„Mi-aţi omorît sora”: Un deces, mustrări şi medici „obosiţi“

■ la exact trei luni de la moartea soţului, educatoarea Angelica Tăbăcaru, fost inspector şcolar, şi-a pierdut sora, din cauza unui accident vascular cerebral ■ deşi are propriile mustrări de conştiinţă, legate de decesul acesteia, Angelica Tăbăcaru nu ezită să facă rechizitoriul unui sistem medical bolnav ■

Viaţa cea de toate zilele rezervă unora, parcă, mai mult decît pot duce într-o existenţă de om. Este cazul cunoscutei educatoare Angela Tăbăcaru, fost redactor la CNS Roman, pe care viaţa a încercat-o greu, în ziua în care a făcut parastasul de trei luni, pentru soţul mort de o boală incurabilă şi-a pierdut şi sora, victimă a aceluiaşi sistem bolnav.

Unul în care parte din medici au ajuns să se creadă „Dumnezei, cu drept de viaţă şi de moarte“ asupra oamenilor. Dar iată relatările cutremurătoare ale celei care are într- un fel mustrări de conştiinţă, pentru că sora a plecat în Lumea celor drepţi şi din cauza ei.

„S-a împlinit exact o săptămînă (la data documentării – n.r.) de cînd sora mai mare a venit la mine, pentru că şi-a dorit foarte mult – eu n-am putut-o refuza şi regret enorm acum – şi-a dorit, repet, să stea cu mine, să plîngem împreună pe soţul meu, cumnatul pe care l-a iubit, ca şi mine enorm şi cu care se înţelegea.

Dar poate asta i-a fost hărăzit, să meargă la aşa scurt timp, acolo, Sus, la Dumnezeu, singurul care ne poate judeca“.

Asta crede acum, după tragedie şi spune că sora ei, mai mare şi mai înţeleaptă a mers acolo, să se consoleze cu cel care i-a fost cumnat, declară Angelica Tăbăcaru, care după ore şi zile lungi, grele, cu frămîntări sufleteşti de tot felul, cu remuşcări că s-a lăsat înduplecată de rugăminţile surorii, de a-i îndeplini o singură dorinţă, aceea de a mai sta împreună, fie şi pentru o oră, amintindu-şi de cel care i-a fost şi-i va rămîne cumnat.

„Se înţelegeau dintotdeauna foarte bine şi cred că o să se înţeleagă şi pe Lumea Cealaltă, la fel“, spune Angela Tăbăcaru, o finţă extrem de evlavioasă.

„Respect faţă de întreg corpul medical profesionist, dar de aici şi pînă la indiferenţa unor unor medici obosiţi e cale lungă“

Angelica Tăbăcaru se întreabă dacă nu cumva vinovaţi sînt medicii care, parcă, se cred Dumnezei, Dumnezei care au ajuns să decidă care e mai bătrîn şi mai bolnav, care trebuie lăsat să moară din această cauză şi cui trebuie să i se dea şansa de a mai trăi, pentru că a trecut prin chinurile morţii de Covid.

„Respect faţă de întreg corpul medical profesionist, pentru că ei sînt ultimii oameni de care ai nevoie în viaţă, atunci cînd situaţia o cere, dar de aici şi pînă la «INDIFERENŢA» faţă de un om aflat într-o stare critică este cale lungă! Sora mea era suferindă, dar era şi fricoasă, şi anxioasă. Însă să laşi un vîrstnic adus grav bolnav, lucru indicat şi de spusele mele şi de semnele clinice, de dovezile aduse la dosar, etc., să-l laşi, repet, în cărucior, pe un hol plin de agitaţie, cu bolnavi de tot felul, să nu-i iei o tensiunea, să nu ţii cont de faptul că draga de ea a leşinat, nu se mai ţinea pe picioare, pentru că doar nu o aduceam eu, de nebună, la spital, mi se pare sub demnitatea umană!“, spune, plină de obidă, sora decedatei.

Şi spitalul se justifică şi o face într-un limbaj cît mai tehnic, folosit de purtătoarea de cuvînt, Andreea Trifan, tocmai, crede aparţinătoarea, pentru a o timora psihologic şi a se crede, ea, singura vinovată. Şi repetă diagnosticele şi protocoalele de două ori, ca lumea să fie convinsă, unde-i „adevăratul“ vinovat. „Pe 29 noiembrie, la CPU este adusă de familie, pacienta Focşa Agripina, în vîrstă de 82 de ani, pentru o sincopă (??) la domiciliu. Din declaraţiile familiei, pacienta a prezentat o sincopă (??) şi a rămas inconştientă aproximativ 10 minute, urmată de altă sincopă (??) cu vărsătură. La ora 17.00, d-na doctor …., de pe maşina TIM SMURD, venind de la o solicitare de la Iaşi, a constatat că în garda de CPU a doamnei doctor …, este foarte aglomerat. D-na doctor … a consultat pacienta de 82 de ani, cu o patologie cardio-vasculară cunoscută. La momentul consultului pacienta era conştientă, cooperantă, avea tensiunea arterială 106/90, saturaţie oxigen 95%, afebrilă, cu modificări pulmonare ascultatorii (??). Sînt recoltate analize, se efectuează EKG, fără modificări acute. Se continuă investigaţiile cu CT, pentru că pacienta a prezentat sincopă (??) şi CT pulmonar (??) şi modificări ale examenului clinic“.

Şi comunicatul de presă, se încheie, pentru bună înţelegere, de către eventualii „cîrcotaşi“ a „vinovatului de serviciu“. „Sufăr, strig, îmi pun întrebări, nu găsesc răspuns, dar i-aş ruga pe cei din sistem, care ne omoară cu zile, să plece, să ne lase, să ne lase doar specialiştii adevăraţi şi, eventual, pe mîna leacurilor băbeşti!

Mi-aţi omorît sora, sora care a avut grijă de mine de mică, sora pe care o sunam de 3 ori pe zi să văd cum se simte, sora pe care o vizitam şi de trei ori pe săptămînă să-i duc medicamente, să o ajut în anumite situaţii grele, sora care dădea un sens vieţii mele!

Azi am înmormîntat-o şi nu-mi vine a crede! Iubea viaţa, era o luptătoare, trăia din pensioara ei, îşi revenise dintr-o răceală puternică datorată tăiatului viei în februarie, îşi făcuse aprovizionarea pentru Crăciun, pentru iarnă şi, într-o clipă, «indiferenţa unui doctor obosit» i-a tăiat aripile! În urechi îmi vîjîie strigătul ei,atunci cînd o aduceau de la CT, probabil după o cădere pe hol: „Angelica, nu mă lăsa aici, du-mă acasă!», strigăt de om neputincios şi neajutorat! I-am promis că nu o las acolo, că aştept să o iau la mine şi apoi o duc acasă, deşi acum cred că ar fi trebuit să o smulg cu tot cu cărucior“ îşi reproşează „vinovata fără vină“ şi, apoi, iar îşi reproşează, pentru a se scuza, că a fost trimisă afară, acasă şi asigurată că o vor suna!, se frămîntă Angelica Tăbăcaru.

„Să nu se mai întîmple asta, niciodată“, de asta strînge semnături

Şi da, de aceea, ea, sora celei plecate mult prea devreme la Bunul Dumnezeu, din voinţa celor care se cred, repetă, Dumnezei pe acest pămînt, unde muritori sîntem cu toţii, strînge semnături de la cei care au păţit la fel în spitalul de la Roman sau în cel „al morţii“ de la Piatra Neamţ.

Şi disculpările, poate juridic vorbind, din punct de vedere al procedurilor analizate cu sînge rece de reprezentanţii vreunei comisii de anchetă, ce trebuie să existe la nivelul fiecărui spital sau ale uneia de la Colegiul Medicilor, dacă aceasta se va decide să facă vreo reclamaţie, vor demostra contrariul. Adică faptul că „mortul şi aparţinătoarea“ sînt devină.

Da, asta pentru a-i tulbura şi mai mult îndoielile şi a o determina psihologic să renunţe la decizia de a face cumva, undeva, vreun demers omenesc, de a afla dacă şi medicii au vreo vină! Şi nu au, cum lasă aceştia să se înţeleagă, repetînd şi iar repetînd, că şi-au făcut datoria. Şi mustrările de conştiinţă, şi îndoielile, şi dorinţa de a nu face rău unor persoane nevinovate poate vor învinge şi nu se va adresa vreunei instanţe de judecată medicală sau juridică, dar întrebările, postare pe pagina de socializare a aparţinătoarei rămîn, şi nu pot să nu tulbure, fie şi pentru o scurtă perioadă de timp, fie măcar conştiinţa profesională, să zicem, a vreunuia din medicii aflaţi pe „lanţul lung al căii ce conduc bolnavul, în anticamera morţii, la morgă, unde rezultatul vine şi conchide sec: „a murit din cauza ACVC-ului şi al infarctului miocardic“.