Contactează-ne

Actualitate

Minore şantajate şi pornografie pe net

Știre publicată în urmă cu

în data de

- un tînăr din Pîngăraţi şi-a făcut un cont fals pe o reţea de socializare - pe baza unor date ireale el pretindea că este o adolescentă - acuzatul a determinat minorele să realizeze materiale foto sau video cu caracter sexual explicit şi să i le expedieze online - se pare că vreo 30 de fete i-au căzut în plasă, unele dintre ele fiind şi şantajate - făptaşul e acuzat de pornografie prin sisteme informatice şi şantaj ■ într-un alt caz, un pedofil e judecat după ce a agresat o fată de 12 ani tot pe o reţea de socializare ■

Tehnologia şi accesul nelimitat la internet fac victime în cazul în care părinţii nu sînt suficienţi de abili încît să poată verifica ce fac odraslele cînd stau cu orele în fata calculatorului, laptopului sau pe tabletă. 30 de victime, toate minore, au căzut în plasa unui tînăr de 29 de ani, din Pîngăraţi, care le-a ademenit pe copilele de diverse vîrste să-i trimită poze sau filmuleţe deocheate pe net. De activitatea acestuia se ştia de ceva vreme, a fost monitorizat, iar cînd datele obţinute au indicat că sînt temeiuri pentru a fi luat la întrebări aplicat anchetatorii au acţionat în consecinţă. Astfel, pe 15 februarie 2018, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău – Serviciu de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT Neamţ, au efectuat două percheziţii domiciliare.

Din investigaţii s-a stabilit că, în cursul anului 2017, un tînăr în vîrstă de 29 de ani, din localitatea Pîngăraţi, ar fi ademenit peste 30 de tinere, toate minore, prin intermediul unei reţele de socializare şi le-a determinat prin constrîngere să realizeze materiale foto sau video cu carecter sexual explicit şi să i le expedieze online“, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Pentru probarea activităţii infracţionale, anchetatorii au ridicat de la locuinţa suspectului trei telefoane mobile, nouă cartele SIM şi mai multe sisteme informatice care urmează a fi expertizate. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind ulterior prezentat în faţa magistraţilor de la Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunilor de pornografie prin sisteme informatice şi şantaj. După deliberări, judecătorii au decis să-l priveze de libertate pentru următoarele 30 de zile. Măsura nu este definitvă şi poate fi atacată la instanţa superioară, Curtea de Apel Bacău. De menţionat este faptul că pentru a racola mai multe victime şi pentru a le cîştiga încrederea, suspectul şi-a creat un cont pe respectiva reţea de socializare, dar nu unul cu date reale. În respectivul cont se arată că el aparţinea unei fete de vîrsta celor pe care le vîna sub protecţia datelor măsluite. Aşa a cîştigat încrederea victimelor, care credeau că au de-a face cu cineva de etate apropiată. Cel mai probabil, atunci cînd victimele nu au vrut să mai remită inculpatului poze sau filmuleţe, aceasta şi-a arătat adevărata identitate, şantajîndu-le că dacă nu se supun face totul public. Rămîne ca ancheta care este acum în plină desfăşurare să stabilească exact cum au stat lucrurile. Este de văzut ce va rezulta în acest caz după audierea tuturor părţilor vătămate, pentru că, pînă la acest moment, doar parte din acestea au fost identificate şi au dat declaraţii despre modul cum au căzut în plasa nemţeanului acuzat de pornografie prin sisteme informatice şi şantaj.

Cazul din ianuarie 2018

Pe 13 ianuarie 2018, Monitorul prezenta un caz oarecum similar cu cel detaliat mai sus. Era vorba de un romaşcan, Ionuţ D., de 37 de ani, pe care medicii l-au diagnosticat cu tulburări de orientare sexuală – pedofilie, conform actului de inculpare prin care fusese trimis în judecată sub acuzaţia de pornografie infantilă prin sisteme informatice. Faptele au avut loc în urmă cu cîţiva ani, cînd a găsit pe o reţea de socializare o minoră de 12 ani, cu care a avut conversaţii îndelungate cu un conţinut explicit, în care îi cerea lucruri despre care fata nici nu ştia ce înseamnă la acel moment. Insistent, a tot rugat-o să se întîlnească cu el pentru a întreţine relaţii intime. Cînd fata a văzut că nu mai poate scăpa de el, a trecut peste ruşine şi i-a povestit mamei ce i se întîmplă. După ce a citit mesajele inculpatului către fiica sa, aceasta a anunţat organele de urmărire penală. Pe 19 februarie 2016, anchetatorii s-au sesizat din oficiu despre faptul că romaşcanul, prin intermediul reţelelor de socializare, a solicitat mai multor minore să-i trimită fotografii cu un conţinut sexual explicit. Între acestea se afla şi victima a căreia mamă sesizase deja agresiunea. Fetiţei de 12 ani i se cereau fotografii nud şi cu tentă sexuală, ea relatîndu-i vîrsta reală şi că nu avea experienţă în ce priveşte viaţa sexuală. Aşa stînd lucrurile, individul a încercat s-o „iniţieze“ şi i-a trimis mai multe fotografii cu organul lui sexual şi i-a explicat cum se masturba şi care este finalitatea acestui gest. Explicaţiile în scris au fost urmate de fotografii care ar fi trebuit să o determine pe minoră să se conformeze. În urma unei percheziţii, de la locuinţa acuzatului au fost identificate un număr de 63 de fişiere tip fotografie în care erau prezentate comportamente sexuale explicite între persoane minore, fete şi băieţi. „Aceste fişiere au fost descărcate şi stocate pe hard-diskul percheziţionat odată cu accesarea unor site-uri pornografice“, se arata în actul de inculpare. Din examinarea fotografiilor anchetatorii au ajuns la concluzia că este vorba de copii de cel mult 16 ani şi nu se poate accepta explicaţia inculpatului că nu a ştiut vîrsta acelor persoane. Din examinarea mesajelor expediate de inculpat pe reţelele de socializare s-a constatat că acesta contacta minore cu vîrsta între 14 şi 16 ani, în mod frecvent, pe care le aborda afirmînd că sînt frumoase, sexy şi că vrea să le cunoască. La anchetă, bărbatul a cerut efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, afirmînd că este luat în evidenţă cu mai multe afecţiuni printre care retard mintal accetuat şi epilepsie. Numai că medicii au găsit altceva. „Inculpatul prezintă tulburări de orientare sexuală (pedofilie) şi are discernămîntul critic prezent în raport cu faptele pentru care este cercetat“, au concluzionat legiştii. Nemţeanul are ca studii o şcoală profesională, e necăsătorit, nu are vreo ocupaţie şi nu are antecedente penale.

Ar fi bine ca şi părinţii să se implice

Dincolo de cele două cazuri prezentate şi părinţii ar trebui să aibă un rol deosebit în a-şi proteja copiii de pericolele ce-i pîndesc atunci cînd navigează iresponsabil pe internet. Pentru siguranţa lor, trebuie ca adulţii să comunice deschis cu minorii despre avantajele şi dezavantajele reţelelor de socializare, să stabilească împreună cu ei o listă de site-uri sigure şi un program de folosire a computerului. Copilul trebuie să ştie că poate discuta cu părinţii despre orice subiect. O soluţie pentru protejarea adolescenţilor în timpul utilizării internetului şi controlul activităţii acestuia pe calculator sau pe dispozitivele mobile şi internet o reprezintă pogramele de filtrare a conţinutului web. O regulă esenţială e ca minorii să ştie că trebuie să rămînă cît mai anonimi, adică să nu facă publice numele complet, adresa, numărul de telefon, CNP-ul, parole, numele membrilor familiei, coduri PIN sau să posteze fotografii. Copiilor trebuie să li se spună explicit despre riscurile la care se pot expune dacă acceptă întîlniri cu persoane necunoscute cu care au comunicat prin e-mail, chat sau telefon mobil. Sfaturi utile ar mai fi: alegeţi o parolă puternică şi n-o spuneţi nimănui, nici măcar prietenilor; fiţi selectivi în legătură cu persoanele pe care le adăugaţi ca prieteni; ţineţi minte că atunci cînd adăugaţi pe cineva ca prieten, el vă poate vedea toate datele personale; asiguraţi-vă că ceea ce postaţi vă reprezintă; nu postaţi poze sau informaţii personale pe internet; nu tot ce vedeţi sau citiţi pe internet este adevărat sau potrivit vîrstei voastre; nu răspundeţi mesajelor supărătoare sau care conţin cuvinte sau imagini nepotrivite – blocaţi persoana care le transmite şi informaţi părinţii; verificaţi şi reverificaţi identitatea partenerilor de chat înainte de a le furniza informaţii personale; nu daţi date cu caracter personal, fotografii cu voi şi nu vă expuneţi la webcam persoanelor pe care le întîlniţi în mediul online. Ideal ar fi ca părinţii să-şi convingă copii să nu lege prietenii cu cei pe care nu-i cunosc numai din dorinţa de a se lăuda cu un umăr impresionant de amici virtuali. Teoretic, minorii nici nu ar trebui să aibă conturi pe reţelele de socializare, aici intervenind tactul şi dibăcia prinţilor, în a-i ţine departe de astfel de tentaţii, sau în cel mai rău caz să le monitorizeze timpul petrecut navigînd pe internet.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending