Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Mihai Trãistariu si-a condus mama pe ultimul drum

Știre publicată în urmă cu

în data de

• la exact o sãptãmînã de la succesul repurtat la concursul Eurovision, Mihai Trãistariu si-a înmormîntat mama • la ceremonie au luat parte zeci de persoane • „cred cã acesta este pretul cu care plãtesc succesul de la Eurovision“, declara emotionat interpretul, stînd lîngã sicriul mamei • desi ar fi vrut sã mai rãmînã cîteva zile alãturi de fratii lui, Mihai s-a întors, sîmbãtã noaptea, în Bucuresti, întrucît zilele acestea are de onorat numeroase contracte •

Lacrimile de fericire ale lui Mihai Trãistariu, care a repurtat, recent, un mare succes la concursul Eurovision, clasînd România pe locul IV, s-au transformat în lacrimi de durere, sîmbãtã, 27 mai, cînd la exact o sãptãmînã dupã izbîndã, si-a înmormîntat mama. Alãturi de Mihai si cei trei frati ai lui, la funeralii au luat parte rude, vecini, prieteni, cunostinte, care au petrecut-o pe ultimul drum pe Natalia Trãistariu, plecatã, dincolo, la numai 66 de ani, rãpusã de o boalã foarte gravã. Mama lui Mihai îsi va dormi somnul de veci alãturi de tatãl acestuia, care a fost înmormîntat în urmã cu 15 ani, în cimitirul Bîtca Doamnei, din Piatra Neamt. În ciuda faptului cã a plouat torential, în jurul fratilor Trãistariu s-au adunat peste o sutã de persoane care au luat parte la ceremonialul de înhumare. De altfel, ploaia a început exact în momentul în care sicriul cu trupul neînsufletit al femeii a fost scos din capela cimitirului si îndreptat cãtre bisericã. Dupã cum spun bãtrînii, acesta ar fi un semn cã i-a pãrut rãu dupã viatã celei plecate. Desi niciunul dintre colegii de breaslã ai lui Mihai nu a participat la înmormîntare, o parte dintre acestia, precum Laurentiu Cazan, Minodora, Andreea Bãnicã, Luminita Anghel, gemenele din trupa „Bambi“, l-au sunat si i-au transmis condoleante. În schimb, alãturi de Mihai, si acum, la durere, a fost Eduard Cîrcotã, cel care i-a compus si încredintat spre interpretare piesa „Tornero“, cu care s-a clasat pe locul al IV-lea, venit împreunã cu sotia si cîtiva prieteni comuni. Dintre cei foarte apropiati lui Mihai, a mai fost prezentã si o prietenã, impresar în Bucuresti. Mîhnit, obosit, vãdit emotionat de atmosfera în care era implicat, preocupat de bunul mers al organizãrii celor necesare înmormîntãrii, Mihai si-a exprimat regretul cã, în ultima perioadã, nu a avut timp sã vinã acasã si sã stea cu mama lui, mai ales cã stia despre boala ei. „Si eu si ea stiam cã este bolnavã de cirozã, dar nici unul dintre noi nu a realizat cît de grav este, pentru cã nu avea dureri. Acum, regret cã nu am luat mai în serios lucrurile, cã nu am fãcut mai mult si cã nu am mai putut sã o salvez. Cred cã acesta este pretul pe care trebuie sã îl plãtesc pentru succesul de la Eurovision. S-a bucurat foarte mult de succesul meu si cred cã a fost foarte mîndrã de mine. De altfel, am vorbit cu ea la telefon a doua zi dupã concurs, mã auzise la radio si mi-a spus «bravo mamã, a fost foarte bine». Pînã în seara în care a intrat în comã, am vorbit cu ea mereu la telefon, ca sã îi aud vocea, sã mã audã si ea si sã ne sustinem reciproc. M-a sustinut foarte mult în ceea ce priveste participarea la Eurovision si si-a dorit la fel de mult ca si mine sã obtin un loc cît mai bun în clasament“, a declarat Mihai Trãistariu.

Împãrtit între suflet si carierã Desi ar fi vrut ca dupã înmormîntare sã mai stea cîteva zile acasã, alãturi de sora si de cei doi frati ai lui, interpetul de muzicã pop, a plecat spre Bucuresti sîmbãtã searã, întrucît avea de onorat multe contracte-concerte si emisiuni de televiziune. Pe de altã parte, dupã întoarcerea din Grecia, Mihai a fost contactat de multi producãtori si compozitori din tarã si din strãinãtate. Astfel, pe lîngã talentul si munca lui, cu putin noroc, interpretului i s-ar putea deschide usile unei cariere internationale, de care se aratã foarte atras. „Dacã voi avea sansa unor contracte în strãinãtate, precum si a unei cariere internationale, mã voi stabili «afarã», pentru cã acolo e cu totul altceva. Asta nu înseamnã cã nu voi mai veni în România. Acasã, la Piatra Neamt, unde îmi sînt fratii, voi reveni întotdeauna cu drag si dor. Vreau sã vã spun cã, peste tot pe unde merg, nu pierd ocazia sã spun cã sînt din Piatra Neamt si cã sînt moldovean, chiar dacã unii se grãbesc sã îmi punã eticheta de mîrlan, numai pe acest considerent“, s-a confesat Mihai Trãistariu. Natalia Trãistariu a murit joi dimineatã, 25 mai, la Spitalul Fundeni, în urma unui stop cardiac. Ea fusese transferatã aici în noaptea de 23/ 24 mai de la Spitalul Judetean Neamt, de la sectia Anestezie si Terapie Intensivã, unde, în ultimele 24 de ore de internare, fusese în comã profundã. Trasferul la clinica bucuresteanã a fost fãcut la solicitarea familiei, pe care medicii nemteni, în îngrijirea cãrora s-a aflat pacienta, au anuntat-o cã starea ei este foarte gravã si nu mai are sanse de supravietuire. Solicitarea ca mama sã fie internatã al Fundeni a venit chiar din partea lui Mihai, care a auzit cã singura ei sansã ar fi efectuarea transplantului de ficat. De îndatã ce a fost internatã aici, la clinica bucuresteanã s-au fãcut toate formalitãtile necesare efectuãrii acestei interventii chirurgicale, numai cã a fost prea tîrziu. Natalia Trãistariu era grav bolnavã de cirozã hepaticã, fiind diagnosticatã cu aceastã afectiune în urmã cu trei luni. Desi medicii au avertizat-o cã e grav, lipsa durerii a fãcut-o pe femeie sã nu ia boala în serios. A revenit la spital în plinã crizã, vineri, 19 mai, si a fost internatã la sectia Medicalã a Spitalului Judetean. Luni searã, 22 mai, în urma unei hemoragii puternice, ea a fost transferatã la sectia Anestezie si Terapie Intensivã, iar marti dimineatã a intrat în comã. Natalia Trãistariu, Lili, asa cum o stiu fostii colegi, a lucrat ca asistentã medicalã la Serviciul Judetean de Ambulantã Neamt. A crescut singurã patru copii, trei bãieti si o fatã, Mihai fiind cel mai mic, si preferatul ei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhivă 2005-2017

Proces şi la Curte în cazul fraudelor de la postliceală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii au atacat sentinţa prin care s-au aplicat pedepse cu suspendare şi achitări ■ 19 din cei 96 de inculpaţi au uzat de calea de atac ■ 26 de lucrări au fost anulate de instanţa de fond ■ unii elevi nici nu treceau pe la şcoală, fiind plecaţi în străinătate ■ erau promovaţi contra unor sume de 1.000 de lei ■ unii profesorii-medici pătaţi completau în locul candidaţilor testele tip grilă ■

Procesul fraudelor de la postliceala sanitară continuă la Curtea de Apel Bacău după ce sentinţa instanţei de fond a fost atacată. Au declarat apel atît procurorii cît şi parte din inculpaţi, 19 din totalul din 96, profesori care şi-au pătat onoarea la corectarea tezelor, dar şi elevi care au cotizat pentru a deveni asistenţi medicali. Reamintim că Tribunalul Neamţ a aplicat pedepse cu suspendare, iar parte dintre cei deferiţi justiţiei au fost exoneraţi de răspundere penală, fiind achitaţi. 26 de lucrări ale elevilor „cotizanţi“ au fost anulate de instanţă, titularii rămînînd fără diploma care le atesta studiile. Acuzele de dare şi luare de mită nu au putut fi dovedite nici din probatoriu, nici din interceptări şi confruntări, astfel încît profesorii şi cei din comisia de examinare au fost inculpaţi numai pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. În ceea ce priveşte alţi acuzaţi, ei au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, iar cursanţii şcolii postliceale fiind inculpaţi pentru cumpărare de influenţă. Cele două părţi vătămate din dosar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Şcoala Posliceală Sanitară Piatra Neamţ, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Curtea de Apel Bacău va da în cauză o sentinţă definitivă. Conform actelor de urmărire penală, lanţul neregulilor pleca încă de intrarea în şcoală şi se termina la finele studiilor, cu examenul de certificare, unul care era de cele mai multe ori măsluit grosolan. Oamenii legii s-au sesizat despre nereguli în 2013, iar cercetările au durat aproape doi ani. Au ajuns în faţa judecătorilor membrii comisiilor de certificare a studiilor, diriginţii celor trei clase din Piatra Neamţ care au absolvit în 2013, secretarul unei postliceale din Roman, care în anul 2013 a scos ultima promoţie, apoi şi-a închis porţile, precum şi de mulţi din cei care au cumpărat bunăvoinţa profesorilor şi a medicilor şi au cumpărat o diplomă de asistent medical, deşi în unele cazuri chiar cei din comisia de examinare se minunau cît de neinstruiţi erau candidaţii. Acheta a relevat faptul că la postliceala din Roman succesul examenului era asigurat contra sumei de 1.000 de lei de persoană. În mod normal, taxa legal instituită era de 170 de lei, iar diferenţa pînă la 1.000 de lei însemna cumpărarea indulgenţei profesorilor examinatori. De toate demersurile s-a ocupat secretara unităţii, cea care strîngea banii de la cotizanţi, le spunea că această practică este valabilă de ani de zile şi că pentru cei care dau bani, poate rezolva problema examenului la Piatra Neamţ. Tot ea făcea drumurile la „judeţ“, unde era centru de examinare şi rezolva problema. Femeia le-a spus oamenilor legii că această taxă ilegală era de cînd lumea, că iniţial a fost mai modestă, dar că din 2009 rămăsese la pragul de 1.000 de lei. Din cei 34 de elevi înscrişi în promoţia 2010 – 2013, au venit la examenul de certificare numai 24, dar instanţa le-a anulat lucrările. Pentru unii, cursurile din cei trei ani au fost opţionale, nici măcar nu au trecut pe la şcoală fiind plecaţi la muncă în străinătate. Pentru majoritatea candidaţilor secretara le-a făcut rost şi de proiecte pe care le avea de la promoţiile anterioare. La Piatra Neamţ examenul de final costa mai puţin, cam 500 de lei. Ca orice examen şi cel de la postliceala sanitară era monitorizat audio şi video, aşa că anchetatorilor nu le-a trebuit decît niţică răbdare pentru a studia înregistrările. Aşa a ieşit la iveală că acolo unde toată comisia era „cumpărată“, medicii au muncit pe brînci, şi- au scos din poşete mai multe pixuri, au stabilit care este mai aproape de culoarea cu care s-a scris teza şi au trecut la treabă. La testele tip grilă erau întrebări care aveau unul, două sau chiar trei răspunsuri corecte. Corectorii au completat tot ce trebuia pentru note cît mai mari. Totuşi, mediciii care nu s-au lăsat cumpăraţi au rămas uimiţi de neştiinţa candidaţilor, catalogînd promoţia 2013 ca fiind cea mai slabă din istoria şcolii. La examenul din 2013 au fost un număr total de 212 candidaţi care au avut de susţinut proba scrisă şi proiectul. Dacă la cea de-a doua probă toţi au trecut cu brio, la teza scrisă, şapte candidaţi nu au reuşit să obţină minim nota 5. Din cei care au trecut însă, mulţi s-au bucurat de sprijinul comisiei de corectare, în unele cazuri modificările fiind evidente. În aceste condiţii, a fost dispusă o expertiză grafologică în urma căreia a ieşit la iveală că din totalul de 212 de teze, un număr de 113 prezintă modificări ale substanţei cu care s-a scris, dar nu s-a putut stabili dacă au făcut menţiunile pe foaie una, sau două persoane.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Releul Pietricica

Știre publicată în urmă cu

în data de

Fluturi, bufnite si nuduri deasupra cartierului Precista

1. Petru Diaconu, un boem total, fãrã mamã, fãrã tatã, nãscut de o mãtusã, rudã de sânge, totusi, cu Henri-Julien-Felix Rousseau (cunoscut ca le Dournier, Vamesul) a dat sfoarã-n Piatra si si-a adunat prietenii la un vernisaj, pe un deal, la Sestri Art Gallery, deasupra cartierului Precista. Acolo, împreunã cu mai tânãrul sãu camarad Bogdan Enache au pus-o de o expozitie de picturã, fiindcã ei asta stiu si asta fac: picteazã. În plus, omul acesta cu ochi limpezi de viezure tânãr, de o generozitate elegantã, cum rar mai întâlnesti în ziua de azi, se dovedeste de o consecventã înspãimântãtoare. El picteazã bufnite, frunze, nuduri, fructe tãiate în douã, ca sã li se vadã semintele, fântâni, puturi de fântânã în care se vede cerul si în care se vãd frunze, nuduri, seminte din fructe tãiate în douã, bufnite, poate si câte o oalã de lut preistoricã, devenind astfel mai împãmântenit decât ne putem imagina noi, care îl vedem doar un pictor recunoscut ca pictor fiindcã asa a vrut el: sã fie pictor. Fiecare lucrare a sa este de o minutiozitate exemplarã. Rousseau Vamesul opunea impresionismului arta naivã, visarea, fantezia, fiind definit drept un pictor neoprimitv genial. La fel e si Petricã Diaconu, un pictor absolut fascinant, de o energie debordantã si cu o fantezie care-l duce în visãrile lui pe pânzã. E unic, fiindcã e prea destept, prea citit ca sã fie pus în categoria pictorilor naivi, motiv pentru care cautã si titluri de expozitii, cautã cuvinte, cautã motive care sã-l desprindã de un fel de etichetã care, habar n-are el, s-a desprins de mult de lucrãrile sale. Si-a intitulat expozitia: Cãlãtorie în imaginar, iar tablourile sale au nume ca niste versuri. Nu le-am vãzut, dar a promis sau chiar a fãcut niste tablouri mari, gen Visul (1910 Museum of Modern Art, New York), Vamesul, o fi în stare. El îmi aduce aminte, mereu, de ce a spus cândva Janis Lyn Joplin: Nu sunt cea mai bunã, dar sunt unicã. 2. Si fiindcã vreau sã mã pãstrez în aceastã rubricã a Monitorului: pot fi invidiat pentru ziua de marti. Din marea cea mare a majoritãtii care si-a petrecut ziua de marti la televizor, privind si ascultând ineptiile zilei, care, desigur, au fost deja uitate, am avut sansa de a merge acolo, unde televizoarele erau oprite si unde oamenii se întâlneau, se salutau, unii se îmbrãtisau si se uitau pe pereti, la tablouri. Am stat la un pahar cu vin, am vorbit, am râs, l-am ascultat pe cel care a fãcut, elegant si scurt, vernisajul, cu multe glume, cu imaginatie, apoi iar am stat la taclale, am mai bãut un pahar cu vin, oameni frumosi, femei si bãrbati de toate vârstele, îmbrãcati îngrijit, civilizati, atenti la cei de lângã ei, distinsi. Pietreni distinsi. Oameni cu grijã de ei si de cei de lângã ei, oameni inteligenti, fãrã ifose, aflati într-un loc unde se simteau bine si, care, din când în când, se uitau si la motivul acelei întâlniri de searã: pe pereti. La tablouri. Un motiv absolut normal. A fost o searã frumoasã, în care nimeni nu a simtit nevoia sã se de-a balenã în apã micã. N-am vãzut politicieni. Singurul ales, Petru, nu mai termina sã se autoironizeze si avea si un fular alb în jurul gâtului. Totul a fost atât de firesc, de normal, cu oameni normali, încât pãrea anormal. Între timp, din balconul locantei, iluminat de Crãciun, începeau sã zboare pe deasupra cartierului Precista fantasmagoriile pictate de Petru Diaconu. Bufnitele si nudurile lui, frunzele si fluturii lui, în culori de normalitate. Un artist, iar acea punere în scenã, acea mise-en-scene, pãrea cã va putea fi reluatã si mâine, si poimâine. M-a cuprins o stare de bine. Coborând scãrile de la stadion, intram într-un oras frumos, iar pe cer… ce sã vã mai spun?! Acasã am gresit si am dat drumul la televizor, la stiri. Se vorbea despre scandalul, despre circul din Parlament. Am închis si am preferat sã scriu aceste gânduri. Ies pe balcon sã mã uit la cer, poate mai vãd ceva urme de culoare.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

REABILITAREA SI INTEGRAREA TURISTICĂ A MONUMENTULUI ISTORIC: BISERICA SF. GHEORGHE

Știre publicată în urmă cu

în data de

Citește știrea

Trending