Contactează-ne

Actualitate

Medic arestat pentru abuz în serviciu și complicitate la fals intelectual

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ faptele au avut loc la Centrul de Îngrijire și Asistență a Persoanelor cu Handicap Bozieni ■ sunt trei acuzați în acest dosar penal ■

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ a primit astăzi, 19 octombrie 2023, o adresă în care se arată că au fost puși sub acuzare directorul, asistentului medical şef și un medicului specialist de la Centrul de Îngrijire și Asistență a Persoanelor cu Handicap de la Bozieni (FOTO – Monumenteneamt.ro). Pe 18 octombrie, Judecătoria Roman a dispus arestarea preventivă a doctorului pentru 30 de zile. Acuzațiile aduse acestuia sunt de abuz în serviciu și complicitate la fals intelectual, în formă continuată. Medicul ar fi ridicat salariul întreg, deși nu ar fi fost prezent la muncă decât sporadic, vreme de câteva ore pe zi.

Directoarea DGASPC, Cristina Păvăluță, a precizat: „Am primit rechizitoriul spre informare și pregătim ceea ce prevede legea pentru cei inculpați. Vom numi pe cineva cu delegație care să înlocuiască directorul. Va fi numită o persoană prin dispoziție care să aibă calitatea de director, până când se termină cercetările și se ajunge la final cu ancheta. Ca medic specialist, instituția fie va încheia un contract, fie va veni un alt specialist pentru a asigura actul medical. Instituția nu va rămâne descoperită“.

În data de 17.10.2023 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de: un inculpat (asistent medical şef în cadrul unei instituţii publice) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcţionarul public a primit pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. 1 Cod Penal şi fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 35 alin. 1 Cod Penal (acte materiale din intervalul 01.04.2023 – 21.07.2023), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal.

Comunicatul Parchetului Roman

Un inculpat (director în cadrul unei instituţii publice) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcţionarul public a primit pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. 1 Cod Penal şi fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 35 alin. 1 Cod Penal (acte materiale din intervalul 15.05.2023 – 21.07.2023), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal.

Un inculpat (medic specialist în cadrul unei instituţii publice) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcţionarul public a primit pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 297 alin. 1 Cod Penal în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal şi complicitate la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 48 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 321 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 35 alin. 1 Cod Penal (acte materiale din intervalul 01.04.2023 – 21.07.2023), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal.

În fapt, s-a reţinut: primul inculpat, în perioada 01.04.2023-14.05.2023, în calitate de director interimar al unei instituţii publice, cu încălcarea dispozițiilor legale a aprobat plata drepturilor salariale către cel de-al treilea inculpat (angajat în cadrul instituţiei publice în calitate de medic specialist), deși cunoștea faptul că acesta din urmă nu s-a prezentat la serviciu decât sporadic (în unele zile stând maxim 2 ore, iar în altele nu venea deloc) și nu a prestat activitățile la care era obligat prin contractul de muncă și fișa postului.

În acest scop a întocmit și semnat diverse documente (pontajul pentru asistență/ asistență socială, grafic de lucru și stat de plată) prin care s-a atestat în mod necorespunzător, prezența inculpatului la locul de muncă conform programului de muncă; demersurile de mai sus au avut ca urmare crearea unui prejudiciu în dauna persoanei vătămate – instituţia publică, prin acordarea de foloase patrimoniale necuvenite celui de-al treilea inculpat (medicul specialist).

Ele constau în plata drepturilor salariale lunare calculate la un salariu brut lunar: 12.082 lei (la care se adaugă sporul pentru condiții deosebite în cuantum de 6.645 lei și indemnizația de hrană în cuantum de 347 lei), fiind totodată prejudiciate interesele beneficiarilor din cadrul centrului (persoane adulte încadrate în grad de handicap aflate într- o situație de dependență), prin neîndeplinirea de către medic a actului medical la care era obligat prin fișa postului (respectiv, diagnosticare, monitorizare, prescriere tratament, consultații pacienți).

Și ulterior, în perioada 15.05.2023-21.07.2023, primul inculpat, în calitate de asistent medical șef, coordonator special de personal, în înțelegere cu al doilea inculpat, director al instituţiei publice (începând cu data de 15.05.2023), cu încălcarea dispozițiilor legale a întocmit diverse documente (pontajul pentru asistență/asistență socială, grafic de lucru), pe care le-a înaintat spre aprobare inculpatului – director al instituţiei publice, atestând în mod necorespunzător prezența inculpatului – medic specialist- la locul de muncă conform programului de muncă; demersurile sale generând aceleaşi urmări.

„Nu s-a prezentat la serviciu decât sporadic“

Cel de-al doilea inculpat, în perioada 15.05.2023-21.07.2023, în calitate de director al instituţiei publice -persoana vătămată, cu încălcarea dispozițiilor legale a aprobat plata drepturilor salariale către inculpatul angajat în cadrul instituţiei publice în calitate de medic specialist, deși cunoștea faptul că acesta din urmă nu s-a prezentat la serviciu decât sporadic (în unele zile stând maxim 2 ore, iar în altele nu venea deloc) și nu a prestat activitățile la care era obligat prin contractul de muncă și fișa postului.

În acest scop, în cunoștință de cauză, a semnat, spre aprobare, diverse documente (pontaje și statul de plată), întocmite de coinculpata -asistent medical șef, coordonator special de personal, prin care s-a atestat în mod necorespunzător, prezența medicului la locul de muncă conform programului stabilit; demersurile de mai sus au avut ca urmare crearea unui prejudiciu în dauna persoanei vătămate, prin acordarea de foloase patrimoniale necuvenite inculpatului medic specialist (…).

Al treilea inculpat, în perioada 01.04.2023-21.07.2023, în calitate de medic specialist angajat în cadrul instituţiei publice (persoana vătămată), cu știința directorului interimar al instituţiei (primul inculpat), și ulterior a directorului (al doilea inculpat), nu s-a prezentat la serviciu decât sporadic (în unele zile stând maxim 2 ore, iar în altele nu venea deloc) și nu a prestat activitățile la care era obligat prin contractul de muncă și fișa postului, sprijinind totodată pe directoarele centrului să întocmească, să semneze diverse documente.

Faţă de inculpatul medic specialist angajat în cadrul instituţiei publice, persoana vătămată, procurorul de caz, prin ordonanţa din data de 17.10.2023, a dispus măsura reţinerii acestuia pentru o durată de 24 de ore. La data de 18.10.2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman a formulat propunere de arestare preventivă faţă de inculpatul medic specialist, pentru o perioadă de 30 de zile, fiind sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Roman.

Cercetările din prezentul dosar sunt efectuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, beneficiind de sprijinul IPJ Neamţ- Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Biroul Operaţiuni Speciale Bacău. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea unor măsuri preventive nu pot să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, inculpaţii cercetaţi în dosar, fiind prezumaţi nevinovaţi până la pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending