Contactează-ne

Administrație

Ministrul apelor, vizită “privată” în Neamţ?

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ majoritatea jurnaliştilor locali nu au primit nicio informaţie ■ mai bifăm o vizită a unui ministru în Neamţ care fuge de întrebările jurnaliştilor “nealiniaţi” politic ■ evident cu complicitatea unor “notabilităţi” judeţene ■

Ministrul Apelor (care au ieşit din matcă) şi al Pădurilor (care au fost tăiate la ras) este, cică, în vizită în Neamţ. Vizita a fost anunţată de presa centrală, iar majoritatea jurnaliştilor locali nu au primit nicio informaţie despre această vizită “epocală”. De aceea ne întrebăm dacă nu e vreuna “privată”, poate ministrul vrea să deguste bunătăţile zonei. Şi atît. Deşi cei de la dcnews.ro de exemplu susţin altceva: “Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, efectuează, vineri, o vizită de lucru în judeţul Neamţ, pentru a prezenta (cui?! n.r.) investiţiile ministerului în acest judeţ, dar şi pentru a inspecta stadiul mai multor lucrări importante pentru această zonă. De asemenea, echipa condusă de ministrul Apelor şi Pădurilor, din care fac parte directorul Administraţiei Naţionale ‘Apele Române’, Victor Sandu, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Siret, Emil Vamanu, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ, Stelian Mihăilă, va analiza la faţa locului şi efectele inundaţiilor din ultima perioadă. Deneş va avea o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, la sediul instituţiei”. Reprezentanţii Prefecturii Neamţ au spus că nu ei s-au ocupat de organizarea vizitei şi nu pot oferi detalii, cei de la Consiliul Judeţean tac mîlc, însă pe surse am aflat că vizita ar fi în plină desfăşurare. Este încă un exemplu de ministru care fuge de întrebările incomode ale jurnaliştilor care nu sînt “aliniaţi politic”. Sigur că acesta beneficiază de complicitatea şefilor judeţului care nu vor probabil să se facă “de ruşine” cu jurnaliştii care nu acceptă să primească în plic întrebările pe care să le pună ministrului. Iar după potopul ce s-a produs în Neamţ în urmă cu puţin timp, ar fi fost multe întrebări incomode. Pe tema acelor investiţii atît de necesare pentru a limita efectele inundaţiilor, dar care nu s-au făcut şi nu credem că vor fi făcute prea devreme, pe tema defrişărilor şi pe multe alte teme care ar fi putut “zgîrîia” urechea extrem de fină a unui ministru dintr-un cabinet care spun mulţi e “neruşinat de incompetent”. Depre un alt secretar de stat care a venit pe şest puteţi citi aici: http://monitorulneamt.ro/secretar-de-stat-venit-pe-sest-in-neamt/

Nota: Nu vom publica fotografia ministrului Deneş, ci o fotografie de la prăpădul produs de ape în judeţ şi din cauza incompetenţei acestui cabinet.

Actualitate

Angajări la Spitalul Roman

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă Roman vrea să completeze schema de personal. În acest sens, încă din 14 ianuarie 2022, s-au făcut demersuri legate de procedurile de scoatere la concurs a unor posturi pentru cadre cu pregătire universitară.

„Unitatea scoate la concurs, în conformitate cu prevederile Ordinului  Ministerului Sănătăţii nr. 869/2015, cu modificările şi completările ulterioare, următoarele funcţii: un post de medic rezident de ultimul an/specialist/primar, în specialitatea diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice pentru Compartimentul Endocrinologie; un post de medic rezident de ultimul an,  specialist primar în specialitatea endocrinologie, pentru Compartimentul Endocrinologie; un post de medic rezident de ultimul an/ specialist/ primar în specialitatea Medicina internă pentru Secţia Medicina Internă; un post de medic rezident de ultimul an/ specialist/ primar în specialitatea Boli infectioase pentru Secţia Boli infectioase; un post de farmacist specialist în specialitatea farmacie clinica în cadrul Farmaciei SMU Roman.

Anuntul a fost publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi în “Viata Medicală nr. 2 din 14.01.2022. Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile de la publicarea anunţului.

Pentru relaţii, doritorii se pot adresa la Serviciul RUNOS, telefon 0731/665.523“, se spune în anunţ. Conform legii, concursul urmează a se organiza în termen de 30-90 zile de la publicarea anunţului de organizare.

Citește știrea

Actualitate

Primar şi funcţionari infectaţi cu Covid-19

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ opt angajaţi, între care şi primarul, suferă de maladia care a creat şi continuă să facă mari probleme, la Cordun

Primăria Cordun este una dintre unităţile administrativ teritoriale a cărei activitate este lovită, din plin, de noul coronavirus.

Nu mai puţin de opt angajaţi, în frunte cu primarul, Adrian Ciobanu, au fost depistaţi pozitiv şi trebuie să stea în izolare, timp de 10 zile. Viceprimarul comunei, profesoara Ana Maria Dumitru, a declarat pentru Monitorul, care sînt măsurile luate:

„La Primăria Cordun, s-au îmbolnăvit de coronavirus şapte persoane şi un muncitor. Am luat imediat legătura cu Direcţia de Sănătate şi s-a procedat la testarea tuturor celor 37 de angajaţi. Restul personalului lucrează, dar în condiţii de restricţionare a intrării în instituţie, aşa încît plata taxelor şi impozitelor locale se poate face doar on-line.

Cei care au fost depistaţi pozitiv vor sta la domiciliu, în izolare, timp de 10 zile, după care vor fi din nou testaţi. Am luat măsura instalării la intrarea în sediul administraţiei a unui aparat cu ozon, care purifică aerul. S-a dezinfectat toată instituţia.

Pentru a continua activitatea cu cetăţenii, la intrarea în instituţie există o persoană care preia problemele acestora şi le rezolvă. Urmare a infectării unui număr atît de mare de angajaţi, începînd de luni, 17 ianuarie, timp de 10 zile, intrarea în sediu este total restricţionată“.

Viceprimarul a mai spus că o parte din cei opt angajaţi erau vaccinaţi. Anunţul măsurilor luate pentru următoarele 10 zile la Cordun este postat şi pe site-ul instituţiei, populaţia fiiind sfătuită să facă plăţile on-line, pe site-ul „Ghişeul. ro“. Şi cei care au avut contact cu personalul din primărie sînt sfătuiţi să se testeze.

Citește știrea

Actualitate

PNL Neamț: Facturile la curent electric și gaze calculate greșit vor fi refăcute. Debranșările, interzise!

Știre publicată în urmă cu

în data de

Partidul Național Liberal și-a impus punctul de vedere în Coaliția de guvernare, iar soluțiile propuse în cazul facturilor majorate la energie au fost adoptate.

Guvernul Ciucă a emis o Ordonanță de Urgență prin care facturile la curent electric și gaze întocmite greșit, cu încălcarea legii plafonării și compensării, vor fi refăcute, recalculate corect și retrimise fără niciun fel de penalizări. Debranșările vor fi interzise pe perioada aplicării facilităților privind plafonarea și compensarea facturilor.

Cei care au plătit deja facturile greșit întocmite ar trebui ca, din momentul recalculării facturii, să primească banii înapoi în termen de cinci zile, dacă suma plătită pe factura eronată este mai mare de 100 de lei față de factura recalculată. Dacă diferența dintre factura întocmită greșit și cea recalculată este sub 100 de lei, această sumă se reduce din factură.

Prevederile instituite de guvern vor fi aplicate în cazul tuturor facturilor care au fost emise eronat, fie că sunt emise în noiembrie sau decembrie. Din datele ANPC, este vorba de un milion şi jumătate de facturi greșit întocmite.

Tot la propunerea PNL, Guvernul Ciucă a anunțat și promovarea unui nou pachet legislativ, prin care vor fi extinse prevederile legii plafonării și compensării.  Executivul are în vedere scăderea plafoanelor de consum și majorarea compensațiilor la facturile pentru curent electric și gaze.

 

Biroul de presă al PNL Neamț

Citește știrea

Trending