Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

MILIARDE DUPÃ PROCESE

Știre publicată în urmă cu

în data de

• patru dintre fostii acuzati din „Dosarul Damuc“ vor fi despagubiti de statul român • judecatorii Înaltei Curti de Casatie si Justitie au acordat despagubiri morale în valoare de zeci de miliarde de lei • hotarîri definitive si irevocabile detin procurorul Stelian Olteanu, locotenent-colonelul (r) Radu Paduraru, afaceristul Dragos Cîmpan si colonelul (r) Constantin Ploae • lor trebuie sa li se achite 13,5 miliarde de lei vechi • pe rol se afla alte dosare ale unor persoane care au fost cercetate în aceasta cauza •

Cazul Damuc, un dosar despre care s-a scris si, probabil, se va mai scrie mult timp de acum înainte, iese din nou la rampa. De aceasta data, prin valoarea despagubirilor acordate de instanta suprema unor persoane care au fost cercetate si arestate în acest dosar. Daca pîna acum s-a spus ca fostii învinuiti au solicitat miliarde de lei daune morale, acum se poate spune ca ei si vor primi acesti bani. Si asta pentru ca, recent, judecatorii Înaltei Curti de Casatie si Justitie au considerat ca celor patru fosti inculpati li se cuvin despagubirile solicitate. În acest moment, exista patru hotarîri judecatoresti definitive si irevocabile, prin care statul român este obligat sa plateasca 3,5 miliarde de lei procurorului Stelian Olteanu (foto), 3,5 miliarde de lei locotenent-colonelului, în rezerva, Radu Paduraru, 5 miliarde colonelului (r) Constantin Ploae si 1,5 miliarde de lei omului de afaceri Dragos Cîmpan. Deja, Finantele se pregatesc sa puna în executare aceste hotarîri, banii urmînd sa intre în conturile celor patru. Se pare ca în asteptarea unor hotarîri asemanatoare se mai afla si alti fosti inculpati ai dosarului, printre care si judecatoarea Emilia Huianu care a solicitat despagubiri în valoare de 10 miliarde de lei. Interesant este ca persoanele cu care am reusit sa discutam au declarat ca nu doresc ca statul român sa achite aceste despagubiri, ci persoana care a condus ancheta, si anume procurorul militar Vasile Doana. „Acum trei saptamîni, am primit documentul prin care am fost înstiintat ca am cîstigat procesul cu statul român. Mi-au fost acordate despagubiri morale în valoare de 3,5 miliarde de lei. Deja, am întreprins formalitatile necesare pentru a intra în posesia banilor. S-a dovedit ca am fost victima unei anchete tendentioase si nu doresc nimanui, niciodata, sa i se întîmple ce mi s-a întîmplat mie. Se stie ca am fost victima unei razbunari, iar cineva trebuia sa plateasca pentru asta. Vreau sa precizez foarte clar ca eu nu vreau ca acesti bani sa fie platiti de contribuabili, însa daca legea spune astfel, ma supun. Statul român plateste acesti bani, însa legal. Dar, Finantele se pot îndrepta împotriva celui care a comis aceste abuzuri, si anume a procurorului Vasile Doana. Nu sînt singurul care se afla în aceasta situatie. Din cîte stiu eu, exista patru hotarîri definitive si irevocabile ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, hotarîri favorabile altor persoane care au avut de suferit de pe urma acestei anchete. Prin aceasta solutie, statul român recunoaste o greseala comisa de cel care a fost artizanul acestor cercetari“, a declarat procurorul Stelian Olteanu. Cu actiune în regres se va adresa Finantelor si locotenent-colonelul (r) Radu Paduraru, cel care urmeaza sa primeasca 3,5 miliarde de lei despagubiri. „Vreau ca acesti bani sa nu-i plateasca statul român, ci cei care au gresit. De aceea, voi face o cerere de actiune în regres catre Finante, acestea urmînd sa recupereze banii de la persoana care a comis aceste abuzuri“, a declarat Radu Paduraru. Un calcul simplu arata ca statul român va scoate din vistierie zeci de miliarde de lei pentru a achita aceste daune morale. Un lucru care ar trebui sa dea de gîndit anchetatorilor care nu detin probe suficiente atunci cînd iau masuri în lucrarile penale aflate în lucru. Reamintim ca cercetarile în „Dosarul Damuc“ au demarat în 1999 si au facut „victime“ printre politisti, magistrati si oameni de afaceri. Acestia au fost cercetati pentru presupuse infractiuni privitoare la taieri ilegale de padure, împroprietari ilegale cu suprafete forestiere, trafic cu material lemnos, dar si infractiuni de luare si dare de mita. Desi cercetarile s-au lasat cu numeroase arestari, în final aproape toti cei cercetati au fost scosi de sub urmarire penala si au fost trimisi în judecata doar cîtiva inculpati. O parte dintre cei anchetati si arestati pe parcursul cercetarilor au dat în judecata statul român. Procurorul Stelian Olteanu s-a adresat si Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending