Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Medic scos de sub urmãrire penalã

Știre publicată în urmă cu

în data de

• medicul de familie de la Dispensarul Tãmãseni a fost cercetat penal pentru omisiunea sesizãrii organelor penale • din cauza neglijentei medicului, s-a efectuat o exhumare pentru dovedirea unei crime •

Mioara Delicoti, medic de familie la Dispensarul Tãmãseni, a fost scoasã de sub urmãrire penalã de procurorii Parchetului Judetean Neamt. Doctorita a fost cercetatã sub aspectul sãvîrsirii infractiunii de omisiune a sesizãrii organelor judiciare. Cu toate cã femeia nu a primit nici o sanctiune cu caracter penal, procurorii i-au aplicat o amendã administrativã în valoare de 10 milioane de lei. Pe lîngã aceastã sumã, Delicoti a trebuit sã suporte si contravaloarea exhumãrii si necropsiei, de 15 milioane de lei, datorate faptului cã a eliberat certificatul de deces al unui pacient pe care-l avea în îngrijire avînd ca mentiune un diagnostic de moarte violentã si nu a anuntat oamenii legii, desi avea aceastã obligatie. Reamintim cã procurorii criminalisti au fost nevoiti, în octombrie 2005, sã facã o exhumare la Tãmãseni, deoarece în ceea ce priveste decesul lui Ioan Mihãies, de 69 de ani, existau mari semne de întrebare. La o verificare a certificatelor de deces eliberate de medicii de familie nemteni s-a descoperit cã acel care atesta moartea lui Ioan Mihãies nu era tocmai în regulã. Astfel, doctorul Mioara Delicoti, de la Dispensarul Tãmãseni, trecuse în actul constatator al decesului un diagnostic de moarte violentã. Cu toate cã în mod normal medicul ar fi trebuit sã anunte serviciul teritorial de medicinã legalã si politistii, a trecut peste aceste „amãnunte“ si a eliberat certificatul de deces avînd drept cauzã moarte patalogicã. În aceste conditii s-a dispus exhumarea cadavrului pentru a se stabili cu exactitate dacã existã sau nu urme de agresiune. În urma necropsiei cadavrului s-a stabilit cu certidudine cã în cauzã este vorba de o moarte violentã. „Cert este faptul cã medicul de la dispensarul Tãmãseni, Mioara Delicoti, a eliberat certificatul medical constatator al decesului cu diagnostic de moarte violentã. Conform normelor în vigoare ar fi trebuit anuntat serviciul teritorial de medicinã legalã, politistii, iar în cauzã se impunea necropsia cadavrului. Consider cã în acest caz eliberarea certificatului de deces s-a fãcut cu depãsirea atributiilor de serviciu si cu încãlcarea normelor legale în vigoare“, declara procurorul criminalist Dorin Cautis. La începutul lunii august 2005, Mihãies a fost internat în spital cu fracturã fronto-parietalã dreaptã, iar, din cauza stãrii grave în care se afla, a fost transferat la Clinica de neurochirurgie din Iasi. Ulterior a fost externat si s-a întors la domiciliu, dar nu prea se mai putea misca, fapt pentru care a stat aproape numai în pat. Pe 14 august 2005 a decedat în urma a ceea ce popular se numeste aprinderea plãmînilor. Stînd imobilizat la pat, diagnosticul initial a fost complicat în evolutie cu o bronhopneumonie, care împreunã au dus la deces. În cauzã a fost arestat fiul victimei, Daniel Mihãies, de 37 de ani, care si-a agresat tatãl cu un fund de bucãtãrie cu care l-a lovit în cap. Daroritã întîrzierilor provocate de exhumare, necropsie si rezultatul probelor histopatologice, arestarea a avut loc la circa 5 luni de la faptã, pe 17 ianuarie 2006. FOTO: Daniel Mihães a fost arestat dupã cinci luni de la comiterea infractiunii

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending