Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Medici lipsã la program

Știre publicată în urmă cu

în data de

• o echipã de control a CAS Neamt a constatat cã medicii din policlinica de adulti si de la cea stomatologicã nu vin la timp, la program • s-a decis sanctionarea cu 10 % din venitul cabinetului, pe luna iunie •

Medicii care îsi desfãsoarã activitatea în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Judetean de Urgentã Neamt (Policlinica Piatra Neamt), precum si la Policlinica Stomatologicã Piatra Neamt nu sînt punctuali si nu respectã programul de lucru pe care singuri si l-au stabilit. Aceasta este constatarea pe care a fãcut-o conducerea Casei de Asigurãri de Sãnãtate (CAS) Neamt, ieri dimineatã, cu prilejul unui control efectuat în cele douã unitãti sanitare. Echipa de control din care a fãcut parte si jurista Daniela Soroceanu, sef CAS Neamt, a fost foarte surprinsã de faptul cã medicii care trebuiau sã fie, ieri dimineatã, la serviciu, de la ora 7, dupã cum scrie pe usã si au declarat în contractul încheiat cu forul finantator, nu veniserã. Considerînd cã este vorba despre o întîrziere de 5-10 minute, reprezentantii CAS Neamt au mai zãbovit prin preajmã, dar medicii respectivi nu ajunseserã la serviciu nici la ora 7.30. Echipa de control a mers, apoi, la Policlinica Stomatologicã Piatra Neamt unde, de asemenea, a constatat nerespectare programului de lucru. În consecintã, conducerea CAS Neamt a dispus ca medicii care nu au fost gãsiti la cabinet la ora începerii programului sã fie sanctionati cu diminuarea cu 10 % a bugetelor aferente lunii iunie. „Despre faptul cã nu erau prezenti la program, l-am înstiintat atît pe medicul sef al Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Judetean, Victor Kirileanu, cît si pe medicul Stelian Ghitã, managerul unitãtii spitalicesti. De asemenea, le-am fãcut cunoscut faptul cã am dispus sanctionarea acestora. Ambii directori au fost de acord cu cele stabilite de noi. În ceea ce priveste lipsa de la program a medicilor stomatologi, am avut prilejul sã îl informãm pe doctorul Cotaie, presedintele Colegiului Medicilor Dentisti, care a fost surprins de lipsa de punctualitate a colegilor dumnealui si a si semnat procesul verbal întocmit de noi“, a declarat Daniela Soroceanu, sefa CAS Neamt. Conform precizãrilor aceleiasi surse citate, în cursul acestei sãptãmîni, echipe de control ale CAS Neamt au fãcut verificãri la 21 de medici de familie si stomatologi din mediul rural, verificînd, de asemenea, respectarea programului de lucru pe care singuri si l-au fixat si l-au declarat în contractul încheiat cu finantatorul. Patru nu au fost gãsiti la cabinet si vor fi sanctionati cu diminuarea cu zece procente a venitului pe luna iunie. „La Silistea, am gãsit o situatie foarte delicatã si gravã. Nu numai medicul de familie Corina Ichim nu era la cabinet, dar pe biroul dumneaei erau bilete de trimitere pentru internare si retete în alb, care erau parafate si semnate de cãtre dumneaei. Aceste documente erau lãsate la îndemîna asistentei, probabil pentru a fi completate de cãtre ea. Initial, asistenta a recunoscut cã asa se întîmplã, dar apoi si-a dat seama de gravitatea faptei si, cînd a semnat procesul verbal încheiat, a spus cã nu stie de ce a lãsat medicul acolo respectivele formulare cu regim special. În consecintã, am ridicat documentele respective, pe care le vom anula. În ceea ce o priveste pe doamna doctor Ichim, nu am decis cum vom proceda si ce mãsuri vom lua, dar situatia are iz penal. Pe dumneaei nu o putem sanctiona cu diminuarea venitului cabinetului cu zece procente, deoarece a încheiat cu noi, deocamdatã, doar o conventie, fiind venitã în sistem de numai o lunã si jumãtate“, a precizat jurist Daniela Soroceanu, sefa CAS Neamt.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending