Actualitate
Mesaj de condoleanțe – Prefectura Neamț
Cu profundă tristețe, colectivul Instituției Prefectului Județului Neamț își ia rămas bun de la colegul nostru drag, Vladimir Banu (37 de ani), plecat mult prea devreme dintre noi.
Lucra de peste 10 ani în cadrul Serviciului pentru afaceri europene, relații internaționale, dezvoltare economică, strategii și programe guvernamentale, monitorizarea serviciilor publice deconcentrate, situații de urgență, servicii comunitare de utilități publice și ordine publică, dedicându-și întreaga energie și pasiune pentru binele comunității. A fost un profesionist desăvârșit și un coleg deosebit, apreciat pentru bunătatea, responsabilitatea și spiritul său colegial.
Plecarea sa lasă în urmă un gol imens, dar și amintiri prețioase care ne vor însoți mereu.
În aceste momente grele, transmitem familiei îndurerate întreaga noastră compasiune și sincere condoleanțe.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Instituției Prefectului Județului Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,Cazuri de hantavirus în România. Neamțul, printre județele monitorizate de INSP
-
Actualitate2 săptămâni,Fostul finanţator al Ceahlăului: ”Cel mai important lucru este ca echipa să nu se defiinţeze”
-
Actualitateo săptămână,Nemţencele Chiruță și Murariu vor arbitra prima manșă a finalei EHF European Cup
-
Actualitate7 zile,Un transport suspect de lemne, final cu 500.000 de euro sub sechestru. Prejudiciu uriaș în anchetă
-
Actualitateo săptămână,Situaţia finanţării Ceahlăului – promisiuni noi
-
Actualitateo săptămână,Alianţa PSD-PNL în teritoriu rezistă
-
Actualitate5 zile,Dezastru pentru un apicultor din Neamț. Zeci de stupi au ars într-un incendiu
-
Actualitateo săptămână,Greu cu guvernarea pe scări. Cum ajungi din majoritar… minoritar
