avea, ca mai mult conteaza lupta de orgolii si interese personale decat sa va strangeti mana si sa va coalizati pentru un interes comun. Nu al dvs. Al comunitatii. Pentru ale carei interese cica luptati, da pe bune, nu doar pentru imagine si voturi.

    Multumesc Monitorul ca mi-ai transpus comentariile in articole, dar mi-as dori sa citesc si raspunsuri la intrebarile mele de cititor, utilizator si platitor.
    Asa mi-ar fi placut sa-l vad pe dl presedinte Arsene la cort…dar se pare ca rapiditatea solutiilor dlui director Pacala m-a privat de placerea asta, asa cum a privat-o si pe doamna sotia dansului de placerea de a-si arata grija prin trimiterea de haine de schimb.
    Ma intrebam ce calitate are apa venita printr-o conducta nefunctionala de 17 ani… in fine, curge, ce mai conteaza ce curge, important e ca s-a rezolvat!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 90 de cazuri noi. Naţional – 9.005 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ rata de infectare este de 2,15 la mia de locuitori ■ la nivel naţional în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 171 decese ■

Până pe 26 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 449.349 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

323.514 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.005 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.338 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 10.712 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 25.11.2020 (10:00) – 26.11.2020 (10:00) au fost raportate 171 de decese (105 bărbați și 66 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași,  Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 22 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 34 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 57 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 53 decese la categoria de peste 80 de ani.

163 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.248. Dintre acestea, 1.226 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.011.887 de teste. Dintre acestea, 36.271 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.829 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.442 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 620 de   teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 26 noiembrie.

Pe teritoriul României, 48.458 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.376 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 70.873 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 58 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.095 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 716 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 25 noiembrie a.c., 6.652 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.090.675 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.875  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.935 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 11 în Republica Moldova și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Citește știrea

Actualitate

DNA, percheziţii în Neamţ. Sunt cercetate infracţiuni de corupţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pe 26 noiembrie sunt efectuate percheziţii în Bucureşti şi cinci judeţe, printre care şi Neamţ ■ sunt trei dosare ce vizează infracţiuni de corupţie, spălarea banilor şi constituire de grup infracţional ■

DNA efectuează, joi, 26 noiembrie, percheziţii în Bucureşti şi cinci judeţene, printre care şi Neamţ, în trei dosare în care sunt cercetate fapte de corupţie, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat.

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, de spălare a banilor și de constituire a unui grup infracţional organizat, presupus săvârşite în perioada 2018-2020. În cursul zilei de 26 noiembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 67 de locații situate pe raza municipiului București și a județelor: Suceava, Bistrița – Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, din care nouă sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, este comunicatul oficial.

 

Vom reveni.

Citește știrea

Actualitate

A crescut consumul de oxigen, la spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Unul dintre „medicamentele“ cel mai des folosite în actuala pandemie de coronavirus este oxigenul. Purtătorul de cuvînt al Spitalului de Urgenţă Roman, Andreea Trifan, a explicat sursele de alimentare ale unităţii cu acest produs vital pentru îngrijirea bolnavilor în cazul diverselor afecţiuni, în care scade saturaţia de oxigen în sînge şi organismul trebuie „alimentat“.

„La Spitalul Municipal de Urgenţă Roman dispunem de două variante de alimentare cu oxigen. Avem reţeaua fixă, în staţia centrală, care este alimentată de la stocatorul Messer, oxigen folosit în special în Blocul Operator, CPU şi ATI, acolo fiind şi cel mai mare consum. De asemenea, în spital se folosesc şi buteliile de oxigen portabile, acestea fiind alimentate de LindeGaz şi care sînt folosite pentru celelalte secţii ale spitalului“, a declarat Andreea Trifan.

Aceasta a spus că aceste butelii mobile sînt folosite pentru pacienţii în stare gravă, care necesită oxigen pentru a putea fi deplasaţi, de la o secţie la alta, în vederea investigaţiilor. „În spital avem 192 de guri de oxigen, din care 20 sunt pe ATI. Acum, în ultima perioadă a anului, de cînd afecţiunile pulmonare au crescut, mai ales din cauza pandemiei Covid-19, a crescut şi consumul de oxigen. În luna octombrie, faţă de luna mai, de exemplu, s-a folosit cu 25% mai mult oxigen din staţia fixă şi a crescut cu 40% mai mult consumul de la butelie“, a mai spus purtătorul de cuvînt al unităţii.

Citește știrea

Trending