Actualitate
Medici noi la Spitalul Municipal de Urgență Roman

■ până la blocarea printr-o ordonanță a angajărilor la stat, Spitalul Roman a reușit să-și completeze organigrama, organizând concurs pentru ocuparea a trei posturi de medici specialiști ■
Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman a organizat, în ultima perioadă, o serie de concursuri pentru ocuparea unor posturi în vederea completării organigramei unității sanitare, reușind să facă acest lucru înaintea blocării de către Guvern a angajărilor în instituțiile publice, ca efect al OUG 34 din 12 mai 2023.
Conform precizărilor făcute de purtătorul de cuvânt al unității sanitare, Andreea Trifan, s-a reușit, în această perioadă, definitivarea procedurilor de organizare a concursului pentru trei posturi de medici. „S-a mărit echipa de medici specialiști pediatrici din cadrul SMU Roman. Cele trei posturi de medici specialiști au fost ocupate prin concurs.
Le dorim succes în activitatea din cadrul SMU Roman. Anca Cristina Leonte – medic specialist Pediatrie, își poate începe activitatea la unitatea noastră, începând din data de 14 iunie. Dr. Cornelia Săvescu – medic specialist Pediatrie își va începe activitatea după finalizarea preavizului de la Spitalul Orășenesc Târgu Neamț, unde a lucrat până acum. În aceeași situație se află și domnul dr. Claudiu Mânzală.
Este medic specialist Pediatrie, care va începe activitatea după finalizarea procedurilor de încheiere a relațiilor de muncă cu Spitalul Orășenesc Hârlău. Le spunem bun venit noilor medici specialiști, care își vor desfășura activitatea în cadrul Secției Pediatrie, oferind consultații și investigații în program de spitalizare continuă, consultații în ambulatoriu și program de gărzi”, a precizat Andreea Trifan.
Aceasta a anunțat și numerele de telefon la care se pot obține informații suplimentare, respectiv 0733/682658 (telefon pentru relații privind pacienții internați în Secția de Pediatrie de la Spitalul Vechi și 0742/2247832, pentru consultații la cabinetul din Policlinică. Conform unui comunicat publicat pe pagina de internet a instituției mai apare un anunț privind organizarea unui concurs de ocupare a unui post de asistent medical principal la Secția ATI, a unui post de agent DDD (dezinfecție, dezinsecție, deratizare) precum și a unui post de bucătar.
Spitalul este cel mai mare angajator din Roman, în luna iuni având în organigramă 1.197 posturi, din care vacante 251. Din cele 946 posturi ocupate, pe 98 sunt angajați medici specialiști, pe 12 medici rezidenți, pe 15 personal sanitar cu studii superioare. În organigarmă există și 443 posturi pentru personal sanitar mediu, în care sunt incluși și asistenți cu studii superioare de scurtă durată. 443 de persoane sunt angajate ca personal auxiliar, 43 sunt angajați TESA, 71 sunt muncitori și personal de deservire.

-
Prima pagină3 zile,
Trebuie să mulţumim celor 9 judecători ai CCR că au reuşit să facă orice ca să stopeze intrarea României într-un mare rahat, dacă se respectă Constituţia
-
Prima paginăo săptămână,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima pagină2 săptămâni,
Atenție șoferi! E-sigur este funcțional și-n Neamț. Unde vor fi amplasate noile radare
-
Prima pagină2 zile,
A riscat și a pierdut o mică avere. TIR confiscat cu tot cu lemnul transportat
-
Prima pagină2 săptămâni,
Zone mirifice din Neamț, calificate în finala competiției Destinația Anului 2025. Votul tău contează!
-
Actualitate2 săptămâni,
„Trebuie să ne facem cunoscuți!”. Neamțul este prezent la cel mai mare târg de turism din lume
-
Prima pagină4 zile,
Pe urmele voievozilor, lui Creangă și Veronica Micle. Târgu Neamț este în finala Destinației Anului la categoria Orașe care inspiră FOTO
-
Prima pagină2 săptămâni,
Investiție a Guvernului Japoniei și Ministerului Educației. Tehnologii de ultimă generație la Colegiul de Informatică