Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Medicamente din Franta pentru sãracii din Piatra Neamt

Știre publicată în urmă cu

în data de

Asociatia de Prietenie „Les Roannais-Piatra Neamt“ a donat, recent, Serviciului de Îngrijiri Socio-Comunitare din cadrul Directiei de Asistentã Socialã a Primãriei Piatra Neamt medicamente – antitermice, antiinflamatorii, antibiotice, antihistaminice – si materiale sanitare, estimate la aproape 1.338 de euro. Acestea vor ajunge la dispensarele socio-comunitare, din structura creatã de administratia localã în sprijinul persoanelor defavorizate. În cadrul acestor dispensare, personalul medico-sanitar asigurã servicii medicale de urgentã în regim gratuit. Potrivit procedurilor legale, donatia a fost supusã aprobãrii legislativului local. Asociatia „Les Roannais-Piatra Neamt“ nu este la primul gest de acest gen. Din anul 1992, de la înfrãtirea municipiilor Roanne (Franta) si Piatra Neamt, autoritãtile localitãtii franceze si locuitorii acesteia au donat municipiului Piatra Neamt importante cantitãti de medicamente si materiale sanitare, precum si aparaturã care au fost folosite pentru dotarea dispendarelor socio-comunitare, ca si cãrti care au ajuns în bibliotecile scolare. De asemenea, relatiile dintre Roanne si Piatra Neamt s-au concretizat în programe educationale. Prin Programul „Leonardo Da Vinci“, o serie de elevi de la Grupul Scolar Auto si de la cel Economic-Administrativ s-au format în meserii cãutate pe piata muncii, în tãrile Uniunii Europene, la Centre Formation d Apprentis din Roanne.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending