Prima pagină
Mii de vizualizări a strâns o piesă a unui unui compozitor romașcan, la Festivalul Mamaia
■ Sergiu Rudichi a încredințat piesa „Indiferență” unei tinere din Onești, Delia Racu ■ satisfacția romașcanului este foarte mare, cântecul având peste 8.000 vizualizări, ceea ce a clasat-o pe locul I ■ la ediția din 2008, Sergiu Rudichi a obținut locul III cu piesa „Prima zi fără tine”, pe care a compus-o și interpretat-o ■ el este îndrumătorul lui Silviu Prăjescu, care a ajuns la Eurovizion cu o piesă a compozitorului și a lui Alesaandro Mucea, Superstar România în 2021 ■
La Mamaia se desfășoară o nouă ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară, transmis pe TVR 2, MagicTv, KissTv, RockTv, organizat de municipalitatea locală, în perioada 23-25 august 2024, fiind una dintre cele mai mari atracții în materie de muzică ce se desfășoară pe litoralul Mării Negre. Romanul este reprezentat de compozitorul Sergiu Rudichi, la Secțiunea Creație” cu piesa „Indiferență”.
El a încredințat-o spre interpretare tinerei și talentatei interprete Delia Racu, din Onești, câștigătoarea din 2023 a Trofeului Festivalului de Muzică Ușoară de la Amara. „Sunt încântat și eu și numerosul grup de suporteri romașcani, care mă însoțesc la manifestare, de atmosfera fantastică de la această ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, care dovedește faptul că românii sunt dornici de muzică autohtonă de calitate.
Sunt foarte mulțumit de faptul că piesa mea a ajuns în finală la secțiunea Creație, dar mai ales că a primit cele mai multe vizualizări, 8.000, în 12 ore. Mă bucur de fiecare dată când compozițiile mele ajung să fie cântate pe scenele festivalurilor consacrate. Este știut faptul că, în 2008, adică exact acum 14 ani, am obținut, la Festivalul de la Mamaia, locul III, atunci urcând pe scenă și ca interpret și în calitate de compozitor”, a declarat pentru Monitorul Sergiu Rudichi.
El este, împreună cu soția, Mihaela Tertelici, coordonatorul Clubului Luky Dance și a unui festival anual de muzică pentru adolescenți, care s-a dovedit o veritabilă pepinieră de talente. Asta dacă e să facem referire doar la două nume care și-au câștigat un loc în muzica din România. Este vorba despre romașcanul Cristian Prăjescu, care a ajuns, în 2013, în finala concursului Eurovizion cu Piesa „The best thing in lkive is to love”, aparținând lui Rudichi.
Acum, Prăjescu, absolvent al Conservatorului din București și cu un master în Belgia, este producător. Cel de al doilea nume lansat la Luky Dance este Alessandro Mucea, primul Super Star România, la concursul de la PROTV din 2021, unde a câștigat marele premiu – 200.000 euro. Între 28 iunie-6 iulie 2024, Alessandro a reprezentat România la World Championships of Performing Art WCOPA, considerat a fi cel mai mare concurs de talente din lume.
La Mamaia au urcat pe scenă cei admiși în urma preselecțiilor la secțiunile Interpretare și Creație, cea de a treia seară fiind una în se vor cunoaște câștigătorii. La interpretare s-au calificat concurenții Bryana Holingher, Catinca Leu, Delia Racu, Melissa Antonesi, Eleonora Filipoi, Ileana Paula Both, Adriana Lungu, Georfiana Gavrilă, Ariana Raisa Andra Dinu, Luana Mihaela Toader și Carla Boboc.
La secțiunea Creație s-au calificat: Theodor Dan Creimerman cu piesa ”Cred că te iubesc”, Dan Pavelescu cu piesa ”De n-ai fi tu”, Sergiu Rudichi cu piesa ”Indiferență” , Viorel Gavrilă cu ”Vei fi mereu”, Răzvan Adam cu piesa ”Fredom”, Nicolae Caragea cu ”Despre noi… apoi”, Mihai Alexandru cu ”Undeva”, Codruț Valentin Croitoru cu piesa ”Amintirile”, Marius Moga, Răzvan Matache, Vizi Impre și Mihai Dumitrescu cu piesa ”Monocrom”, precum și Cristian Faur cu piesa ”O mie de dorințe”.
Juriul concursului și al preselecției este format din „nume” ale muzii din țară: Horia Moculescu, Ionel Tudor, Liliana Stanciu, Corina Chiriac, Marius Țeicu, Laura Parfinov și Marian Cioacă. Festivalul este prezentat de îndrăgiții interpreți Aurelian Temișan și Anca Țuurcașiu. În afara concursului au fost recitaluri ale unor trupe clebre: Trei Sud Est, Zdob și Zdup, Compact, The Motans, Horia Brenciu&HB Orchestra dar și al interpreților Horia Moculescu și Corina Chiriac.
În cea de-a doua seară a festivalului de la malul mării – 24 august 2024 au făcut show alte stele ale muzicii românești: Aurelian Temișan, Anca Țurcașiu, Florin Ristei, Connect-R și Loredana. A treia seară, 25 august, a fost rezervată Galei Laureaților, cu începere de la ora 19.00, urmată de recitalurile unor interpreți și trupe de renume: Irina Baianț, Feli, Lidia Buble, Bere Gratis și Vama.
Câștigătorul Trofeului Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia 2024 va fi răsplătit cu suma de 50.000 de lei, iar premiile I, II și III, la fiecare secțiune, sunt în valoare de: 30.000 lei, 20.000 lei și 10.000 lei. Festivalul Mamaia va fi urmat de Festivalul Național al Cântecului și dansului Popular Românesc, în perioada 28 – 30 august 2024, care se va desfășura, de asemenea, în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia.
-
Actualitate7 ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo săptămână,
21 de milioane de euro pentru pădurea lui Eric Sturza
-
Actualitate2 săptămâni,
Demisie surprinzătoare a primarului Cristian Baciu
-
Prima pagină2 zile,
Adrian Laza, premieră națională în Himalaya. Este primul român care a escaladat cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume FOTO
-
Actualitate2 săptămâni,
”Cutremur” în PSD Neamț: Carmen Năstase pusă să se retragă din Consiliul Județean
-
Actualitate2 săptămâni,
Alertă națională: cod galben și portocaliu, ploi, vijelii
-
Prima pagină4 zile,
Școli nemțene din rural, decorate prin decret prezidențial de Ziua Mondială a Educației
-
Actualitate2 săptămâni,
Vremea împărțelilor